ICCJ. Decizia nr. 3280/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3280/2010
Dosar nr. 6493/1/2009
Şedinţa de la 13 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 8748/2/2007, reclamanta SC A.S. SRL a chemat în judecată pe pârâta A.D.S., solicitând instanţei să dispună anulare titlului executoriu şi a somaţiei de plată comunicată cu adresa din 23 noiembrie 2007 pentru debitul total în sumă de 123.612,92 lei.
În motivarea contestaţiei, contestatoarea arată că sumele stabilite de pârâtă pentru anii 2003-2005, au fost achitate, iar din evidenţele societăţii „Situaţie rulaj curent/2006" a fost plătită suma de 10.457,12 lei, sumă ce a fost contestată, iar contestaţia a fost admisă prin sentinţa comercială nr. 196 din 18 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă prin Decizia comercială nr. 1841 din 16 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Pentru restul debitului pretins de pârâtă pentru anul 2006, contestatoarea susţine că a operat exonerarea de răspundere determinată de cazul de forţă majoră constatat de organele abilitate, comunicat la A.D.S. şi de certificatul de forţă majoră din 26 martie 2007 al C.C.I.A. a Judeţului Călăraşi.
De asemenea, contestatoarea arată că executarea silită pornită de A.D.S. nu a fost făcută în temeiul unui titlu executoriu, contractul de concesiune din 17 noiembrie 2009 nefiind titlu în raport de dispoziţiile Legii nr. 190/2004.
Prin urmare, cum executarea silită nu a fost pornită în temeiul unui titlu executoriu valabil şi actele de executare trebuie anulate.
Prin sentinţa nr. 83 din 18 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a fost admisă în parte contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC A.S. SRL în contradictoriu cu intimata A.D.S., a fost anulată somaţia comunicată reclamantei la data de 29 noiembrie 2009 cu adresa din 23 noiembrie 2007, emisă de A.D.S. şi a fost respinsă cererea de anulare a titlului executoriu.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut în esenţă că petenta a respectat dispoziţiile art. 12.1 şi 12.2 din contractul de concesiune înştiinţând-o pe intimată prin notificarea din 5 iunie 2006 despre apariţia cazului de forţă majoră, astfel că potrivit art. 12.3 din contract, partea afectată de cazul de forţă majoră este exonerată cu orice răspundere.
Astfel, prin procesul-verbal încheiat la data de 8 mai 2006 s-a constatat că din cauza ploilor torenţiale din perioada septembrie-noiembrie 2005, contestatoarea a fost în imposibilitatea de a înfiinţa culturi agricole pe toată suprafaţa concesionată de 866,56 ha. La data de 11 decembrie 2006 s-a întocmit procesul-verbal de constatare a pagubelor de către D.A.D.R. Călăraşi, prin care s-a constatat că la data de 23 aprilie 2006 s-a rupt digul de apărare a zonei de fluviu şi s-a inundat întreaga suprafaţă de teren, apa menţinându-se până în luna octombrie 2006, drept pentru care comisia a constatat calamitatea ca factor de forţă majoră, cu consecinţa exonerării de răspundere a contestatoarei.
În raport de actele de la dosar şi clauzele contractuale, instanţa a constatat existenţa cazului de forţă majoră, contestatoarea fiind exonerată de plata redevenţei şi a penalităţilor calculate de A.D.S. pentru anul 2006, ceea ce a constituit temei pentru admiterea contestaţiei la executare şi anularea somaţiei comunicată cu adresa din 23 noiembrie 2007.
Apărarea contestatoarei în sensul că executarea silită nu a avut la bază un titlu executoriu a fost înlăturată, întrucât contractul de concesiune din 2003 constituie titlu executoriu, conform art. 3 din Legea nr. 190/2004 şi art. 3 din OUG nr. 64/2005, având în vedere că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 190/2004, contractul era în curs de derulare.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 83 din 18 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 8748/2/2007, a formulat recurs pârâta A.D.S., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul respingerii contestaţiei la executare formulată de SC A.S. SRL, ca fiind nefondată şi menţinerea somaţiei comunicată la data de 29 noiembrie 2007 cu adresa din 23 noiembrie 2007.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi art. 48 alin. (2) din OUG nr. 51/1998, recurenta pârâtă arată că în mod greşit instanţa a dispus anularea actelor de executare, respectiv somaţia comercială din 23 noiembrie 2007, privind suma de 123.612,96 lei întrucât prin contractul de concesiune au prevăzut la art. 5.10 o clauză penală prin care părţile au stabilit că în cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a redevenţei, concesionarul datorează penalităţi, conform legislaţiei în vigoare, pentru fiecare zi de întârziere, calculate la valoarea redevenţei restante, determinată conform art. 4.1, art. 4.2, art. 5.8.
Concesionarul avea obligaţia în schimbul exploatării terenului agricol, să achite redevenţa şi să realizeze investiţiile angajate, la termenele scadente.
Creanţa ce reprezintă obligaţia de plată a debitului, este certă, lichidă şi exigibilă, astfel că executarea putea fi pretinsă concesionarului.
Creanţa în sumă de 123.612,92 lei din care 88.103,66 lei redevenţa şi 35.509,25 lei penalităţi, nu cuprinde redevenţa datorată de concesionar pentru lunile aprilie, mai, iunie 2006, întrucât s-a ţinut seama de sentinţa comercială nr. 196/2006 a Curţii de Apel Bucureşti prin care instanţa a exonerat contestatoarea de plată, ca urmare a forţei majore.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 190/2004 „Contractele de concesiune constituie titlu executoriu pentru plata redevenţei, la termenele şi modalităţile stabilite în contract" iar potrivit art. 3741 C. proc. civ., înscrisurile cărora legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără investirea cu formulă executorie.
Astfel, în mod greşit, instanţa de fond a admis contestaţia la executare şi a anulat actele de executare, întrucât, contestatoarea nu a făcut dovada că deţine o hotărâre judecătorească care să înlăture caracterul cert, lichid, exigibil al creanţei A.D.S., caracterul executoriu al titlului fiind dobândit în temeiul Legii nr. 190/2004, iar executarea silită a fost demarată cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.
Sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 969 C. civ. şi cu interpretarea greşită a probatoriului administrat în cauză, întrucât instanţa a reţinut în mod greşit forţa majoră în cauză. Debitul ce face obiectul somaţiei contestată în cauză nu cuprinde redevenţa aferentă lunilor aprilie, mai, iunie 2006, iar prin admiterea contestaţiei, intimata a beneficiat de o dublă despăgubire, fiind scutită de plata redevenţei pentru lunile aprilie, mai, iunie 2006 de două ori, o dată prin sentinţa nr. 196/2006 şi o dată prin sentinţa recurată.
Actele avute în vedere de instanţa de fond au fost analizate în dosarul nr. 7098/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, iar prin scutire de la plata redevenţei şi pentru celelalte luni ale anului 2006 a fost încălcat principiul autorităţii de lucru judecat.
Faţă de clauzele contractului de concesiune şi de interpretarea sistematică a contractului, rezultă că forţa majoră nu exonerează de răspunderea, în condiţiile în care plata şi cuantumul acesteia nu sunt condiţionate de mărirea ori realizarea unei recolte, ci aceasta reprezintă obligaţia corelativă a dreptului pe care îl are contestatoarea de a exploata terenul.
Ca urmare, în mod greşit şi cu încălcarea dispoziţiilor legale, precum şi cu interpretarea greşită a probatoriului administrat în cauză, instanţa de fond a admis contestaţia la executare şi a dispus anularea actelor de executare.
Intimata SC A.S. SRL, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât instanţa de fond a respectat dispoziţiile legale aplicabile în cauză şi a interpretat corect clauzele contractuale dând eficienţă şi evenimentului de forţă majoră dovedit prin actele anexate la dosar.
Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, se constată că recursul este nefondat.
Recurenta susţine că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile legale, respectiv Legea nr. 190/2004, întrucât contractul de concesiune din 2003 încheiat de părţi este titlu executoriu dar instanţa de fond nu a admis contestaţia la executare reţinând lipsa unui titlu executoriu ci a înlăturat susţinerea contestatoarei, arătând că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 190/2004 modificat prin OUG nr. 94/2004 contractul de concesiune din 14 noiembrie 2003 era în curs de derulare fiind titlu executoriu conform art. 3 din Legea nr. 190/2004.
Este adevărat că părţile au încheiat contractul de concesiune din 2003 în condiţiile art. 969 – art. 970 C. civ., dar instanţa de fond a interpretat corect clauzele contractuale în raport de dispoziţiile art. 970, art. 977 – art. 985 C. civ., interpretând coordonat clauzele, ţinând cont de faptul că acestea alcătuiesc un întreg.
La art. 7.15 din contract părţile au prevăzut obligativitatea plăţii redevenţei de către concesionar la termenele scadente, dar la capitolul 12 din contract se prevăd efectele cazului în care o parte este împiedicată să-şi îndeplinească obligaţiile asumate ca urmare a unui eveniment de forţă majoră.
Intimata contestatoare a notificat, conform art. 12.1 din contract recurenta pârâtă despre apariţia cazului de forţă majoră, iar prin procesul-verbal încheiat la data de 8 mai 2006, încheiat de părţile litigante, s-a constatat că în perioada septembrie-noiembrie 2005, intimata contestatoare a fost în imposibilitatea de a înfiinţa culturi agricole pentru toată suprafaţa de teren concesionat din cauza ploilor torenţiale din perioada septembrie, octombrie şi noiembrie 2005.
În procesul-verbal menţionat aflat la dosar fond se concluzionează că SC A.S. SRL se afla pusă în faţa unei situaţii obiective de neînlăturat, datorită unor evenimente de forţă majoră ce face imposibilă exploatarea agricolă pentru suprafaţa de 866,56 ha în anul 2005-2006.
Şi prin procesul-verbal de constatare încheiat la data de 11 decembrie 2006 s-a reţinut că lucrările agricole de pregătire a terenului şi însămânţarea culturilor de toamnă în anul 2006-2007 nu s-au putut executa din cauza inundaţiilor. În acelaşi sens se reţine şi în nota de constatare încheiată la data de 9 iunie 2005 şi în certificatul de forţă majoră din 26 martie 2007.
Faţă de probatoriul administrat în condiţiile art. 1169 C. civ., instanţa de fond în mod corect a reţinut exonerarea de răspundere a concesionarului în raport de dispoziţiile art. 12.3 din contractul de concesiune, contract ce reprezintă legea părţilor, acestea stabilind atât obligaţiile cât şi drepturile fiecărei părţi contractante cât şi cauzele de exonerare de răspundere.
Conform art. 12.3 din contract „prin respectarea îndatoririlor prevăzute la art. 12.1 şi art. 12.2, partea afectată de un eveniment de forţă majoră este exonerată de orice răspundere", prevederi ce sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 1083 C. civ., aspect reţinut corect de instanţa de fond.
În cauză nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat invocată de recurenta în raport de sentinţa nr. 196/2006 întrucât în dosarul nr. 7098/2/2006 s-a solicitat suspendarea executării titlului comunicat cu adresa din 26 iunie 2006 şi anularea titlului executoriu, iar în speţa de faţă s-a solicitat anularea titlului executoriu şi somaţia de plată comunicată la data de 29 noiembrie 2007 cu adresa din 23 noiembrie 2007 pentru debite totale în sumă de 123.612,12 lei, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ. privind identitatea de părţi, obiect şi cauză.
În concluzie, instanţa de fond în mod corect a interpretat clauzele contractuale şi probatoriul administrat în condiţiile art. 1169 C. civ., dând eficienţă clauzei de exonerare de răspundere prevăzută de art. 12.3 din contractul de concesiune.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. civ., respinge ca nefondat recursul formulat de A.D.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 83 din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.D.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 83 din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3276/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3291/2010. Comercial → |
|---|
