ICCJ. Decizia nr. 3711/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3711/2010
Dosar nr. 10484/212/2007
Şedinţa publică de la 4 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Constanţa prin sentinţa civilă nr. 12566 din 24 octombrie 2007 a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată prin întâmpinare de pârâta Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a litigiului de natură comercială dintre reclamanta SC A. SRL Constanţa şi pârâtele Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti şi SC G.I.I. SRL Constanţa în favoarea Tribunalului Constanţa având în vedere că valoarea obiectului cererii depăşeşte suma de 100.000 lei, în condiţiile art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Tribunalul Constanţa, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 1838 din 12 martie 2009 a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei SC A. SRL Constanţa în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti şi SC G.I.I. SRL Constanţa.
De asemenea a fost anulat capătul principal de cerere privind plata daunelor interese în sumă de 193.900 lei ca netimbrat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, că reclamanta a evaluat provizoriu daunele interese compensatorii la valoarea de 193.900 lei, i-a fost pus în vedere să achite o taxă de timbru de 5.125,5 lei şi întrucât nu a fost respectată recomandarea de a timbra, prin încheierea din 17 aprilie 2008 a fost admisă excepţia netimbrării acestui capăt de cerere conform art. 20 din Legea nr. 146/1997.
În aceleaşi condiţii au fost respinse prin încheierea din 17 aprilie 2008 excepţiile invocate de pârâte, respectiv excepţia inadmisibilităţii şi prematurităţii formulării acţiunii, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive atât a ADS cât şi a SC G.I.I. SRL.
Pe fondul cauzei s-a reţinut, în principal, că prin contractul de arendă din 5 februarie 2003, arendatorul ADS a transmis dreptul şi obligaţia de exploatare a terenului cu destinaţie agricolă în suprafaţă de 70 ha, având categoria de folosinţă „livezi” către SC A. SRL. Punerea în posesie s-a realizat la data de 19 februarie 2003.
Între aceleaşi părţi, la data de 28 aprilie 2003 a fost încheiat contractul de asociere în participaţiune având ca obiect exploatarea terenului agricol în suprafaţă de 30 ha, având categoriile de folosinţă: teren arabil în suprafaţă de 10 ha şi livezi în suprafaţă de 20 de ha. Punerea în posesie s-a realizat la 21 mai 2003.
În urma licitaţiei publice organizată la data de 10 iunie 2004 de către SC S. SRL în calitatea de lichidator al SC H. SA s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 17 iunie 2004 între SC H.P.O. SA prin lichidator şi SC G.I.I. SRL având ca obiect întregul drept de proprietate asupra mijloacelor fixe livezi. S-a menţionat că terenul aferent livezilor este proprietate de stat şi se află în administrarea ADS.
La data de 14 iulie 2004 între pârâtele ADS şi SC G.I.I. SRL s-a încheiat contractul de concesiune nr. 117 având ca obiect transmiterea dreptului şi a obligaţiei de exploatare a terenului cu destinaţie agricolă în suprafaţă de 90 ha aflat în perimetrul localităţii Ovidiu judeţul Constanţa, pe perioada existenţei activului, dar nu mai mult de 49 de ani.
Pârâta SC G.I.I. SRL a recunoscut, la interogatoriu, că începând cu data de 21 iulie 2004, când a fost pusă în posesie în baza contractului de concesiune din 14 iulie 2004, nu a mai permis accesul reclamantei, deoarece aceasta nu mai avea calitatea de arendaş.
S-a constatat, că încheierea unui nou contract de concesiune cu o altă persoană juridică decât reclamanta, nu incumbă în sarcina pârâtei ADS obligaţia de garanţie pentru tulburarea folosinţei prin fapta proprie sau a unui terţ.
Nu s-a făcut dovada că pârâta ADS nu şi-ar fi executat obligaţiile asumate prin cele două contracte descrise anterior, astfel că nu poate fi antrenată nici răspunderea contractuală şi nici răspunderea delictuală.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 159/ COM din 3 decembrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei SC A. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1838 din 12 martie 2009 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, fiind preluate în esenţă argumentele expuse anterior.
Împotriva deciziei civile nr. 159/ COM din 3 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamanta SC A. SRL, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei atacate, cu consecinţa admiterii acţiunii principale a reclamantei.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că cele două convenţii al căror obiect îl constituie exploatarea unor bunuri agricole, cuprind clauze contractuale interpretate greşit, izolat de contextul în care părţile le-au încadrat, fiind încălcată voinţa iniţială a părţilor.
Intimata-pârâtă ADS a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat, raportat la toate criticile aduse de reclamanta recurentă SC A. SRL, constată că sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente.
Din conţinutul cererii de chemare în judecată înregistrată iniţial sub nr. 10.484/212/2007 pe rolul Judecătoriei Constanţa, reclamanta SC A. SRL a cerut, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Domeniilor Statului şi SC G.I.I. SRL, în principal obligarea primei pârâte la plata contravalorii recoltei neculese din livada Poiana Ovidiu astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză extrajudiciară precum şi la plata de daune interese compensatorii la valoarea dobânzii legale aferente prejudiciului cauzat societăţii reclamante în temeiul răspunderii civile pentru evicţiune, iar în subsidiar obligarea ambelor pârâte la plata contravalorii recoltei neculeasă, la valoarea actualizată prin raportul de expertiză extrajudiciară, în temeiul răspunderii civile delictuale.
Printr-o integrală şi completă apreciere a probelor, atât instanţa de fond cât şi cea de apel, au stabilit o corectă situaţie de fapt şi de drept, cu reala întindere a drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc, aşa cum decurg ele din cele două contracte încheiate între reclamanta SC A. SRL şi pârâta ADS, respectiv contractul de arendă din 5 februarie 2003 şi contractul de asociere în participaţiune din 22 aprilie 2003.
Este de necontestat că potrivit art. 2.1 din contractul de arendă din 5 februarie 2003 obiectul său la constituit transmiterea dreptului şi a obligaţiei de exploatare a terenului cu destinaţie agricolă în suprafaţă totală de 70 ha, situată în localitatea Ovidiu, judeţul Constanţa.
De comun acord, părţile au stipulat la art. 5.1 că durata contractului de arendă va fi până la concesionarea pe termen lung, iar în continuare la art. 5.2 s-a precizat că în situaţia în care pe perioada anului agricol arendatorul va concesiona terenul, prezentul contract încetează de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără orice altă formalitate prealabilă, începând cu data intrării în vigoare a noului contract de concesiune.
Din verificarea contractului de asociere în participaţiune din 22 aprilie 2003 având ca obiect asocierea în vederea exploatării terenului agricol în suprafaţă de 30 ha de la SC H. SA Poiana, conform art. 6.1 asocierea în participaţiune încetează la concesionarea terenului cu destinaţie agricolă ce face obiectul prezentului contract, iar potrivit art. 3.1 durata contractului de asociere în participaţiune este până la concesionarea terenului cu destinaţie agricolă. De asemenea, aceleaşi părţi au mai prevăzut la art. 3.2 că în situaţia în care, pe perioada anului agricol, asociatul va concesiona terenul agricol, prezentul contract încetează de plin drept.
S-a probat că la data de 14 iulie 2004 a fost încheiat contractul de concesiune, între pârâtele ADS şi SC G.I.I. SRL, obiectul contractului constituindu-l terenul agricol în suprafaţă de 90 de ha situat în localitatea Ovidiu, judeţul Constanţa.
Apare cât se poate de evident, din interpretarea clauzelor ambelor contracte, cel de arendă şi de asociere în participaţiune, descrise anterior, că una din clauzele de încetare, comună, este încheierea unui contract de concesiune pe termen lung, fapt realizat la data de 14 iulie 2004.
Nu poate fi primită nici teza acreditată de recurentă potrivit căreia sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale, deoarece încheierea contractului de concesiune din 14 iulie 2004 nu a avut ca scop generarea de prejudicii reclamantei, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile în această materie.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva deciziei civile nr. 159/ COM din 3 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Constanţa împotriva deciziei nr. 159/ COM din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3710/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3712/2010. Comercial → |
|---|
