ICCJ. Decizia nr. 2782/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2782/2010
Dosar nr. 1588/36/2009
Şedinţa publică din 16 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială maritimă şi fluvială şi contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 2381/36/2006 reclamanta F. Constanţa a chemat în judecată pe pârâţii A.D.S. şi C.N., solicitând constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de concesiune prin atribuire directă din 14 octombrie 2004, privitor numai la suprafaţa de 11.025 mp ocupată de restaurantul F., proprietate a reclamantei.
Pârâtul C.N. a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa şi excepţia lipsei interesului legitim în promovarea acţiunii, reclamanta nefăcând dovada că e succesoarea fostei U.R.C.C. Medgidia.
Curtea de Apel Constanţa, prin sentinţa nr. 54/COM din 22 septembrie 2006 a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia comercială, instanţă la care cauza a fost înregistrată sub nr. 2381/36/2006.
Pârâtul C.N. a mai invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, susţinând că reclamanta nu a dovedit că este succesoarea U.R.C.C., nu a dovedit identitatea între terenul preluat - dacă l-a preluat vreodată - şi cel ce face obiectul prezentei acţiuni.
Reclamanta F. a solicitat respingerea excepţiilor.
Prin sentinţa civilă nr. 1088 din 24 aprilie 2008 instanţa a respins excepţiile invocate şi acţiunea ca nefondată.
Cu privire la excepţii - ce au fost analizate cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ. - instanţa a reţinut următoarele:
Folosul practic pe care îl urmăreşte reclamanta, condiţie de exerciţiu a acţiunii, trebuie să nu vină în conflict cu legea.
În motivarea excepţiei lipsei de interes pârâtul a invocat faptul că reclamanta nu a dovedit că ar avea un titlu de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 11.025 mp.
Reclamanta însă nu a invocat dreptul său de proprietate asupra terenului, susţinând în mod constant că terenul a fost transmis în folosinţa sa în vederea edificării unei construcţii.
Întrucât ambele excepţii au fost motivate de pârât pe inexistenţa dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului, drept ce nu a fost invocat de F., acestea au fost respinse ca nefondate.
Argumente cu privire la fondul cauzei:
Reclamanta solicită constatarea nulităţii contractului de concesiune din 14 octombrie 2004 motivat de faptul că pârâta A.D.S. nu avea dreptul să concesioneze terenul deţinut de aceasta în temeiul H.C.M. nr. 938 din 17 mai 1966 şi pe care a edificat o construcţie conform autorizaţiei de construire din 1966 motiv pentru care, conform art. 187 din Legea nr. 109/1996, rămâne în folosinţa F., fără plată şi pe durată nedeterminată.
Reclamanta nu a dovedit a fi titulara dreptului de proprietate asupra construcţiei restaurant F., pretins a fi fost edificată în temeiul autorizaţiei pentru executare de lucrări din 20 iulie 1996, şi nici că această construcţie a fost edificată pe terenul concesionat pârâtului C.N.
Soluţia a fost atacată cu apel de către F. Constanţa.
Prin Deciziacivilă nr. 7/COM din 14 ianuarie 2010 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de repunere în termen şi a respins apelul ca tardiv formulat.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că sentinţa atacată a fost comunicată legal la 12 iulie 2008, iar apelul a fost depus la oficiul poştal la 9 octombrie 2009, cu mult peste termenul de 15 zile de la comunicare prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta F. Constanţa, considerând-o nelegală şi netemeinică.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:
- Soluţia instanţei vine în contradicţie cu propriile constatări şi din acest motiv a pronunţat o hotărâre cu încălcarea art. 921 C. proc. civ., întrucât la sediul persoanei juridice au fost prezente cel puţin două persoane la data pretinsei afişări;
- Instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, reţinând greşit că neînregistrarea în registrul de predare-primire nu dovedeşte afişarea acesteia la o altă adresă;
- Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 1169 C. civ. S-a invocat lipsa ştampilei recurentei şi faptul că nu a fost înregistrată în registrul de intrare-ieşire document al unităţii.
Intimatul-pârât C.N. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Examinând recursul reclamantei prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru cele ce urmează:
1. Nu se constată existenţa cerinţelor necesare pentru reţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. întrucât motivarea este clară, precisă, răspunde în fapt şi în drept la cererile formulate de părţi, conducând în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.
Instanţa a aplicat corect şi prevederile art. 1169 C. civ., s-a referit la probele dosarului, fiind în concordanţă cu acestea, respectând astfel prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
2. Nu este întemeiat motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanţa reţinând corect că neînregistrarea în registrul de predare-primire a primirii sentinţei atacate nu dovedeşte afişarea acesteia la o altă adresă decât cea indicată chiar în procesul verbal încheiat cu ocazia afişării.
Nu este întemeiat nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ. neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Din examinarea textului de lege enunţat, pentru a se dispune repunerea în termen se cer a fi îndeplinite următoarele condiţii: partea care nu a săvârşit un act de procedură înăuntrul termenului legal imperativ trebuie să facă dovada că a fost împiedicată dintr-o împrejurare mai presus de voinţa ei, care s-a produs înainte de împlinirea termenului.
În cauză, susţinerea recurentei potrivit căreia comunicarea sentinţei a fost făcută cu încălcarea normelor de procedură nu poate fi primită întrucât din examinarea conţinutului dovezii de comunicare – aceasta a fost făcută cu îndeplinirea dispoziţiilor art. 921 C. proc. civ., aşa încât nu sunt întrunite cerinţele legale prevăzute de textul de lege evocat. Atâta timp cât recurenta a fost legal citată, iar aceasta nu a făcut dovada că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa sa, instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 284 alin. (1) C. proc. civ., respingând cererea de repunere în termen a apelului şi constatând tardivitatea declarării căii de atac.
Susţinerea recurentei în sensul că menţiunile agentului nu corespund realităţii nu poate fi primită, procesul verbal face dovada în privinţa faptelor constatate personal de cel care le-a încheiat până la înscrierea în fals, dovezi ce nu au fost făcute în acest sens.
În cauză instanţa de apel a procedat în mod corect la soluţionarea cauzei, respectând prevederile art. 921 C. proc. civ. luând în considerare procedura de citare realizată prin afişare la sediul reclamantei în condiţiile în care s-a constatat lipsa oricărei persoane la sediul acesteia, fiind fără relevanţă lipsa ştampilei recurentei.
Pentru considerentele expuse în temeiul art. 312 Înalta Curte urmează a respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta F. SCC Constanţa împotriva deciziei civile nr. 7/COM din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2781/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2784/2010. Comercial → |
|---|
