ICCJ. Decizia nr. 3291/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3291/2010
Dosar nr. 23210/299/2008
Şedinţa publică din 9 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În data de 22 decembrie 2008, contestatoarea SC C.L.F. SRL Bucureşti a solicitat Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, în contradictoriu cu intimata A.D.S., să pronunţe o hotărâre prin care să dispună admiterea contestaţiei la executare împotriva ordinului din 10 decembrie 2008 emis de intimată şi a tuturor celorlalte acte de executare şi anularea acestora, arătând, în esenţă, că B.I.R. a blocat conturile contestatoarei, intimata instituind poprirea prin ordinul din 10 decembrie 2008 până la concurenţa sumei de 63.967,66 lei, în lipsa comunicării contestatoarei a actelor de executare întocmite de către A.D.S., nefiind respectate, astfel, reglementările cuprinse în art. 387 şi art. 373 ind. 1 C. proc. civ., deopotrivă, condiţiile prevăzute de art. 58 din OUG nr. 51/1998 şi nici dispoziţiile art. 39 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă, arătând, de asemenea, că A.D.S. nu a procedat la determinarea modalităţii de calcul a sumei pentru care a instituit poprirea.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa nr. 2326 din 11 februarie 2009, a admis excepţia de necompetenţă materială a. Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei Secţiei comerciale a Curţii de Apel Bucureşti, reţinând, în esenţă, incidenţa, în pricina de faţă, a dispoziţiilor art. 42, art. 43 şi ale art. 45 din OUG nr. 51/1998.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa nr. 71 din 28 mai 2009, a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC C.L.F. SRL, în contradictoriu cu intimata A.D.S., ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că actele de executare au fost întocmite de către intimata A.D.S. în condiţii de legalitate, contestatoarea fiind notificată de către intimată, prin adresa din data de 27 mai 2008, să achite debitul actualizat în cuantum de 63.967,56 lei, o altă comunicare a titlului executoriu-contractul de arendă - şi a unei noi somaţii nemaifiind necesare, acestea fiind comunicate înainte de soluţionarea primei contestaţii la executare ce viza contravaloarea arendei şi penalităţile de întârziere -în suma iniţială de 44.491,87 lei.
Împotriva menţionatei sentinţe a declarat recurs recurenta SC C.L.F. SRL, arătând, în esenţă, că instanţa a ignorat necomunicarea actelor de executare de către intimată prin intermediul unui executor judecătoresc, deopotrivă, că a încălcat dispoziţiile art. 58 şi ale art. 39 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 şi ale art. 373 ind. 1 C. proc. civ. şi, de asemenea, că nu a observat faptul că intimata nu a procedat la determinarea modalităţii de calcul a debitului, solicitând admiterea recursului, modificarea, în tot, a sentinţei atacate, în sensul admiterii contestaţiei la executare, împotriva ordinului A.D.S. din 10 decembrie 2008 şi a tuturor celorlalte acte de executare.
Recursul este nefondat.
În data de 30 august 2005, arendatorul A.D.S. şi arendaşul SC C.L.F. SRL au încheiat contractul de arendă, conform căruia acesta din urmă avea obligaţia ca, în schimbul exploatării terenului agricol, obiect al contractului, să achite preţul arendei, pentru plata cu întârziere a acestuia datorând penalităţi. Cum, arendaşul SC C.L.F. SRL nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a arendei la termenele scadente, arendatorul A.D.S. i-a comunicat titlul executoriu-contractul de arendă - şi l-a somat ca, în termen de cinci zile, să achite debitul în cuantum de 44.491,87 lei, reprezentând arendă neachitată şi penalităţi de întârziere, procedând, astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din OUG nr. 64/2005 coroborate cu cele ale art. 58 din OUG nr. 51/1998 prin raportare la reglementările cuprinse în Legea nr. 190/2004, iar, în aplicarea prevederilor art. 42 din OUG nr. 51/1998, A.D.S. a solicitat poprirea conturilor SC C.L.F. SRL, prin ordinul din 6 februarie 2007, până la concurenţa sumei de 44.491,87 lei.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa nr. 92 din 5 aprilie 2007, a admis contestaţia la executare formulată de SC C.L.F. SRL şi a anulat actele de executare emise de A.D.S., implicit, ordinul din 6 februarie 2007.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3273 din data de 23 octombrie 2007, a admis recursul formulat de A.D.S., împotriva menţionatei sentinţe şi a respins, irevocabil, contestaţia la executare.
Cu adresa din 27 mai 2008, A.D.S. a notificat şi a somat SC C.L.F. SRL să achite debitul în sumă de 63.967,56 lei, reprezentând actualizarea debitului total în sumă de 44.491,87 lei, obiect al somaţiei de plată din 18 decembrie 2006, compus din arenda restantă şi penalităţile de întârziere aferente, actualizate.
Aşa fiind, se constată că, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat sentinţa atacată având în vedere respectarea cerinţelor legale cuprinse în art. 1 alin. (2) din OUG nr. 64/2005, art. 58 şi art. 42 din OUG nr. 51/1998 şi art. 372 C. proc. civ. prin raportare la dispoziţiile art. 6 alin. (5) din Legea arendării nr. 16/1994, reglementare introdusă prin art. unic pct. 3 din OUG nr. 157/2002, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 350/2003, întrucât, în pricina de faţă, dispoziţiile capitolelor VIII, IX şi X din OUG nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, republicată, se aplică şi A.D.S., astfel că, după comunicarea către debitor a titlului executoriu - contractul de arendare – A.D.S. putea dispune prin ordin blocarea prin poprire a conturilor bancare de orice natură deţinute de debitor în orice bancă, pentru executarea silită a menţionatului titlu executoriu, A.D.S. având propriul corp de executori cu atribuţii de punere în aplicare a procedurilor de executare silită, actele de executare fiind comunicate înainte de soluţionarea primei contestaţii la executare ce viza contravaloarea arendei şi penalităţile de întârziere aferente-în suma totală, iniţială, de 44.491,87 lei-, cu observarea că debitul în sumă de 63.967,56 lei reprezintă actualizarea debitului în sumă de 44.491,87 lei, obiect al somaţiei de plată din 18 decembrie 2006.
În consecinţă, constatând legalitatea sentinţei atacate, prin justa aplicare de către Curtea de Apel Bucureşti a precitatelor prevederi speciale, criticile formulate prin cererea de recurs neputând conduce la admiterea acestuia, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat în pricina de faţă, ca nefondat.
Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.L.F. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti nr. 71 din 28 mai 2009, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 310/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 339/2010. Comercial → |
|---|
