ICCJ. Decizia nr. 3772/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3772/2010
Dosar nr. 5692/1/2010
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la data de 12 iulie 2007 sub nr. 6914/4/2007 reclamanta SC S.S.C. SRL a chemat în judecată pe pârâtele SC B.H.T.G. SA - Sucursala Academiei, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunţa să fie obligată reclamanta suma de 3.648,72 lei reprezentând garanţie de bună execuţie, constituită în baza contractului de execuţie lucrări încheiat cu CN P.R. - Direcţia de Poştă Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 5657 din 19 octombrie 2007 Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta înregistrat pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, iar prin decizia civilă nr. 453/ A din 01 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul, a anulat în tot sentinţa apelată şi a reţinut cauza spre competentă soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, dispunând înaintarea Dosarului pentru repartizare aleatorie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 14 iulie 2008 sub nr. 27305/3/2008.
Prin sentinţa comercială nr. 10446 din 10 octombrie 2008 pronunţată de Secţia a VI-a Comercială a Tribunalului Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut din raportul de expertiză tehnică efectuată a rezultat că Centrocoop a preluat în 1974 cu plată Complexul Comercial Măgurele, de la aceea dată spaţiile fiind ocupate de poştă, de Serviciul de Ambulanţă, de farmacie şi de Cabinete medicale, iar pârâta a încheiat cu chematele în garanţie contracte de închiriere care prevedeau drepturi şi obligaţii reciproce, că urmare a sistării furnizării agentului termic în toamna anului 2003 şi la intervenţia Consiliului Judeţean Ilfov, reclamanta a efectuat lucrări pentru asigurarea căldurii şi reparaţii necesare întreţinerii şi funcţionării eficiente a elementelor de construcţie, a căror durată de serviciu expirase, astfel cum a subliniat expertul tehnic.
Din acelaşi raport de expertiză, prima instanţă a reţinut că s-au creat confuzii în privinţa plăţii pentru lucrările efectuate, deoarece Primăria Măgurele înscrisese din anul 2002 clădirea în anexa nr. 27 a H.G. nr. 930 privind atestarea domeniului public, fără a se mai depune dovezi ulterioare privind preluarea acesteia.
A reţinut şi că lucrările au fost efectuate fără existenţa vreunui contract, dar că expertul a atestat faptul că lucrările au fost urmărite atât de conducerea Cooperativei, cât şi de reprezentantul Consiliului Judeţean Ilfov, construcţia fiind dată în folosinţă chiriaşilor prin procesul-verbal nr. x/2004. A reţinut apărările pârâtei despre inexistenţa unor raporturi juridice contractuale, dar şi atitudinea pârâtei care nu a dispus oprirea respectivelor lucrări şi nici nu a contestat efectuarea lor sau contravaloarea.
Prima instanţă a reţinut, de asemenea, că sunt îndeplinite toate condiţiile materiale şi juridice pentru a se aprecia asupra existenţei îmbogăţirii fără justă cauză, admiţând acţiunea în conformitate cu dispoziţiile articolului 493, 484, 992, 1073 şi 1486 C. civ.
Faţă de lipsa taxei de timbru aferente cererii de chemare în garanţie a dispus anularea acestei cereri ca netimbrată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta criticând-o pentru următoarele aspecte:
Instanţa de fond nu a apreciat pentru ce perioadă a fost stabilit termenul de garanţie a lucrărilor, respectiv 24 de luni, dată după care orice pretenţie între părţi devine nulă.
În mod greşit s-a reţinut că garanţia de bună execuţie reprezintă o sumă consemnată în beneficiul pârâtei CN P.R. SA şi că fără acordul beneficiarului, pârâta B. nu poate proceda la eliberarea garanţiei, iar beneficiarul nu a emis pretenţii dar nici nu permite deblocarea contului.
Intimata B. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia nr. 147 din 17 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia V- a comercială, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 3.648,72 RON reprezentând garanţii de bună execuţie.
Având în vedere că apelanta-pârâtă şi-a completat în două rânduri motivele de apel, prin invocarea a două motive de ordine publică vizând inadmisibilitatea acţiunii şi lipsa calităţii procesuale pasive s-au analizat în ordinea stabilită de dispoziţiile articolului 137 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa de apel a respins critica vizând nerespectarea dispoziţiilor art. 720 C. proc. civ.
S-a constatat că în convocarea la conciliere directă nu au fost menţionate şi pretenţiile relative la dobândă, însă dobânda este un accesoriu al debitului principal, accesoriu care izvorăşte ex lege şi că pârâta nu poate să se apere susţinând că nu a cunoscut această pretenţie încă din faza concilierii prealabile, câtă vreme dispoziţiile articolului 43 C. com. prevăd că datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc de drept dobânda din ziua când devin exigibile, fiind incident principiul de drept nemo censetur ignorare legem.
Curtea a mai reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost invocată de apelanta - pârâtă în raport de H.G. nr. 930/2002, în anexă la care figurează clădirile unde funcţionează Oficiul P.T.T.R., dispensarul şi farmacia la poziţiile nr. 31 şi 32 (filele 260-264 ale dosarului de apel). Conform acestui act normativ, aceste clădiri apar ca aparţinând domeniului public al comunei Măgurele, Judeţul Ilfov şi nu apelantei pârâte.
S-a mai constatat că prima critică este neîntemeiată întrucât apelanta pârâtă nu a indicat în concret care sunt formele de procedură încălcate de instanţa de fond şi care atrag nulitatea relativă a hotărârii în condiţiile articolului 105 alin. (2) C. proc. civ.
Referitor la critica privind respingerea probelor cu interogatoriu şi cu martori şi la consecinţele acestei măsuri în plan probator, deşi strict formal întemeiată, a rămas fără obiect întrucât în apel, dat fiind caracterul devolutiv al căii de atac, au fost administrate probe în completare, printre care şi proba cu interogatoriu, reţinându-se că asupra administrării probei cu martori apelanta-pârâtă nu a insistat.
Privitor la condiţiile materiale ale acţiunii îmbogăţirii fără just temei, respectiv mărirea unui patrimoniu, care are drept urmare micşorarea altui patrimoniu, legătura dintre cele două fluctuaţii valorice şi existenţa unei cauze unice a acestei fluctuaţii, instanţa de apel a apreciat că acestea nu sunt îndeplinite; s-a mai apreciat că prin efectuarea lucrărilor la acest complex patrimonial apelanta - pârâtă a înregistrat un spor, ignorând faptul că, cel puţin în raport de această hotărâre (care nu s-a dovedit nici măcar a fi atacată în justiţie) şi în lipsa oricărui titlu, care să îi confere apelantei - pârâte cel puţin calitatea de administrator al bunului, nu poate fi reţinută apartenenţa construcţiei la patrimoniul apelantei parate.
S-a avut în vedere că în cadrul acţiunii de faţă instanţele nu au a stabilit existenta şi titularul dreptului de proprietate asupra complexului comercial la care s-au efectuat lucrări, dar pe cale incidentală şi în raport de înscrisurile depuse trebuie determinat dacă acest complex este parte din patrimoniul apelantei - pârâte, pentru că numai în acest fel poate fi antrenată răspunderea titularului. Or, în cauză, pentru considerentele ce preced, H.G. nr. 930/2002 autorizează concluzia că respectiva clădire aparţine domeniului public al comunei Măgurele, Judeţul Ilfov, care este subiect de drept distinct de apelanta - pârâtă.
S-a reţinut că, este o împrejurare necontestată de nici una dintre părţi şi care este prezentată ca o premisă a situaţiei de fapt chiar de intimata - reclamantă că a procedat la executarea lucrărilor ca urmare a solicitării verbale, formulate de Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov. Instanţa de fond era în drept să aprecieze, în raport de aceste probe, că intimata reclamantă a executat lucrările în cadru contractual, în condiţiile articolului 36 C. com., respectiv în modalitatea comenzii urmate de executare imediată (care putea fi apreciată chiar ca o stipulaţie pentru altul), iar pentru a-şi acoperi prejudiciul avea la îndemână în principal acţiunea ex contractului, împotriva cocontractantului şi numai în lipsa acesteia putea uza de actio de in rem verso.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC S.C. SRL Bucureşti întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susţine următoarele:
Prin întâmpinare, intimata a invocat nulitatea recursului în raport de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Prin decizia nr. 1038 din 16 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul pârâtei şi a modificat decizia instanţei de apel în sensul că a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 10446 din 10 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI- a comercială, pe care o menţine.
Totodată s-a menţinut întoarcerea executării silite formulată de recurentă prin restabilirea situaţiei anterioare executării deciziei din apel, pentru următoarele considerente:
În cauză s-a statuat că imobilul în discuţie nu face parte din patrimoniul pârâtei, în contextul în care prin H.G. nr. 930/2002, emisă baza Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică s-a atestat apartenenţa acestuia la domeniul public al comunei Măgurele, Judeţul Ilfov, neavând relevanţă faptul că nu s-a produs o predare - preluare efectivă sau că bunul nu figurează - încă în inventarul acesteia.
Faţă de actele noi depuse în recurs în temeiul art. 305 C. proc. civ. nu s-a reuşit a se contracara cele reţinute de instanţa anterioară cu privire la îndeplinirea condiţiei măririi patrimoniului pârâtei ca o consecinţă a micşorării patrimoniului reclamantei, respectiv lămurirea apartenenţei bunului în patrimoniul pârâtei, nefiind îndeplinite una din principalele condiţii juridice ale acţiunii îmbogăţirea tară just temei, aceea a absenţei oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite.
În contextul în care reclamanta nu a contestat faptul că a procedat la executarea lucrărilor ca urmare a unei solicitări verbale din partea Preşedintelui Consiliului Judeţean Ilfov, pe bună dreptate instanţa a dat eficienţă prevederilor art. 36 C. com., constatând că lucrările s-au efectuat în cadru contractual.
Decizia atacată nu cuprinde motive contradictorii şi nici străine de natura pricinii, nefiind fondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În considerentele deciziei instanţa a explicitat în mod amplu motivele pentru care a considerat că pârâta are calitate procesuală pasivă, într-o înlănţuire logică ce nu lasă loc de interpretări, motiv pentru care concluzia recurentei nu poate fi reţinută.
De asemenea, instanţa de recurs a respins criticile formulate în temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ. în condiţiile în care partea introductivă a încheierii din 13 februarie 2009, în care au fost consemnate dezbaterile, s-a consemnat cererea apelantei - reclamante prin care a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, inclusiv a onorariului de expert.
Recurenta a invocat - în termen - cerere de completare, întemeiat pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. asupra căruia instanţa de recurs a constatat că acesta cuprinde aspecte de netemeinicie, astfel că aceste critici nu poate fi supus controlului judiciar în calea de atac a recursului.
În privinţa pretinsei încălcări a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. s-a apreciat că instanţa de apel a dat eficienţă atât principiului disponibilităţii părţii faţă de cererea de acordare a cheltuielilor de judecată şi, totodată, a manifestat rol activ pe tot parcursul procesului, administrând probatoriile pe care le-a considerat necesare şi utile cauzei.
Cu privire la solicitarea subsidiară, aceea de nelegalitate a H.G. nr. 930/2002, cum recurenta nu a mai susţinut-o nici cu prilejul dezbaterilor şi nici prin concluziile scrise, instanţa nu a mai analizat-o.
Împotriva deciziei pronunţate în recurs revizuenta SC S.S.C. SRL Bucureşti a formulat cerere de revizuire.
În motivarea cererii revizuenta arată că decizie nr. nr. 1038 din 16 martie 2009 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, este contradictorie Deciziei nr. 147 din 17 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în argumentarea căreia susţine critici pe fondul litigiului.
Cererea este inadmisibilă.
Posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată de împrejurarea ca în cadrul celui de-al doilea proces să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra obiecţiilor asupra în legătură cu existenţa acelei hotărâri, în sensul de a nu se fi soluţionat excepţia puterii lucrului judecat.
Prin hotărâri definitive se înţeleg acelea care s-au pronunţat în dosare separate, prin hotărârea din cel de al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultat din hotărârea în primul dosar.
În cauză decizia nr. 1038 din 16 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, este pronunţată în calea de atac a recursului, iar decizia nr. 147 din 17 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V- a comercială, astfel că aceste două hotărâri sunt pronunţate în acelaşi dosar, în căi de atac diferite, respectiv o deciziei pronunţată în apel şi cea de-a doua decizie pronunţată în calea extraordinară de atac a recursului.
Prin urmare, hotărârile sunt pronunţate în aceeaşi cauză, aflate în faze procesuale diferite, iar nu în cauze diferite, ceea ce face ca cererea de revizuire formulată de revizuenta să fie respinsă ca inadmisibilă.
Prin urmare, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibilă cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta SC S.S.C. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 1038 din 16 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3769/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3775/2010. Comercial → |
|---|
