ICCJ. Decizia nr. 3088/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3088/2010
Dosar nr.13913/3/2008
Şedinţa publică din 30 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 14093 din 18 decembrie 2008 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâta SC A.S. SRL şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul R.D. domiciliat în Bucureşti în contradictoriu cu pârâtele SC A.S. SRL şi SC P. SRL, ambele cu sediul social în Bucureşti.
În fundamentarea acestei soluţii a fost analizată cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale active s-a constatat că reclamantul este terţ faţă de contractele atacate şi nu mai deţinea nicio calitate în societatea vânzătoare pentru a fi implicat în luarea deciziilor, însă justifică un interes legitim în vederea verificării valabilităţii contractelor încheiate ce influenţează modalitatea de realizare a creanţei sale.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 7 martie 2003 şi contractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată din 20 martie 2003 s-au înstrăinat un teren în suprafaţă de 2.036 mp şi construcţia amplasată pe acesta, realizată în baza autorizaţiei din 14 iulie 1999.
Contractele au fost semnate în numele celor două societăţi de reprezentanţii legali, menţionându-se că preţul stabilit de părţi pentru teren a fost de 1.800.000.000 lei achitat integral la data semnării actului şi de 8.466.062.200 lei pentru construcţie, primit la data semnării actului, ca urmare a unor operaţiuni de compensare a unor creanţe reciproce, în acest scop fiind întocmite şi două rapoarte de expertiză.
Întinderea creanţei reclamantului determinată de retragerea sa din societatea vânzătoare, este stabilită conform sentinţei comerciale nr. 11977 din 4 octombrie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a cărei executare a fost însă suspendată în faza procesuală a judecării apelului.
Deşi preţul prevăzut în cele două contracte este mai mic decât cel prevăzut în cadrul expertizelor efectuate în dosarul nr. 7271/3/2003, iar preţul terenului este redus faţă de valoarea de circulaţie la care s-a taxat autentificarea actului, s-a apreciat că acesta nu poate fi considerat derizoriu.
Stabilirea cuantumului preţului şi a modalităţii lui de plată este o decizie de afaceri a celor două societăţi implicate în tranzacţie, care implică mai multe aspecte, cum ar fi situaţia lichidităţilor la momentul semnării actelor, planurile privind dezvoltarea viitoare a societăţii şi raporturile comerciale cu cealaltă societate.
Instanţa nu poate interveni în voinţa părţilor manifestată cu prilejul încheierii contractelor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 515 din 30 noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantului R.D. împotriva sentinţei dată de instanţa de fond, fiind preluate în esenţă argumentele expuse anterior.
S-a apreciat că reclamantul apelant nu a dovedit faptul că cele două contracte de vânzare-cumpărare i-au creat acestuia un prejudiciu în calitatea sa de creditor chirografar, a cărui creanţă nu a devenit certă şi exigibilă.
De asemenea nu s-a dovedit de reclamant faptul că societatea comercială vânzătoare şi-a micşorat activul patrimonial, creîndu-şi în mod voit o stare de insolvabilitate.
Împotriva deciziei comerciale nr. 515 din 30 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a promovat recurs reclamantul R.D., care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în temeiul art. 304 pct. 4, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi pe fond să se dispună constatarea nulităţii absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că instanţa de apel şi-a depăşit atribuţiile judecătoreşti, a fost dată o interpretare greşită actelor deduse judecăţii, hotărârile judecătoreşti, cuprind motive contradictorii şi străine pricinii, toate acestea cu o aplicare greşită a legii.
S-a mai precizat că este cauză ilicită dacă părţile au încheiat un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil ştiind că există un creditor şi urmărind în realitate să-l fraudeze pe acesta.
Intimatele pârâte SC A.R.D. SRL şi SC A.S. SRL au depus întâmpinări prin care au cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse de reclamant prin cererea de recurs, constată că acestea sunt justificate, recursul urmând a fi admis în limitele şi pentru următoarele considerente.
Potrivit cererii de chemare în judecată, înregistrată iniţial la data de 9 mai 2005 la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti sub nr. 4838/4/2007, reclamantul R.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC A.S. SRL şi SC P. SRL constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 22 ianuarie 2003 şi a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din 20 martie 2003 pentru fraudă la lege, cauză ilicită şi preţ, neserios, precizând ca temei de drept al acţiunii dispoziţiile art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 31/1954, art. 948, art. 966 – art, art. 968 şi art. 1203 C. civ., precum şi art. 723 C. proc. civ.
Din conţinutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 22 ianuarie 2003 la BNP M.M. din Bucureşti rezultă că, între cele două pârâte, SC A.S. SRL în calitatea de vânzător şi SC P. SRL în calitatea de cumpărător a intervenit (vânzarea cumpărare terenului situat în Bucureşti, sector 4, în suprafaţă de 2.036 mp.
Preţul vânzării a fost de 1.800.000.000 lei primit de la cumpărător integral, la data autentificării contractului.
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din 20 martie 2003 între aceleaşi părţi, cu aceleaşi calităţi a intervenit vânzarea construcţiei situată în Bucureşti, sector 4, compusă din subsol, parter şi două etaje, cu aria utilă de 1.235,7 mp edificată în baza autorizaţiei de construcţie din 14 iulie 1999 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti.
La încheierea ambelor contracte de vânzare-cumpărare, societatea vânzătoare a fost reprezentată legal de asociatul unic şi administrator B.A. şi societatea cumpărătoare a fost legal reprezentată de administrator S.D.
De remarcat că în cele două contracte de vânzare-cumpărare preţul înstrăinării este stabilit prin voinţa părţilor, deşi existau menţionate chiar în cuprinsul conţinutului actelor, expertize de specialitate.
Astfel, în contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 22 ianuarie 2003 la BNP M.M., este precizat de notarul public că „în vederea taxării, prezentul teren se evaluează conform expertizei imobiliare însuşite de C.N.P.B. la suma de 2.244.690.000 lei" (dosar nr. 4838/4/2007 al Judecătoriei Sector 4 Bucureşti).
Aşa cum expune în întâmpinarea depusă în faza procesuală a fondului pârâta SC P. SRL, preţul imobilului compus din teren şi construcţie a fost stabilit prin două expertize extrajudiciare comandate de societatea vânzătoare.
Într-adevăr, la cererea vânzătoarei SC A.S. SRL a fost întocmit de SC E.C. SRL o expertiză tehnică privind evaluarea terenului situat în Calea Şerban Vodă, sector 4, Bucureşti, concluzionându-se că valoarea de circulaţie a terenului, la data de 17 ianuarie 2003 este de 1.515.472.800 lei.
La rândul său reclamantul R.D. invocă, potrivit raportului de expertiză tehnică imobiliară întocmit în dosarul nr. 7271/3/2003 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, o altă valoare imobiliară după cum urmează:
-9.121.737.727 lei pentru teren şi
-15.116.295.561 lei pentru construcţie, la data de 13 februarie 2002 şi
-9.558.945.440 lei pentru teren şi
-17.136.669.991 lei pentru construcţie la data de 13 ianuarie 2003.
Aceiaşi situaţie se regăseşte şi în privinţa preţului pentru construcţia în cauză.
Astfel expertiza tehnică întocmită de SC E.C. SRL a concluzionat că valoarea actualizată la data de 31 decembrie 2002 a construcţiei este de 7.114.338.000 lei.
Apare cât se poate de evident că cele două contracte de vânzare-cumpărare, ale terenului şi construcţiei, au ca preţ stabilit valoarea apreciativă a părţilor contractante, existând vădite diferenţe valorice care se regăsesc fie în rapoartele de expertiză comandate de societatea comercială vânzătoare pârâtă, cât şi de valorile invocate de reclamantul R.D., precum şi de expertizele imobiliare întocmite de C.N.P.B.
În acest context, instanţele judecătoreşti anterioare, nu au exercitat un rol activ în condiţiile dispoziţiilor imperative ale art. 129 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unor hotărâri temeinice şi legale, putând ordona probele necesare chiar dacă părţile se împotrivesc.
Astfel, se constată, potrivit încheierii de şedinţă din 30 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, că reclamantul prin avocat a solicitat pe fond, încuviinţarea probei cu expertiză în construcţii care să stabilească valoarea cu care s-au înstrăinat cele două imobile, iar instanţa de fond a amânat discutarea admisibilităţii probei cu expertiză după administrarea probatorului cu înscrisuri şi interogatorii reciproce, fără însă a o mai finaliza.
Era în obligaţia instanţelor să pună în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize de specialitate, având ca obiectiv stabilirea valorii reale a imobilului, compus din teren şi construcţie, la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, cu atât mai mult cu cât reclamantul are un interes legitim corect recunoscut de aceleaşi instanţe atunci când au analizat excepţia lipsei calităţii procesuale active.
De asemenea se impune cu atât mai mult stabilirea exactă a valorii tranzacţiei imobiliare, teren şi construcţie, având în vedere că, potrivit documentaţiei existente, asociatul unic şi administratorul B.A. al societăţii vânzătoare se regăseşte ca asociat în societatea cumpărătoare, iar diferenţele valorice enumerate anterior sunt semnificative.
Pentru aceste raţiuni, urmează a admite recursul declarat de reclamantul R.D. împotriva deciziei nr. 515 din 30 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, şi în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 5 C. proc. civ. va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul R.D., împotriva deciziei nr. 515 din 30 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 30 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2366/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3139/2010. Comercial → |
|---|
