ICCJ. Decizia nr. 3325/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3325/2010
Dosar nr. 690/46/2010
Şedinţa publică din 14 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamantul P.A., a chemat în judecată pe pârâta SC C.D. SA Craiova solicitând obligarea acesteia să respecte dreptul de proprietate asupra terenului său, prin ridicarea instalaţiilor ce aparţin pârâtei sau obligarea la plata unei indemnizaţii lunare pentru exercitarea dreptului de uz şi servitute asupra proprietăţii private afectate de capacităţile energetice.
Prin cerere reconvenţională, pârâta a solicitat constatarea nulităţii parţiale absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de reclamant şi soţia acestuia cu cu H.V. şi R.S.D., cerere disjunsă în şedinţa publică din 20 ianuarie 2010.
Tribunalul Comercial Argeş, prin sentinţa comercială nr. 308/C din 3 martie 2010 a declinat competenţa de soluţionare a cererii reconvenţionale în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeş, considerând că tribunalele judecă în primă instanţă cereri a căror valoare depăşeşte 100.000 RON iar acţiunea în constatarea nulităţii este evaluabilă, Decizia nr. 32/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii stabilind caracterul evaluabil al acestor acţiuni.
Judecătoria Curtea de Argeş, prin sentinţa comercială nr. 136 din 23 aprilie 2010 a declinat la rândul său competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului, a constatat conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza la Curtea de Apel Piteşti în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Prin sentinţa nr. 26/F-C din 19 mai 2010, curtea de apel a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Comercial Argeş.
Curtea de Apel a reţinut că prin Decizia nr. 32 din 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a urmărit să înfrângă dispoziţiile art. 17 C. proc. civ. în aşa fel încât să permită disjungerea unei cereri reconvenţionale pentru declinarea competenţei.
Împotriva sentinţei astfel pronunţată, pârâta reclamantă a declarat recurs întemeiat pe prevederile art. 299 – art. 316 C. proc. civ.
Recurenta susţine că prin încheierea din 20 ianuarie 2010, irevocabilă prin nerecurare, Tribunalul a dispus disjungerea cererii reconvenţionale care a devenit o cauză al cărui obiect este evaluabil în bani, iar valoarea este sub 100.000 RON. Astfel, curtea de apel nu avea să judece soluţia de disjungere ci competenţa de soluţionarea cererii disjunse, care a devenit cerere principală.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Prevederile art. 17 C. proc. civ. stabilesc prorogarea legală de competenţă a cererilor accesorii sau incidentale, aşa încât ele vor fi judecate de instanţa competentă să soluţioneze cererea principală. Numai că, ele sunt formulate într-un proces deja existent, astfel că prorogarea de competenţă în favoarea tribunalului s-a realizat odată cu investirea instanţei cu soluţionarea cererii reconvenţionale. Deşi sistemul de drept nu consacră un caracter obligatoriu jurisprudenţei, totuşi în această materie în mod constant instanţele au statuat asupra efectelor judecăţii deosebite a cererilor incidentale, disjunsă ulterior sesizării, considerându-se competentă instanţa investită să judece cererea principală.
De altfel, măsura disjungerii este luată de instanţa de judecată în scopul soluţionării cererii care se află în stare de judecată, în interesul mai bunei judecăţi a cauzelor şi a unei mai bune administrări a justiţiei, astfel că disjungerea urmată de hotărârea de declinare de competenţă este nelegală.
Critica sentinţei prin care s-a pronunţat regulatorul de competenţă este nefondată şi nepertinentă întrucât nu disjungerea a format obiectul analizei, ci prevederile art. 17 C. proc. civ. care reglementează una din situaţiile de prorogare legală de competenţă. Instanţa de fond era astfel ţinută numai de caracterizarea dată acţiunilor în constatarea inexistenţei unui drept în raport de prevederile procedurale evocate.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva sentinţei nr. 26/F-CC din 19 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.D. SA Craiova împotriva sentinţei nr. 26/F-CC din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3319/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3340/2010. Comercial → |
|---|
