ICCJ. Decizia nr. 3649/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3649/2010
Dosar nr. 5803/3/2008
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2010
Prin sentinţa comercială nr. 5309 din 1 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, s-au respins capetele din acţiunea principală formulată de reclamantele D.A., I. F. şi C.E.L. împotriva pârâtelor S.N.T.G.N.T. SA Mediaş şi C. Corbeanca prin P. referitoare la modificarea traseului conductei, autorizarea reclamantelor de a efectua această lucrare şi plata unor daune de 100.000 lei pe zi ca neîntemeiate.
S-a anulat, ca insuficient timbrată, cererea precizatoare formulată de reclamante la 28 martie 2008.
Cererea de chemare în garanţie formulată de S.N.T.G.N.T. Mediaş împotriva chematelor în garanţie SC G.P. SA şi SC C. SA prin lichidator G.G.E. SPRL Ploieşti a fost declarată nulă.
Totodată, s-a respins ca lipsită de interes cererea de chemare în garanţie a SC T. SRL Slobozia formulată de SC G.P. SA.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamantele nu au dovedit îndeplinirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale. Astfel, nu a fost probată existenţa unei fapte ilicite a pârâtelor în contextul în care instalarea conductelor a fost executată în temeiul autorizaţiei de construire nr. 1416 din 05 martie 1998 emisă de C.J. Ilfov.
De asemenea, reclamantele nu au răsturnat prezumţia de bună-credinţă de care se bucură pârâtele potrivit art. 1899 alin. (2) C. civ. şi nu s-a relevat vinovăţia pârâtelor care, în temeiul Legii nr. 351/2004 beneficiază de dreptul de uz, dreptul de servitute legală de trecere, dreptul de restrângere sau încetare a unor activităţi, precum şi dreptul de acces la utilităţile publice.
În privinţa prejudiciului s-a reţinut că acesta nu a fost dovedit, câtă vreme categoria de folosinţă a terenului traversat de conducta pârâtelor este de teren arabil, iar reclamantele nu au făcut dovada unor demersuri în vederea schimbării categoriei de folosinţă.
A fost anulată ca insuficient timbrată, în aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cererea precizatoare formulată de reclamante prin care au solicitat obligarea pârâtelor la despăgubiri.
Conform art. 133 C. proc. civ., Tribunalul a declarat nulă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta de rândul unu, pentru precizarea valorii obiectului cererii la termenul din 12 septembrie 2008.
Reţinând caracterul absolut şi peremptoriu al excepţiei lipsei de interes, constatând că la termenul din 9 mai 2008 a fost admisă această excepţie, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta de rândul doi a fost respinsă.
Apelul declarat de reclamante împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti a fost admis prin decizia comercială nr. 143 din 17 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a comercială şi în consecinţă s-a desfiinţat în parte sentinţa doar în partea care privea anularea ca insuficient timbrată a cererii precizatoare formulată de reclamante la 28 martie 2008, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În considerentele deciziei curtea a reţinut că soluţia de respingere a cererii privind mutarea conductelor de gaz este corectă raportat la împrejurarea că lucrările au avut la bază o autorizaţie de construire, iar conductele fac parte din S.N.T.G.N., proprietate publică a statului, conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 351/2004.
În ceea ce priveşte cererea de despăgubiri formulată de reclamante s-a reţinut că, în mod greşit a fost anulată ca netimbrată, în condiţiile în care acestea şi-au micşorat câtimea pretenţiilor în limita taxei de timbru depusă la dosar, iar pe de altă parte nu s-a dat eficienţă unei încheieri anterioare prin care au fost admise cererile de acordare a ajutorului public judiciar în sensul scutirii parţiale de obligaţia de a timbra cererea precizatoare în ce priveşte pe reclamantele C.E.L. şi I.F. In acelaşi timp nu s-a ţinut cont de prevederile art. 48 alin. (2) C. proc. civ., reţinându-se de asemenea că, potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., cuantumul exagerat al taxelor stabilite de stat în sarcina justiţiabilului limitează accesul al justiţie care astfel devine strict teoretic.
Curtea a mai reţinut, cu privire la susţinerile SC C. SA prin lichidator judiciar, că suspendarea cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu se impune, câtă vreme citarea acesteia s-a efectuat pentru raţiuni de opozabilitate, precum şi datorită faptului că cererea de chemare în garanţie îndreptată împotriva acestei părţi a fost anulată la prima instanţă, iar soluţia nu a fost criticată în apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantele, cât şi pârâta C. Corbeanca.
1. În recursul declarat de reclamantele D.A., I.F. şi C.E.L. acestea solicită modificarea în parte a deciziei pronunţate în apel, cu consecinţa admiterii apelului şi pentru capătul unu de cerere şi trimiterea cauzei spre rejudecare sub toate aspectele la prima instanţă, astfel încât să se realizeze o judecată unitară.
În motivarea recursului reclamantele arată că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, invocând art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În sprijinul acestei critici recurentele susţin că, prin decizia pronunţată în apel nu s-au analizat motivele de apel prin care reclamantele au învederat faptul că la respingerea acţiunii, prima instanţă nu a ţinut cont de împrejurarea că pârâta nu şi-a îndeplinit toate obligaţiile legale de obţinere a acordurilor prealabile ale proprietarilor pe terenul cărora s-a instalat conducta, în baza art. 82 din Legea nr. 18/1992 şi cărora le-a fost îngrădit dreptul de proprietate tară plata unor despăgubiri în baza art. 44 alin. (5) din Constituţie.
Recurentele mai arată că instanţa de apel a respins cererea privind mutarea conductelor de gaz reţinând dispoziţiile Legii nr. 351/2004, fără a face referiri în motivare la criticile apelantelor, vizând nerespectarea art. 82 din Legea nr. 18/1991 şi 44 alin. (5) din Constituţie, ceea ce face să intre în puterea lucrului judecat reţinerile cu privire la lipsa vinovăţiei şi lipsa vreunui prejudiciu.
Al doilea motiv de recurs vizează încălcarea sau aplicarea greşită a legii, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sub acest aspect recurentele invocă împrejurarea că instanţele au încălcat prevederile art. 82 din Legea nr. 18/1991 referitoare la obţinerea acordului proprietarilor anterior lucrării şi despăgubirea prealabilă a acestora.
2. În recursul declarat de pârâta C. Corbeanca prin P. se invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinându-se că hotărârea pronunţată în apel este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În acest sens recurenta arată că în mod greşit instanţa de apel a considerat că a fost timbrat corespunzător capătul de cerere privind pretenţiile, de vreme ce reclamantele au depus o cerere de renunţare la judecată, potrivit art. 246 C. proc. civ. şi au solicitat restituirea taxei judiciare de timbru.
Pe fondul pretenţiilor recurenta susţine că nu a fost probată existenţa unei fapte ilicite a pârâtelor în contextul în care instalarea conductelor a fost executată în baza unei autorizaţii de construire.
De asemenea, invocă prevederile art. 1899 alin. (2) C. civ., privind prezumţia de bună-credinţă, susţinând că apelantele nu au reuşit să răstoarne această prezumţie în condiţiile în care persoanele care figurau drept proprietari ai terenului traversat de conductă şi-au exprimat acordul în vederea amplasării acesteia, la 28 iunie 1996, în timp ce reclamantele au fost puse în posesie ulterior, la 5 noiembrie 1996, titlul de proprietate fiind emis în 1997.
În acelaşi timp, recurenta invocă prevederile Legii nr. 351/2004 în baza cărora concesionarii din sectorul de gaze naturale beneficiază de o serie de drepturi asupra terenurilor sau al altor bunuri proprietatea publică sau privată a persoanelor fizice sau juridice, printre care şi dreptul de servitute legală, care le conferă acestora dreptul de a instala reţele, conducte, linii, stâlpi şi alte echipamente aferente. Ori, se afirmă că reclamantele nu au dovedit prejudiciul cauzat ca urmare a desfăşurării construcţiilor autorizate şi nici faptul că au solicitat schimbarea categoriei de folosinţă din teren arabil în teren apt construirii.
Prin întâmpinarea înregistrată la 14 octombrie 2010 S.N.T.G.N.T. SA a solicitat respingerea recursului formulat de reclamante, arătând în apărare că nu sunt incidente în speţă prevederile art. 82 din Legea nr. 18/1991 întrucât terenul nu a fost ocupat pentru remediere de deranjamente, ci pentru instalarea conductei. Ordinul prefectului se solicită numai în situaţia în care proprietarii nu îşi dau acordul de intrare în teren în caz de avarie sau explozie, însă în speţă pârâta a deţinut acordul proprietarilor, respectiv acordul dat de N.T.I.
În ceea ce priveşte invocarea de către recurente a prevederilor art. 44 alin. (5) din Constituţie, intimata invocă prevederile alin. (7) care se referă la exercitarea dreptului de proprietate în limitele legii.
În acest sens intimata arată că, în calitatea sa de operator licenţiat răspunde de funcţionarea sistemului naţional de transport gaze naturale în condiţii de siguranţă, conductele magistrale de transport constituind proprietatea publică a statului, iar lucrările de realizare, reabilitare, retehnologizare, exploatare şi întreţinerea a acestora sunt lucrări de utilitate publică.
Analizând recursurile, prin prisma motivelor invocate se vor retine următoarele:
1. - În privinţa recursului declarat de reclamante, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se va reţine că decizia pronunţată în apel s-a dat cu respectarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în baza cărora judecătorul trebuie să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere şi nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor, care sprijină aceste cereri.
Din considerentele deciziei rezultă că s-a răspuns argumentelor invocate de apelante în mod implicit.
Nici criticile întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu sunt fondate, reţinându-se corect că lucrările de montare a conductelor de gaz au avut la bază autorizaţii de construcţie, iar aceste conducte fac parte din sistemul naţional de transport al gazelor naturale, care constituie proprietatea publică a statului.
Sub aspectul incidenţei art. 82 din Legea nr. 18/1991, în mod corect s-a reţinut că, prealabil autorizaţiilor de construire nr. 1416/1998 şi 89/2001, pârâta a obţinut la data de 28 iunie 1996 acordul deţinătorilor terenului la acea dată, reclamantele fiind puse în posesie ulterior acestui moment, respectiv la 5 noiembrie 1996, şi obţinând titlul de proprietate la 25 iunie 1007.
2. - Recursul pârâtei C. Corbeanca prin P. prin care invocă nelegalitatea deciziei pronunţată în apel în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat.
Astfel, la data de 28 martie 2008 reclamantele au formulat o cerere de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de existenţa pe terenul proprietatea lor, a conductelor de gaz aparţinând pârâtei S.N.T.G.N.T. SA Mediaş.
Prin încheierea din 3 noiembrie 2008 prima instanţă a încuviinţat în parte cererea reclamantelor C.E., D.A. şi I.F. de acordare a ajutorului public judiciar.
Acest capăt de cerere a fost în mod greşit anulat ca insuficient timbrat, în condiţiile în care reclamantele şi-au micşorat câtimea pretenţiilor în limita taxelor de timbru, lipsind astfel de eficienţa şi efecte juridice încheierea de încuviinţare a ajutorului public judiciar şi tară a ţine seama de prevederile art. 48 alin. (2) C. proc. civ.
La adoptarea deciziei de trimitere spre judecare primei instanţe a cererii în despăgubiri, în mod just instanţa de apel a reţinut şi jurisprudenţa C.E.D.O. în materie potrivit căreia un cuantum exagerat al taxelor stabilite de stat în sarcina justiţiabilului limitează accesul la justiţie, ceea ce aduce atingere implicit dreptului de proprietate garantat de art. 44 alin. l din Constituţie şi art. l din Primul Protocol adiţional la C.E.D.O.
În baza acestor considerente, în mod corect instanţa de apel a desfiinţat în parte hotărârea primei instanţe şi a trimis spre judecare cererea precizatoare formulată de reclamante la 28 martie 2008, astfel încât, reţinând dispoziţiile art. 312 alin. (l) C. proc. civ., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamante şi pârâta C. Corbeanca, prin P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantele C.E., D.A. şi I.F. şi de pârâta C. CORBEANCA PRIN PRIMAR împotriva deciziei nr. 143 din 17 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3622/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 439/2010. Comercial → |
|---|
