ICCJ. Decizia nr. 3401/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3401/2010
Dosar nr. 970/322/2007
Şedinţa publică din 20 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 305, pronunţată la data de 17 martie 2009, Tribunalul Covasna a respins acţiunea precizată formulată de reclamanta SC A.M.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC S. SA, având ca obiect constatarea faptului că, în baza contractului de închiriere din 13 iunie 2005, deţine o suprafaţă locativă situată în Municipiul Târgu – Secuiesc, judeţul Covasna, şi obligarea pârâtei la respectarea clauzelor contractuale, în sensul de a-i permite folosinţa spaţiului închiriat.
Spre a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că, la data de 13 iunie 2005, între părţile litigante a fost încheiat contractul de închiriere; că după expirarea termenului de închiriere reclamanta a continuat să ocupe spaţiul închiriat până la începutul lunii mai 2007; că la data de 11 mai 2007 au fost predate cheile apartamentului administratorului, iar după această dată nu mai poate fi reţinută tacita relocaţiune în accepţiunea art. 1437 C. civ., întrucât reclamanta nu a înţeles să prelungească închirierea spaţiului tacit sau expres, dimpotrivă a făcut demersurile necesare pentru predarea acestuia, începând cu desfiinţarea contractului de furnizare energie electrică şi terminând cu predarea cheilor, iar chiria plătită de aceasta pentru luna mai i-a fost returnată de locator, care a refuzat prelungirea ocupării proprietăţii sale, or admiterea acţiunii ar însemna ca instanţa să se substituie acordului de voinţă al părţilor, contrar principiului consacrat de art. 969 C. civ.
Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei Tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secţia comercială a Curţii de Apel Braşov, prin Decizia nr. 119, pronunţată la data de 17 noiembrie 2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar, analizând sentinţa apelată în limitele motivelor de apel, a reţinut că audierea martorului pârâtei în lipsa apărătorului ales de reclamantă dar în prezenţa administratorului acestei societăţi - care a avut prilejul de a-şi expune apărarea şi de a formula întrebări - nu constituie un motiv de încălcare a principiului contradictorialităţii; că decăderea reclamantei din dreptul de a administra proba testimonială s-a făcut în condiţiile în care martorul numit de aceasta după înlocuire, S.A. a declarat, conform înscrisului depus la dosar, că nu cunoaşte nimic din cele întâmplate şi că nu doreşte să participe ca martor în proces, situaţie în care nu poate fi reţinută o vătămare de natura celei invocate de reclamantă, cu referire la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fondul cauzei, a apreciat că, în mod corect, faţă de probele administrate, judecătorul fondului a constatat că reclamanta nu mai este titulara unui drept locativ, astfel că acţiunea a fost respinsă în mod temeinic şi legal.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelanta reclamantă invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestor motive, recurenta a arătat, în esenţă, că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, cu referire la declaraţia extra judiciară a martorului S.A. reţinută de instanţa de apel în referirile la decăderea reclamantei din proba testimonială şi că Decizia este nelegală, dată cu încălcarea legii, cu referire la art. 1437, art. 1438 şi art. 1452 C. civ., aplicabile în cauză, faţă de incidenţa tacitei relocaţiuni şi că aspectele reţinute în probaţiune de instanţa de apel sunt rupte de contextul real – recurenta neprecizând relevanţa reiterării criticilor aduse instanţei de fond, faţă de Decizia atacată şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate, întrucât din probele administrate rezultă clar că reprezentantul recurentei reclamante a procedat de bună voie la rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice, la demontarea contorului electric, la inventarierea instalaţiilor şi mobilierului din locuinţă şi la predarea efectivă a acesteia; că nu a întreprins niciun demers pentru prelungirea termenului contractual, neînţelegând să prelungească închirierea spaţiului şi că, în calitate de locator, nu şi-a dat acceptul pentru continuarea locaţiunii.
Recursul este nefondat.
Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti atunci când nu se arată motivele pe care acestea se sprijină, dar şi atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.
Cum recurenta a argumentat invocarea acestui motiv de recurs pe existenţa unor motive străine de natura cauzei şi cum examinarea considerentelor deciziei atacate nu relevă astfel de motive, iar aspectele evocate de recurentă în susţinerea acestui motiv nu constituie motive străine de obiectul sau natura cauzei, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că menţionatele prevederi nu-şi găsesc aplicare în speţă.
Este de observat că instanţa de apel a confirmat, cu justeţe, soluţia dată acţiunii reclamantei de către instanţa de fond, reţinând inaplicabilitatea art. 1437 C. civ., în lipsa condiţiilor ca locatarul să rămână şi să fie lăsat în posesia spaţiului închiriat după expirarea termenului stipulat prin contractul de locaţiune – condiţii prevăzute şi de dispoziţiile art. 1452, neîndeplinite în speţă, iar potrivit art. 1436 locaţiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine cu trecerea termenului „fără să fie trebuinţă de o posibilă înştiinţare", cazul în speţă, negăsindu-şi aplicare, aşadar, dispoziţiile care se referă la notificarea concediului de către locator locatarului, înainte de expirarea contractului, prevăzute de art. 1438 C. civ., astfel că nici incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reţinută, iar critica vizând greşita stabilire a situaţiei de fapt ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat nu mai poate fi valorificată pe calea recursului faţă de actuala redactare a art. 304 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei atacate.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta SC A.M.C. SRL Târgu Secuiesc, împotriva deciziei Curţii de Apel Braşov nr. 119 din 17 noiembrie 2009, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 20 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3340/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3402/2010. Comercial → |
|---|
