ICCJ. Decizia nr. 3310/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3310/2010
Dosar nr. 4189/104/2008
Şedinţa publică din 14 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SIF O. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC E. SA solicitând autorizarea convocării adunării generale a acţionarilor, având ca ordine de zi analiza raportului întocmit de auditorul financiar şi angajarea răspunderii preşedintelui consiliului de administraţie şi al directorului societăţii pârâte pentru vânzarea Haldei de deşeuri şi terenului aferent.
Tribunalul Olt, prin sentinţa nr. 81 din 6 februarie 2008 a respins ca neîntemeiată acţiunea, considerând că dacă raportul de audit financiar a analizat faptele reclamate şi nu a regăsit ca întemeiată sesizarea, solicitarea de convocare A.G.A. este abuzivă.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 173 din 5 iunie 2008, a admis apelul reclamantei, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare întrucât hotărârea pronunţată de tribunal a nesocotit dispoziţiile procedurale privind citarea consiliului de administraţie.
În rejudecare, Tribunalul Olt prin sentinţa nr. 585 din 24 aprilie 2009, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în luna martie 2004, administratorii societăţii pârâte au fost descărcaţi de gestiune de adunarea generală a acţionarilor, în condiţiile în care, vânzarea activului a fost motivată pe lipsa disponibilităţilor băneşti pentru aducerea la îndeplinire a unor măsuri prestabilite, operaţiunea nu trebuia aprobată de adunarea generală iar preţul vânzării a fost superior celui stabilit în raportul de evaluare.
A mai reţinut Tribunalul că drepturile conferite de art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu trebuiesc întrebuinţate cu rea credinţă, cu atât mai mult cu cât hotărârea înstrăinării activului s-a luat cu votul unanim al membrilor consiliului de administraţie din care făcea parte şi reprezentantul reclamantei.
Prin Decizia nr. 276 din 10 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa nr. 585 din 24 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Olt şi pe fond a admis acţiunea, a autorizat convocarea A.G.A. la data de 10 ianuarie 2010, stabilind data de referinţă 10 februarie 2010 iar ordinea de zi: analiza raportului întocmit de auditorul financiar cu completările ulterioare privind operaţiunea de vânzare a activului halda de deşeuri şi angajarea răspunderii preşedintelui consiliului de administraţie şi a directorului societăţii pârâte, persoana care urmează să prezideze adunarea generală fiind P.I.
Curtea de apel a reţinut în esenţă că art. 119 din Legea nr. 31/1990 nu condiţionează acţionarii minoritari de motive temeinice pentru convocarea adunării generale, singura excepţie constituind-o procentul de 5% pe care acţionarii care solicită convocare să îl aibă. Astfel prin procentul de 25% din capitalul social, reclamanta era îndreptăţită să ceară convocarea A.G.A. în interesul cererii este acela al informării acţionarilor asupra operaţiunilor juridice efectuate, aprecierile instanţei asupra motivelor care justifică sau nu convocarea fiind greşit analizată de instanţa de fond.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că în mod greşit a fost calificată calea de atac împotriva sentinţei Tribunalului drept apel, întrucât autorizarea convocării A.G.A. are caracter necontencios iar calea de atac este recursul ce se exercită în termen de 5 zile de la pronunţarea hotărârii.
Mai reţine recurenta că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 119 din Legea nr. 31/1990 întrucât instanţa nu e obligată să autorizeze convocarea A.G.A. la simpla cerere a unui acţionar care îndeplineşte condiţia procentului din capitalul social, fără a analiza legalitatea şi temeinicia cererii şi existenţa unor motive pentru convocare.
Critica deciziei atacate se mai referă la acordarea de către instanţă a ceea ce nu s-a cerut. Astfel se susţine că deşi reclamanta a solicitat ca data pentru publicarea convocatorului să fie stabilită la 5 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, instanţa a stabilit data de 10 ianuarie 2010 ca dată de publicare.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce se vor expune:
Prevederile art. 119 din Legea nr. 31/1990 stabilesc convocarea adunării generale de către consiliul de administraţie sau directorat la cererea a minimum 5% din capitalul social, iar în cazul refuzului convocării instanţa de la sediul societăţii va putea autoriza convocarea adunării generale.
Instanţa de apel a interpretat norma supletivă instituită de textul de lege citat, greşit. Lipsa vreunei alte condiţii decât aceea a procentului minim de 5% din capitalul social, nu poate determina caracterizarea art. 119 din Legea nr. 31/1990 ca fiind normă imperativă. Instanţele de la sediul social al societăţilor comerciale au posibilitatea să dispună convocarea adunării generale, însă ele vor trebui să analizeze exercitarea cu bună credinţă a drepturilor părţilor.
Judicios, instanţa de fond a constatat acţiunea reclamantei ca fiind şicanatorie în condiţiile în care de la întocmirea actului de vânzare cumpărare a trecut o perioadă mai mare de 4 ani, iar aprobarea pentru încheierea lui a fost dată inclusiv de reprezentantul reclamantei în consiliul de administraţie.
În lipsa altor condiţii legale decât procentul minim pentru sesizarea instanţei, aceasta este îndreptăţită să verifice în ce măsură convocarea adunării generale satisface interesele de informare a acţionarilor sau exerciţiul dreptului procesual este neîntemeiat sau în alt scop decât cel pentru care legea l-a prevăzut.
Descărcarea de gestiune aprobată în A.G.A. de la sfârşitul exerciţiului financiar pe anul 2003 este unul din argumentele pe care se sprijină netemeinicia cererii reclamantei, alături de transparenţa încheierii actului de vânzare-cumpărare, analizate de instanţa de fond dar înlăturate în apel, printr-o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 119 din Legea nr. 31/1990.
Cu privire însă la caracterul necontencios al cererii pentru convocarea adunării generale şi a termenului de exercitare a căii de atac, recurenta este în eroare.
Procedura necontencioasă presupune inexistenţa unui conflict de interese, sau autorizarea judecătorească care prezintă un caracter formal. Caracterul contradictoriu dată de poziţia procesuală a părţilor conferă litigiului dedus judecăţii un caracter contencios, supus procedurii de drept comun, în care triplul grad de jurisdicţie şi termenele procesuale generale sunt incidente.
Critica relativă la încălcarea principiului disponibilităţii, prin acordarea peste ceea ce s-a cerut, nu mai prezintă importanţă în condiţiile în care instanţa de recurs a stabilit asupra legalităţii controlului exercitat de instanţa de fond, în autorizarea convocării adunării generale.
Aşa fiind în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat împotriva deciziei nr. 276 din 10 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova pe care o va modifica în sensul că va respinge apelul declarat împotriva sentinţei nr. 585 din 24 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Olt.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA Slatina împotriva deciziei nr. 276 din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Modifică Decizia recurată în sensul că se respinge apelul declarat de reclamanta SIF O. SA Craiova formulat împotriva sentinţei nr. 585 din 24 aprilie 2009 a Tribunalului Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o menţine în tot.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3309/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3317/2010. Comercial → |
|---|
