ICCJ. Decizia nr. 3372/2010. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.3372/2010

Dosar nr. 5450/111/2009

Şedinţa publică din 19 octombrie 2010

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia comercială, reclamantul C.C.M., în contradictoriu cu pârâta SC B.C.R. SA, filiala Oradea, a solicitat instanţei obligarea pârâtei la menţinerea ratei conform contractului, cu restituirea diferenţei achitată în plus. În motivele acţiunii reclamanta a arătat că între părţi s-a încheiat un contract de credit, în care s-a stipulat că modificările se fac cu acordul părţilor, iar dobânda era de 12,5% pe an revizuibilă semestrial, dobânda anuală efectivă fiind de 19,73% pe an.

Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 969 C. civ.

Prin sentinţa nr. 888/COM din data de 8 decembrie 2009, Tribunalul Bihor, secţia comercială, a respins acţiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, iar Curtea de Apel Oradea, secţia comercială contencios administrativ si fiscal, prin Decizia nr. 26 din 9 martie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, fără a indica motivele de nelegalitate în susţinerea cererii, conform art. 304 C. proc. civ.

Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, excepţia timbrajului, reţine că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanţă.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.

În speţă, recurenta a fost citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, potrivit dovezii aflată la dosarul cauzei.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat şi nici până la termenul stabilit de Curte, 19 octombrie 2010, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligaţia timbrării, Curtea urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din OG nr. 32/1995, modificată, şi să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de reclamantul C.C.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul C.C.M. împotriva deciziei nr. 26 din 9 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială contencios administrativ si fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3372/2010. Comercial