ICCJ. Decizia nr. 3011/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3011/2010
Dosar nr. 47265/3/2008
Şedinţa de la 29 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta B.I.L. Bucureşti, prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând anularea hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SC C. SA din data de 3 noiembrie 2008.
Prin sentinţa nr. 4143 din 13 martie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vi-a comercială, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei B.I.L. Bucureşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că dispoziţiile legale ale art. 241 din Legea nr. 297/2004 nu au fost nesocotite prin adoptarea hotărârii A.G.E.A. nr. 1 din 3 noiembrie 2008, măsurile luate în cadrul şedinţei A.G.E.A. având ca finalitate, consideră tribunalul, tocmai respectarea art. 241 din Legea nr. 297/2004.
S-a mai apreciat de către instanţa de fond că hotărârea atacată este legală şi nu contravine interesului social. Organul deliberativ al societăţii a aprobat vânzarea totală sau parţială a terenului SC C. SA situat în Bucureşti, B-dul Theodor şi a clădirilor, precum şi a drepturilor reale şi personale aferente acestora, stabilind preţul minim de vânzare, momentul transferului dreptului de proprietate, impunând şi cerinţa prezentării de către potenţialul cumpărător a unei scrisori de garanţie bancară în valoare de 150.000 Euro. Totodată, adunarea generală a aprobat componenţa comisiei de negociere a clauzelor contractuale şi a ales persoanele împuternicite să îndeplinească formalităţile necesare în vederea înstrăinării terenului şi semnării contractului de vânzare-cumpărare.
Sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 241 din Legea nr. 297/2004 are în vedere ipoteza încheierii de către administratorii sau directorii societăţii a actelor juridice enumerate de text, fără aprobarea prealabilă a adunării generale extraordinare. Or, scopul convocării A.G.E.A. din 3 noiembrie 2008 a fost tocmai obţinerea acordului organului deliberativ al societăţii în vederea vânzării.
Instanţa de fond a înlăturat susţinerile reclamantei, în sensul că acţionarii ar fi trebuit să aprobe rezultatul unor negocieri aflate aproape de finalizare şi nu mandatarea administratorilor de a începe negocierile, întrucât adunarea generală extraordinară are posibilitatea să ia orice hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale, împuternicirea acordată administratorilor de a începe negocierile şi de a semna contractul de vânzare-cumpărare încadrându-se în limitele competenţei acestui tip de adunare conform art. 113 lit. m) din Legea nr. 31/1990 şi art. 241 din Legea nr. 297/2004, etapa negocierii fiind premergătoare perfectării contractului de vânzare-cumpărare.
Nu s-a probat, în speţă, că prin luarea hotărârii menţionate a fost încălcat interesul social. Preţul minim a fost stabilit pe baza unei evaluări efectuate de o societate specializată (SC E.V. SRL), prin raportul de expertiză realizat fiind avută în vedere valoarea de piaţă.
S-a mai reţinut şi faptul că, în orice caz, critica referitoare la stabilirea preţului minim de vânzare vizează oportunitatea luării deciziei, ceea ce nu poate atrage nulitatea hotărârii adunării generale faţă de dispoziţiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Adunarea generală este organul deliberativ şi de decizie al societăţii comerciale, exprimând voinţa socială, iar hotărârea adoptată de aceasta în baza principiului majorităţii nu poate fi anulată decât dacă este contrară legii sau actului constitutiv.
Întrucât reclamanta a renunţat la termenul din 13 martie 2009 la invocarea temeiului juridic prevăzut de art. 150 din Legea nr. 31/1990, respectarea acestor prevederi legale nu a mai făcut obiectul cercetării judecătoreşti de către tribunal, raportat la principiul disponibilităţii.
Apelul declarat împotriva acestei hotărâri de reclamanta B. I.L. Bucureşti a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 424 din 26 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut în esenţă următoarele:
S-a apreciat că, susţinerea apelantei în sensul că prin hotărârea A.G.E.A. atacată, nu se menţionează obiectul contractului de vânzare-cumpărare, în sensul că nu s-a determinat obiectul vânzării, nefiind indicată suprafaţa terenului, ceea ce încalcă dispoziţiile art. 241 din Legea nr. 297/2004, este nefondată deoarece textul de lege evocat stabileşte necesitatea aprobării prealabile de către adunarea generală extraordinară a acţionarilor, a actelor de înstrăinare a unor active din categoria activelor imobilizate ale societăţii, a căror valoare depăşeşte 20 % din totalul activelor imobilizate şi nu se referă la hotărârea adunării generale prin care se aprobă tocmai înstrăinarea acestora (ulterioară încheierii actului).
Astfel că, aşa cum corect a reţinut şi tribunalul, prin Hotărârea A.G.E.A. atacată, s-a aprobat tocmai înstrăinarea unuia dintre aceste active, în acest sens fiind împuternicit administratorul I.J. să înstrăineze numai în condiţiile stabilite prin aceeaşi hotărâre (aprobarea preţului de pornire, a condiţiilor de vânzare, a comisiei de negociere etc.), adică s-a urmărit tocmai respectarea art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, activul fiind identificat ca „terenul situat în Bucureşti, bd. Theodor Pallady .. conform certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M03 nr. 2541 şi seria M03 nr. 2542, ..”.
Mai mult, alin. (3) din art. 241 din Legea nr. 297/2004 stabileşte că „în cazul nerespectării prevederilor alin. (1) (privind aprobarea prealabilă de către A.G.E.A. - s.n.) şi 2 (care se referă la închirieri - s.n.), oricare dintre acţionari poate solicita instanţei judecătoreşti anularea actului juridic încheiat şi urmărirea administratorilor pentru repararea prejudiciului cauzat societăţii”, acesta nefăcând nicio referire la Hotărârea A.G.E.A. prin care se aprobă tocmai vânzarea unui astfel de activ.
Prin urmare, s-a apreciat că, apelanta-reclamantă nu poate invoca acest text de lege în susţinerea nulităţii hotărârii A.G.E.A., ci eventual, pentru a susţine nulitatea actului de vânzare-cumpărare ce se va încheia.
În consecinţă, s-a constatat ca prima instanţă a făcut o corectă şi justă interpretare a art. 241 din Legea nr. 297/2004, raportat la susţinerile în fapt şi în drept ale reclamantei.
S-a mai apreciat că nu poate fi reţinută susţinerea apelantei în sensul că prin această hotărâre, ar fi trebuit să fie aprobată însăşi vânzarea-cumpărare în anumite condiţiuni şi nu mandatarea administratorilor, pentru a fi respectate dispoziţiile legale evocate, deoarece aprobarea prealabilă a A.G.E.A. nu trebuie să îmbrace o anumită formă, sacramentală, nefiind nici oportun şi nici posibilă stabilirea tuturor condiţiilor vânzării prin aceeaşi hotărâre (de pildă stabilirea preţului ce urmează a fi negociat cu cumpărătorul). Practic apelanta-reclamantă consideră că aprobarea prealabilă despre care se face referire în art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 trebuie să reprezinte însuşi contractul de vânzare-cumpărare încheiat între toţi acţionarii şi cumpărător, ceea ce ar fi imposibil şi contrar spiritului art. 241 din Legea nr. 297/2004. Pe de altă parte, principiul consensualismului ce guvernează contractul de vânzare-cumpărare presupune negocierea unui preţ, care nu se cunoaşte în prealabil, doar la contractele de adeziune fiind prestabilite toate condiţiile încheierii acestora. Este firesc ca prin Hotărârea A.G.E.A. să se stabilească un preţ minim de pornire a negocierilor (pentru a nu se vinde la un preţ mult prea mic pentru societate), însă stabilirea unor condiţii stricte prin Hotărârea A.G.E.A., ce nu ar mai putea face obiectul negocierii ulterioare nu numai că nu este reglementată de art. 241 din Legea nr. 297/2004, dar nu ar fi nici utilă, putând conduce la neîncheierea contractului.
Susţinerile apelantei-reclamante privesc în mod nefondat pretinse încălcări ale art. 241 alin. (l) din Legea nr. 297/2004, însă acestea au ca finalitate neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare sau inversarea momentelor reglementate de Legea nr. 297/2004 în încheierea unei operaţiuni de înstrăinare de active, în sensul de a se încheia întâi contractul de vânzare-cumpărare şi apoi, de a se aproba acest contract într-o nouă Adunare Generală. Or, aşa cum s-a arătat mai sus, pentru încheierea contractului legiuitorul a stabilit necesitatea aprobării prealabile de către A.G.E.A. (ceea ce s-a şi hotărât prin hotărârea atacată) şi apoi, încheierea contractului conform acestei hotărâri, iar nu invers. Apelanta susţine practic că aprobarea prealabilă trebuie să fie concomitentă încheierii actului sau ulterioară, contrar unei interpretări gramaticale formale a art. 241 alin. (l) din Legea nr. 297/2004, respectiv a sintagmei „ aprobarea prealabilă”.
În acest sens, mandatarea administratorului ulterior aprobării vânzării (art. 1 şi 5 din Hotărârea atacată) nu este nicidecum nelegală, ci reprezintă tocmai respectarea legii invocate de însăşi apelanta.
În fine, Curtea a mai constatat, ca şi tribunalul, că hotărârea atacată este conformă atât legii cât şi statutului societăţii, astfel că nu este supusă nulităţii, în condiţiile art. 132 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamanta B.I.L. Bucureşti care a reluat textual toate criticile cuprinse în cererea de apel, dar pe care le-a subsumat motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi a sentinţei instanţei de fond, cu consecinţa admiterii acţiunii, susţinând în esenţă că ambele instanţe au interpretat şi aplicat greşit legea, respectiv dispoziţiile art. 241 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi au schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al hotărârii A.G.E.A. atacate. Recursul este nefondat. 1. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., poate fi invocat atunci „când instanţa, interpretând greşit actul dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia”.
Acest motiv nu a fost argumentat potrivit cerinţelor textului redat mai sus, întrucât recurenta deşi a indicat că hotărârea A.G.E.A. reprezintă actul căruia i s-a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic, aceasta a reluat criticile făcute în faţa instanţei de apel, exprimându-şi nemulţumirea cu privire la mandatul acordat administratorilor acela de a îndeplini formalităţile necesare în vederea înstrăinării terenului şi semnării contractului de vânzare-cumpărare, aprobat prin hotărârea A.G.E.A. din 3 noiembrie 2008, critici ce se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Criticile subsumate acestui motiv vizând interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 241 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital sunt nefondate, întrucât ambele instanţe au dat o interpretare corectă textului legal enunţat în raport de înscrisurile de la dosar.
Astfel, se constată că în mod corect s-a reţinut că, adoptarea măsurilor din cadrul hotărârii A.G.E.A. din 3 noiembrie 2008, prin care s-a aprobat înstrăinarea unui teren aflat în proprietatea SC C. SA în acest sens fiind împuternicit administratorul şi directorul general, s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 241 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital.
Critica recurentei vizând nemulţumirea sa cu privirea la mandatarea consiliului de administraţie apreciind în acest sens că atâta timp cât mandatul nu priveşte toate elementele actului juridic nu se poate spune că ne aflăm în prezenţa aprobării prevăzute de art. 241 din Legea nr. 297/2004, nu poate fi reţinută. Astfel, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel mandatarea administratorului, ulterior aprobării vânzării activului, s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale invocate de reclamantă şi nu constituie motiv de nelegalitate.
Prin norma imperativă cuprinsă în prevederile art. 241 din Legea nr. 297/2004, legiuitorul a instituit ca prin aprobarea prealabilă a unor tranzacţii de către A.G.E.A., ocrotirea unui interes social, în sensul de a proteja şi de a încunoştinţa acţionarii unei societăţi despre măsurile cu un anumit grad de importanţă pe care administratorii sau directorii acesteia urmează să le ia, cum de altfel s-a şi procedat prin adoptarea hotărârii A.G.E.A. SC C. SA din 3 noiembrie 2008.
Prin urmare, Curtea găseşte nefondate motivele de recurs invocate de recurentă şi prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în condiţiile în care în cauza de faţă nu rezultă că instanţa de apel ar fi pronunţat o soluţie cu încălcarea unor texte de lege aplicabile speţei sau că a aplicat greşit dispoziţii legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat.
Pentru aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat declarat de reclamanta BROADHURST INVESTMENTS LIMITED Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B. I.L. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 424 din 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2822/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 323/2010. Comercial → |
|---|
