ICCJ. Decizia nr. 3800/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3800/2010
Dosar nr. 1/1371/2006
Şedinţa de la 10 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă, reclamanta SC T. SA a solicitat în contradictoriu cu obligarea societăţii intimate la plata sumei de 131.337,59 lei + TVA, reprezentând comision calculat conform contractului de promotor şi agency încheiat de părţi şi a sumei de 39.521,63 lei + TVA cu titlu de dobândă legală.
Instanţa de fond a admis acţiunea, obligând societatea pârâtă la plata sumei de de 136.745,6 lei reprezentând contravaloare diferenţă de comision neachitată (inclusiv TVA) şi 47.030,73 lei (dobândă legală) - sentinţa comercială nr. 1282/COM/2008 din 12 noiembrie 2008 a Tribunalului Alba, secţia comercială si de contencios administrativ.
Considerentele reţinute de instanţa de fond care au dus la admiterea acţiunii, pot fi grupate în 3 categorii:
- proba raportului juridic existent între părţi (respectiv a Contractului de promotor cu valoare de agency) în condiţiile contractuale pretinse de reclamantă: instanţa de fond a constatat că deşi nu există un contract semnat între părţi, existenţa şi conţinutul acestuia se poate desprinde din probele administrate în cauză.
- îndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor contractuale de intermediere, în măsura afirmată (faţă de toţi clienţii cu care pârâta a încheiat contracte): prima instanţă a reţinut că pârâta a recunoscut integral executarea de către reclamantă a obligaţiilor în măsura pretinsă şi că din raportul de expertiză contabilă ar fi rezultat că toţi clienţi pretinşi de reclamantă s-au regăsit în contabilitatea pârâtei;
- existenţa şi plata comisionului în procentul pretins de pârâtă (de 2% din totalul vânzărilor): deşi nu s-au emis facturi pentru un comision având această valoare, prima instanţă a reţinut că el este corect pretins de pârâtă.
În apelul formulat de SC K.S. SA, instanţa de control judiciar a admis apelul si a schimbat în parte sentinţa atacată obligând societatea pârâtă să plătească reclamantei suma de 110.412,8 lei reprezentând contravaloare diferenţă de comision neachitat, precum şi TVA-ul aferent şi dobânda legală - Decizia comercială nr. 122/A/2009 din 18 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Considerentele instanţei de apel au fost, în esenţă, următoarele:
În mod corect a reţinut instanţa de apel că:
a. că pârâta şi-a rezervat dreptul de a proceda şi la vânzarea directă a produselor sale către clienţi sau prin intermediul altor agenţi decât reclamanta, aceasta din urmă neavând exclusivitate nici pe o anumită arie geografică, nici pe toate tranzacţiile societăţii;
b. facturi pentru comisionul aferent astfel cum consideră reclamanta că i se datorează nu au fost emise. Cele emise au fost achitate (cu excepţia unei facturi, potrivit completării expertizei contabile efectuate în apel);
c. din conţinutul facturilor rezultă dosar „comision vânzări luna.. fără a se putea deduce modul de calcul.
Instanţa de apel a mai reţinut că:
a. sumele achitate de pârâtă către reclamantă în contul facturilor emise nu reprezintă comisionul integral datorat;
b. deoarece plăţile efectuate de pârâtă către reclamantă s-au făcut urmare a emiterii unor facturi fiscale acceptate de către pârâtă şi plătite, nu se poate vorbi despre neonorarea unor obligaţii comerciale de către reclamantă, situaţie în care pârâta datorează reclamantei şi o diferenţă de comision până la pragul de 2% solicitat de reclamantă.În mod corect primainstanţă aacordatrelevanţă probatorie declaraţiei martorului A.M. care confirmă existenţa comisionului de 2%.
c. raportul de expertiză administrat în apel, a fost omologat în parte de instanţă, care, pe lângă suma suplimentară fixată cu titlu de comision în sarcina pârâtei prin această lucrare (72.711 lei), a descoperit şi o creanţă nouă constând într-o factură pretins neachitată, de 14.932,8 lei cuprinsă în anexa la raportul de expertiză.
d. deşi acestea sunt singurele componente ale pretinsului prejudiciu conform motivării instanţei de apel, aceasta decide că societatea pârâtă datorează reclamantei suma de 110.412,8 lei la care se adaugă TVA şi dobânda legală.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta care a invocat următoarele critici: hotărârea pronunţată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii - motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. încălcarea art. 969 C. civ. şi instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut - motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Instanţa de control judiciar a acordat reclamantei direct în apel şi contravaloarea unei facturi pretins neachitate, deşi obiectul acţiunii introductive în constituia exclusiv supliment comision.
Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii, iar în subsidiar a a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia tardivităţii invocată de către intimată, conform art. 137 C. proc. civ., urmează a o respinge cu motivarea că Decizia atacată s-a comunicat recurentei la 12 februarie 2010, iar recursul s-a declarat la 26 februarie 2010 conform ştampilei poştei aplicate pe plicul aflat la fila din prezentul dosar. Aşadar, calea de atac a fost exercitată înlăuntrul termenului procedural de 15 zile.
Cât priveşte prima critică: hotărârea pronunţată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii - motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. încălcarea art. 969 C. civ., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată întrucât raportul juridic substanţial a fost reconstituit de cele două instanţe pe baza probelor administrate, demers ce a permis legala stabilire a conţinutului exact al clauzelor contractului.
Instanţele de fond şi apel au re-creat contractul pe baza existenţei unor acte adiţionale la acesta, a declaraţiilor unui şi existenţei unor contracte similare cu alţi intermediari, care ar fi avut fixate comisioane similare celui pretins de intimata reclamantă, cu ignorarea faptului că recurenta pârâtă practica comisioane diferite faţă de diferiţi agenţi.
Astfel, instanţa de apel nu a încălcat prevederile art. 969 C.civ, apreciind în mod corect conţinutul şi condiţiile acordului comercial încheiat între părţi.
Fondată este însă a doua critică- instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut - motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Instanţa de control judiciar a acordat reclamantei direct în apel şi contravaloarea unei facturi pretins ncachitate, deşi obiectul acţiunii introductive în constituia exclusiv supliment de comision.
În cadrul completării la raportul la expertiză contabilă administrată în faţa instanţei de fond, expertul arată în esenţă că: prin cercetarea documentelor contabile a rezultat un total al vânzărilor (fără costurile de transport sau facturile emise pentru alte prestaţii decât vânzarea de plăci PAL) de 174.554.502.212 rol- 17.455.450,2 ron); comisionul total datorat este de 327.101 ron; comisionul efectiv plătit este de 254.330 ron; diferenţa de comision datorat este de 72.711 ron.
Instanţa de apel reţine pe lângă acest supliment de comision şi suma de 14.932,8 lei, reprezentând contravaloarea unei facturi cuprinsă în anexa la raportul de expertiză. Instanţa constată că această factură ar fi fost neplătită şi obligă pârâta inclusiv la plata acestei facturi.
Cu toate acestea, din obiectul şi motivarea în fapt a acţiunii introductive, rezultă că pretenţiile concrete ale reclamantei au vizat exclusiv suplimentul de comision datorat ca urmare a faptului că în mai multe cazuri comisionul acordat de pârâtă nu a fost de 2%, ci mai mic, încălcăndu-se astfel prevederile contractuale.
Aşadar din cuprinsul şi motivarea în fapt şi în drept a acţiunii introductive rezultă că reclamanta nu a solicitat niciodată instanţei obligarea pârâtei la plata facturilor restante. De altfel, concilierea prealabilă dintre părţi nu a avizat o asemenea dispută, iar apărările formulate în fond şi apel nu au privit o atare pretenţie, deoarece ea nu a format obiectul cererii de chemare în judecată.
Cauza pretenţiilor reclamantei o reprezintă neacordarea unui supliment de comision rezultat din neplicarea procentului pretins la facturile plătite depărată, astfel încât acordarea direct în apel de către instanţa de control judiciar a unei sume suplimentare având alt temei de fapt şi de drept (factură neplătită) aduce atingere principiului disponibilităţii, instanţa de apel pronunţându-se ultra petita, cu încălcarea art. 304 pct. 6 C. proc. civ. aşa încât obligarea pârâtei la plata unei sume suplimentare de 20.000 lei, este nelegală.
Pentru aceste considerente, conform art. 312 şi art. 274 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de pârâta SC K.S. SA Sebeş împotriva deciziei nr. 122/A din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, se va modifica în parte Decizia recurată în sensul că va fi schimbată în parte sentinţa nr. 1282/COM din 12 noiembrie 2008 a Tribunalului Alba, iar pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 72.771 lei reprezentând diferenţă de comision. Vor fi menţinute în rest dispoziţiile deciziei recurate şi ale sentinţei apelate. Va fi obligată intimata reclamantă SC T. SA Târgu Mureş la plata sumei de 2.124,41 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta pârâtă SC K.S. SA Sebeş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii recursului invocată de intimata reclamantă SC T. SA Târgu Mureş.
Admite recursul declarat de pârâta SC K.S. SA Sebeş împotriva deciziei nr. 122/A din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Modifică în parte Decizia recurată în sensul că schimbă în parte sentinţa nr. 1282/COM din 12 noiembrie 2008 a Tribunalului Alba. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 72.771 lei reprezentând diferenţă de comision.
Menţine în rest dispoziţiile deciziei recurate şi ale sentinţei apelate.
Obligă intimata reclamantă SC T. SA Târgu Mureş la plata sumei de 2124,41 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta pârâtă SC K.S. SA Sebeş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3799/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3801/2010. Comercial → |
|---|
