ICCJ. Decizia nr. 2792/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2792/2010
Dosar nr. 1037/87/2009
Şedinţa publică din 16 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 18 februarie 2009 reclamanta D.A.D.R. Teleorman, cu sediul în Alexandria, cheamă în judecată pe pârâtele SC A. SRL Alexandria prin lichidator judiciar A.T. şi SC A.P. SRL Alexandria reprezentată prin administrator D.T., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune din 15 februarie 2007 încheiat între lichidatorul judiciar al debitoarei SC A. SRL şi SC A.P. SRL.
Prin sentinţa comercială nr. 773 din 22 iunie 2009 Tribunalul Teleorman, secţia civilă, ia act că pârâtele nu mai susţin excepţiile invocate prin întâmpinare, - a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a lipsei de interes a reclamantei, a tardivităţii formulării acţiunii - şi respinge ca nefondată acţiunea reclamantei, reţinând că aceasta nu a făcut dovada încălcării dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 85/2006, Legea nr. 16/1994 şi Legea nr. 381/2002 şi a nulităţii absolute a contractului de asociere în participaţiune din 2007.
Prin Decizia comercială nr. 50 din 3 februarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge cererea de repunere în termenul de formulare a apelului, admite excepţia tardivităţii apelului, ridicată din oficiu, şi respinge apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe ca tardiv declarat, reţinând, în acest sens, că sentinţa apelată a fost comunicată apelantei la data de 4 august 2009, iar apelul a fost declarat la 26 august 2009, cu depăşirea termenului legal de 15 zile de la data comunicării sentinţei, aflarea consilierului juridic al apelantei în concediu legal de odihnă cu începere din 24 august 2009 neputând fi calificată ca o împrejurare mai presus de voinţa apelantei pentru a o îndreptăţi să invoce incidenţa art. 103 C. proc. civ. ale cărui cerinţe nu sunt îndeplinite.
Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În fundamentarea recursului său recurenta reproşează instanţei greşita aplicare a legii, aceasta neluând în considerare împrejurarea că unicul consilier juridic al reclamantei se afla, la data comunicării sentinţei apelate, în concediu său legal de odihnă, aprobat de conducerea instituţiei conform legii, art. 284 alin. (1) C. proc. civ. neobligând partea să prevadă data la care urma a se comunica sentinţa atacată – astfel cum eronat apreciază instanţa, fiind fără relevanţă faptul că se cunoştea soluţia respingerii acţiunii la data aprobării cererii de concediu, instanţa reţinând neîntemeiat şi că instituţia publică, prin conducerea sa, era obligată să declare apel, răspunderea declarării căii de atac aparţinând consilierului juridic, dar numai în condiţiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
Examinând recursul recurentei reclamante prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată că acesta nu este fondat.
Se reţine, în acest sens, că, potrivit dispoziţiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ. termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Cum hotărârea apelată de reclamantă i-a fost legal comunicată, sub semnătură şi ştampilă, la data de 4 august 2009 (dosar de fond), aceasta putea declara apel cel târziu la data de 20 august 2009, formularea acestuia la 26 august 2009 fiind făcută peste termenul legal, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, apelanta nedovedind incidenţa în cauză a vreunei dispoziţii legale care ar fi îndreptăţit-o să depăşească termenul de 15 zile prevăzut de prevederile art. 284 alin. (1) C. proc. civ., citate.
Mai mult, din economia dispoziţiilor art. 287 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că apelul se declară de către apelantă prin reprezentanţii legali, dacă este persoană juridică, cum întemeiat a reţinut şi instanţa de apel şi cum corect a procedat şi reclamanta (dosarul de apel), aflarea consilierului juridic în concediu legal de odihnă la data până la care se putea declara apelul, fiind fără relevanţă.
Faţă de cele de mai sus, Decizia recurată fiind legală şi temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta D.A.D.R. Teleorman împotriva deciziei comerciale nr. 50 din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2791/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2793/2010. Comercial → |
|---|
