ICCJ. Decizia nr. 2785/2010. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2785/2010
Dosar nr. 9007/1/2009
Şedinţa publică din 16 septembrie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 13 noiembrie 2009 revizuienţii N.T., S.P. şi SC U. SA Bucureşti solicită, în contradictoriu cu intimaţii B.F., H.M., A.M., SC A.A. SRL, SC A.S. SRL şi SC A.M. SRL, revizuirea deciziei nr. 2436 din 15 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, pronunţată în dosarul nr. 46587/3/2007, pe care o consideră ca fiind potrivnică deciziei nr. 2167 din 17 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 39807/3/2006.
Invocând motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuienţii susţin că cele două decizii sunt potrivnice prin modul în care se soluţionează problema de drept dedusă judecăţii, respectiv modul de dobândire a dreptului de proprietate asupra acţiunilor nominative, emise în forma dematerializată, raportat la prevederile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, prin Decizia nr. 2167 din 17 iunie 2008 admiţându-se recursul, casându-se Decizia Curţii de Apel Bucureşti şi menţinându-se sentinţa Tribunalului Bucureşti prin care se stabilise că intimaţii B.F., A.M. şi H.M. şi alţii nu sunt asociaţi ai SC U. SA, iar prin Decizia nr. 2436 din 15 octombrie 2009 – atacată – admiţându-se recursul aceloraşi B.F., A.M. şi H.M. şi alţii, modificându-se Decizia recurată în sensul respingerii apelului pârâţilor revizuienţi, cu consecinţa menţinerii soluţiei instanţei de fond.
Examinând cererea de revizuire prin prisma motivului invocat, prevăzut de prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se constată că aceasta nu este fondată.
Potrivit prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. hotărârile potrivnice trebuie să fie pronunţate în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, condiţii pe care cele două decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vizate de revizuienţi nu le îndeplinesc.
Se reţine, în acest sens, că Decizia nr. 2167 din 17 iunie 2006 a fost pronunţată într-o cauză în care B.F., H.M., A.M., SC A.A. SRL, SC A.S. SRL şi SC A.M. SRL Cluj Napoca ca reclamanţi cheamă în judecată pe pârâtele SC U. SA Bucureşti şi SC O.E.I. SRL Bucureşti pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat din 27 octombrie 2006, încheiate între pârâte cu privire la un imobil situat în Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admiţând recursurile declarate de pârâte împotriva deciziei instanţei de apel pe care o modifică în sensul respingerii apelului reclamanţilor împotriva sentinţei civile nr. 4839 din 10 aprilie 2007 a Tribunalului Bucureşti care a respins acţiunea reclamanţilor ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă; Decizia atacată, nr. 2436 din 15 octombrie 2009, a fost pronunţată într-o cauză în care aceiaşi reclamanţi cheamă în judecată pe pârâţii SC U. SA, P.M.A., N.T. şi S.P. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi să înscrie în Registrul Acţionarilor SC U. SA cesiunile de acţiuni efectuate prin contractele de vânzare-cumpărare acţiuni din 18 februarie 2005, 21 februarie 2005 şi 21 martie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admiţând recursul reclamanţilor împotriva deciziei instanţei de apel pe care o modifică în sensul respingerii apelului pârâţilor împotriva sentinţei nr. 4402 din 26 martie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, care a admis acţiunea reclamanţilor.
Se constată, din cele de mai sus, că deciziile de recurs vizate de revizuienţi nu au fost date în una şi aceeaşi pricină, ci în pricini cu obiect diferit, având numai reclamanţii comuni şi pârâţii diferiţi, nefiind întrunite deci, condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel fiind, Decizia atacată nr. 2436 din 15 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 46587/3/2007 nefiind potrivnică deciziei nr. 2167 din 17 iunie 2008 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 39807/3/2006, revizuirea formulată de revizuienţi urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de reclamanţii N.T., S.P. şi SC U. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 2436 din 15 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 2784/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2788/2010. Comercial → |
---|