ICCJ. Decizia nr. 3594/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3594/2010
Dosar nr. 2211/118/2008
Şedinţa publică de la 28 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC M.S.T. SRL, a chemat în judecată pe pârâta SC R. SA solicitând plata sumei de 139.608 euro reprezentând contravaloarea reparaţiilor efectuate navei împingător E.2, costurile pentru staţionarea şi menţinerea în stare de funcţionare şi siguranţă precum şi venitul nerealizat pe perioada indisponibilizării începând cu data de 30 aprilie 2007, dobânda legală la suma de bani menţionată şi plata cheltuielilor de judecată .
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că a închiriat nava pârâtei care avea obligaţii, printre altele, să execute pe cheltuiala sa reparaţiile şi să o predea la termenul de încetare a contractului în stare tehnică de navigabilitate şi de exploatare, obligaţii pe care nu le-a îndeplinit, abandonând nava intempestiv la 30 aprilie 2007 într-o stare ce a condus la suspendarea certificatului tehnic de navigaţie interioară.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 45/ MF din 24 august 2009, a admis în parte acţiunea, a obligat pe pârâtă la 42.250 euro contravaloarea reparaţiilor navei cu dobânzi legale de la data pronunţării hotărârii până la achitarea pretenţiilor, a respins celelalte pretenţii ca nefondate şi a obligat pe pârâtă la 9.059 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că pârâta nu şi-a îndeplinit corespunzător obligaţia de întreţinere şi reparare a navei aşa încât va suporta prejudiciul suferit de reclamantă pentru obţinerea certificatului de navigaţie; cu privire la costurile de staţionare şi menţinere în stare de funcţionare pe durata reparaţiilor şi venitul nerealizat datorită indisponibilizării, instanţa a considerat că perioada reclamată nu corespunde reparării efective a navei şi nu a dovedit prejudiciul, iar obligaţia de a asigura doi membrii ai echipajului ce-i revenea exonerează pe pârâtă de plata cheltuielilor pentru energie electrică, motorină, apă şi cheiaj.
Venitul nerealizat a fost apreciat de tribunal ca o cerere nefondată întrucât perioada indisponibilizării nu a început la 1 mai 2007 ci la 5 noiembrie 2007 iar perioada mai - septembrie 2009 nu poate fi imputată pârâtei întrucât la cererea reclamantei s-a efectuat o procedură judiciară.
Curtea de Apel Constanţa, prin decizia civilă nr. 3/ MF din 3 februarie 2010, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a obligat pe pârâtă la plata sumei de 69.106,39 euro cu dobânzi legale de la data pronunţării hotărârii până la achitarea sumei, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a obligat pe intimata pârâtă la 5.948 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a considerat că prevederile art. 3 din contractul de închiriere justificau cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor pentru menţinerea navei în stare de siguranţă şi funcţionare a căror valoare a fost stabilită prin expertiză, excluzând cheltuielile efectuate pentru cheiaj a căror valoare nu a fost facturată şi cele suportate pe durata staţionării care reprezintă un prejudiciu incert.
Împotriva deciziei astfel pronunţată, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţa de apel a acordat cu titlu de beneficiu nerealizat, un prejudiciu pentru care nu s-au făcut dovezi, contrazis de adresa nr. 9705 din 10 decembrie 2009 emisă de Căpitănia Zonală Constanţa şi de jurisprudenţa CEDO. Nava a intrat în reparaţii la 5 noiembrie 2007 pentru o perioadă de 3 luni pentru care nu se pot pretinde despăgubiri de 69.106,39 euro.
În critica relativă la motivarea străină de natura pricinii recurenta susţine că instanţa de apel nu a avut în vedere actele depuse şi nu a înlăturat probele administrate în apărarea sa echivalând cu neexaminarea argumentelor pârâtei.
Considerând greşita aplicare şi interpretare a legii de către instanţa de apel recurenta susţinând că nu există temeiuri de drept în baza cărora decizia atacată a acordat despăgubiri pentru venitul nerealizat.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Efectul general al obligaţiilor este de a da creditorului dreptul de a obţine de la debitorul său îndeplinirea exactă a prestaţiei la care s-a obligat sau de a cere despăgubiri. Totodată întinderea responsabilităţii autorului culpabil al prejudiciului o reprezintă reparaţia integrală în condiţiile unui raport de cauzalitate.
În aceste condiţii instanţa de apel, faţă de concluziile raportului de expertiză şi de situaţia de fapt stabilită, a caracterizat beneficiul nerealizat cert, evaluat la suma de 69.106,39 euro.
Astfel, este neîntemeiată şi nepertinentă evocarea de către recurentă a unei jurisprudenţe europene constante.
Prevederile art. 304 şi 314 C. proc. civ. limitează cercetarea hotărârii judecătoreşti recurate la împrejurările de fapt ce au fost deplin stabilite, aşa încât evocarea greşitei interpretări a probatoriilor nu face posibilă reformarea hotărârii atacate. Cu toate acestea se impune ca adresa nr. 9705 din 10 decembrie 2009 emisă de Căpitănia Zonală Constanţa să fie analizată în raport cu celelalte două adrese nr. 9269 din 2 decembrie 2009 şi nr. 19320 din 2 decembrie 2009 (filele 159 şi 161 dosar apel) ale aceleiaşi autorităţi care confirmă concluzia la care instanţa de apel a ajuns cu privire la situaţia de fapt. Faptul că împingătorul E.2 la datele de 25 şi 29 august 2007 şi 23 şi 24 iunie 2008 a efectuat manevre de câteva minute în portul Constanţa, fără să-l poată părăsi, nu poate conduce la concluzia utilizării normale a acestuia. De aceea instanţa de apel, motivat, a concluzionat asupra răspunderii pentru neexecutarea corespunzătoare a obligaţiilor atât pentru pierderea efectivă, cât şi pentru beneficiul nerealizat, evaluat, pe perioada indisponibilizării navei în portul Constanţa, la venitul pe care l-ar fi obţinut din închirierea navei pe durata efectuării reparaţiilor.
Critica relativă la greşita aplicare a dispoziţiilor legale este în egală măsură nefondată, prevederile art. 1073, 1082 - 1086 C. civ. reglementând răspunderea debitorului pentru daunele provocate, instanţa evocându-le ca principii ale răspunderii civile.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 3/ MF din 3 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
Faţă de culpa procesuală a recurentei, în temeiul art. 274 C. proc. civ. instanţa va obliga partea căzută în pretenţii la cheltuielile de judecată dovedite cu chitanţele din 14 iulie şi 13 septembrie 2010 aflate la filele 105 - 106 ale dosarului de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC R. SA Brăila împotriva deciziei civile nr. 3/ MF din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta pârâtă să plătească intimatei reclamante SC M.S.A.T. SRL Constanţa suma de 3.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 351/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3654/2010. Comercial → |
|---|
