ICCJ. Decizia nr. 304/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 304/2010
Dosar nr. 7952/2/2008
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11 iulie 2006 reclamanta R.A.A.P.P.S., prin sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar Bucureşti, a chemat-o în judecată pe pârâta SC M.E.I. SA Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, instanţa să dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 604.144,57 lei reprezentând debit neachitat compus din 187.983,94 ron chirie, 74.676,30 ron prestări servicii, 36.188,19 ron contravaloare utilităţi şi 305.296,14 ron penalităţi de întârziere.
Reclamanta şi-a motivat cererea în sensul că între părţile în litigiu a fost încheiat contractul de locaţiune şi prestări servicii din 11 octombrie 2001 privind spaţiul situat în Bucureşti, camerele 17, 18, 19, 26, 27, 30; parter camerele 8, 9, 10, 11, 14, 15, 16, 19, 20, 21, 22, 23, 25, 26, 27, 28; mezanin camerele M 2, M 5, M 6, M 8; etajul 1 camerele 101, 101A, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 118, 120, 121, 122, sector 3, contractul fiind încheiat pe o perioadă de cinci ani şi denunţat prin eliberarea spaţiului la data de 1 iulie 2005.
A arătat în acţiunea sa că în conformitate cu art. 7201 C. proc. civ. părţile au conciliat asupra debitului rezultat din neachitarea chiriei şi prestărilor de servicii efectuate, fiind încheiat procesul verbal de conciliere din 3 septembrie 2004 prin care pârâta a recunoscut debitul în sumă de 700.238,81 ron din care a plătit numai 96.094,24 ron, rămânând de achitat diferenţa de 604.144,57 ron.
Prin sentinţa comercială nr. 5144 din 16 aprilie 2007, Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe pârâtă să plătească suma de 585.803,53 ron contravaloare chirie, prestări servicii şi penalităţi aferente.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că nu se justifică apărarea pârâtei în sensul că suma de 80.685,35 ron este prematură faţă de termenul de plată la care s-a obligat prin obiecţiunile la procesul verbal de conciliere directă în condiţiile în care obiecţiunile nu au fost însuşite de reclamantă, iar un contract nu poate fi modificat prin voinţa unei singure părţi şi fiind vorba de răspundere civilă contractuală, creditorul trebuie să dovedească numai existenţa contractului şi faptul că obligaţia nu a fost executată, culpa debitorului fiind prezumată potrivit art. 1082 C. civ.
În ceea ce priveşte cuantumul penalităţilor instanţa de fond, invocând dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 a reţinut că acestea nu pot depăşi suma asupra căreia sunt calculate, cu excepţia cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul şi în temeiul art. 969 şi urm., art. 1066 C. civ. şi art. 43 C. com., societatea pârâtă a fost obligată la plata sumei 585.803,53 ron compusă din 187.983,94 ron cu titlu de chirie, 187.983,94 ron cu titlu de penalităţi de întârziere aferente, 74.676,30 ron contravaloare prestări servicii, 67.427,24 ron penalităţi de întârziere, 36.188,19 ron utilităţi şi 31.543,93 ron penalităţi de întârziere.
Împotriva acestei decizii pârâta SC M.E.I. SA Bucureşti a formulat apel, care a fost respins de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 13 din 14 ianuarie 2008, reţinând că debitul a fost recunoscut de către pârâtă prin procesul verbal de conciliere directă din 3 septembrie 2004 şi că apărările pârâtei întemeiate pe excepţia prescrierii dreptului la acţiune nu pot fi primite întrucât recunoaşterea dreptului a cărei acţiune se prescrie întrerupe cursul prescripţiei, conform dispoziţiilor art. 16 pct. a din Decretul nr. 167/1958, iar obiecţiunile formulate de către pârâtă nu au privit cuantumul sumei datorate ci modalitatea de achitare a acesteia precum şi termenele scadente aşa încât în mod corect instanţa de fond a soluţionat cauza prin hotărârea pronunţată.
Pârâta SC M.E.I. SA Bucureşti a formulat cerere de revizuire a deciziei pronunţată de instanţa de apel, cerere care a fost respinsă ca tardiv formulată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Instanţa de apel a reţinut că temeiul cererii de revizuire este art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi potrivit dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori după caz din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea desfiinţată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere, iar în speţă se invocă drept act nou Decizia civilă nr. 1418 R din 8 septembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, decizie pronunţată în recurs, care în împrejurarea că nefiind comunicată, revizuenta a susţinut că a luat cunoştinţă de aceasta la 27 noiembrie 2008, susţinere neprimită de instanţă pentru faptul că revizuenta a fost prezentă la termenul dezbaterilor din 8 septembrie 2008, pronunţarea respectivei decizii fiind consemnată în condica de şedinţă.
Împotriva acestei decizii revizuenta SC M.E.I. SA Bucureşti a declarat recurs prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, cu cheltuieli de judecată, revizuenta menţionând că îşi fundamentează recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 313 C. proc. civ.
A susţinut că hotărârea atacată este nelegală pentru motivul că instanţa a aplicat greşit legea, respectiv art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., întrucât momentul de la care începe să curgă termenul de revizuire este ziua în care s-a descoperit înscrisul iar raţiunea fixării acestui moment este prezumţia că la data descoperirii lui, partea a luat cunoştinţă de conţinutul acelui înscris şi numai din acest moment i s-a deschis calea formulării cererii de revizuire, susţinând că nu există nicio obligaţie a părţii de a asista la pronunţarea hotărârii, neexistând în acest sens o dispoziţie imperativă, astfel că momentul de la care începe să curgă termenul este cel de care a luat cunoştinţă din considerentele hotărârii care constituie înscris nou şi nu acela la care s-a pronunţat hotărârea respectivă, nefiind relevant nici faptul că societatea revizuentă a fost reprezentată prin avocat la dezbaterile din litigiul în care s-a pronunţat hotărârea atacată.
Recursul este nefondat.
Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea poate fi modificată atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti în cazurile prevăzute la art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea desfiinţată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
În enunţarea textului de lege de mai sus, privind luarea la cunoştinţă de înscrisurile noi, legiuitorul vizează momentul cunoaşterii existenţei înscrisului, moment care, în speţă, s-a realizat atunci când revizuenta, prezentă fiind la judecarea cauzei soluţionată prin hotărârea considerată a fi act nou, a cunoscut că aceasta a fost pronunţată de instanţă. Este lesne de înţeles că revizuenta cunoştea că în cauza în care a fost parte şi a pus concluzii pe fond, s-a pronunţat hotărârea.
Data pronunţării hotărârii constituind act nou este momentul de la care curge termenul de prescripţie de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., declararea cererii de revizuire nedepinzând în mod direct de cunoaşterea argumentării care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate.
Aprecierea momentului cunoaşterii actului nou nu este arbitrară, din interpretarea textului art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. nerezultând că partea care uzează de această cale de atac extraordinară ar avea latitudinea de a aprecia unilateral asupra momentului luării la cunoştinţă, mai ales în situaţia când hotărârea este irevocabilă şi nu se comunică ci, determinarea momentului luării la cunoştinţă de actul nou se apreciază prin coroborarea împrejurărilor care constituie indicii clare asupra existenţei şi cunoaşterii acestuia, părţile trebuind să-şi circumscrie acţiunile în contextul aplicării dispoziţiilor legale cu rigoarea atribuită de legiuitor, având obligaţia de a-şi exercita drepturile procesuale cu bună credinţă, în cadrul termenelor stabilite de lege, cu respectarea principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi ale Libertăţilor Fundamentale, instituirea şi respectarea termenelor procesuale servind şi unei mai bune administrări a justiţiei precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.
Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea, constatând că Instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. raportate la art. 322 pct. 5 C. proc. civ. a pronunţat o hotărâre legală, la adăpost de orice critică şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC M.E.I. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 56 din 3 februarie 2009 a Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 302/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 307/2010. Comercial → |
|---|
