ICCJ. Decizia nr. 348/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 348/2010
Dosar nr. 9/90/2009
Şedinţa publică din 2 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 531 din 6 aprilie 2009 pronunţată în dosarul nr. 9/90/209 al Tribunalului Vâlcea, secţia comercială, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul I.G. împotriva pârâtei S.C.M.A.P. Râmnicu Vâlcea având ca obiect anularea hotărârii adunării generale ordinare a membrilor cooperatori ai pârâtei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantul a solicitat anularea hotărârii anterior menţionate cu motivarea că nu s-a respectat votul secret la revocarea consiliului de administraţie iar în raportul cenzorilor externi de fundamentare a propunerii de revocare nu se ţine seama de situaţia concretă a activităţii societăţii.
Prin hotărârea a cărei anulare s-a solicitat s-a dispus revocarea consiliului de administraţie, rezilierea contractelor de administraţie, schimbarea formei de conducere şi alegerea unui nou consiliu de administraţie.
Raportat la măsurile dispuse şi reţinând împrejurarea că potrivit reglementărilor cuprinse în Legea nr. 1/2005, societăţile cooperative au un statut asemănător societăţilor comerciale şi se completează doar parţial cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990, în privinţa raporturilor dintre societate şi organele sale alese, în lipsa unei dispoziţii exprese în Legea nr. 1/2005, rezultă că sunt aplicabile în această privinţă prevederile art. 36 din Decretul nr. 31/1954 şi respectiv cele ale art. 1553 C. civ.
În consecinţă, arată tribunalul, raportul dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc organele sale fiind supuse regulilor mandatului, revocarea acesteia este oricând posibilă, în considerarea caracterului său esenţialmente revocabil. Într-o atare ipoteză, mandatarul, în speţă, reclamantul, nu poate pretinde anularea hotărârii de revocare a mandatului, motiv pentru care acţiunea a fost respinsă.
Prin Decizia nr. 78 din 22 iulie 1999 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins, ca nefondat, apelul reclamantului, cu motivarea că prin motivele de apel reclamantul, solicită verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii instanţei de fond, invocând aspecte care nu au format obiectul dezbaterilor în faţa tribunalului, iar cele invocate prin concluziile scrise depuse la data de 22 iulie 2009, sunt tardive, faţă de dispoziţiile art. 284 şi 287 C. proc. civ., ceea ce împiedica exercitarea controlului judiciar.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor recurentul invocă faptul că într-adevăr prin motivele de apel depuse iniţial a arătat doar că există neconcordanţe între prevederile hotărârii adunării generale a cărei anulare s-a solicitat şi conţinutul procesului-verbal fără a le preciza în mod concret, însă a detaliat aceste aspecte prin concluziile scrise depuse la dosar, însă prin criticile iniţiale a solicitat reanalizarea probelor.
În acest context, susţine recurentul reluând starea de fapt, dacă instanţa de apel a considerat că apelul este nemotivat trebuia să aplice dispoziţiile art. 292 alin. (2) şi să examineze cauza pe baza celor invocate la fond, adică în privinţa tuturor aspectelor, iar în ipoteza în care aprecia că este motivat era datoare potrivit art. 292 alin. (1) şi art. 295 C. proc. civ., să aibă în vedere motivul invocat, respectiv neconcordanţa dintre hotărârea nr. 6 din 8 decembrie 2008 şi conţinutul procesului – verbal din data de 9 decembrie 2008.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiile legale anterior menţionate, Curtea constată că este nefondat.
Astfel, este real că potrivit art. 295 alin. (1) C. proc. civ., în considerarea caracterului devolutiv al apelului, instanţa de apel, va verifica, în limitele cererii de apel, legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţată de prima instanţă.
Verificându-şi învestirea, în aceste limite, instanţa de apel a constatat că motivul invocat nu a fost supus dezbaterilor în faţa instanţei de fond, situaţie în care nici exercitarea controlului judiciar nu este posibilă, în condiţiile în care prin criticile iniţiale nu este invocată nelegalitatea sentinţei pentru omisiunea examinării acestui aspect.
De asemenea, deşi este corectă şi, de altfel, reţinută ca atare de instanţa de apel, împrejurarea că prin concluziile scrise apelantul a invocat motive şi critici ample, acestea fiind considerate tardive în raport de dispoziţiile art. 284 şi 287 C. proc. civ., nu au fost examinate.
Aceste dispoziţii legale au fost corect aplicate având în vedere faptul că au fost invocate ulterior închiderii dezbaterilor, după cum rezultă, de altfel, din practicaua deciziei recurate.
În concluzie, recursul reclamantului este nefondat şi va fi respins conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., totodată fiind respinsă, ca nedovedită, potrivit art. 274 C. proc. civ., şi cererea intimatei pentru obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul I.G. împotriva deciziei nr. 78/ A-C din 22 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea intimatei-pârâte pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3421/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 366/2010. Comercial → |
|---|
