ICCJ. Decizia nr. 3738/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3738/2010
Dosar nr. 6249/1/2010
Şedinţa publică de la 4 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 41 de la 4 iunie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 928/85/2008 al Tribunalului Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul D.I. împotriva pârâtei SC R. SA şi, în consecinţă, s-a dispus anularea punctului II al Hotărârii A.G.A nr. 4/2008, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, prin hotărârea a cărei anulare s-a solicitat, pârâta a stabilit, pe lângă indemnizaţia lunară fixă pentru fiecare administrator, şi indemnizaţiile suplimentare, deşi în lipsa unor prevederi în actul constitutiv, competenţa adoptării acestor măsuri revenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 1538 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 consiliului de administraţie.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost calificat de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca fiind recurs, iar, prin Decizia nr. 612/2008 de la 26 noiembrie 2008, aceeaşi instanţă a respins recursul ca nefondat, cu motivarea că, în contextul art. 153 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, competenţa în stabilirea remuneraţiilor directorilor revine exclusiv consiliului de administraţie, astfel că stabilirea de către adunarea generală a acţionarilor a indemnizaţiilor suplimentare este nelegală în contradicţie vădită cu dispoziţiile art. 142 alin. (2) şi art. 153 18 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 441/2006.
Împotriva acestei decizii, pârâta SC R. SA a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea ca apel a caii de atac formulate împotriva sentinţei de primă instanţă, învederând că instanţa nu a motivat în nici un fel calificarea ca recurs a căii de atac exercitate împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Prin decizia nr. 2407 de la 14 octombrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de pârâta SC R. SA, a casat decizia recurată şi a trimis cauza Curţii de Apel Alba Iulia, pentru soluţionarea căii de atac ca fiind apel.
În rejudecare, instanţa de apel, prin Decizia nr. 50/A/2010 de la 21 aprilie 2010, a considerat că apelul declarat împotriva sentinţei nr. 41/ CC din 04 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu este nefondat întrucât stabilirea de către adunarea generală a acţionarilor a indemnizaţiilor suplimentare este nelegală faţă de prevederile art. 153 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990.
Decizia nr. 50/A/2010 a fost recurată de pârâta SC R. SA, solicitându-se admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, iar, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii promovate de intimatul D.I.
În argumentarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor nr. 4 de la 4 iunie 2008 au fost stabilite indemnizaţiile directorilor, prin respectiva hotărâre fiind stabilite numai indemnizaţiile membrilor Consiliului de Administraţie, ceea ce determină incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Totodată, decizia recurată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a tezei a II a art. 153 din Legea nr. 31/1990, în condiţiile în care legea obligă adunarea generală a acţionarilor să stabilească cuantumul maxim al remuneraţiei suplimentare cuvenite membrilor Consiliului de Administraţie, fiind aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. sunt apreciate de Înalta Curte ca fiind nefondate, întrucât natura actului juridic dedus judecăţii nu a fost schimbată de instanţele de fond.
În legătură cu al doilea motiv de recurs, se reţine că, potrivit art. 15318 din Legea nr. 31/1990, remuneraţia membrilor consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere este stabilită prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor.
(2) Remuneraţia suplimentară a membrilor consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere însărcinaţi cu funcţii specifice în cadrul organului respectiv, precum şi remuneraţia directorilor, în sistemul unitar, ori a membrilor directoratului, în sistemul dualist, sunt stabilite de consiliul de administraţie, respectiv de consiliul de supraveghere. Actul constitutiv sau adunarea generală a acţionarilor fixează limitele generale ale tuturor remuneraţiilor acordate în acest fel.
(3) Orice alte avantaje pot fi acordate numai în conformitate cu alin. (1) şi (2).
(4) Adunarea generală, respectiv consiliul de administraţie sau consiliul de supraveghere şi, dacă este cazul, comitetul de remunerare se vor asigura, la stabilirea remuneraţiilor sau a altor avantaje, că acestea sunt justificate în raport cu îndatoririle specifice ale persoanelor respective şi cu situaţia economică a societăţii.
Prin hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor nr. 4 de la 4 iunie 2008, la punctul II s-a aprobat cuantumul indemnizaţiei lunare fixe pentru fiecare administrator, precum şi alte indemnizaţii în funcţie de poziţiile ocupate în cadrul societăţii de beneficiarii acestora.
Din interpretarea coroborată a conţinutului Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor cu prevederile legale incidente în cauză, Înalta Curte retine că stabilirea remuneraţiilor membrilor Consiliului de Administraţie, indiferent de natura acestora, este de competenţa exclusivă a adunării generale a acţionarilor, Consiliul de Administraţie nefiind în măsură să determine cuantumul remuneraţiei şi să îl acorde.
Potrivit art. 111 din Legea nr. 31/1990, adunarea generală ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an (...) să fixeze remuneraţia cuvenită pentru exerciţiul în curs membrilor consiliului de administraţie, respectiv membrilor consiliului de supraveghere şi cenzorilor, dacă nu a fost stabilită prin actul constitutiv, iar art. 14 parag. 2 lit. c) din actul constitutiv al societăţii statuează că, în afară de dezbaterea altor probleme înscrise la ordinea de zi, adunarea generală ordinară (...) fixează remuneraţia administratorilor; cum în actul constitutiv al societăţii nu este stabilit cuantumul remuneraţiei, rezultă că aceasta sarcină revine organului de deliberare şi decizie al societăţii comerciale care este adunarea generală a acţionarilor pârâtei SC R. SA.
Aceeaşi concluzie se desprinde şi din dispoziţiile alin. (2) şi (3) ale articolului 15318 din Legea nr. 31/1990 care precizează, în mod expres, că (...) adunarea generală a acţionarilor fixează limitele generale ale tuturor remuneraţiilor.
Consiliul de Administraţie în sistemul unitar, precum şi Consiliul de Supraveghere în sistemul dualist au competenţă de a stabili remuneraţia suplimentară numai în limitele stabilite de adunarea generală a acţionarilor, aceasta fiind organul suprem de conducere al societăţii comerciale prin modul de constituire şi prerogativele de care dispune.
Constatând că instanţele de fond au nesocotit dispoziţiile legale, respectiv art. 15318 din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte va reţine incidenţa celui de al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.; în consecinţă, va admite recursul declarat de pârâta SC R. SA împotriva deciziei nr. 50/A/2010 de la 21 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 312 C. proc. civ., va modifica decizia recurată în sensul admiterii apelului aceleiaşi părţi şi va schimba în tot sentinţa nr. 4/ CC de la 4 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC R. SA împotriva deciziei nr. 50/A/2010 de la 21 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, modifică decizia recurată, admite apelul, schimbă în tot sentinţa nr. 4/ CC din 4 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ şi, pe fond, respinge acţiunea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3737/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3739/2010. Comercial → |
|---|
