ICCJ. Decizia nr. 3805/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3805/2010
Dosar nr. 4982/85/2007
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr. 613/2006 Municipiul Sibiu, prin mandatar SC U. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC I. SRL, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 164.826 lei reprezentând contravaloarea preţului pentru spaţiul comercial situat în Sibiu, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1437 din 21 martie 2007, pronunţată de Judecătoria Sibiu, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, acţiunea formulată de Municipiul Sibiu fiind respinsă ca prescrisă.
Prin Decizia civilă nr. 380/2007 Tribunalul Sibiu a admis recursul formulat de reclamanta, a dispus desfiinţarea sentinţei civile nr. 1437/2007 şi a stabilit competenţa de soluţionare a cauzeiîn primă instanţă în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia comercială, iar prin sentinţa civilă nr. 693 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Sibiu, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Sibiu pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 247.868 lei cu titlu de preţ al spaţiului comercial.
Împotriva sentinţei civile nr. 693/C/2009 pronunţată de Tribunalul Sibiu, a formulat apel pârâta SC I. SRL Sibiu, apel ce a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 117/A/2009 pronunţat de Curtea de Apel Alba Iulia.
În motivarea deciziei instanţa de apel a reţinut în esenţă că prin sentinţa nr. 514/1998 a Judecătoriei Sibiu definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 689 din 27 aprilie 1998 şi, respectiv Decizia civilă nr. 1364 din 5 octombrie 1998 s-a stabilit obligaţia reclamantei în sensul de a transmite pârâtei proprietatea imobilului în litigiu în conformitate cu dispoziţiile HG nr. 389/1996, prin negocierea preţului. Între părţi s-a pornit un nou proces, la cererea reclamantei, prin care aceasta a solicitat obligarea pârâtei cumpărătoare să se prezinte pentru negocierea preţului în conformitate cu sentinţa nr. 514 din 22 ianuarie 1998.
Deşi acţiunea reclamantei a fost respinsă prin sentinţa nr. 2235 din 30 martie 2004 pronunţată de Judecătoria Sibiu, definitivă prin Decizia nr. 1388 din 24 septembrie 2004 a Tribunalului Sibiu şi irevocabilă prin Decizia nr. 101 din 24 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin niciuna dintre aceste hotărâri nu s-a stabilit şi nu s-a determinat cu exactitate preţul pe care reclamanta în calitate de vânzător urma să îl primească. S-a acceptat prin aceste hotărâri că proprietatea asupra imobilului este pe deplin transferată în patrimoniul pârâtei, în temeiul sentinţei nr. 514/1998 chiar fără plata preţului.
Cu ocazia unui alt proces, pornit de reclamantă pentru anularea încheierii prin care pârâta şi-a intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate, finalizat prin Decizia nr. 710 din 1 octombrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia se stabileşte în considerentele acestei decizii, după ce în preambul constată că nu s-a făcut dovada că preţul este determinat, faptul că este determinabil în condiţiile art. 2 din HG nr. 389/1996.
În aceste condiţii, în care doar la acest moment reclamanta a putut fi în măsură să cunoască preţul legal al transmiterii imobilului s-a apreciat că doar de la acest moment a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani pentru promovarea cererii de faţă, prin care se solicită plata preţului bunului vândut, moment faţă de care (1 octombrie 2004) acţiunea reclamantei înregistrată la data de 15 noiembrie 2006 în dosarul nr. 6139/306/2006 al Judecătoriei Sibiu nu este prescrisă.
Faţa de starea de fapt mai sus menţionată, a fost respinsă şi excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa nr. 514/1998 a Judecătoriei Sibiu având ca obiect obligarea reclamantei la transmiterea proprietăţii în favoarea pârâtei cât şi a hotărârii pronunţate prin sentinţa nr. 2235/2004 a Judecătoriei Sibiu prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la a se prezenta în vederea negocierii preţului în condiţiile sentinţei nr. 514/1998.
Plata preţului vânzării lucrului este obligaţia principală ce cade în sarcina cumpărătorului în temeiul art. 1361 C. civ., dar în condiţiile în care pârâta recunoaşte că a reprimit suma de bani transmisă iniţial reclamantei cu titlu de preţ, nu se poate spune că a făcut o plată efectivă a preţului în favoarea reclamantei, banii rămânând mai departe în patrimoniul său. Faţă de refuzul reclamantei în calitate de creditor al preţului de a-l primi, pârâta avea la îndemâna posibilitatea consemnării preţului în condiţiile art. 1114 C. civ.
Câtă vreme o atare consemnare nu s-a făcut, soluţia obligării pârâtei la plata preţului transmis este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută prin respingerea prezentul apel.
Împotriva deciziei comerciale nr. 117/A/2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia a forulat recurs pârâta SC I. SRL solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de apel pentru a răspunde la motivele şi excepţiile invocate prin cererea de apel, asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat. În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. motivat de faptul că hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele pe care se sprijină precum şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate respectiv excepţia puterii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 514/1998 pusă în executare în anul 1999; excepţia lipsei calităţii procesuale active a Municipiului Sibiu şi implicit a SC U. SA; excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 2235/2004 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. 9888/2003.
Pe fondul cauzei, prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se solictă admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi respingerea pe fond a acţiunii.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.
Analizând Decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele controlului de legalitate se constată că recursul este fondat.
Astfel, la data de 13 noiembrie 2009, apelanta a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 514/1998 pronunţată de Judecătoria Sibiu,; excepţia de lucru judecat în raport de sentinţa numărul 2235/2004 a Judecătoriei Sibiu, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia lipsei de legitimitate procesuală a calităţii de reprezentant de mandatar şi de reclamant a SC U. SA.
Instanţa de apel prin Decizia recurată a analizat motivele de apel dar nu s-a pronunţat asupra tuturor excepţiilor invocate deşi în considerentele deciziei face referire la unele excepţii.
Deşi recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. în raport de dispoziţiile art. 306 pct. 3 C. proc. civ., instanţa de recurs va analiza hotărârea recurată şi prin raportare la dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. reprezintă dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură ce pot fi invocate şi pentru nesocotirea unor principii ale procesului civil, altele decât cele care sunt sancţionate prin celelalte motive de recurs.
În condiţiile în care instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra celor patru excepţii invocate de apelantă la data de 13 noiembrie 2009, se impune casarea cu trimitere a cauzei având în vedere dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. întrucât prin hotărârea recurată, instanţa de apel a încălcat obligaţia stabilită de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., aceea de a demonstra în scris soluţia pronunţată şi de a se pronunţa asupra tuturor cererilor formulate.
Obligativitatea de a motiva hotărârea este prevăzută printre altele şi pentru exercitarea controlului judecătoresc în calea de atac.
Nepronunţarea instanţei de apel pe toate excepţiile invocate de recurentă şi nemotivarea hotărârii în privinţa tuturor excepţiilor, împiedică exercitarea controlului judiciar, punând în imposibilitate instanţa de recurs de a putea analiza justeţea soliţiei adoptate în întregul său.
Nepronunţarea instanţei de apel pe cele patru excepţii de ordine publică invocate prin memoriu separat şi nemotivarea hotărârii în raport de toate criticile formulate duce la aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. motiv pentru care Înalta Curte, admite recursul declarat de pârâta SC I. SRL Sibiu împotriva deciziei nr. 117/A/2009 din 11 decembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, casează Decizia recurată cu consecinţa trimiterii cauzei pentru rejudecare, urmând ca instanţa să se pronunţe după punerea în discuţie a părţilor asupra excepţiilor invocate de apelantă la data de 13 noiembrie 2000.
Ca urmare a admiterii primului motiv de recurs ce a atras casarea hotărârii recurate, nu se impune a fi analizate şi restul motivelor de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC I. SRL Sibiu împotriva deciziei nr. 117/A/2009 din 11 decembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3804/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3806/2010. Comercial → |
|---|
