ICCJ. Decizia nr. 367/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 367/2010
Dosar nr. 38346/3/2007
Şedinţa publică din 3 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 7 noiembrie 2007, sub nr. 38346/3/2007, reclamanta SC M.D. SRL Bucureşti a chemat în judecată pârâtele SC B. SA Voluntari şi A.V.A.S. Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună desfiinţarea hotărârii A.G.E.A. SC B. SA din 11 octombrie 2007, respectiv, hotărârea privind închirierea halelor A 4, A 5, A 12, ca fiind nulă absolut prin încălcarea legii.
Prin sentinţa comercială nr. 4134, pronunţată la data de 21 martie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC M.D. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA Voluntari şi A.V.A.S. Bucureşti şi a constatat nulitatea absolută a pct. 3 din hotărârea A.G.E.A. din 11 octombrie 2007 referitor la închirierea halelor A 4, A 5 şi A 12.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
La data de 20 iulie 2007, prin actul adiţional înregistrat, având în vedere solicitarea scrisă a locatarului, conform adresei înregistrate din 24 aprilie 2004, prevederile Legii nr. 346/2004 art. 12 lit. b), precum şi hotărârea Consiliului de Administraţie, contractul de închiriere a fost prelungit pentru o perioada de 60 de zile.
Tribunalul a apreciat, faţă de adresa SC B. SA din 6 ianuarie 2007 şi adresa A.V.A.S. din 9 martie 2007, că între SC M.D. SRL şi SC B. SA au demarat procedurile prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004, aşa cum rezultă şi din faptul prelungirii contractului de închiriere cu cele 60 de zile necesare rezolvării formalităţilor legate de încheierea contractului de vânzare- cumpărare, respectiv, leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare.
Faţă de susţinerile pârâtelor în apărare, s-a constatat că dispoziţiile speciale din Legea nr. 346/2004 sunt derogatorii de la dreptul comun constituit din Legea nr. 137/2002, OUG nr. 88/1997. Pe de altă parte, din analiza dispoziţiilor art. 18 lit. e) din Statutul societăţii şi art. 15 alin. (4) din Legea nr. 137/2002, contractul de închiriere şi actul adiţional prin care a fost prelungit termenul cu 60 de zile, în condiţiile art. 12 din Legea nr. 346/2004, au fost încheiate anterior datei de 26 iulie 2007, moment la care A.V.A.S. a fost înregistrat ca acţionar majoritar al SC B. SA, neexistând niciun temei juridic care să impună reluarea procedurii de închiriere şi vânzare.
Fata de aceste considerente, Tribunalul a apreciat că s-a încălcat obligaţia prevăzută de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 346/2004, ce constituie, în opinia instanţei, frauda la lege, sancţionată cu nulitatea absolută.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtele A.V.A.S. Bucureşti şi SC B. SA Voluntari.
Prin Decizia comercială nr. 129, pronunţată la data de 9 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins apelurile formulate de apelantele A.V.A.S. Bucureşti şi SC B. SA- prin lichidator judiciar G.G.E. SPRL, în contradictoriu cu intimata SC M.D. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei comerciale nr. 4134 din 21 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 38346/3/2007, ca nefondate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
În ce priveşte apelul declarat de A.V.A.S., cu privire la caracterul special al prevederilor art. 12 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 346/2004 în materie de privatizare, raportat la Legea nr. 137/2002 şi OUG nr. 88/1997, Curtea a constatat că acesta a fost reţinut în mod temeinic de către Tribunal, în aprecierea legii aplicabile în analiza motivelor de nulitate absolută a hotărârii A.G.E.A. atacată.
Legea nr. 346/2004, adoptată după Legea nr. 137/2002, are un caracter special în raport cu aceasta, în ce priveşte raporturile dintre societăţile comerciale cu capital majoritar de stat şi acele societăţi comerciale ce se încadrează în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, deoarece, în caz contrar, Legea nr. 346/2004 nu şi-ar justifica utilitatea, de vreme ce, aşa cum susţine apelanta A.V.A.S., exista o lege care reglementa raporturile dintre aceştia.
În ce priveşte critica relativă la competenţa A.G.E.A. de a aproba închirierea, vânzarea activelor unei societăţi la care statul este acţionar majoritar [pornind de la dispoziţiile art. 241 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi ale art. 2 şi art. 15 alin. (4) din Legea nr. 137/2002], Curtea a constatat că şi aceasta este nefondată, pe de o parte, datorită caracterului special al Legii nr. 346/2004, iar, pe de altă parte, reţinerea de către Tribunal a împrejurării că procedurile de vânzare a celor trei hale de către pârâta SC B. SA către reclamantă fuseseră demarate mai înainte de adoptarea hotărârii A.G.E.A. din 11 octombrie 2007, care, la punctul 3, prevedea tocmai ignorarea drepturilor reclamantei şi ignorarea dispoziţiilor speciale care îi confereau aceste drepturi, este legală si temeinică.
Susţinerile apelantei cu privire la competenţa A.G.E.A. sunt lipsite de relevanţă, deoarece beneficiul creat de Legea nr. 346/2004 nu este condiţionat de o hotărâre prealabilă a A.G.E.A., acesta fiind reglementat expres de lege.
Cu privire la caracterul de active disponibile, în sensul art. 13 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, ce se pretinde că nu ar fi îndeplinit cu privire la cele trei hale, deoarece pârâta SC B. SA nu a procedat la întocmirea listei ce ar fi trebuit transmisă către Camera de Comerţ şi Industrie a României, acest motiv de apel este nefondat, deoarece apelanta invocă neîndeplinirea de către ea însăşi (în calitate de acţionar majoritar la SC B. SA, cu putere de decizie) a unei proceduri, astfel că, dacă aceasta s-ar afla într-o eventuală culpă pentru neîntocmirea listei cu activele disponibile, această culpă nu poate fi invocată pentru protecţia unui drept al său (în raporturile cu reclamanta, care nu are nici o vină pentru aceasta), deoarece nimeni nu poate obţine protecţia dreptului său întemeindu-se pe propria culpă (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).
Referitor la critica potrivit cu care, pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 346/2004 era nevoie de existenţa unui contract de închiriere în derulare, iar, în opinia apelantei A.V.A.S., acesta nu există, Curtea a constatat că, în condiţiile în care prin actul adiţional din 2007 la contractul de închiriere din 1 februarie 2005, contractul de închiriere a fost prelungit până la data de 30 septembrie 2007, iar prin adresele din 9 martie 2007, din 28 ianuarie 2007, pârâtele şi-au exprimat acordul pentru transformarea contractului de închiriere în contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, voinţa tuturor părţilor implicate în procedura prevăzută de Legea nr. 346/2004 fiind foarte clar exprimată, rezultă că la data de 11 octombrie 2007, data adoptării hotărârii A.G.E.A. ( pct. 3), a cărei nulitate s-a solicitat, reclamanta beneficia de un titlu de folosinţă asupra celor trei hale (decurgând din contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, care, chiar dacă nu s-a încheiat în forma unui înscris unitar, în sensul de instrumentum, acesta exista în sensul de negotium, aşa cum părţile şi-au exprimat voinţa în corespondenţa dintre ele), ba, mai mult, aceasta era titulara dreptului de a dobândi în viitor chiar dreptul de proprietate asupra acestor hale, respectiv, a dreptului de opţiune la vânzare, conform Legii nr. 346/2004.
În fine, invocarea unor dispoziţii comunitare în susţinerea motivelor de apel formulate de A.V.A.S. [art. 85 alin. (1) din Tratatul Comunităţii Europene] este total neavenită, deoarece contractul de închiriere şi contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare de care a beneficiat reclamanta nu constituie nicidecum „acorduri" sau „practici concertate" de natură a afecta comerţul dintre statele membre, ci, dimpotrivă, constituie tocmai respectarea legislaţiei speciale interne, care nu se află în contradicţie cu Tratatul Comunităţii Europene, ci reprezintă tocmai transpunerea aquis-ului comunitar în legislaţia naţională.
În ce priveşte apelul declarat de pârâta SC B. SA, apelanta-pârâtă încearcă sa acrediteze ideea că, o dată cu revenirea acţiunilor pârâtei în patrimoniul A.V.A.S., care a redevenit acţionar majoritar după anularea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, toate contractele ce fuseseră încheiate anterior de către societate (în conformitate cu legea şi statutul acesteia), trebuiau rediscutate, încheiate din nou, cu aprobarea noului (şi vechiului) acţionar A.V.A.S., ceea ce este absurd, mai ales că legea nu stabileşte o astfel de procedură, ce ar fi absurdă şi contrară principiului siguranţei circuitului civil. Dispoziţiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 137/2002 reglementează o condiţie pentru încheierea unor noi contracte de închiriere, fără a impune reluarea procedurii de închiriere desfăşurată cu mulţi ani în urmă în condiţii de legalitate, referitor la contracte de închiriere în derulare A interpreta legea în sensul afirmat de apelantă înseamnă a conferi un caracter redundant unor dispoziţii legale, iar greşelile săvârşite de însăşi societatea privatizată, fie prin faptele acţionarului majoritar A.V.A.S., fie ale altor persoane implicate în procesul de privatizare, care au condus la nulitatea privatizării, să se răsfrângă asupra partenerilor contractuali, cărora nu li se poate imputa nici o culpă, care ar fi împovăraţi ca, pentru păstrarea drepturilor lor dobândite în condiţii de legalitate anterior anulării, să parcurgă din nou aceleaşi etape contractuale. Desigur că această interpretare ar fi una inechitabilă pentru reclamantă.
Curtea a apreciat că, în raport de voinţa tuturor părţilor din cauza de faţă, în ce priveşte, pe de o parte valabilitatea contractului de închiriere ( încheiat la data de 20 februarie 2005), pe de altă parte, prelungirea acestuia până la data de 30 septembrie 2007 şi, mai ales, cu privire la transformarea acestuia în contact de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare, reclamanta este beneficiara legală a unei „speranţe legitime" că va deveni proprietara celor trei hale, prin parcurgerea procedurilor prevăzute de Legea nr. 346/2004, ceea ce ar face aplicabil şi art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Cu alte cuvinte, atât legea specială, cât şi voinţa celor trei părţi din cauza de faţă, exprimată în scris în cursul anului 2007, în perioada imediat anterioară adoptării hotărârii A.G.E.A. din 11 octombrie 2007, îndreptăţeau pe reclamantă la cumpărarea celor trei hale, iar prin adoptarea pct. 3 din hotărâre, pârâtele au desfiinţat acest drept, aprobând închirierea acestui activ, contrar celor susţinute în corespondenţa cu reclamanta şi, mai ales, contrar art. 12 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 346/2004.
Referitor la critica privind lipsa unei liste a activelor disponibile, pentru aceleaşi considerente arătate mai sus în respingerea apelului A.V.A.S., care a invocat şi acest motiv de apel, Curtea a apreciat-o, de asemenea, ca nefondată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta A.V.A.S. Bucureşti, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului şi schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefondată.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta- pârâtă A.V.A.S. Bucureşti a invocat, în esenţă, următoarele motive:
Hotărârea este nelegală, fiind dată cu încălcarea legii, respectiv, a dispoziţiilor art. 12 si art. 13 din Legea nr. 346/2004, precum şi a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 137/2002.
În speţa de faţă sunt incidente prevederile legislaţiei privatizării, cadrul legal special în privinţa închirierii si vânzării activelor societăţilor comerciale, şi nu dispoziţiile Legii nr. 346/2004, astfel cum a considerat atât instanţa de fond, cât si instanţa de apel.
În raport de prevederile art. 2 şi art. 15 alin. (4) din Legea nr. 137/2002, art. 241 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 şi art. 15322 din Legea nr. 31/1990, competenţa de aprobare a operaţiunii de închiriere, vânzare a activelor unor societăţi comerciale în care statul este acţionar, aparţine adunării generale a acţionarilor.
În sentinţa comercială pronunţată, instanţa de fond a înlăturat nejustificat susţinerile din întâmpinarea formulată, reţinând că în speţă sunt aplicabile prevederile legislaţiei specifice întreprinderilor mici si mijlocii, respectiv, art. 12 alin. (1) lit. b) si c) din Legea nr. 346/2004.
Conform prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, cu modificările si completările ulterioare, societăţile comerciale cu capital majoritar de stat sunt obligate sa stabilească si sa întocmească liste cuprinzând activele disponibile, liste care trebuie transmise Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti.
Or, aşa cum si reclamanta cunoştea, asemenea liste cuprinzând activele disponibile ale SC B. SA nu au fost depuse la Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, astfel încât nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 346/2004, cu modificările si completările ulterioare.
Din înscrisurile depuse de către reclamantă si apreciate de instanţă ca fiind pertinente, nu rezultă faptul ca SC B. SA a stabilit şi întocmit o asemenea listă de active disponibile, astfel cum acestea sunt definite de legislaţia întreprinderilor mici si mijlocii.
În acest context, pornind de la ideea ca activele halele A4, A5 si A12 nu sunt active disponibile, astfel cum acestea sunt definite de dispoziţiile legale redate mai sus, rezultă că prevederile Legii nr. 346/2004, cu modificările si completările ulterioare, nu sunt aplicabile speţei de faţă, nefiind îndeplinită condiţia exercitării vreunui drept de preferinţă atâta timp cât activele în cauză nu au fost declarate de societatea comercială ca fiind disponibile.
În consecinţă, societatea comercială poate vinde activele respective în concordanţă deplină cu dispoziţiile Legii nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale OUG nr. 88/1997, cu modificările şi completările ulterioare, fără a avea obligaţia sa respecte dispoziţiile Legii nr. 346/2004.
Analizând recursul pârâtei A.V.A.S. Bucureşti, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin hotărârea A.G.E.A. la SC B. SA din data de 11 octombrie 2007 (hotărâre a cărei anulare s-a solicitat), s-a aprobat, cu majoritate de voturi, închirierea activului format din halele A 4, A 5, A 12, conform hotărârii Consiliului de Administraţie din 31 iulie 2007 şi a mandatului special A.V.A.S. din 11 octombrie 2007, iar, prin acţiune, reclamanta SC M.D. SRL Bucureşti a solicitat constatarea nulităţii acestei hotărâri privind închirierea halelor A 4, A 5 şi A 12, pentru încălcarea prevederilor art. 12 şi art. 14 din Legea nr. 346/2004.
Problema controversată în cauză constă în interpretarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, coroborat cu art. 14 din aceeaşi lege, respectiv, de a stabili dacă acestea au acces la activele disponibile ale unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, ori, în realitate, devin incidente prevederile art. 2 şi art. 15 din Legea nr. 137/2004, coroborat cu art. 241 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, raportat la art. 15322 din Legea nr. 31/1990.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, „Întreprinderile mici şi mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor autonome, societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, cu respectarea dispoziţiilor legale privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, precum şi a drepturilor contractuale ale creditorilor ale căror creanţe sunt garantate cu ipotecă, gaj, privilegiu asupra activelor respective sau asupra căruia este instituit sechestru asigurător".
În exercitarea atribuţiilor ce-i revin în cadrul procesului de valorificare a activelor societăţilor comerciale la care statul este acţionar, potrivit art. 12 alin. (1), A.V.A.S. nu are calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul acestora, ci doar calitatea de acţionar în numele statului la aceste societăţi, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 346/2004, unde se prevede că „A.V.A.S. are obligaţia să urmărească derularea valorificării activelor potrivit art. 12 alin. (1)".
Conform prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, „Regiile Autonome, societăţile/companiile naţionale, precum şi societăţile comerciale cu capital majoritar de stat sunt obligate să stabilească şi să întocmească liste cuprinzând activele disponibile, pe care le vor reactualiza lunar. Listele vor fi transmise la camerele de comerţ şi industrie judeţene şi a municipiului Bucureşti, la organizaţiile patrimoniale, asociaţiile profesionale, prin Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţii".
Or, în speţă, activele nu au fost declarate de societatea comercială ca fiind disponibile, încât nu se poate vorbi că societatea- reclamantă SC M.D. SRL „are acces prioritar la închirierea activelor disponibile ale societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, în condiţiile art. 13, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare" [art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004].
În consecinţă, societatea comercială cu capital majoritar de stat îşi poate valorifica activele respective în deplină concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării şi ale OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, nefiind ţinută exclusiv de respectarea, cu prioritate, a dispoziţiilor Legii nr. 346/2004.
De asemenea, şi dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 346/2004 au fost greşit interpretate ca fiind aplicabile în cauză, când, de fapt, închirierea halelor A 4, A 5 şi A 12 -care nu au fost declarate ca fiind active disponibile- se poate face şi în condiţiile prevăzute de art. 2 şi art. 15 alin. (4) din Legea nr. 137/2002, cu referire la art. 241 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 şi cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 15322 din Legea nr. 31/1990.
În consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica în parte Decizia atacată, în sensul admiterii apelului formulat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti, va schimba în tot sentinţa şi, pe fond, va respinge acţiunea formulată de reclamanta SC M.D. SRL, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 129 din 9 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică în parte.
Admite apelul formulat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 4134 din 21 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Schimbă în tot sentinţa şi respinge acţiunea formulată de reclamanta SC M.D. SRL Bucureşti, ca nefondată.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 366/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 374/2010. Comercial → |
|---|
