ICCJ. Decizia nr. 307/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 307/2010
Dosar nr. 1674/91/2008
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21 aprilie 2008 reclamanta SC V. SRL Bucuresti a chemat-o în judecată pe pârâta SC V.S. SRL Focşani pentru ca instanţa să constate că denumirea de comerciant a pârâtei încalcă dreptul la marcă al SC V. SRL Bucuresti şi în consecinţă să interzică utilizarea de către pârâtă a mărcii SC V. SRL, ca nume comercial, solicitând în acelaşi timp şi cheltuieli de judecată.
A arătat în cererea sa că denumirea SC V. SRL Bucuresti a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului, iar marca „SC V. SRL" a fost înregistrată la O.S.I.M. din 18 decembrie 2003, reclamanta având exclusivitatea utilizării acestei denumiri.
A mai susţinut în cererea sa că în conformitate cu art. 35 al Legii nr. 84/1998, înregistrarea mărcii conferă titularului un drept exclusiv asupra mărcii, acesta putând cere instanţei judecătoreşti competente să interzică terţilor să folosească marca respectivă în activitatea lor comercială, fără consimţământul titularului şi că prin înregistrarea de către pârâtă a denumirii de comerciant „SC V.S. SRL" au fost încălcate dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 148/2000 care interzic publicitatea de natură a crea confuzie pe piaţă între cel care îşi face publicitate şi un concurent sau între mărcile de comerţ, denumirile comerciale sau alte semne distinctive, astfel că reclamanta ca titulară a mărcii a fost prejudiciată.
Tribunalul Vrancea, secţia comercială, de contencios administrativ fiscală a respins ca neîntemeiată acţiunea, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 25 din 27 ianuarie 2009, reţinând că reclamanta nu a făcut dovada utilizării semnului reprezentând marca sa în sensul prevăzut de art. 35 alin. (3) din Legea nr. 84/1998, pârâta neîncălcând dreptul exclusiv al reclamantei asupra mărcii că în ceea ce priveşte modificarea denumirii, înscrierea firmei la O.R.C. s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 30 – art. 43 din Legea nr. 26/1990 astfel că nici sub acest aspect acţiunea nu este întemeiată şi nici în lumina dispoziţiilor art. 2 şi art. 10 din Legea nr. 148/2000.
Reclamanta a formulat apel împotriva sentinţei instanţei de fond, care a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, aşa cum rezultă din Decizia nr. 41/A din 1 iunie 2009.
Instanţa de apel a apreciat că acţiunea a fost soluţionată corect şi cu respectarea dispoziţiilor legale de către instanţa de fond, la înregistrarea intimatei pârâte fiind respectate dispoziţiile art. 39 alin. (8) din Legea nr. 26/1990, că în litigiu nu este vorba de un conflict propriu-zis care să plece de la similaritate şi de la riscul de confuzie, astfel că nu poate fi realizată o analiză comparativă între o marcă şi o denumire şi că o astfel de asemănare ar fi de natură să inducă publicul în eroare tocmai datorită finalităţii distincte a mărcii faţă de denumirea comerciantului.
Împotriva aceste decizii pârâta a formulat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând că instanţa a făcut o confuzie gravă de interpretare între marcă şi denumirea comercială, că nu a ţinut cont de principiile de drept stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene în aprecierea conflictului dintre marcă şi numele comercial, aplicabil în speţă şi a solicitat admiterea recursului iar pe fondul acţiunii admiterea acesteia aşa cum a fost formulată şi precizată cu cheltuieli de judecată.
Având în vedere că din oficiu s-a pus în discuţie natura juridică a litigiului, considerând că litigiul în speţă este de natură civilă şi invocând excepţia necompetenţei instanţei sesizată cu soluţionarea recursului Curtea, în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., urmează a analiza mai întâi această excepţie, împrejurare faţă de care constată că întrucât acţiunea este fundamentată pe dispoziţiile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, - litigiul având ca obiect încălcarea dreptului la marcă -, cauza vizează materia proprietăţii industriale, care conform art. 2 alin. (1) lit. e) C. proc. civ. este de competenţa instanţei civile.
Pentru aceste considerente în temeiul art. 313 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Curtea, statuând asupra naturii civile a litigiului, urmează să admită excepţia necompetenţei materiale a instanţelor comerciale, să admită recursul declarat de reclamantă, să caseze Decizia atacată şi sentinţa nr. 25 din 27 ianuarie 2009 a Tribunalului Vrancea, secţia comercială, cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Vrancea, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC V. SRL Bucureşti.
Casează Decizia nr. 41 A din 1 iunie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, şi sentinţa nr. 25 din 27 ianuarie 2009 a Tribunalului Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Vrancea, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 304/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 310/2010. Comercial → |
|---|
