ICCJ. Decizia nr. 3712/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3712/2010
Dosar nr. 2574/89/2008
Şedinţa publică de la 4 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Vaslui, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 854 din 22 iunie 2009 a respins acţiunea formulată de reclamanta SC T.V. SA în contradictoriu cu pârâtul P.M. pentru atragerea răspunderii patrimoniale.
De asemenea au fost respinse excepţiile privind prematuritatea acţiunii şi prescripţiei răspunderii invocate de pârât.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a soluţionat cu precădere excepţiile privind prematuritatea acţiunii şi prescripţiei răspunderii invocate de pârât prin întâmpinare, pe care le-a găsit neîntemeiate.
Astfel, s-a apreciat că dispoziţiile art. 7201 din C. proc. civ. nu sunt aplicabile în speţă iar specific cauzei deduse judecăţii este declanşarea unei proceduri finalizată prin anunţul în M. Of., care dă dreptul celui vizat să depună contestaţie în instanţă.
Nici dreptul la acţiune al reclamantei nu este prescris, deoarece termenul începe să curgă de când faptele au fost constatate ca abateri de către organul de control, prin adresa nr. S/9133 din 4 aprilie 2008 emisă de Curtea de Conturi - Camera de Conturi Vaslui.
Pe fondul cauzei s-a reţinut, aşa cum reiese din actul de control al Camerei de Conturi a judeţului Vaslui, că în luna decembrie 2002 reclamanta a contractat un credit de 3.500.000 dolari S.U.A. pentru achiziţionarea de păcură necesară perioadei de iarnă 2002-2003.
S-a constatat că din aceşti bani au fost achiziţionate diferite cantităţi de combustibil, inclusiv cantitatea de 9.100,3 tone păcură din care 1.556,1 tone a fost împrumutată la unele societăţi, fără însă a mai fi recuperată.
În acest context s-a recomandat luarea măsurilor de recuperare, implicit prin atragerea răspunderii persoanei vinovate.
Au fost întocmite acte justificative din partea pârâtului, respectiv procese verbale de predare.
Obţinerea de garanţii în schimbul împrumuturilor nu era o obligaţie ci o opţiune şi în circumstanţele date nu puteau fi impuse societăţilor şi nici să fie prevăzută starea de insolvenţă a acestora.
Prin contractul de performanţă nr. x/2002 consiliul de administraţie a încredinţat directorului, în persoana pârâtului, conducerea, organizarea şi gestionarea activităţii societăţii reclamante, ceea ce presupune că actele încheiate de acesta în legătură cu împrumutul cantităţilor de păcură, intrau în competenţa sa.
Pârâtul a făcut demersuri de recuperare a combustibilului, care a făcut ca dreptul societăţii să nu se prescrie, înscriindu-se cu creanţe la masa credală în cazul a două societăţi şi recuperarea parţială a păcurii.
Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, prin decizia nr. 11 din 1 februarie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei SC T.V. SA împotriva sentinţei civile nr. 854 din 22 iunie 2009 a Tribunalului Vaslui, cu motivarea că atâta timp cât nu se stabileşte un prejudiciu cert al societăţii reclamante, nu poate fi atrasă răspunderea fostului director general.
Împotriva deciziei nr. 11 din 1 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială a promovat recurs reclamanta SC T.V. SA care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. admiterea recursului, desfiinţarea deciziei atacate şi pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că, prin acţiunile sale, pârâtul a cauzat societăţii reclamante un prejudiciu însemnat, care nu a putut fi recuperat nici până în prezent.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei, pentru următoarele considerente.
Reclamanta SC T.V. SA, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 august 2008 pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 2574/89/2008 a cerut atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului P.M., fost director general şi obligarea la repararea prejudiciului în cuantum de 1.147.369,26 lei determinat de împrumutul către trei societăţi comerciale a cantităţii totale de 615,7 tone păcură nerecuperată.
Din verificarea documentaţiei existente la dosarul cauzei rezultă că prin Hotărârea nr. 56 din 12 iunie 2002 a Consiliului Local al Municipiului Vaslui a fost aprobată numirea în Consiliul de Administraţie al SC T.V. SA a numitului P.M., iar prin Hotărârea nr. 4 a Adunării Generale a Acţionarilor adoptată în şedinţa din data de 24 iunie 2002 acesta a fost numit în funcţia de director general.
Ulterior, între părţi a mai fost încheiat contractul de performanţă din 28 februarie 2003 prin care consiliul de administraţie a încredinţat directorului general conducerea, organizarea şi gestionarea societăţii reclamante, şi l-a însărcinat cu îndeplinirea obiectivului şi a criteriilor de performanţă prevăzute în anexa la contract.
Amplu documentat şi bine argumentat, instanţa de apel a stabilit, în principiu, că răspunderea directorilor societăţilor pe acţiuni este guvernată de regulile mandatului şi pentru angajarea răspunderii patrimoniale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor cerinţe: faptul ilicit, prejudiciul, culpa şi legătura de cauzalitate dintre faptul ilicit săvârşit cu vinovăţie şi prejudiciu.
Este de necontestat că, în luna decembrie 2002, SC T.V. SA a contractat un credit de 3.500.000 dolari S.U.A. pentru achiziţionarea de păcură privind iarna 2002-2003 de la J.P.M.L.H.B. România, conform H.G. nr. 1140 din 17 octombrie 2002 pentru modificarea anexei la H.G. nr. 1006/2002, privind garantarea de către Ministerul Finanţelor Publice a unor credite externe în vederea completării finanţării achiziţiilor de resurse energetice.
Prin încheierea contractelor de împrumut a diverselor cantităţi de păcură, fără garanţia restituirii, apare cât se poate de evident că pârâtul nu şi-a exercitat mandatul cu prudenţa şi diligenţa unui bun administrativ, manifestând o vădită neglijenţă.
Pe tot parcursul soluţionării litigiului de natură comercială, reclamantei îi revenea sarcina probei de a dovedi un prejudiciu efectiv şi real şi nu unul viitor şi eventual, astfel că din această perspectivă lipseşte una din condiţiile angajării răspunderii fostului director general.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantei SC T.V. SA împotriva deciziei nr. 11 din 1 februarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă prevăzută de dispoziţiile art. 304 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.V. SA Vaslui împotriva deciziei nr. 11 din 1 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3711/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3715/2010. Comercial → |
|---|
