ICCJ. Decizia nr. 3667/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3667/2010
Dosar nr. 1351/1/2010
Şedinţa publică de la 3 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia civilă, la data de 7 ianuarie 2008, sub nr. 14/122/2008, reclamanta SC A.G. SRL Giurgiu a chemat în judecată pârâta S.C. B.C.R.A. SA - Sucursala Giurgiu, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va da, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 67.078,66 euro, sau echivalentul în lei al acestei sume la data efectuării plăţii, sumă reprezentând diferenţa de 34.680,66 euro, pentru mijloacele fixe, asigurate, şi care se regăsesc în incinta Clubului „Y.”, şi 32.398 euro, sumă asigurată pentru stocurile de marfă distruse în evenimentul asigurat.
Prin sentinţa nr. 65, pronunţată la data de 20 martie 2008, Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A.G. SRL Giurgiu împotriva pârâtei SC B.C.R.A. SA Bucureşti; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 67.078,66 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de despăgubiri şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4.611 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
Paguba real suportată în pivniţă de reclamantă se ridică cel puţin la valoarea înscrisă în balanţa analitică, pârâta nefăcând dovada, potrivit ofertei de preţ luată în considerare, că produsele oferite sunt bunuri identice sau similare din punct de vedere al tipului, calităţii, structurii, alegerea ofertei cuprinzând cele mai reduse preţuri, în această modalitate neavând justificare prin poliţa de asigurare cu luarea în considerare a preţului de achiziţie a produselor.
Cât priveşte stocul de marfă, reclamanta probează cu înscrisuri - balanţa de verificare analitică - poziţia mărfuri - existenţa acestora la momentul producerii evenimentului, procesul-verbal de intervenţie şi raportul de expertiză-natura distrugerilor suportate, refuzul pârâtei de a lua în considerare datele din evidenţa contabilă, cu argumentul că nu a fost înştiinţat în 48 de ore şi că în procesul-verbal de intervenţie nu a fost nominalizat expres stocul de marfă, sau că este posibil ca stocul de marfă asigurat să se fi aflat în locaţia de la etajul clădirii, care nu a fost afectată de incendiu, neavând justificare câtă vreme reclamanta a anunţat organele de intervenţie în timp util, iar pârâta şi-a asumat obligaţia dezdăunării la valoarea maximă.
Asemenea, din cuprinsul actelor de cercetare efectuate, respectiv, declaraţii ale angajaţilor societăţii reclamante, se reţine că barul era funcţional şi că au fost distruse bunurile din dotare.
În consecinţă, a constatat tribunalul că reclamanta a probat întinderea daunei suportate şi că pârâta a stabilit un nivel al despăgubirilor pe baza aprecierilor unilaterale, la nivelul preţurilor cele mai mici pentru echipamente, fără a justifica identitatea ca tip, caracteristice calităţii etc., cu bunurile distruse şi cu ignorarea datelor din evidenţa contabilă reflectând existenţa stocului de marfă şi valoarea patrimonială a bunurilor integral distruse.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta SC B.C.R.A. SA Bucureşti - prin Sucursala Giurgiu, în termen, la data de 26 mai 2005, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată.
Prin decizia comercială nr. 436, pronunţată la data de 27 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă SC B.C.R.A. SA - prin Sucursala Giurgiu împotriva sentinţei civile nr. 65 din 20 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC A.G. SRL Giurgiu, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
Primul motiv de apel, referitor la valoarea mijloacelor fixe distruse în incendiu şi, respectiv valoarea despăgubirii raportate la aceasta, este neîntemeiat, deoarece aşa cum rezultă şi din balanţa analitică a mijloacelor fixe întocmită la nivelul datei de 31 mai 2007 (filele 192 - 193 din dosarul Tribunalului), valoarea mijloacelor fixe ce existau în spaţiul comercial unde s-a produs incendiul, în condiţiile menţionate în raportul de expertiză efectuat în cadrul cercetării penale (filele 136 - 151 din dosarul Tribunalului), era aceea trecută în acest document contabil ce nu este contestat de pârâtă pe calea înscrierii în fals.
De asemenea, în poliţa de asigurare din 3 martie 2007 (fila 16 din dosarul Tribunalului) rezultă că valoarea de înlocuire a mijloacelor fixe la care s-a achitat de către reclamantă, rata de asigurare, respectiv valoarea maximă a despăgubirii ce ar fi putut fi acordată în caz de producere a riscului asigurat este de 97.480 euro, aşa cum susţine şi reclamanta.
Susţinerile apelantei - pârâte în sensul că valoarea unora dintre mijloacele fixe constând în echipamente, era mult mai mică la data de 9 mai 2007, deoarece acestea fiind vechi, erau depăşite, nu pot fi primite de către instanţa de apel, din cel puţin două considerente:
Primul constă în diferenţa temporală relativ scurtă între data evaluării de către ambele părţi a valorii mijloacelor fixe (valorii de asigurare), respectiv data încheierii contractului de asigurare (3 martie 2007) şi data producerii riscului asigurat (9 mai 2007), care depăşeşte cu câteva zile o perioadă de numai 2 luni.
Al doilea argument constă în faptul că deşi aparatura electronică, în condiţiile unei evoluţii permanente şi spectaculoase, devine anacronică în perioade mult mai scurte decât în trecut, dat fiind progresul tehnic înregistrat în acest domeniu la nivel mondial, în speţă, considerăm că cele două luni de zile nu au afectat într-atât valoarea convenită de părţi ca fiind valoarea totală a mijloacelor fixe asigurate, încât să o diminueze în mod absolut.
Astfel, în timp ce reclamanta solicită ca valoarea despăgubirii să fie calculată la maximul convenit prin contractul de asigurare (în condiţiile în care paguba a fost totală, toate obiectele fiind distruse în întregime în incendiu), proba produsă de pârâtă pentru valoarea propusă de aceasta este una indirectă şi se referă la produse similare cu cele existente în balanţa de verificare şi în fişa de inventar depuse la dosar de reclamantă. Din această perspectivă, dovada pârâtei nu poate fi luată în considerare, deoarece ofertele de preţ comunicate de SC E.D.E. SRL (filele 75 - 76) nu se referă la bunurile menţionate în cele două acte contabile, aşa cum susţine şi apelanta, ci la bunuri similare.
Al doilea motiv de apel referitor la lipsa unor dovezi ale existenţei unui stoc de marfă în incinta spaţiului comercial utilizat de reclamantă şi care a constituit de asemenea, obiect al asigurării prin aceeaşi poliţă, este de asemenea nefondat, deoarece apelanta-pârâtă pretinde reclamantei să facă o dovadă imposibilă (probatio diabolica), respectiv a existenţei bunurilor aflate în stoc, care să rezulte din însuşi incendiul produs.
Astfel, dacă la data de 3 martie 2007, când s-a încheiat poliţa de asigurare, exista un stoc de marfă, pe care chiar pârâta l-a recunoscut şi împreună cu reclamanta, l-a evaluat la 32.398 euro (fila 16 din dosarul Tribunalului), iar acesta apare în planşele fotografice efectuate după incendiu, unde pot fi identificate mai multe mărfuri (de pildă sticle cu băuturi - fila 69, fila 70 din dosarul Tribunalului), între care vitrinele frigorifice şi frigiderele precum şi maşinile de cafea şi expreso a căror existenţă şi utilizare nu a fost contestată (şi despre care se face vorbire şi în Anexa 1 la procesul - verbal de intervenţie nr. 60 din 9 mai 2007- fila 24 din dosarul Tribunalului) care presupuneau şi existenţa mărfurilor aferente acestora, Curtea apreciază că s-a făcut dovada existenţei stocului de marfă.
De asemenea, afirmaţia apelantei - reclamante în sensul că nici măcar reprezentantul reclamantei nu a menţionat stocul de marfă în cererea de despăgubire adresată după incendiu, pârâtei, este falsă, deoarece în cererea de despăgubire (fila 32 din dosarul Tribunalului), acesta face referire la întreaga poliţă de asigurare, astfel că în aceasta fiind trecute atât mijloacele fixe cât şi stocul de marfă, la obiectul asigurării, rezultă că solicitarea reclamantei privea indiscutabil ambele categorii de obiecte asigurate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B.C.R.A. SA Bucureşti, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei instanţei de apel, iar, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta - pârâtă SC B.C.R.A.V.I.G. SA Bucureşti a invocat, în esenţă, următoarele motive:
În urma instrumentării Dosarului de daune nr. IBC/GR/0522/2007 a acordat, având în vedere întreaga documentaţie depusă, inclusiv conţinutul raportului de expertiză efectuat ca urmare a solicitărilor asiguratei, o indemnizaţie egală cu valoarea prejudiciului încercat de aceasta, aferent mijloacelor fixe distruse doar la subsolul locaţiei asigurate, şi în raport de prevederile legale incidente, respectiv, echivalentul în lei a sumei de 34.369,34 euro, conform O.P. din 18 octombrie 2007.
Astfel, mijloacele fixe - obiecte de inventar distruse au fost despăgubite la valoarea existentă în Balanţa Analitică aparţinând asiguratei; referitor la instalaţiile video, de lumini şi sonorizare, evaluarea şi indemnizarea acestora a fost efectuată conform dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 136/1995, preluate şi în condiţiile contractului de asigurare la art. 7.3 şi 7.5.1., conform cărora despăgubirile se cuantifică funcţie de starea bunurilor la momentul apariţiei riscului, fără însă a se depăşi valoarea acestora existentă la acel moment.
Întrucât la data incendiului echipamentele distruse nu se mai fabricau sau erau depăşite din punct de vedere tehnologic, au fost avute în vedere preţurile de nou pentru echipamente similare, cu aceleaşi caracteristici, conform ofertelor depuse la dosarul cauzei, valabile la data apariţiei riscului, indemnizaţia rezultată, care a şi fost acordată asiguratei, fiind în sumă de 34.369,34 euro.
În ceea ce priveşte stocul de marfă solicitat a fi despăgubit, nu a fost acordată indemnizaţie reparatorie pentru simplul motiv că asigurata nu a putut proba, pe de o parte, existenţa vreunei cantităţi de marfă depozitată la subsolul afectat de incendiu, iar, pe de altă parte, nici eventuala întindere a prejudiciului înregistrat.
Pentru a putea fi temeinică solicitarea de acordare de indemnizaţii trebuie probat prejudiciul încercat, or, din planşele foto şi din celelalte documente aferente inventarierii ulterioare incendiului nu rezultă că la nivelul subsolului afectat ar fi existat stoc de marfă depozitat şi care să fi fost distrus.
Apreciază recurenta - pârâtă ca fiind neîntemeiate concluziile instanţei de apel, conform cărora simpla prezenţă a unor bunuri din categoria mijloacelor fixe presupune automat „şi existenţa mărfurilor aferente acestora”.
Totodată, primele instanţe reţin în mod greşit că simpla evidenţiere în cuprinsul contractului de asigurare a unei sume aferentă stocului de marfă presupune, în caz de apariţie a unui risc asigurat, şi acordarea unei sume cu caracter indemnitar la acel echivalent.
Cum în cauză nu a fost administrată vreo dovadă în sensul existenţei acestora la nivelul subsolului incendiat şi la data apariţiei riscului, este fără echivoc că solicitarea de indemnizare pentru această categorie de bunuri este neîntemeiată.
Prin decizia nr. 2363, pronunţată la data de 13 octombrie 2009, în Dosarul nr. 14/122/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins recursul declarat de pârâta SC B.C.R.A. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 436 din 27 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca tardiv.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut, din analiza înscrisurilor aflate la dosar, că decizia atacată a fost legal comunicată recurentei, prin afişare la sediul acesteia, la 10 decembrie 2008, iar recursul a fost depus la oficiul poştal la 30 decembrie 2008.
Cum recurenta nu a probat că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să exercite calea de atac în termenul de 15 zile, prevăzut de lege, rezultă că recurenta a exercitat tardiv calea de atac a recursului, cu depăşirea termenului expres prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare pârâta SC B.C.R.A.V.I.G. SA Bucureşti, în termen, la data de 16 februarie 2010, înregistrată sub nr. 1351/1/2010.
Prin decizia nr. 2133, pronunţată la data de 4 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC B.C.R.A.V.I.G. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 2363 din 13 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a anulat decizia atacată şi a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 22 octombrie 2010, cu citarea părţilor.
Analizând recursul pârâtei, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Pentru a deveni incident motivul de modificare prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., instanţa de recurs trebuie să constate că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, ceea ce înseamnă că instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei, dar fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit ori a aplicat o normă generală, nesocotind existenţa normei speciale sau o normă care nu este incidentă în speţă.
Examinând hotărârea recurată sub acest aspect, se constată că instanţa de apel nu a încălcat sau aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, şi nici nu a nesocotit prevederile art. 969 C. civ. sau intervenit în voinţa părţilor, aceasta reţinând în mod corect că suma asigurată este la nivelul celei menţionate expres şi neechivoc în contract.
În realitate, conform stării de fapt reţinute de instanţa de apel şi conform clauzei înscrise în contract, suma asigurată pentru mijloacele fixe este de 97.480 euro şi 32.398 euro pentru stocuri.
Ca urmare, din moment ce părţile au convenit astfel, iar convenţia părţilor era în vigoare, în mod justificat instanţa de apel a reţinut că acţiunea reclamantei este admisibilă, în temeiul art. 969 C. civ., care consacră putere de lege convenţiilor încheiate de părţi, prin raportare la contractul de asigurare, instanţa de recurs înlăturând susţinerile recurentei-pârâte sub aspectul despăgubirilor acordate intimatei-reclamante.
Întrucât intimatei-reclamante SC A.G. SRL Giurgiu i-a fost recunoscut dreptul său la despăgubire, conform contractului de asigurare încheiat cu recurenta-pârâtă SC B.C.R.A.V.I.G. SA Bucureşti, deoarece s-a apreciat, corect, că despăgubirea urmează a fi acordată atât prin raportare la valoarea mijloacelor fixe distruse în incendiu, cât şi prin raportare la valoarea stocului de marfă, instanţa a pronunţat o soluţie cu aplicarea corectă a Legii nr. 136/1995 şi cu respectarea convenţiei părţilor, ceea ce nu ocazionează motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cât priveşte critica recurentei-pârâte SC B.C.R.A.V.I.G. SA Bucureşti referitoare la indemnizaţia aferentă stocului de marfă, Înalta Curte urmează a o înlătura, aceasta neconstituindu-se într-o critică de nelegalitate, spre a face posibilă analizarea sa în recurs, ci reprezintă o critică de netemeinicie, sub aspectul aprecierii probatoriului administrat: - „din planşele foto şi din celelalte documente aferente inventarierii ulterioare incendiului nu rezultă că la nivelul subsolului afectat ar fi existat stoc de marfă depozitat şi care să fi fost distrus”; „în cauză nu a fost administrată vreo dovadă: în sensul existenţei acestora la nivelul subsolului incendiat şi la data apariţiei riscului”- o asemenea critică neputând forma obiectul analizei în recurs, cale extraordinară de atac, deschisă exclusiv motivelor de nelegalitate.
Nefiind vorba, aşadar, de vreo aplicare greşită a legii de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenta - pârâtă SC B.C.R.A.V.I.G. SA Bucureşti este nefondat.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC B.C.R.A.V.I.G. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 436 din 27 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3654/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3680/2010. Comercial → |
|---|
