ICCJ. Decizia nr. 3365/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3365/2010
Dosar nr. 502/1285/2008
Şedinţa publică din 19 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca, reclamanta SC M.G. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC S.M. SRL la încheierea actului autentic de vânzare - cumpărare cu privire la imobilul situat în Cluj Napoca, care în prezent constituie proprietatea pârâtei şi de asemenea să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului descris mai sus, cu titlu de cumpărare.
În motivare, reclamanta a arătat că la data de 27 septembrie 2007, s-a încheiat între părţi promisiunea sinalagmatică de vânzare - cumpărare, referitor la activul atelier de reparaţii, preţul fiind stabilit la suma de 97.537,7 euro, preţ care urma să fie achitat în două tranşe: suma de 9.743,77 euro odată cu semnarea contractului, iar restul de 87.783,93 euro la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică. În continuare, reclamanta a arătat că a fost achitată prima tranşă de preţ şi a solicitat pârâtei să predea posesia şi folosinţa bunurilor care au făcut obiectul contractului. Prin invitaţia la conciliere din partea pârâtei s-a solicitat revocarea mutuală a promisiunii de vânzare - cumpărare, pârâta refuzând să încheie contractul.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 969 C. civ., art. 242, art. 274 C. proc. civ., art. 5 din Legea nr. 247/2005 şi art. 20 din Legea nr. 7/1996.
Judecătoria a constatat că pârâta deţinea la momentul încheierii promisiunii de vânzare capacitatea specială de folosinţă, fiind reprezentată de administratorul său, care deţinea mandat să încheie acest act, motiv pentru care dând eficienţă art. 5 alin. (2) din titlul X din Legea nr. 247/2005 şi art. 22 din Legea nr. 7/1996, prin sentinţa civilă nr. 9644 din 3 decembrie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta să încheie act autentic de vânzare - cumpărare cu privire la imobilul situat în Cluj Napoca, pentru preţul de 9.743,77 euro, iar restul de 87.783,93 euro urmând a se achita la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică, iar în caz contrar sentinţa urmând a ţine loc de act autentic apt de intabulare; de asemenea a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului sus menţionat cu titlu de cumpărare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, Tribunalul Comercial Cluj, calificând calea de atac ca fiind apel, iar prin Decizia comercială nr. 13/A din 14 aprilie 2008 a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei de prima instanţă, excepţie invocată de către pârâtă şi în consecinţă a admis apelul declarat de pârâtă, a anulat sentinţa atacată şi a reţinut cauza pentru judecată în primă instanţă.
Analizând excepţia invocată de pârâtă, Tribunalul a constatat că raportul juridic de drept este stabilit între două societăţi comerciale, coroborat cu faptul că promisiunea sinalagmatică vizează un activ al societăţii comerciale, care avea capacitate specială de folosinţă şi obiect de activitate constând în vânzarea cumpărarea de bunuri imobiliare proprii, astfel încât competenţa materială de soluţionare în fond a cauzei aparţine Tribunalului Comercial Cluj.
Prin urmare, Tribunalul soluţionând cauza în primă instanţă, pin sentinţa comercială nr. 6464 din 30 noiembrie 2009, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi în consecinţă, a obligat pârâta să încheie cu reclamanta contract autentic de vânzare - cumpărare cu privire la imobilul din litigiu, iar în caz contrar sentinţa ţinând loc de act autentic de vânzare cumpărare şi a respins cererea reclamantei privind intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului sus menţionat.
În considerentele sentinţei, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, actualizată, dacă o parte refuză încheierea contractului cu privire la un teren, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă, pentru a pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract. Posibilitatea pronunţării unei astfel de hotărâri, vizează suplinirea consimţământului părţilor la încheierea actului şi presupune ipoteza unui contract valabil încheiat. Tribunalul a constatat că cererea privind intabularea dreptului său de proprietate nu este întemeiată în raport de lipsa întocmirii documentaţiei cadastrale, prevăzută de Ordinele nr. 634/2006 şi nr. 633/2006 ale preşedintelui O.N.C.G.C., necesare pentru identificarea imobilului, impunându-se achitarea taxelor pentru transferul dreptului de proprietate.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta SC S.M. SRL, iar Curtea de Apel a recalificat calea de atac fiind apel, în considerarea obiectului şi valorii litigiului.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, verificând cu prioritate regularitatea sesizării instanţei, a reţinut că apelanta a fost înştiinţată la data de 4 martie 2010, să timbreze cererea de apel, obligaţie care nu a fost însă adusă la îndeplinire până la termenul de judecată, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 şi respectiv art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare ale acestui act normativ.
În consecinţă, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 57 din data de 5 mai 2010, a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâtă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului formulat de pârâtă, modificarea sentinţei de fond în sensul respingerii acţiunii.
Recurenta a dezvoltat critici atât cu privire la soluţia pronunţată de către instanţa de apel, cât şi critici cu privire la fondul cauzei.
În ceea ce priveşte soluţia de anulare a cererii de apel ca netimbrată, recurenta a arătat că taxa judiciară de timbru a fost achitată la data termenului de judecată din 5 mai 2010, dovada fiind depusă la dosarul cauzei prin adresa de înaintare, cuprinzând viza registraturii Curţii de Apel Cluj. În continuare, recurenta a arătat că instanţa a nesocotit dreptul la apărare şi liberul acces la justiţie, în condiţiile în care s-a susţinut că obligaţia referitoare la timbraj a fost îndeplinită.
Curtea, examinând hotărârea atacată, numai în contextul criticilor formulate, cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel, constată că recursul este fondat pentru considerentele care urmează:
Potrivit chitanţei din data de 5 mai 2010 emisă de D.I.T.L. Cluj Napoca, pârâta apelantă a achitat suma datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru, astfel cum a fost încunoştinţată prin citaţia emisă la data de 4 martie 2010, anterior termenului de judecată stabilit pentru data de 5 mai 2010. Chitanţa în original a fost înaintată la dosarul cauzei, cu adresa care poartă viza Serviciului Registratură al Curţii de Apel Cluj, fiind anexat şi timbrul judiciar solicitat.
Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, în condiţiile în care în şedinţa de la termenul de judecată din data de 5 mai 2010, pârâta apelantă, prin apărătorul său a învederat instanţei că taxa judiciară de timbru a fost achitată, însă nu este în posesia chitanţei doveditoare. În aceste condiţii, Înalta Curte, constată că instanţa de apel, trebuia să dea posibilitatea părţii să depună la dosarul cauzei dovada satisfacerii cerinţei timbrajului cererii de apel.
Împrejurarea că, dovada plăţii taxei de timbru şi a timbrului judiciar au ajuns la dosarul cauzei după terminarea şedinţei de judecată, în condiţiile în care chitanţa de plată şi adresa de înaintare a acesteia la dosarul cauzei, poartă data de 5 mai 2010, nu sunt de natură a justifica măsura anulării cererii, constatându-se neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxelor de timbru.
În consecinţă, cum partea a făcut dovada plăţii taxelor datorate, nu se poate reţine vreo culpă în sarcina sa, de natură să ducă la anularea cererii, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite prezentul recurs şi va casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei la instanţa de apel în vederea judecării apelului.
În raport de soluţia pronunţată de către instanţa de apel, care nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, criticile recurentei formulate pe fondul cauzei nu vor fi analizate în această cale de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC M.G. SRL Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 57 din 5 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3364/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3368/2010. Comercial → |
|---|
