ICCJ. Decizia nr. 3113/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3113/2010
Dosar nr. 38376/3/2008
Şedinţa publică din 5 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
- Obiectul cauzei şi hotărârea pronunţată de tribunal ca primă instanţă.
Reclamanta SC A.D.D.M.P. SRL a solicitat, prin acţiunea introductivă de instanţă înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, la data de 15 octombrie 2008, formulată în contradictoriu cu pârâtele D.M., V.C. şi O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ca prin hotărârea instanţei să se constate că în baza hotărârii A.G.A. din 18 noiembrie 2005 a SC M.D.F.I. SRL a dobândit prin cesiune 20 de părţi sociale cu o valoare nominală de 10 lei fiecare, reprezentând 100% din capitalul societăţii SC M.D.F.I. SRL devenind astfel unic asociat; să fie obligată pârâta O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti să înregistreze în registrul comerţului hotărârea A.G.A. din 18 ianuarie 2005 respectiv menţiunile corespunzătoare acestei hotărâri referitoare la modificarea sediului, asociaţi, persoane împuternicite şi fond de comerţ.
În motivare, reclamanta a arătat că prin hotărârea A.G.A. din 18 ianuarie 2005 cei doi asociaţi ai SC M.D.F.I. SRL au decis în unanimitate retragerea din societate prin cesionarea părţilor sociale ce le deţineau, declarând că au primit contravaloarea acestora.
Susţine reclamanta că deşi hotărârea A.G.A. a fost adoptată cu unanimitate de voturi, O.R.C. a refuzat înscrierea menţiunilor referitoare la cesiune şi la celelalte modificări aduse actului constitutiv, pronunţând o încheiere de respingere la data de 20 decembrie 2005.
Prin sentinţa comercială nr. 8864 din data de 5 iunie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de societatea reclamantă.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut, sub un prim aspect, că cesiunea părţilor sociale între asociaţi, precum şi cesiunea către persoane din afară societăţii impune încheierea unui contract care să îmbrace forma autentică întrucât are drept rezultat o modificare a actului constitutiv, condiţie neîndeplinită în cauză.
Sub un al doilea aspect, tribunalul apreciază că, în raport de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. pe care reclamanta se întemeiază, acţiunea formulată având ca obiect constatarea intervenirii contractului de cesiune este inadmisibilă, reclamanta având posibilitatea realizării dreptului invocat adresându-se O.R.C. potrivit art. 22 din Legea nr. 26/1990.
II - Apelul. Decizia nr. 101 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti.
Împotriva hotărârii date în primă instanţă reclamanta a formulat apel invocând încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 republicat referitoare la transmiterea părţilor sociale care nu impun cerinţa formei autentice.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, investită cu soluţionarea apelului, prin Decizia comercială nr. 101 pronunţată la data de 16 februarie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Instanţa de control judiciar a confirmat ca legală şi temeinică dezlegarea dată de prima instanţă sub aspectul inadmisibilităţii acţiunii în constatare promovată de reclamanta în raport de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului, care conferă oricărei persoane interesate, dreptul de a cere direct înregistrarea în Registrul Comerţului a unui contract de cesiune de părţi sociale în măsura în care acesta îndeplineşte condiţiile legale.
III - Recursul.
Împotriva acestei decizii societatea reclamantă a declarat recurs la data de 20 aprilie 2010, în termen legal, solicitând casarea hotărârii cu trimiterea spre rejudecarea apelului la aceiaşi instanţă.
Recurenta şi-a întemeiat criticile formulate pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora a susţinut, în esenţă, următoarele:
- Instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii (motivul reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), respectiv hotărârea A.G.A. din 18 noiembrie 2005 a SC M.D.F.I. SRL din cuprinsul căreia rezultă şi contractul de cesiune consimţit de cei doi asociaţi, respectiv toate menţiunile referitoare la drepturile şi obligaţiile cedenţilor şi cesionarilor subscrise de aceştia.
- Hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost dată cu încălcarea legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) în condiţiile în care în practicaua deciziei nu sunt consemnate concluziile părţilor pe fondul cauzei, menţiunile existente cu privire la susţinerile părţilor neavând nicio legătură cu cauza de faţă, deoarece ele se referă numai la soluţionarea unei cereri de reeşalonare, cerere care nu a făcut obiectul apelului.
Intimata pârâtă D.M. a formulat întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În opinia intimatei, soluţia adoptată în cauză este legală, în raport de inexistenţa unui contract de cesiune şi a unui act adiţional la actul constitutiv.
Cu privire la menţiunile din practicaua deciziei, intimata susţine că sunt rezultatul unei erori umane, care însă nu este de natură să conducă la casarea hotărârii.
Asupra recursului.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată, în contextul criticilor formulate, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Critica recurentei privind lipsa din practicaua deciziei a menţiunilor referitoare la susţinerile şi cererile părţilor cu ocazia judecării apelului se încadrează în ipoteza reglementată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi va fi examinată prin prisma acestei calificări pe care dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. o permit atunci când este indicat greşit temeiul de drept al motivelor de recurs invocate.
Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. care constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură.
În cauză, neregularitatea procedurală care atrage sancţiunea nulităţii hotărârii se circumscrie lipsei menţiunilor din practicaua deciziei pronunţată la data de 16 februarie 2010 cu privire la susţinerile părţilor asupra apelului.
Se impune a aminti, în acest punct al analizei, dispoziţiile art. 261 C. proc. civ. care reglementează prin norme imperative conţinutul hotărârii judecătoreşti, dispoziţii care prevăd la pct. 1 - 4 menţiunile obligatorii din cuprinsul practicalei, obiectul cererii şi susţinerile părţilor fiind prevăzute la pct. 3.
Obligativitatea menţiunilor cu privire la susţinerile părţilor reprezintă o garanţie a respectării principiilor fundamentale care ordonează desfăşurarea şi finalizarea procesului civil, respectiv principiul dreptului la apărare, principiul disponibilităţii al contradictorialităţii şi principiul oralităţii dezbaterilor şi în acelaşi timp permite instanţei ierarhic superioare care exercita controlul judiciar să verifice dacă regulile de procedură şi drepturile procesuale ale părţilor au fost respectate.
În acelaşi sens, Curtea aminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţie, include, printre altele şi dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Or, menţiunile din practicaua deciziei nr. 101 cu privire la susţinerile părţilor referitoare la o cerere de reeşalonare a plăţii taxei de timbru sunt în mod evident străine de cauză ceea ce semnifică absenţa totală a consemnării susţinerilor lor.
Cum nesocotirea dispoziţiilor legale susmenţionate atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. va admite prezentul recurs şi va casa Decizia instanţei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC A.D.D.M.P. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 101 din 16 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3105/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3264/2010. Comercial → |
|---|
