ICCJ. Decizia nr. 2790/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2790/2010
Dosar nr. 37015/3/2008
Şedinţa publică din 16 septembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 6563 din 28 iulie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis cererea formulată de reclamanta SC M. SA Deva.
S-a obligat pârâta A.V.A.S. la plata sumei de 20.020 lei, actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective, reprezentând despăgubiri şi 1.680 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.
În motivarea acestei sentinţe, s-a reţinut, în esenţă, că reclamanta SC M. SA Deva a deţinut imobilul Moara A.V. (construcţii şi teren în suprafaţă de 340,73 mp) conform dispoziţiilor Legii nr. 15/1990 şi HG nr. 834/1991; că SC M. SA Deva s-a privatizat în baza Legii nr. 99/1999; că ulterior privatizării moara a fost revendicată de moştenitorii legali în baza Legii nr. 10/2001 cărora le-a fost restituită în baza sentinţei civile nr. 961 din 6 noiembrie 2003 a Tribunalului Hunedoara, secţia civilă, care a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului şi recursului prin Decizia civilă nr. 585A/2004 a Curţii de Apel Alba Iulia şi Decizia civilă nr. 1456 din 8 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; că potrivit art. 324 din OUG nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999, instituţiile publice implicate în procesul de privatizare asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat [alin. (1)].
S-au respins motivat excepţiile prescripţiei dreptului la acţiune de 3 luni şi a lipsei calităţii procesuale active invocate de A.V.A.S. ca nefondate, prin încheieri interlocutorii temeinic motivate.
Făcând aplicare art. 324 din OUGnr. 88/1997 mai sus arătat, instanţa de fond a reţinut că A.V.A.S. este obligată conform legii să despăgubească pe reclamantă cu aplicarea principiului general de drept al reparării prejudiciului reprezentând atât paguba efectiv suferită (damnum emergens) cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans), ţinând seama de valoarea reală a pagubei în momentul hotărârii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi şi prin Decizia nr. 68 din 12 februarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanta-reclamantă SC M. SA şi apelanta-pârâtă A.V.A.S.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut referitor la apelul declarat de A.V.A.S. că nu se atacă o operaţiune de privatizare şi se cer despăgubiri vizând recuperarea prejudiciului pentru imobilul retrocedat situaţie în care se aplică prescripţia de 3 ani de drept comun.
Prin hotărârea Tribunalului s-a stabilit o corectă şi justă despăgubire conform art. 324 din OUG nr. 88/1997 coroborat cu art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002.
Referitor la apelul declarat de SC M. SA Curtea a reţinut că în speţă se aplică dispoziţiile art. 324 din OUG nr. 88/1997 şi art. 29 din Legea nr. 137/2002 şi că instanţa de fond a făcut o corectă şi legală aplicare a principiului general de drept al reparării integrale a prejudiciului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.
Prin recursul său A.V.A.S. a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, admiterea excepţiei prescripţiei şi respingerea ca prescrisă a cererii de chemare în judecată, casarea cu trimitere spre rejudecare, precum şi admiterea recursului, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În dezvoltarea în fapt a recursului recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:
- Hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 3228 din OUG nr. 88/1997 aşa cum a fost modificată şi completată. Dreptul pretins de reclamantă îl reprezintă valorificarea unui drept conferit de legislaţia din domeniul privatizării, în speţă art. 324 din OUG nr. 88/1997, fapt ce impune aplicarea termenului de prescripţie special prevăzut de textul de lege menţionat. Astfel dreptul pretins de reclamantă prin prezenta acţiune este prescris.
- În mod nelegal instanţa de fond şi cea de apel a respins proba cu expertiză contabilă.
- În mod nelegal au fost înlăturate susţinerile recurentei referitoare la valoarea prejudiciului deoarece nu există nicio menţiune în art. 324 din Legea nr. 99/1999 privind faptul că despăgubirile se acordă la nivelul valorii de circulaţie a activelor.
- Se consideră că repararea prejudiciului creat societăţii trebuie apreciată raportat la valoarea cu care se reduce capitalul social al societăţii ca urmare a diminuării patrimoniului, respectiv la valoarea contabilă a acestuia, astfel cum aceasta a fost menţionată în dosarul de privatizare al societăţii comerciale reclamante.
Recurenta reclamantă SC M. SA a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârilor în sensul obligării pârâtei A.V.A.S. la achitarea sumei de 30.481,13 lei actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective, cu titlu de despăgubiri.
În dezvoltarea în fapt a recursului reclamanta a susţinut, în esenţă, că suma solicitată reprezintă valoarea netă a imobilului la nivelul lunii mai 2007 şi nu valoarea acestuia cu coeficientul de inflaţie la data pronunţării hotărârii cum reţine instanţa de apel, rata inflaţiei urmând a fi aplicată la această valoare de la data introducerii acţiunii, respectiv octombrie 2007.
S-a mai susţinut că în această modalitate nu se aplică o rată dublă de inflaţie şi că în consecinţă hotărârile sunt date cu încălcarea dispoziţiilor art. 324 din OUG nr. 88/1997 şi art. 29 din Legea nr. 137/2002.
SC M. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei A.V.A.S. Bucureşti ca nefondat.
Recursurile sunt nefondate.
Referitor la recursul declarat de A.V.A.S. cu raportare la excepţia prescripţiei Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată având în vedere următoarele argumente:
Recurenta critică neîntemeiat Decizia din apel pentru neaplicarea termenelor speciale de prescripţie reglementate în art. 39 din Legea nr. 137/2002 şi art. 3228 din OUG nr. 88/1997, întrucât OUG nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, a stabilit cadrul juridic pentru accelerarea şi finalizarea procesului de privatizare, iar în cauză se valorifică un drept, născut ulterior privatizării, constând în repararea prejudiciului creat prin retrocedarea imobilelor naţionalizate.
Prin urmare, chiar dacă dreptul este recunoscut de o lege specială, aşa cum susţine recurenta, în condiţiile în care pentru exerciţiul acţiunilor care au ca obiect repararea prejudiciului creat prin retrocedarea imobilelor naţionalizate, nu s-a prevăzut un termen derogator de la termenul de drept comun, corect instanţele au apreciat că se aplică dispoziţiile art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Extinderea prevederilor art. 3228 din OUG nr. 88/1997 şi la alte situaţii decât cele prevăzute de text, pe considerentul că se valorifică un drept conferit de aceasta, nu poate fi primită, întrucât se abate de la domeniul de aplicare al legii speciale pentru care s-a instituit, de altfel, şi termenul scurt de prescripţie de 3 luni, termen care se referă, evident la procedura de privatizare şi la valorificarea drepturilor privind această procedură.
Mai mult, teza a II-a a art. 39 din Legea nr. 137/2002 la care, de asemenea, mai trimite recurenta, stipulează că cererilor privind executarea obligaţiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni ale societăţilor comerciale privatizate li se aplică termenul general de prescripţie, iar acest termen este cel de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune în sens material, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958. În mod evident, data naşterii dreptului la acţiune este momentul în care societatea reclamantă a fost evinsă.
Ceea ce invocă recurenta se referă, neîndoios, la o operaţiune sau un act săvârşit în cursul procesului de privatizare şi se referă stricto sensu la exercitarea dreptului subiecţilor implicaţi în procesul de privatizare de a fi despăgubiţi de către instituţiile implicate.
În speţă, este vorba de o răspundere, obiectivă, independentă de orice culpă, legiuitorul instituind dreptul la despăgubiri al societăţilor comerciale privatizate pentru imobilele care au intrat în proprietatea acestor societăţi ca urmare a privatizării şi care ulterior au fost restituite foştilor proprietari, fiind incidente dispoziţiile art. 324 din OUG nr. 88/1997.
În consecinţă în mod corect a fost calificată acţiunea ca fiind de drept comun şi tot corect s-a reţinut că termenul de prescripţie aplicabil este de 3 ani, chestiunea prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, în raport de legea aplicabilă respectiv legea generală în materie – Decretul nr. 167/1958, sau legea specială – respectiv OUG nr. 88/1997, art. 3228 fiind corect tranşată de instanţa de apel.
Acţiunea formulată de reclamantă, o acţiune în despăgubiri, este întemeiată pe dispoziţiile legii speciale, cuprinse în art. 324 din OUG nr. 88/1997 cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care constituie o consacrare a principiului de drept înscris în art. 998 şi art. 999 C. civ., potrivit cărora, oricine cauzează altuia o pagubă este obligat să o repare, fără nicio distincţie în ceea ce priveşte mijloacele prin care s-a produs. Astfel spus repararea prejudiciilor cauzate societăţilor privatizate, prin plata de despăgubiri, constituie o formă de răspundere legală instituită prin dispoziţiile art. 324 şi, prin urmare, este supusă termenului general de prescripţie de 3 ani.
Instanţa de fond a calculat corect şi perioada prescripţiei faţă de data rămânerii irevocabile a sentinţei de retrocedare a imobilului – 8 februarie 2006, astfel că acţiunea reclamantei a fost formulată în termen (1 octombrie 2007).
- Nu se justifică nici casarea hotărârii în sensul retrimiterii spre rejudecare întrucât în cauză a fost stabilit corect cadrul procesual şi probatoriul necesar pentru stabilirea faptelor şi aplicarea corectă a legii în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Cât priveşte cuantumul despăgubirilor Înalta Curte apreciază criticile recurentei ca neîntemeiate, neputând fi primite susţinerile acesteia privitoare la raportarea lor la valoarea contabilă a activelor retrocedate, înregistrate în registrele contabile ale societăţii la data când societatea a fost privatizată.
Argumentele invocate de recurenta pârâtă A.V.A.S. Bucureşti în legătură cu determinarea despăgubirilor la valoarea contabilă a bunurilor restituite nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs.
În lipsa unor criterii de despăgubire, chiar dacă obligaţia de despăgubire s-a prevăzut într-o lege a privatizării, şi nu în legea prin care se stabileşte restituirea în natură a imobilelor către foştii proprietari, cum susţine recurenta, despăgubirea se raportează la valoarea de circulaţie a imobilului retrocedat.
În acest sens, art. 324 alin. (1) şi (3) din OUG nr. 88/1997 stabileşte obligaţia instituţiilor publice implicate de a plăti societăţilor comerciale, care au suferit un prejudiciu în urma restituirii imobilelor către foştii proprietari, o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deţinute de societatea comercială către foştii proprietari. Această despăgubire se poate stabili de instituţiile publice implicate, de comun acord cu societăţile comerciale, iar în caz de divergenţă, prin justiţie.
În lipsa unor dispoziţii care să limiteze reparaţia, corect s-a stabilit că aceasta trebuie să fie pe măsura prejudiciului suferit.
Valoarea contabilă nu ar asigura o justă despăgubire, dispoziţiile art. 324 din OUG nr. 88/1997, aplicabile în speţă, statuând asupra cuantumului despăgubirilor, care nu este limitat la valoarea imobilului restituit, înscrisă în evidenţa contabilă a societăţii, răspunderea pârâtei avându-şi izvorul într-un drept de garanţie specific dreptului comun, reglementat şi prin legea specială.
În plus, legiuitorul a făcut distincţie între despăgubiri şi contravaloarea imobilului chiar în textul art. 324, invocat ca temei al acţiunii, ceea ce înseamnă că este evident că echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilului reprezintă o despăgubire echitabilă şi îndestulătoare.
În ceea ce priveşte pretinsa îmbogăţire fără just temei, se cuvine a se preciza că aceasta presupune faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.
Teoria îmbogăţirii fără just temei invocată de recurentă nu îşi găseşte aplicarea în cauză, deoarece niciuna din cele trei condiţii ale acţiunii „de in rem verso" nu este îndeplinită.
În cauză, rezultă, de altfel, că despăgubirile solicitate de intimată au ca temei juridic atât dispoziţiile art. 324 din OUG nr. 88/1997, cât şi actul juridic care-l reprezintă contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat între părţi la 6 noiembrie 2000.
În consecinţă, având în vedere toate aceste argumente, Curtea va respinge recursul recurentei pârâte ca nefondat.
Referitor la recursul declarat de reclamanta SC M. SA Deva Înalta Curte reţine că în speţă instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 324 din OUG nr. 88/1997 şi art. 29 din Legea nr. 137/2002 pe care reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile, statuând corect asupra cuantumului despăgubirii.
Instanţa de apel a reţinut corect că prin modul de calcul al despăgubirii propus de reclamantă s-ar ajunge la o rată dublă de inflaţie ce ar conveni legii.
Pentru considerentele expuse se constată că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge şi recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC M. SA Deva şi pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 68 din 12 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2788/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2791/2010. Comercial → |
|---|
