ICCJ. Decizia nr. 587/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 587/2010
Dosar nr. 7514/2/2008
Şedinţa publică din 16 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC O. SA, a chemat în judecată pe pârâtele SC K.N.E. SA Grecia, SC K.N.E.R. SRL şi SC A.U. SRL, solicitând să se constate că valoarea creanţei datorată de pârâta SC A.U. SRL către SC K.N.E. SA Grecia este de 138.393,80 euro şi nu de 219.678 dolari S.U.A. şi 453.489 euro, şi să se constate nulitatea absolută a contractului de ipotecă din 2009 şi nulitatea absolută a cesiunii de creanţă din 6 ianuarie 2006, întrucât în calitatea sa de creditor al SC A.U. SRL a sesizat încheierea actelor menţionate în scopul sustragerii de la executare, având menţiuni eronate şi cu încălcarea capacităţi de a contracta.
Tribunalul Bucureşti, prin încheierea din 23 martie 2007, a admis excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere, considerându-se că reclamanta are calea realizării dreptului, şi a admis litispendenţei celui de-al doilea capăt de cerere întrucât o altă acţiune având acelaşi obiect se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa comercială nr. 15219 din 17 decembrie 2007, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant al apărătorului reclamantei şi a anulat cererea de chemare în judecată, considerând că reclamanta nu poate fi reprezentată de un avocat angajat de mandatorul reclamantei.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 249 din 12 mai 2008, a admis apelul reclamantei, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, apreciind că legalitatea mandatului are relevanţă numai asupra executării dreptului de reprezentare în judecată nu şi al executării dreptului de chemare în judecată.
Reluând judecata fondului, prin sentinţa nr. 9094 din 12 septembrie 2008, Tribunalul Bucureşti a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins cererea privind constatarea nulităţii contractului de cesiune de creanţă.
Instanţa a reţinut că pentru primele două capete de cerere s-a pronunţat prin încheierea din 23 martie 2007 iar pentru cel de-al treilea, prin convenţia din 6 martie 2003 încheiată la Salonic Grecia, consfinţită prin sentinţa civilă nr. 13455/2004 a Tribunalului Bucureşti SC K.N.E. SA avea de recuperat de la pârâta SC A.U. SRL sumele de 219.678 DOLARI S.U.A. şi 453.489 euro, sume pe care prin cesiunea de creanţă din 6 ianuarie 2006 le-a cesionat pârâtei SC K.N.E. SA. Cesionara nu şi-a pierdut capacitatea de folosinţă sancţiune prevăzută de art. 39 din Legea nr. 26/1990 pentru firmele care nu înlătură din denumire cuvintele sau sintagmele ce pot fi folosite numai cu acordul scris al autorităţilor competente, fiind amenda.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 189 din 8 aprilie 2009, a respins ca nefondate apelurile reclamantei şi pârâtei SC K.N.E. SA, considerând că primul capăt de cerere soluţionat prin încheierea din 23 martie 2007 nu a format obiectul unor critici împotriva sentinţei nr. 15219 din 17 decembrie 2007 aşa încât instanţa de fond s-a pronunţat iar pe fond a făcut aplicarea prevederilor art. 39 din Legea nr. 26/1990, societatea comercială înlăturând cuvântul „România" din denumirea ei.
Apelul declarat de pârâtă privind soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active nu a fost motivat iar analiza devolutivă a acesteia a stabilit că într-o acţiune în nulitate absolută orice persoană interesată are calitatea procesuală activă.
Împotriva decizie astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că prin încheierea din 23 martie 2007 s-au soluţionat excepţiile inadmisibilităţii primului capăt de cerere şi a litispendenţei, încheiere nesupusă căilor de atac odată cu fondul care astfel nu a intrat în puterea lucrului judecat.
Mai susţine recurenta că în mod greşit instanţele de fond au aplicat dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 26/1990 prin care sancţiunea nerespectării prevederilor alin. (1) se sancţionează cu amenda şi radierea de drept a firmei înmatriculate, radiere care se constată de O.R.C. Faptul că societatea pârâtă nu a înlăturat din denumirea ei cuvântul „R." în temeiul stabilit de lege atrăgea sancţiunea radierii firmei, aşa încât la momentul încheierii contractului de cesiune de creanţă, SC K.N.E.R. SRL nu mai funcţiona legal.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Prin sentinţa comercială nr. 9094 din 12 septembrie 2008, tribunalul a stabilit că în privinţa excepţiilor inadmisibilităţii capătului de cerere privind constatarea unei alte valori a creanţei pe care SC A.U. SRL o datora pârâtei SC K.N.E.R. SRL şi a litispendenţei capătului de cerere privind nulitatea contractului de ipotecă din 2003, s-a pronunţat prin încheierea din 23 martie 2007, confirmând în considerentele hotărârii motivele care au condus la admiterea lor.
În calea de atac a apelului, apelanta reclamantă a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra primului capăt de acţiune şi nu cum susţine pentru prima dată în motivele de recurs, că încheierea din 23 martie 2007 ar fi intrat în puterea lucrului judecat.
Instanţa de apel a răspuns criticii referitoare la nepronunţarea asupra unui capăt de cerere, în sensul că instanţa de fond s-a pronunţat asupra acestuia respingând ca inadmisibilă acţiunea în constatarea cuantumului datoriei, în considerarea caracterului subsidiar al acesteia.
Astfel cum susţine recurenta, încheierea din 23 martie 2007 este supusă căilor de atac odată cu fondul litigiului, iar instanţa de apel nu a stabilit asupra autorităţi de lucru judecat a acesteia, ci a constat, răspunzând criticii apelantei, că tribunalul a soluţionat primul capăt de cerere.
În această privinţă, soluţia dată de instanţa de apel este judicioasă şi conformă unei jurisprudenţei constante care statuează asupra inadmisibilităţi acţiunii în constatarea unei situaţi de fapt şi a caracterului subsidiar al acesteia.
În privinţa greşitei aplicării a prevederilor a art. 39 din Legea nr. 26/1990 recurenta este în eroare. Constatarea radierii de drept a unei firme care în termenul stabilit de lege nu a înlăturat cuvintele sau expresiile pentru care era necesar acordul scris al autorităţilor competente, aparţine O.R.C., care după administrarea dovezilor se pronunţă. Ori astfel cum se susţine în motivele de recurs, soluţia pronunţată în această situaţie nu a fost de radiere a firmei, aşa încât instanţele au analizat judicios calitatea procesuală pasivă a pârâtei SC K.N.E.R. SRL şi condiţiile nulităţii absolute a cesiunii de creanţă.
Faţă de cele reţinute, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 189 din 8 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC O. SA Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 189 din 8 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 585/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 607/2010. Comercial → |
|---|
