ICCJ. Decizia nr. 265/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 265/2010
Dosar nr. 792/204/2007
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2010
Prin sentinţa nr. 234/CC din 27 ianuarie 2007 a Tribunalului Sibiu s-a respins acţiunea formulată de reclamantul T.I. în contradictoriu cu pârâta SC V.P. SA Sâmbureşti, reţinându-se că motivele de nulitate invocate de reclamant vizează pretinsa vătămare a dreptului unui acţionar sub condiţie suspensivă şi nu pot fi considerate motive de nulitate absolută, aşa încât, devin incidente dispoziţiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora anularea hotărârii A.G.E.A. se poate cere în termen de cincisprezece zile de la publicarea în Monitorul Oficial, acţiunea fiind introdusă peste acest termen.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia comercială nr. 3/A din 16 ianuarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea reţinut următoarele:
Prima instanţă a pronunţat hotărârea atacată pe baza interpretării celor două texte de lege indicate în alin. (2) şi (3) ale art. 132 din Legea nr. 31/1990, făcând referire cu privire la instituţiile reglementate de aceste dispoziţii, aşa încât nu se poate reţine o nemotivare a sentinţei.
Criticile referitoare la nelegală convocare a adunării generale, împiedicarea accesului său la adunare şi, prin aceasta, la informaţiile necesare, cât şi cu privire la condiţiile de cvorum în care au fost adoptate hotărârile la 31 ianuarie 2006 au fost respinse pe considerentul că reclamantul nu are calitatea de acţionar al societăţii, iar aceasta din urmă nu are vreo obligaţie faţă de el, art. 117 din Legea nr. 31/1990 referindu-se doar la persoanele care îndeplinesc această calitate.
Cu privire la susţinerile apelantului conform cărora interesul său procesual rezidă din calitatea sa de „acţionar sun condiţie suspensivă", Curtea a reţinut că, deşi reclamantul nu este acţionar al SC V.P. SA Sâmbureşti, interesul său decurge din dreptul de a dobândi această calitate, ca membru majoritar al Asociaţiei Salariaţilor, calitate dobândită prin Hotărârea din 27 ianuarie 2000.
Cu toate acestea, interesul recunoscut al reclamantului, în promovarea acţiunii, nu poate merge până într-acolo încât să conducă la anihilarea capacităţii celorlalţi acţionari de a hotărî potrivit acestei calităţi, de acţionari cu drepturi depline, avute la momentul adoptării hotărârii.
În acest context, în care reclamantul nu poate justifica decât săvârşirea unor acte de administrare a dreptului său de a dobândi acţiuni, aflat sub condiţia realizării lui în viitor, împiedicarea reclamantului de a participa la viaţa societăţii comerciale se datorează nu culpei acesteia, ci viciilor propriilor drepturi legate de calitatea sa de acţionar, drepturi afectat de o condiţie care încă nu s-a îndeplinit, prin aceasta dreptul nefiind actual.
Se mai reţine că, prin hotărâre irevocabilă, recurentul a fost exclus din asociaţie şi a pierdut, deci, vocaţia de a dobândi în viitor, pe temeiul acestei calităţii, acţiuni ale SC V.P. SA Sâmbureşti.
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs, solicitând în principal, casarea acesteia şi trimiterea spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei şi a sentinţei şi admiterea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii şi a fost dată cu încălcarea şi greşita aplicare a legii.
Se susţine că toate argumentele instanţei de apel pornesc de la ideea că reclamantul nu justifică un interes în a ataca hotărârea societăţii prin care membrii Asociaţiei au devenit acţionari.
Într-o acţiune având ca obiect nulitatea hotărârii A.G.E.A., instanţa era obligată să aibă în vedere strict cauze anterioare sau cel mult concomitente adoptării hotărârii.
Recurentul arată că în mod greşit au fost calificate motivele de anulare a hotărârii A.G.E.A. ca fiind relative, în funcţie de persoana care le invocă. Sub acest aspect hotărârea primei instanţe nu este motivată, fondul nefiind cercetat, soluţia corectă din punct de vedere procesual fiind aceea a casării, conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi trimiterii cauzei spre judecare în fond, la prima instanţă.
În mod greşit s-a reţinut că aspectele legate de convocare şi ţinerea adunărilor nu sunt de ordine publică, când, nerespectarea acestora se sancţionează nu nulitatea absolută, deoarece protejează un interes general, cu corelativul recunoaşterii posibilităţii oricărei persoane ce justifică un interes de a invoca nulitatea în discuţie.
De asemenea la momentul 31 ianuarie 2006, ceilalţi membri ai Asociaţiei, terţi şi ei până atunci, au devenit acţionari, ori, recurentul critică tocmai faptul că, la aceeaşi dată, nu i s-au acordat acţiunile cuvenite, adică nu a devenit din terţ, acţionar.
Susţine că este îndreptăţit la repartizarea acţiunilor ca urmare a apartenenţei la Asociaţie la momentul 31 ianuarie 2006, din moment ce critică hotărârea societăţii din aceeaşi dată tinzând la reducerea acţiunilor în patrimoniul Asociaţiei.
Analizarea legalităţii hotărârii A.G.A. a societăţii este nelegală prin prisma unor evenimente ulterioare, apărute după pronunţarea hotărârii şi nu prin prisma condiţiilor concrete existente la momentul adoptării hotărârii criticate.
Intimata SC V.P. SA Sâmbureşti, prin concluzii scrise a solicitat respingerea recursului.
Recursul nu este fondat.
Acţiunea în anularea hotărârii A.G.A. a SC V.P. SA Sâmbureşti s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 31/1990 care conferă această posibilitate acţionarilor unei societăţii comerciale, ori, dacă se invocă motive de nulitate absolută, oricărei persoane interesate.
Reclamantul nu deţine calitatea de acţionar al pârâtei, iar motivele invocate nu sunt de ordine publică, din acest punct de vedere Decizia pronunţată în apel fiind legală, motivând argumentat menţinerea punctului de vedere al primei instanţe, inclusiv prin prisma efectului devolutiv al apelului.
Instanţele au avut în vedere la pronunţarea soluţiilor şi au interpretat art. 132 din Legea nr. 31/1990 atât prin prisma alin. (2), cât şi al alin. (3), statuând legal asupra faptului că împiedicarea reclamantului de a participa la lucrările adunării generale, dată fiind calitatea sa de „acţionar sub condiţie suspensivă" nu poate fi apărată prin dispoziţii de ordine publică.
Lipsa calităţii de acţionar al recurentului nu obligă cu nimic societatea pârâtă să dispună convocarea acestuia la lucrările sale conform art. 117 din Legea nr. 31/1990, interesul invocat de acesta fiind altul decât cel care rezultă din calitatea de acţionar şi care să-i dea dreptul de a contesta chestiuni legate de organizarea şi funcţionarea societăţii, convocarea asociaţiilor şi cvorumul necesar pentru validitatea adoptării hotărârilor.
Din perspectiva interesului reclamantului, acesta nu are un caracter legitim. Prin acţiune reclamantul invocă o vocaţie, iar nu un drept existent chiar dacă la data adoptării hotărârii AGA reclamantul deţine calitatea de asociat al terţului Asociaţia Salariaţilor, această calitate a fost pierdută irevocabil prin Decizia nr. 184 din 4 februarie 2008 a Tribunalului Olt care-şi produce efectele, are putere de lucru judecat şi a fost pronunţată anterior deciziei din apel.
Această decizie a validat hotărârea Asociaţiei de încetare a raporturilor cu reclamantul şi care nu a făcut altceva decât să ratifice o hotărâre iniţială anterioară, invocată în apărare de recurent, din 2001, care la aceea dată a fost anulată pentru vicii de formă (prin Decizia nr. 451/R/2006 a Tribunalului Caraş-Severin).
Stabilirea irevocabilă a faptului că reclamantul nu are calitatea de membru al Asociaţiei Salariaţilor „Sâmbureşti" – acţionar al pârâtei – respinge vocaţia acestuia de a dobândi acţiunii ale societăţii neavând un drept legitim de a contesta o hotărâre a unei A.G.A. unei societăţi comerciale în care nu a avut niciodată calitatea de acţionar.
Prin urmare, interesul său nu este legitim, nu este născut şi nu este actual, astfel că hotărârea recurată a aplicat corect legea, nu a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţi de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin aceea că nu a trimis cauza spre cercetarea fondului şi motivarea soluţiei de către prima instanţă şi nici nu cuprinde motive străine de natura pricinii, oferind o motivare amplă, clară şi cuprinzătoare asupra tuturor problemelor de fapt şi de drept ridicate în apel.
Nefiind incident nici unul dintre motivele prevăzute la art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., recursul reclamantului urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul T.I. împotriva deciziei nr. 3/A/2009 din 16 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2591/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 300/2010. Comercial → |
|---|
