ICCJ. Decizia nr. 2779/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2779/2010
Dosar nr. 9887/225/2008
Şedinţa publică din 16 septembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 noiembrie 2008 pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr. 9887/225/2008, petenta SC C. SRL a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta A.D.S. să dispună desfiinţarea actelor de executare efectuate de pârâtă în temeiul titlului executoriu înregistrat din 21 septembrie 2006 şi continuate prin notificarea din 3 noiembrie 2008 şi procesul verbal de aplicare a sechestrului din 20 noiembrie 2008.
În motivarea contestaţiei la executare petenta arată că la data de 24 iulie 2002 a încheiat cu pârâta un contract de arendă prin care s-a convenit transmiterea dreptului şi exploatarea unei suprafeţe de 720 ha teren luciu de apă situat în perimetrul localităţii Gîrla Mare-fermă (200 ha), Gruia- fermă (190 ha) şi Jiana şi Gruia- fermă (330 ha) contra unei redevenţe anuale. Cu prilejul încheierii procesului-verbal de predare primire cu reprezentanţii intimatei, la data de 27 august 2002, s-a constatat că aproximativ 200 ha reprezintă terenuri stufizate şi neamenajate pentru exploatare piscicolă, aşa încât, susţine petenta, intimata avea obligaţia să nu calculeze redevenţa pentru această suprafaţă. Mai mult, se susţine, fostul utilizator, SC P. SA nu şi-a retras producţia de peşte proprie, astfel încât petenta a fost nevoită că cumpere peştele de la aceasta. În ce priveşte ferma G. (190 ha teren) pe toată perioada arendării aceasta nu a avut apă, astfel că a fost improprie exploatării conform scopului arendării. Pentru diferenţa de suprafaţă, petenta arată că nu a putut exploata corespunzător deoarece nu a avut posibilitatea utilizării stăvilarelor care erau proprietatea SC P. SA, iar aceasta nu a permis utilizarea lor.
Ca atare, susţine petenta, aceasta nu a putut folosi nicio porţiune de luciu de apă conform destinaţiei stabilite prin contractul de arendă, astfel încât, după mai multe demersuri la intimată, petenta a considerat reziliat contractul dintre părţi.
La data de 24 iunie 2003, intimata a modificat unilateral contractul în sensul că a diminuat suprafaţa de teren ce a făcut obiectul contractului de arendă cu 200 ha, la Ferma G.M. De la acea dată petenta nu a mai folosit nicio suprafaţă de teren, iar intimata nu a mai purtat nicio corespondenţă cu aceasta.
Mai mult, susţine petenta, deşi nu a folosit terenul niciodată, fiind de bună credinţă a plătit totuşi redevenţa pentru anul 2002. Ca urmare a faptului că intimata nu a mai emis nicio factură de plată reclamanta apreciază că nu există titlu executoriu şi nici nu este vorba de o creanţă exigibilă, care să conducă la naşterea de penalităţi.
În drept se invocă dispoziţiile art. 389 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că executarea s-a perimat, astfel că se solicită desfiinţarea tuturor actelor de executare silită pornite de intimată.
La dosar s-au depus înscrisuri.
La data de 22 ianuarie 2009, intimata A.D.S. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială a judecătoriei, solicitând declinarea competenţei la Curtea de Apel Bucureşti, excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei, arătând că somaţia împreună cu actele de executare au fost comunicate debitoarei la 21 septembrie 2006, iar contestaţia a fost depusă la data de 9 octombrie 2006, excepţia autorităţii lucrului judecat, întrucât prin sentinţa comercială nr. 118/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, a fost respinsă contestaţia la executare formulată de aceeaşi contestatoare împotriva somaţiei din 21 septembrie 2006, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, motivată de faptul că actele împotriva cărora s-a formulat contestaţia nu sunt acte de executare (de pildă, notificarea din 3 noiembrie 2008).
Pe fond, intimata solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată arătând în esenţă că potrivit art. 6 alin. (5) din Legea nr. 16/1994 contractele de arendare constituie titluri executorii, astfel că A.D.S. Bucureşti poate proceda la executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de arendă dintre părţi. De aceea, în baza acestui titlu executoriu s-a procedat la sechestrarea şi indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare de active din 27 iunie 2007 încheiat între CN A.F.P. şi petentă. Cum contestatoarea nu deţine o hotărâre judecătorească care să înlăture caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei A.D.S., iar caracterul executoriu al titlului A.D.S. este dat de OUG nr. 157/2002, contestaţia la executare astfel formulată este neîntemeiată.
În drept intimata invocă dispoziţiile art. 115, art. 137, art. 399 şi urm. C. proc. civ., Legea nr. 16/1994, OUG nr. 64/2005, OUG nr. 51/1998.
Prin sentinţa civilă nr. 958 din 24 februarie 2009 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială invocată de A.D.S. şi în consecinţă s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, sub nr. 9887/225/2008.
Prin sentinţa comercială nr. 96 din 10 august 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare ca neîntemeiată.
A admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC C. SRL în contradictoriu cu A.D.S. A anulat executarea silită pornită în baza notificării din 3 noiembrie 2008 şi procesul verbal (de aplicare a sechestrului) din 20 noiembrie 2008 întocmite de A.D.S.
Respinge contestaţia la executare cu privire la somaţia din 21 septembrie 2006 pentru autoritate de lucru judecat.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat că aceasta este întemeiată numai în parte, doar cu privire la somaţia din 21 septembrie 2006, însă cu privire la celelalte acte de executare contestate, respectiv notificarea din 3 noiembrie 2008 şi procesul verbal de aplicare a sechestrului din 20 noiembrie 2008, acestea nu au fost contestate şi judecate pe această cale, prin sentinţa comercială nr. 118 din 5 iunie 2007.
De altfel, aşa cum rezultă din sentinţa comercială evocată, aceasta este pronunţată la data de 5 iunie 2007, iar notificarea şi procesul verbal de aplicare a sechestrului sunt emise în anul 2008, respectiv după pronunţarea acestei hotărâri. Ca atare, aceste două acte de executare nu au format obiectul unei judecăţi anterioare, pentru ca în condiţiile art. 1201 C. civ. să fie întrunită cu privire la acestea autoritatea de lucru judecat.
În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare, excepţie ce a fost unită cu fondul la acelaşi termen de judecată din 10 august 2009, Curtea a reţinut că aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă deoarece în raport de susţinerile intimatei formulate prin întâmpinare în sensul că executarea silită pornită de aceasta are la bază contractul de arendă din 24 iulie 2002 care ar avea natura unui titlu executoriu potrivit OUG nr. 64/2005, rezultă că atât notificarea din 3 noiembrie 2008, cât şi procesul verbal de aplicare a sechestrului din 20 noiembrie 2008 au natura unor acte de executare, care pot fi contestate de către debitoare în temeiul dispoziţiilor art. 399 şi urm. C. proc. civ.
Curtea a reţinut mai întâi că, intimatei A.D.S. îi revenea potrivit contractului de arendă obligaţia de a pune la dispoziţia arendaşului terenul identificat în acest contract.
Or, în cauză, pe de o parte nu rezultă că intimata A.D.S. a pus la dispoziţia petentei fondul piscicol cu privire la care s-a încheiat contractul de arendă, pentru ca în acest fel A.D.S. să poată pretinde executarea obligaţiei corelative de plată a redevenţei, iar pe de altă parte în raport cu data la care s-a încheiat contractul de arendă (24 iulie 2002) nu pot fi aplicabile dispoziţiile OUG nr. 64 din 29 iunie 2005 care stabilesc caracterul de titlu executoriu al contractului de arendă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs ambele părţi.
Contestatoarea SC C. SRL a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi în principal trimiterea cauzei la Judecătoria Drobeta Turnu Severin competentă să judece cauza în fond, iar în subsidiar trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti în vederea soluţionării excepţiei perimării invocate.
În dezvoltarea în fapt a recursului, contestatoarea a susţinut, în esenţă, că se aplică în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare silită, dispoziţiile generale prevăzute de Codul de procedură civilă, în speţă dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
S-a mai susţinut că deşi instanţa de fond reţine că s-a invocat excepţia perimării executării silite, la pagina 3 alin. (5) din considerentele hotărârii nu se pronunţă în niciun fel cu privire la această excepţie.
Intimata A.D.S. Bucureşti în temeiul dispoziţiilor art. 299 şi urm. C. proc. civ., art. 3041 C. proc. civ., art. 48 alin. (2) din OUG nr. 51/1998, republicată, a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii excepţiilor invocate de intimată, iar pe fond respingerea contestaţiei la executare ca fiind nefondată, menţinerea notificării din 3 noiembrie 2008 şi a procesului verbal de aplicare a sechestrului din 20 noiembrie 2008.
În dezvoltarea în fapt a recursului recurenta a susţinut următoarele:
- În mod greşit Curtea a respins excepţia tardivităţii. Raportat la data comunicării actelor de executare debitoarei în anul 2006, contestaţia la executare ce face obiectul prezentei cauze formulată în 2008 împotriva titlului executoriu reprezentat de contractul de arendare din 2002, este tardivă, întrucât termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. (1) C. proc. civ. a fost cu mult depăşit.
- În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare în raport de notificarea din 3 noiembrie 2008 instanţa de fond a respins-o în mod greşit întrucât notificarea din 3 noiembrie 2008 nu este un act emis în cadrul executării silite.
- Instanţa de fond în mod greşit a interpretat şi soluţionat excepţia autorităţii de lucru judecat întrucât titlul executoriu reprezentat de contractul de arendă din 2002 a fost comunicat debitoarei prin somaţia din 21 septembrie 2006 şi a fost contestat în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 70/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, soluţionat irevocabil prin sentinţa nr. 118 din 5 iunie 2007 în sensul respingerii ca neîntemeiată a contestaţiei la executare.
Pe fondul cauzei s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a interpretat probatoriul administrat în cauză, reţinând greşit, pe de o parte, că obiectul contractului l-ar constitui „fond piscicol" iar nu teren cu destinaţie agricolă, categoria de folosinţă luciu de apă, după cum rezultă din art. 2.1 din contract, iar pe de altă parte, greşit a reţinut că terenul nu ar fi fost predat către arendaş.
- Nulitatea actelor de executare raportat la principiul neretroactivităţii legii nu a fost pusă în discuţia părţilor.
- În ceea ce priveşte caracterul de titlu executoriu al contractului de arendă din 2002 situaţia a fost tranşată în mod irevocabil de aceeaşi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, care a statuat în considerentele sentinţei comerciale nr. 118 din 5 iunie 2007 că, contractul de arendă constituie titlu executoriu în ceea ce priveşte plata arendei, la termenele şi modalităţile stabilite în contract, urmând a fi înlăturate susţinerile contestatoarei referitoare la nevalabilitatea titlului executoriu.
- Contestatoarea nu deţine o hotărâre judecătorească care să înlăture caracterul cert, lichid, exigibil al creanţei A.D.S., caracterul executoriu al titlului A.D.S. fiind dobândit în temeiul OUG nr. 157/2002.
A.D.S. Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de contestatoarea SC C. SRL.
Prin încheierea din Şedinţa publică din 13 mai 2010 s-a dispus introducerea în cauză a A.N.P.A. Bucureşti raportat la art. II din Legea nr. 317/2009.
La data de 15 iunie 2010 A.N.P.A. Bucureşti a formulat note scrise prin care solicită a se lua act că îşi însuşeşte apărările A.D.S. Bucureşti.
Recursurile sunt fondate.
În ceea ce priveşte recursul declarat de contestatoare se reţine că motivul de recurs ce vizează necompetenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti de a soluţiona cauza nu poate fi primit.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin sentinţa civilă nr. 958 din 24 februarie 2009 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de intimată şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor OUG nr. 64/2005 raportat la dispoziţiile OUG nr. 51/1998.
Această sentinţă a fost recurată de contestatoarea SC C. SRL şi prin Decizia nr. 765/R din 2 iunie 2009 Tribunalul Mehedinţi, secţia comercială, a respins ca nefondat recursul, reţinându-se că dispoziţiile OUG nr. 64/2005 şi OUG nr. 51/1998 au un caracter special faţă de dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
Faţă de această împrejurare Înalta Curte reţine că excepţia nu mai putea fi din nou invocată şi pusă în discuţie pentru aceleaşi motive întrucât s-ar încălca principiul autorităţii de lucru judecat.
Prin urmare Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat cauza cu respectarea normelor procedurale în materie.
Privitor la cel de-al doilea motiv de recurs Înalta Curte reţine că este fondat.
Examinând cererea de chemare în judecată se reţine că, contestatoarea a solicitat să se constate că executarea silită s-a perimat şi în temeiul dispoziţiilor art. 389 alin. (1) C. proc. civ. să se dispună desfiinţarea tuturor actelor de executare silită pornită de intimată, iar instanţa nu s-a pronunţat pe această cerere.
Întrucât în cauză excepţia perimării executării silite nu a fost soluţionată conform prevederilor art. 137 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că hotărârea este afectată de nelegalitate şi în temeiul prevederilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. urmează a se admite recursul, a se casa sentinţa şi a se trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Faţă de soluţia adoptată cu privire la recursul declarat de contestatoare, pentru a se asigura o judecată unitară, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., urmează a fi admis şi recursul intimatei A.N.P.A. Bucureşti (subrogată în drepturile A.D.S. Bucureşti), sentinţa recurată urmează a fi casată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de contestatoarea SC C. SRL Drobeta Turnu Severin şi intimata A.N.P.A. Bucureşti (subrogată în drepturile A.D.S. Bucureşti) împotriva sentinţei comerciale nr. 96 din 10 august 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2777/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2781/2010. Comercial → |
|---|
