ICCJ. Decizia nr. 3202/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3202/2010
Dosar nr. 5057/1/2010
Şedinţa publică din 7 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 2136 din 19 februarie 2007 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a litigiului de natură comercială dintre reclamanta SC M.T. SA Bucureşti şi pârâta SC S. SA Alba Iulia în favoarea Tribunalului Alba, având în vedere dispoziţiile art. 7 alin. (1) C. proc. civ. şi anume că cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanţa sediului ei principal.
Tribunalul Alba, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1354/CA din 13 noiembrie 2007 a respins acţiunea reclamantei SC M.T. SA Bucureşti împotriva pârâtei SC S. SA Alba Iulia.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut, că pârâta nu poate fi obligată nici la plata de penalităţi de întârziere pentru nelivrarea loturilor şi nici la penalităţi de întârziere pentru comisionul pe care reclamanta nu l-a încasat încă de la pârâtă pentru aceste loturi, întrucât în contract nu s-au prevăzut penalităţi de întârziere şi atâta timp cât reclamanta nu şi-a executat propriile obligaţii ce rezultă din contractul de comision nu poate fi ţinută de eventuale prejudicii suportate de reclamantă.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, prin Decizia comercială nr. 123 din 17 octombrie 2008 a respins apelul declarat de reclamanta SC M.T. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1354/CA din 13 noiembrie 2007 a Tribunalului Alba, secţia comercială şi contencios administrativ, fiind preluate în esenţă argumentele primei instanţe.
Toate pretenţiile reclamantei, presupun, în contextul temeiului răspunderii contractuale aplicabile în cauză, examinarea culpei contractuale, care este stabilită, cu putere de lucru judecat împotriva reclamantei.
Aşa fiind, pretenţiile au fost respinse ca neîntemeiate, neputându-se stabili faţă de autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 1157/CA/2006 a Tribunalului Alba, din dosarul nr. 1410/107/2006 o altă culpă pentru neexecutarea ori executarea necorespunzătoare a contractului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 2481 din 20 octombrie 2009 a admis recursul declarat de reclamanta SC M.T. SA împotriva deciziei nr. 123/A din 17 octombrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu motivarea că era necesară asigurarea contradictorialităţii iar instanţa de apel era obligată în temeiul art. 129 alin. (4) C. proc. civ. să pună în discuţia părţilor excepţia autorităţii de lucru judecat.
Rejudecând apelul, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, prin Decizia comercială nr. 23/A din 26 februarie 2010 a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins apelul reclamantei SC M.T. SA, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000 lei.
S-a apreciat că în speţă nu există identitate de obiect şi de cauză, astfel nefiind aplicabile dispoziţiile art. 1201 C. civ.
Dosarul nr. 1410/107/2006 în care s-a pronunţat sentinţa nr. 1157/CA/2006 a avut ca obiect cererea pârâtei SC S. SA de obligare a reclamantei din prezenta cauză la plata restului de preţ pentru piesele executate şi livrate de aceasta, iar în prezentul dosar sunt vizate penalităţi, comisioane şi daune-interese pretinse de reclamanta SC M.T. SA pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor de către pârâta SC S. SA.
Sub aspectul prejudiciului pretins de reclamantă, echivalent cu penalităţile de întârziere achitate partenerului extern, el nu poate fi reţinut în sarcina pârâtei, instanţa de fond făcând o corectă interpretare a clauzelor de la pct. 8.1A.
Împotriva deciziei comerciale nr. 23/A din 26 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, a promovat recurs reclamanta SC M.T. SA care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate solicitând în baza art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei civile nr. 1354/CA/2007 a Tribunalului Alba, secţia comercială şi contencios administrativ, urmând a se dispune admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi precizată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a expus că neînţelegerile dintre părţi au avut ca obiect exclusiv nivelul procentelor penalităţilor, reclamanta insistând asupra majorării acestora, conform celor inserate în comanda fermă din 7 martie 2005, iar pârâta menţinându-şi punctul de vedere, în sensul păstrării nivelelor înscrise în anexa din 2005 la contractul de comision.
Prin urmare, nu s-a contestat clauza penală în sine, care este prevăzută în contract, în consens cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 469/2002, în vigoare la acea dată, ci doar limitele procentuale până la care se pot calcula penalităţi, astfel că instanţele au ajuns la concluzia nelegală a lipsei clauzei penale.
În realitate, o astfel de clauză există şi ea trebuie aplicată ca atare, iar prin expertiza efectuată în cauză, dispusă în apel, s-a stabilit corect cuantumul penalităţilor datorate de pârâtă.
Intimata-pârâtă SC S. SA a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei, pentru următoarele considerente.
Potrivit cererii de chemare în judecată, înregistrată iniţial la data de 10 mai 2006 sub nr. 17194/3/2006 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi ulterior precizată la data de 4 septembrie 2007, reclamanta SC M.T. SA Bucureşti a solicitat obligarea pârâtei SC S. SA Alba Iulia la plata următoarelor sume, reprezentând:
a) – 4.092,42 euro, penalităţi de întârziere pentru livrarea cu întârziere a celor 4 loturi de piese turnate, în baza comenzii din 7 martie 2005;
b) – 9.151,16 euro, reprezentând penalităţi de întârziere cerute de SC I.A. SA şi deduse de aceasta din facturile aferente celor 4 loturi de piese livrate la extern;
c) – 4.996,40 euro, reprezentând penalităţi de întârziere pentru marfa neexecutată până în prezent, respectiv pentru loturile 5-8;
d) – 999,28 euro, reprezentând penalizări de întârziere pentru comisionul neîncasat de 1% conform contractului de comision, clauza IY, alin. (2), pentru loturile 5-8;
e) – 2.789,20 euro, reprezentând contravaloare comision neîncasat de reclamantă de la SC S.I. SA pentru operaţiunile de prelucrare mecanică, conform contactului de comision, respectiv art. 1082 şi art. 1084 C. civ.
f) – 166,512 euro, reprezentând daune interese care cuprind pierderea suferită şi beneficiarul de care a fost lipsită, conform art. 1082 şi art. 1084 C. civ., pentru nelivrarea loturilor 5-8, aferente comenzilor externe.
Este de necontestat că între părţi a fost încheiat contractul de comision din 1 martie 2005, reclamanta având calitatea de comisionar şi pârâta calitatea de comitent, obiectul constituindu-l serviciile de comerţ exterior pe care comisionarul le asigura pentru comercializarea pe piaţa externă a produselor şi serviciilor din profilul de fabricaţie al comitentului, cât şi pentru prospectarea pieţei şi încheierea contractelor de export în nume propriu, dar în contul comitentului, pe baza ofertelor tehnico-comerciale primite de la comitent.
S-a mai stipulat că prevederile contractelor externe comunicate comitentului sunt opozabile acestuia, dacă s-au încheiat în limitele ofertei sau derogărilor ulterioare.
Reclamanta a susţinut că în executarea contractului cadru de comision din 1 martie 2005 s-a procedat la încheierea contractului extern de vânzare-cumpărare din 12 februarie 2004 având ca obiect vânzarea-cumpărarea de piese de maşini unelte care urmau să fie executate de pârâtă, potrivit documentaţiei tehnice a cumpărătorului extern, cumpărătorul fiind SC I.A. SA Spania.
Este adevărat că în contractul de comision, la capitolul V intitulat, „Răspundere contractuală" este precizat expres că pentru neexecutarea în totalitate sau în parte ori pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate părţile datorează penalităţi şi despăgubiri conform celor stabilite în anexele la contract şi legislaţia în vigoare.
De esenţa unei corecte stabiliri a situaţiei de fapt şi de drept este împrejurarea că între părţi nu s-a realizat un acord de voinţă evident asupra acceptării clauzei penale prevăzută de reclamantă în comanda din 7 martie 2005 emisă în executarea contractului, deoarece au existat numeroase neînţelegeri sub aspectul cuantumului penalităţilor, nefiind acceptate nici una din propunerile reciproc făcute în această direcţie.
Corespondenţa părţilor este edificatoare în acest sens, mai ales că ele au menţionat în contractul cadru de comision expus anterior că orice completare sau modificare la acest contract este valabilă şi opozabilă numai dacă rezultă în mod explicit dintr-un document datat şi semnat de ambele părţi. Fiecare document încheiat în aceste condiţii va fi considerat ca parte integrantă a contractului.
Nu poate fi primită critica recurentei vizând împrejurarea ca instanţele au ajuns la concluzia nelegală a lipsei clauzei penale în raporturile contractuale dintre părţi, şi nici a reţinerii unei culpe exclusive a reclamantei în derularea contractului.
De remarcat, că în baza aceluiaşi contract de comision, SC S. SA a produs pentru SC M.T. SA marfă facturată la o valoare totală de 644.568,64 lei din care a încasat suma de 544.002,96 lei, rămânând de încasat o diferenţă de 100.402,45 lei. În acest context, prin sentinţa civilă nr. 1157/CA din 8 noiembrie 2006 a Tribunalului Alba, secţia comercială de contencios administrativ, a fost admisă acţiunea reclamantei din acest dosar, respectiv SC S. SA împotriva pârâtei SC M.T. SA şi obligată aceasta din urmă la plata sumei de 100.402,45 lei reprezentând contravaloare marfă şi 2.024 lei reprezentând dobândă legală.
Din această perspectivă, precum şi a analizei actelor depuse de părţi, care au dovedit neachitarea în integritate a pieselor livrate sau neplata la termenul stabilit a avansului, au condus la aprecierea justă că pârâta nu poate fi obligată la suportarea penalităţilor către partenerul extern în sarcina reclamantei.
Pretenţiile pretinse de reclamantă au fost examinate detaliat de instanţele judecătoreşti anterioare, expunându-se amplu documentat care au fost raţiunile ce au condus la respingerea lor, inclusiv în privinţa daunelor interese, fiind acreditată teza că nu este încă reziliat contractul de comision pentru a fi valorificate sumele de bani corespunzătoare cu acest titlu.
Pentru aceste considerente urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC M.T. SA împotriva deciziei nr. 23/A din 26 februarie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, nefiind îndeplinită nicio cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
În baza art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga recurenta la plata sumei de 5.363,94 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.T. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 23/A din 26 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 5.363,94 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 7 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3195/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3259/2010. Comercial → |
|---|
