ICCJ. Decizia nr. 3260/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3260/2010
Dosar nr. 2523/98/2008
Şedinţa publică din 12 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 735 din 19 decembrie 2008, Tribunalul Ialomiţa a respins acţiunea formulată de reclamanta SC I. SA Slobozia, în contradictoriu cu pârâta SC W.I. SRL Cătruneşti, acţiune ce a avut ca obiect – anularea contractului de închiriere din 17 ianuarie 2007, precum şi a actului adiţional din 12 iunie 2007 şi evacuarea pârâtei din cadrul Fermei C. situată pe raza localităţilor Sineşti şi Moviliţa, judeţul Ialomiţa.
În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut că soarta actului contractului de închiriere nu este condiţionată de hotărârea A.G.E.A. din 5 octombrie 2006, nefiind act subsecvent al acesteia, ci doar un act ulterior şi independent de aceasta.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 450 din 4 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, care a reţinut următoarele:
Motivele ce au determinat anularea hotărârii A.G.E.A. din 5 octombrie 2006 au constat în lipsa calităţii de membru al Consiliului de Administraţie a semnatarului convocatorului, precum şi în modalitatea în care s-a realizat convocarea – doar prin publicarea în Monitorul Oficial, încălcându-se dispoziţiile art. 13 alin. (5) din actul constitutiv, care impuneau obligativitatea convocării acţionarilor prin scrisoare recomandată la sediul ori la domiciliul comunicat şi menţionat în Registrul acţionarilor.
S-a constatat că actele a căror anulare se solicită s-au încheiat în temeiul deciziei Consiliului de Administraţie al SC I. SA din 31 august 2006, prin care s-a hotărât prelungirea – pentru o perioadă de maxim 10 ani – a contractelor de închiriere existente, la activele la care chiriaşii vor face investiţii semnificative, respectându-se dispoziţiile art. 19 lit. e) din statutul societăţii conform cu care – printre altele - Consiliul de Administraţie are şi atribuţii privind aprobarea încheierii, modificării ori rezilierii contractelor civile sau comerciale.
În fine, s-a considerat că au fost aplicate corect dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 31/1990, prima instanţă reţinând corect că A.G.E.A. nu are în atribuţie încheierea ori modificarea contractelor de închiriere, motiv pentru care anularea A.G.E.A. din 5 octombrie 2006 nu are nicio înrâurire asupra valabilităţii actelor ce fac obiectul judecăţii.
Împotriva deciziei, reclamanta SC I. SASlobozia a declarat recurs prin care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în susţinerea cărora a invocat următoarele:
- Motivarea dată deciziei atacate nu corespunde exigenţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi ale art. 6 din C.E.D.O., în contextul în care apărările invocate prin cererea de apel nu au fost examinate în mod efectiv, fiind evidentă deplasarea problematicii soluţionării fondului cauzei în domeniul competenţelor formale, legale şi statutare ale A.G.E.A. şi ale Consiliului de Administraţie.
Recurenta susţine că nu au fost analizate apărările sale ce au vizat faptul că, în şedinţa Consiliului de Administraţie din 31 august 2006, acest organism a solicitat aprobarea A.G.E.A. pentru încheierea contractului de închiriere a activelor din raţiuni ce ţin de verificarea oportunităţii şi eficienţei economice a unei astfel de decizii ceea ce presupune că atribuţiile prevăzute la art. 13 alin. (5) din Actul constitutiv pot fi exercitate numai pe baza şi în conformitate cu hotărârea A.G.E.A.
De asemenea, apărarea relativă la lipsa de relevanţă a art. 55 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prin aplicarea corespunzătoare a principiilor ce rezultă din aplicarea art. 113 lit. m) din Legea nr. 31/1990, nu a fost examinată şi nici faptul că – în alte cauze – s-a stabilit judiciar că există o legătură de conexitate şi dependenţă specifică actelor subsecvente între astfel de contracte de închiriere.
Afirmă recurenta că, potrivit jurisprudenţei constante a C.E.D.O., noţiunea de proces echitabil în sensul de art. 6 din Convenţie „impun ca o jurisdicţie internă să examineze efectiv problemele esenţiale ce-i sunt supuse examinării şi să nu se mulţumească a confirma pur şi simplu concluziile unei jurisdicţii inferioare".
Or, în cauză se constată reluarea într-o hotărâre judecătorească a unei instanţe de control judiciar a constatărilor din hotărârea atacată, motivare ce este incompatibilă cu dreptul la un proces echitabil, în contextul în care niciunul din argumentele invocate în apărare nu a fost analizat.
- În cauză este aplicabil principiul „resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis" deoarece prin Decizia nr. 91 din 3 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti s-a dispus anularea hotărârii A.G.E.A. din 5 octombrie 2006, dar şi anularea actelor subsecvente.
Recurenta arată că pentru raţiuni ce ţin de aplicarea principiilor efectelor nulităţii prin Decizia nr. 277 din 11 iunie 2009 Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul declarat împotriva sentinţei nr. 696 din 11 decembrie 2008 a Tribunalului Ialomiţa, prin care a fost anulat ca act subsecvent contractul de închiriere din 9 ianuarie 2007, încheiat în baza aceleiaşi hotărâri A.G.E.A., cu un alt agent economic, în alte circumstanţe astfel că, sunt incidente dispoziţiile art. 1200 pct. 4 C. civ. şi ale art. 1202 alin. (2) C. civ., care instituie o prezumţie legală, absolută şi irefragrabilă, ce nu permite ca ceea ce s-a statuat deja printr-o hotărâre irevocabilă să poată fi contrazis printr-o a doua judecată.
De asemenea, recurenta consideră că, în condiţiile în care hotărârea A.G.E.A. prin care s-a aprobat strategia societăţii a fost anulată judiciar, iar instanţa a dispus concomitent anularea actelor subsecvente, sarcina de a stabili dacă încheierea contractului de închiriere este sau nu consecinţa hotărârii A.G.E.A. anulată judiciar, revine instanţelor.
În fine, se susţine că interpretarea şi aplicarea corectă a principiilor efectelor nulităţii absolute impun ca – în ipoteza în care – judiciar, se aplică sancţiunea nulităţii absolute hotărârii A.G.E.A., raţiuni ce ţin de domeniul ordinii publice impun consecvenţa judiciară cu privire la aplicarea principiilor efectelor nulităţii, cu privire la actele juridice, care depind şi se bazează pe voinţa societară exprimată în forma hotărârii A.G.E.A., anulată.
Prin întâmpinare, intimata a prezentat succint situaţia de fapt şi a răspuns motivelor de recurs invocate prin cererea de recurs, concluzionând că se impune respingerea recursului.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Considerentele deciziei atacate nu pot satisface exigenţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în contextul în care instanţa de apel nu a procedat la o analiză efectivă a tuturor criticilor exprimate în cererea de apel astfel încât, să se asigure înfăptuirea scopului reglementării menţionate, acela de a se asigura a bună administrare a justiţiei şi de a se da posibilitatea exercitării controlului judiciar, instanţelor ce au o asemenea atribuţie.
În cauză, analiza problematicii ce a generat promovarea căii de atac a apelului – aceea a stabilirii calităţii de acte subsecvente sau nu a contractului de închiriere din 17 ianuarie 2007 şi a actului adiţional din 12 iunie 2007, ale hotărârii A.G.E.A. din 5 octombrie 2006 – a fost tranşată fără a se avea în vedere aspecte esenţiale şi fără de care, instanţa de recurs se vede în imposibilitate de a exercita efectiv controlul judiciar de nelegalitate.
Astfel, din lecturarea considerentelor deciziei se poate observa că instanţa de apel s-a mărginit la a arăta că actele a căror anulare se solicită s-au încheiat în baza deciziei Consiliului de Administraţie din 31 august 2006, decizie luată în conformitate cu dispoziţiile statutare şi că A.G.E.A. nu are nicio înrâurire asupra valabilităţii acestora, în raport de prevederile art. 113 din Legea nr. 31/1990 ce reglementează atribuţiile adunării.
Era esenţial ca instanţa să analizeze situaţia actelor ce fac obiectul cererii reclamantei raportat la conţinutul deciziei Consiliului de Administraţie (art. 2 din aceasta) şi la cel al „Strategiei de dezvoltare al SC I. SA" ce a făcut obiectul A.G.E.A. din 5 octombrie 2006 a cărei hotărâre (nr. 2 din 5 octombrie 2006) a fost anulată în instanţă, precum şi la normele statutare şi legale pentru că numai astfel se putea lămuri situaţia de acte subsecvente sau nu a acestora la hotărârea A.G.E.A. anulată.
Cum instanţa nu a procedat la o analiză efectivă a unui aspect esenţial în rezolvarea cauzei, devin incidente dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motiv pentru care se impune admiterea recursului cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
În rejudecare, instanţa de apel va avea în vedere şi celelalte motive ale reclamantei, ca apărări.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC I. SA Slobozia împotriva deciziei comerciale nr. 450 din 4 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca fondat.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3259/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3309/2010. Comercial → |
|---|
