ICCJ. Decizia nr. 3680/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3680/2010
Dosar nr. 5850/1/2010
Şedinţa publică de la 3 noiembrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin decizia nr. 1339, din 22 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 144/1/2009, a respins recursul declarat de reclamanta F.M. împotriva deciziei nr. 250/ A din 28 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
La data de 2 iulie 2010, reclamanta F.M. a formulat contestaţie în anulare împotriva acestei decizii, în contradictoriu cu intimaţii D.E., D.Z., N. (fostă D.) D.E., O.N.D., R.D.L., SC A SRL Timişoara, SC K.S.N.C. SRL Tormac, Ş.M. şi Ş.M.D., motivele contestaţiei fiind depuse în termen, la aceeaşi dată, solicitând admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea deciziei contestate, rejudecarea recursului şi, rejudecând cauza, admiterea recursului, aşa cum acesta a fost formulat şi motivat în cererea de recurs, respingerea apelurilor declarate de toţi pârâţii şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 277 din 13 martie 2006 a Tribunalului Timiş, pronunţată în Dosarul de fond nr. 3046/COM/2005; cu cheltuieli de judecată în toate gradele de jurisdicţie.
În motivare, după o amplă şi detaliată prezentare a situaţiei de fapt, a soluţiilor pronunţate în cauză şi a considerentelor reţinute în motivarea acestora, precum şi a motivelor de recurs formulate, astfel cum au fost dezvoltate în scris, contestatoarea a arătat, în esenţă, că decizia nr. 1339 din 22 aprilie 2009 reprezintă o sinteză a tuturor nedreptăţilor existente în deciziile anterioare, atât prin prezentarea deformată a realităţilor din dosar, în scopul favorizării intimaţilor-pârâţi, cât şi prin omiterea tuturor acelor aspecte care îi erau favorabile şi care constituiau motive întemeiate de admitere a recursului - deşi a insistat în sesizarea instanţei de recurs asupra implicaţiilor respectivelor aspecte pentru susţinerea admiterii recursului său, au fost trecute aproape în totalitate sub tăcere, fără a fi cel puţin respinse, rezultând, în consecinţă, că instanţa a respins recursul, omiţând, din greşeală, să cerceteze aceste motive de casare a deciziei recurate.
Consideră contestatoarea că această respingere a recursului s-a făcut chiar fără examinarea unor motive de nelegalitate cu care instanţa de recurs a fost sesizată prin înscrisurile depuse de recurentă în dosar, respectiv, cu interpretarea eronată a altora, şi, în acest context, nu ar putea fi acceptată teza examinării tuturor motivelor, cum se afirmă în decizia contestată.
Instanţa de recurs a fost sesizată în detaliu asupra acestei lipse de legalitate, la dosar fiind depuse de către recurentă numeroase înscrisuri dovedind declaraţiile false ale intimaţilor - pârâţi, pe care însă aceasta nu le-a discutat în vederea pronunţării deciziei contestate.
În cadrul deciziei nr. 1339 din 22 aprilie 2010 o altă gravă eroare de fapt constă în aceea că instanţa de recurs nu a examinat, în vederea pronunţării deciziei contestate, copia dispozitivului deciziei penale nr. 727/ R, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia penală, în data de 30 octombrie 2009, în Dosarul nr. 16446/325/2008.
Decizia nr. 1339 din 22 aprilie 2009 refuză să ia în discuţie şi chiar să menţioneze, în treacăt cel puţin, faptul că recurenta a criticat decizia nr. 250/ A din 28 noiembrie 2008 şi cu referire la procesul de simulaţie pe care i l-au intentat intimaţii - pârâţi O.N.D. şi S.M. cu privire la asocierea sa la firma SC A. SRL
Instanţa de recurs a omis să observe, până la rămânerea în pronunţare, starea de incompatibilitate a unui judecător membru al completului, respectiv, reuşeşte să confunde persoana avocatului G.U. cu d-na avocat M.P., deci un bărbat cu o femeie.
Contestatoarea consideră că un prejudiciu important i-a adus şi faptul că din cuvântul avocatului său în cadrul deciziei contestate au fost reţinute în cuprinsul a doar 4 (patru) rânduri în exclusivitate aspecte formale de genul:„a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâţilor şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de fond, avându-se în vedere şi notele scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată”.
Trunchierea consemnării respectivei intervenţii a avocatului său consideră că a fost făcută în scopul favorizării intimaţilor-pârâţi, astfel încât instanţa de recurs să nu fie obligată să respingă susţinerile acestuia.
Decizia contestată continuă cu preluarea aspectelor considerate relevante de către instanţa de recurs din cadrul sentinţei civile nr. 277 din 13 martie 2006, pronunţate în cadrul Dosarului de fond nr. 3046/COM/2005 al Tribunalului Timiş.
În cadrul deciziei contestate, instanţa de recurs face apoi referiri la Decizia nr. 153 din 5 iunie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, care a admis apelurile pârâţilor - intimaţi şi a modificat în parte sentinţa instanţei de fond.
Contestatoarea F.M. critică decizia contestată şi pentru motivul că, deşi aceasta a sesizat instanţa de recurs cu aspecte de nelegalitate din respectiva decizie, care, deşi casată ulterior de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost preluată în extenso în cadrul deciziei recurate nr. 250/ A din 28 noiembrie 2009, arătând modul absurd în care a înţeles respectiva instanţă să soluţioneze cauza.
Decizia nr. 1339 din 22 aprilie 2009 continuă apoi cu prezentarea deciziei nr. 1253 din 27 martie 2008, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis atât recursul său, cât şi al intimaţilor - pârâţi O. şi S.
În continuarea deciziei contestate, pe extinderea următoarelor 4 (patru) pagini, instanţa de recurs citează aproape cu religiozitate din cuprinsul deciziei nr. 250/ A din 28 noiembrie 2008.
Decizia contestată continuă cu motivarea respingerii recursului reclamantei împotriva deciziei nr. 250/ A din 28 noiembrie 2008, motivare în care instanţa de recurs exprimă o serie de considerente care nu sunt doar lipsite de legalitate şi temeinicie, dar sunt lipsite de prea multe ori chiar de o logică elementară, fiind chiar greşite în raport cu probele existente în dosar.
În paragraful care urmează, instanţa de recurs doreşte să expedieze rapid toate celelalte critici ale recurentei, inclusiv aspectele legate de contactul de împrumut cu garanţie imobiliară, apreciind în mod netemeinic şi nelegal că „ ... acestea au fost corect apreciate de instanţa de apel în pronunţarea deciziei recurate”.
Contestatoarea F.M. critică aceste aspecte ale deciziei contestate, deoarece instanţa de recurs doar afirmă că ar fi examinat cauza sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., fără a indica niciunul dintre respectivele aspecte.
Contestaţia în anulare, astfel formulată, motivată şi precizată, va fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Contestaţia în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ., iar nu pentru greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, şi nu în contestaţia în anulare.
Contestaţia în anulare îmbracă două forme: contestaţia în anulare obişnuită sau de drept comun (art. 317 C. proc. civ.) şi contestaţia în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.).
Contestaţia în anulare specială poate fi exercitată pentru două motive, prevăzute de art. 318 C. proc. civ.:
1) dezlegarea dată prin hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale;
2) respingând recursul sau admiţându-l în parte, instanţa a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Prima ipoteză din art. 318 C. proc. civ. are în vedere greşeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greşeli de judecată, respectiv, de apreciere a probelor, de soluţionare a unei anumite cereri sau de interpretare a unor dispoziţii legale.
În sensul textului art. 318 C. proc. civ., „greşeală materială” înseamnă greşeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată.
Legea are în vedere greşeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate. În această categorie intră greşeli comise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului cauzei. Prin urmare, greşelile instanţei de recurs, care deschid calea contestaţiei în anulare, sunt greşeli de fapt, şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
Greşeala materială poate consta în neobservarea de către instanţă a unui înscris sau unei probe cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată. Când însă instanţa a cunoscut existenţa şi conţinutul actului sau probei respective şi a făcut asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba de o greşeală materială, în sensul legii, ci, eventual, de o greşeală de fond, de o pretinsă eroare de apreciere a respectivului înscris sau respectivei probe, datorită căruia starea de fapt reţinută de instanţă ar fi neconformă realităţii, împrejurare care nu poate fi valorificată pe calea contestaţiei în anulare şi care nu se poate îndrepta de aceeaşi instanţă prin retractarea propriei sale hotărâri, ci numai de către instanţele de control judiciar, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.
În contestaţia în anulare de faţă, motivul invocat de contestatoarea F.M., în sensul că instanţa de recurs a comis „greşeli mai mici sau mai mari”, dezvoltând critici, care, în opinia sa, reprezintă astfel de greşeli, nu poate fi reţinut de către instanţă, acest motiv fiind neîntemeiat.
Se constată, astfel, că, în speţă, prin motivul formulat în susţinerea contestaţiei în anulare, contestatoarea F.M. nu invocă o greşeală materială, adică o eroare evidentă, legată de aspectele formale ale judecăţii în recurs, ci critică modul în care instanţa a apreciat anumite probe administrate în cauză, cu referire la înscrisurile depuse de reclamantă, în recurs, sau a reţinut situaţia de fapt între părţi, o asemenea greşeală neputând fi constatată şi nici remediată pe calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, deoarece nu ar putea fi calificată ca fiind o greşeală materială.
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de contestaţie în anulare formulat şi întemeiat pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., instanţa constată că şi acesta este nefondat.
Astfel, pentru ca o contestaţie în anulare să poată fi admisă în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., trebuie îndeplinite următoarele condiţii: instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare şi această omisiune să se fi produs din greşeală; aşadar, această a doua teză a art. 318 C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Dacă instanţa de recurs a analizat însă complet motivul de recurs, neînsuşirea lui nu constituie motiv de contestaţie. Aceasta este, de altfel, şi situaţia reţinută în speţa de faţă, din analiza hotărârii contestate reieşind că au fost cercetate şi s-a răspuns la toate motivele de recurs formulate de reclamanta F.M., astfel încât nu se poate aprecia că instanţa de recurs a omis să cerceteze vreunul sau mai multe dintre aceste motive.
De asemenea, apare drept nefondată şi susţinerea contestatoarei în sensul că instanţa de recurs nu a avut în vedere toate argumentele aduse în susţinerea recursului, căci, aşa cum se poate observa, acestea au fost examinate laolaltă, în ansamblu, şi, chiar dacă la unele se răspunde doar implicit şi nu apar a fi analizate în mod distinct, aceasta nu constituie temei al unei contestaţii în anulare, instanţa de recurs putând analiza în mod global argumentele aduse în susţinerea recursului.
Mai mult, instanţa de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care instituie motivul de casare sau de modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a recurentei nu deschide calea contestaţiei în anulare.
Prin urmare, se reţine că, prin contestaţia promovată, contestatoarea invocă un motiv care nu poate fi valorificat pe calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, şi că nu s-a constatat nicio greşeală sau omisiune din partea instanţei de recurs, aceasta cercetând complet toate motivele de recurs invocate de reclamanta F.M., astfel încât, în cauză, nu este întrunită niciuna din condiţiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., care fundamentează admisibilitatea contestaţiei în anulare.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 318- 320 C. proc. civ., să respingă contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea F.M. împotriva deciziei nr. 1339 din 22 aprilie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în Dosarul nr. 144/1/2009.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3667/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3710/2010. Comercial → |
|---|
