ICCJ. Decizia nr. 3802/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3802/2010
Dosar nr. 861./89/2007
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele;
Prin sentinţa civilă nr. 724 din 30 iunie 2008, Tribunalul Vaslui, secţia civilă, a respins excepţia de neexecutare a contractului şi cererea formulată de pârâtă privind modificarea acţiunii după prima zi de înfăţişare.
A admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta SC E.G. SRL Vaslui cu sediul în Vaslui, judeţul Vaslui, în contradictoriu cu pârâta SC M.H.T.I. SRL Vaslui cu sediul în Vaslui, judeţul Vaslui.
A obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 182.887 lei reprezentând contravaloare prestări servicii de consultanţă şi suma de 217.175 lei cu titlu de penalităţi de întârziere.
A respins capătul de cerere privitor la prestaţiile nefacturate de 269.889 lei şi a penalităţilor aferente de 225.087 lei.
A obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei sumade 13.492 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a avut în vedere actele dosarului şi dispoziţiile legale aplicabile în cauză.
Prin Decizia nr. 15 din 23 februarie 2009, Curtea de Apel Iaşi a admis apelul declarat de pârâta SC M.H.T.I. SRL Vaslui împotriva sentinţei civile nr. 724 din 30 iunie 2008 pronunţate de Tribunalul Vaslui, sentinţă pe care a schimbat-o în parte.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 182.887 lei reprezentând contravaloare prestări servicii de consultanţă şi suma de 217.175 lei cu titlu de penalităţi de întârziere.
A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins apelul declarat de reclamanta SC E.G. SRL Vaslui împotriva aceleiaşi sentinţe.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale, instanţa de apel a constatat următoarele:
Pentru termenul de judecată din 16 iunie 2008, apărătorul pârâtei a depus două cereri (din 13 iunie 2008 şi 16 iunie 2008) prin care a solicitat strigarea cauzei după orele 13.00, deoarece asigură asistenţă juridică în alte cauze la Curtea de Apel Iaşi.
Din cuprinsul încheierii de şedinţă din 16 iunie 2008 rezultă că dosarul a fost lăsat a doua strigare, ocazie cu care s-a dat cuvântul la fond apărătorului reclamantei, lipsă fiind apărătorul pârâtei. Totodată, s-a dispus amânarea pronunţării pentru 23 iunie 2008 pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, astfel că nu se poate reţine că pârâtei i s-ar fi încălcat dreptul la apărare.
Cu privire la motivul de apel referitor la prima zi de înfăţişare Curtea de Apel a constatat că este neîntemeiat.
Prin sentinţa civilă nr. 3407 din 6 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Vaslui s-a dispus, printre altele, disjungerea cererii reconvenţionale formulată de pârâta reconvenientă SC E.G. SRL, fixându-se termen de judecată la 30 ianuarie 2007.
Prin cererea reconvenţională depusă la instanţă la data de 15 mai 2006, pârâta SC E.G. SRL a solicitat obligarea reclamantei SC M.H.T.I. SRL la plata sumei de 371.985 lei (119.000 lei debit neachitat aferent facturii din 10 ianuarie 2006 şi 63.887 lei aferent facturii din 31 octombrie 2004; 6.833,5 lei cheltuieli de judecată).
Totodată, pârâta - reconvenientă a precizat că va solicita, pe calea unei acţiuni separate, obligarea reclamantei - reconveniente la plata penalităţilor contractuale şi a daunelor aferente.
Prin încheierea de şedinţă din 18 iunie 2007, instanţa de fond a dispus suspendarea judecării cererii reconvenţionale, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ.
La data de 23 iulie 2007, pârâta - reconvenientă SC E.G. SRL a solicitat repunerea pe rol a cauzei şi, considerând că se află la prima zi de înfăţişare, a solicitat obligarea reclamantei - reconveniente SC M.H.T.I. SRL şi la plata contravalorii penalităţilor aferente celor două facturi.
Cauza a fost repusă pe rol la termenul din 08 octombrie 2007, pârâta -reconvenientă solicitând termen pentru a-şi exprima punctul de vedere faţă de solicitarea reclamantei.
Prin precizările depuse la dosar la data de 29 octombrie 2007, reclamanta - reconvenientă SC M.H.T.I. SRL a considerat că prima zi de înfăţişare a avut loc la data de 21 mai 2007, astfel că cererea pârâtei - reconveniente nu a fost formulată în termenul procedural.
Faţă de situaţia de fapt existentă, Curtea de Apel a apreciat că prima zi de înfăţişare, în sensul disp. art. 134 C. proc. civ., a fost 21 mai 2007, când părţile, legal citate, au pus concluzii în sensul că s-a pus în discuţie, în faţa instanţei de fond, cererea de suspendare formulată în scris şi depusă la dosar la data de 2 mai 2007.
Însă solicitarea pârâtei - reconveniente cu privire la penalităţile aferente debitorului nu reprezintă o modificare a cererii iniţiale în sensul art. 132 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât în mod corect instanţa de fond a considerat că este investită atât cu plata contravalorii facturilor, cât şi a penalităţilor aferente.
Cu privire la critica referitoare la excepţia de neexecutare a contractului şi care priveşte de fapt fondul litigiului, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
În baza contractului de consultanţă din 15 iunie 2004, SC M.H.T.I. SRL s-a obligat să furnizeze SC E.G. SRL date, documente şi informaţii corecte asupra activităţii societăţii pentru realizarea lucrărilor şi prestaţiilor prevăzute în contract, iar SC E.G. SRL să ofere verbal sau scris informaţii referitoare la obiectul prestării de servicii.
Tot potrivit dispoziţiilor contractuale, beneficiarul este obligat să plătească prestatorului, pentru activităţile prestate, un onorariu de 50.000 euro/an, defalcată pe luni.
Pentru serviciile prestate, SC E.G. SRL a emis facturile fiscale din 31 octombrie 2004 şi din 10 ianuarie 2006.
Factura din 31 octombrie 2004 este în valoare de 119.000 lei (RON), iar din factura din 10 ianuarie 2006 în valoare de 119.000 lei (ron) SC M.H.T.I. SRL a achitat suma de 45.113 lei, rămânând o diferenţă de 63.887 lei.
Prin majorarea pretenţiilor, SC E.G. SRL a solicitat obligarea SC M.H.T.I. SRL şi la plata contravalorii penalităţilor aferente (conform dispoziţiilor contractuale), cât şi la plata sumelor nefacturate aferente perioade. 10 ianuarie 2006-16 octombrie 2006, valoarea totală a pretenţiilor fiind de 954.775 lei.
Curtea de Apel a constatat că SC E.G. SRL nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale cu privire la oferirea beneficiarului de informaţii necesare, în scris sau verbal.
Cu privire la informaţiile scrise, SC E.G. SRL a depus la dosarul cauzei la data de 19 octombrie 2006, pentru prima dată (când părţile se aflau deja într-un litigiu având ca obiect desfiinţarea contractului de consultanţă), lucrarea „Studiu de piaţă" care coincide cu lucrarea „Plan de marketing" întocmită de P.G. de la Facultatea de Marketing Iaşi.
A susţinut SC E.G. SRL că lucrarea „Studiu de piaţă" oferă informaţii utile scopului contractului pentru anul 2005, însă lucrarea era deja finalizată la finele respectivului an, fără a ţine cont de evidenţele contabile aferente anului 2005 ale căror date se centralizează abia la începutul anului 2006.
Faţă de această situaţie, Curtea de Apel a apreciat că lucrarea respectivă reprezintă un înscris „pro cauza" neputând fi valorificat la pronunţarea sentinţei.
Lipsa de utilitate a lucrării prezentate de SC E.G. SRL rezultă şi din depoziţiile celor două cadre universitare (specialişti în marketing) audiaţi de instanţa de fond. Potrivit opiniei specialiştilor lucrarea nu conţine cele trei elemente obligatorii: propunerea de cercetare, studiul propriu-zis şi raportul de cercetare, astfel că nu s-a putut constata care au fost metodele şi tehnicile de recoltare, prelucrare şi analiză a informaţiilor folosite de prestator faţă de obiectul contractului: executarea de studii de piaţă şi marketing.
În concluzie, lucrarea face abstracţie de situaţia concretă a beneficiarului, făcând referiri la o perioadă când SC E.G. SRL nu fusese înfiinţată, la clienţi-societăţi comerciale dizolvate, la produse necomercializate de beneficiar.
Mai constată Curtea de Apel că prestatorul nu a făcut dovada că ar fi oferit verbal date şi informaţii beneficiarului, din moment ce acesta a contestat acest aspect.
În concluzie, neexecutându-şi propria obligaţie - executarea de studii de piaţă şi marketing - SC E.G. SRL nu poate solicita SC M.H.T.I. SRL să execute obligaţia corelativă - plata serviciului prestat, astfel că excepţia de neexecutare invocată de SC M.H.T.I. SRL este întemeiată.
Faţă de găsirea ca întemeiată a excepţiei de neexecutare, celelalte critici formulate de părţi referitoare la cuantumul penalităţilor nu au mai fost analizate, nemai având relevanţă în cauză.
În ceea ce priveşte critica referitoare la diminuarea cheltuielilor de judecată efectuate de SC E.G. SRL (fiind incluse atât taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar; onorariu avocat) nici aceasta nu a mai fost analizată faţă de argumentele mai sus prezentate.
Raportat tuturor acestor considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea de Apel a admis apelul declarat de SC M.H.T.I. SRL, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins obligarea pârâtei la plata sumei de 182.887 lei contravaloare prestări servicii şi 217.175 lei penalităţi.
A respins apelul declarat de SC E.G. SRL.
Prin Decizia nr. 21 din 16 martie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, a admis în parte cererea de completare a deciziei nr. 15 din 23 februarie 2009, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, cerere formulată de apelanta SC M.H.T.I. SRL Vaslui.
A obligat-o pe reclamanta SC E.G. SRL Vaslui să achite pârâtei SC M.H.T.I. SRL Vaslui suma de 13.320 lei cheltuieli de judecată efectuate la fond.
A respins cererea pârâtei-apelante SC M.H.T.I. SRL Vaslui de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
Împotriva deciziei nr. 15 din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi şi a sentinţei civile nr. 724 din 30 iunie 2008 a Tribunalului Vaslui a declarat recurs reclamanta SC E.G. SRL, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând:
Admiterea recursului împotriva deciziei mai sus menţionate şi desfiinţarea în tot a acesteia.
Totodată, menţinerea sentinţei tribunalului în ce priveşte obligarea pârâtei SC M.H.T.I. SRL la plata următoarelor sume:182.887 lei reprezentând contravaloare prestări servicii de consultanţă şi 217.175 lei cu titlu de penalităţi de întârziere; 13.492 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Solicită să se ţină cont că nu a atacat cu apel sentinţa tribunalului sub aspectul respingerii capătului de cerere privitor la prestaţiile nefacturate de 269.889 lei şi penalităţi de întârziere de 225.087 lei.
Ca efect al admiterii recursului împotriva deciziei nr. 15 din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, solicită ca Înalta Curte să se pronunţe asupra apelului declarat de SC E.G. SRL împotriva sentinţei civile nr. 724 din 30 iunie 2008 a Tribunalului Vaslui şi, sub acest aspect, solicită admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei, în sensul:
-obligării pârâtei SC M.H.T.I. SRL la plata cu titlu de penalităţi şi a sumei de 49.074 lei calculate la factura din 31 octombrie 2004, întrucât limitarea cuantumului penalităţilor la mărimea debitului este nelegală;
-obligarea pârâtei la plata restului neachitat din factura din 31 octombrie 2004, în cuantum de 74.550 lei, din care prima instanţă i-a acordat 63.887 lei, nefiind recunoscută suma de 10.663 lei. Solicită respingerea apelului declarat de SC M.H.T.I. SRL, ca nefondat.
De asemenea, solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond, în apel şi recurs în sumă de 27.161,5 lei.
Recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că s-ar fi impus ca, la pronunţarea şi motivarea deciziei nr. 15 din 23 februarie 2009, Curtea de Apel Iaşi să ţină cont de conţinutul şi motivarea dată de Înalta Curte deciziei nr. 2573 din 28 iunie 2007, mai ales că instanţa supremă s-a pronunţat şi asupra naturii juridice a contractului de consultanţă (rezolvând o chestiune de drept), iar situaţia de fapt probată în dosarul nr. 3515/89/2006 nu s-a modificat în dosarul nr. 861/89/2007.
În mod eronat, instanţa de apel şi-a motivat soluţia, admiţând excepţia de neexecutare a contractului ridicată de pârâtă, întrucât, în speţă, este demonstrat că SC E.G. SRL şi-a onorat obligaţiile contractuale şi a emis două facturi prin care a solicitat beneficiarului plata prestaţiilor; beneficiarul SC M.H.T.I. SRL a acceptat plata celorlalte facturi, le-a înregistrat în evidenţele contabile proprii şi a achitat o parte din contravaloarea uneia dintre facturi.
Arată că dacă beneficiarul ar fi fost nemulţumit de prestaţiile efectuate de SC E.G. SRL ar fi refuzat la plată facturile, or, plăţile periodice făcute pe o durată de aproape un an demonstrează că cel puţin până la data emiterii celei de-a doua facturi, din 10 ianuarie 2006, între cei doi parteneri au avut loc schimburi de informaţii şi o strânsă colaborare în executarea contractului de consultanţă din 15 iunie 2004.
Sub acest aspect consideră că instanţa de apel a făcut o greşită apreciere a probelor de la dosar şi prin urmare şi sub aspectul neacordării integrale a sumelor solicitate cu titlu de preţ pentru prestările de servicii din factura din 31 octombrie 2004 şi a penalităţilor aferente.
Susţine că nu există nicio motivare din partea instanţei de fond cu privire la refuzul de a obliga pârâta şi la plata sumei de 10.663 lei, nerecunoscută din această factură, iar cu privire la penalităţi arată că limitarea cuantumului este nelegală, întrucât prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 se aplică numai în cazul creanţelor bugetare or, în speţă, prin contract părţile au stabilit modul de calcul al penalităţilor, voinţa părţilor neputând fi cenzurată de instanţă.
În fine, arată că greşit nu s-a luat în considerare în apel faptul că instanţa de fond a diminuat nelegal cuantumul onorariului de avocat proporţional cu mărimea pretenţiilor admise.
Împotriva deciziei nr. 15 din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, precum şi a deciziei completatoare nr. 21 din 16 martie 2009 a aceleiaşi instanţe a declarat recurs şi pârâta SC M.H.T.I. SRL Vaslui, numai sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, în sensul că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., întrucât dispoziţia privind obligarea sa la cheltuielile efectuate de partea adversă la fond trebuia înlăturată, mai ales că partea adversă a fost la rândul ei obligată să-i plătească cheltuielile de judecată efectuate la fond, prin Decizia nr. 21 din 16 martie 2009.
Recursurile declarate în cauză de reclamantă şi de pârâtă nu sunt fondate.
În ce priveşte recursul reclamantei, se constată următoarele:
Susţinerea potrivit căreia se impunea ca, la pronunţarea şi motivarea deciziei nr. 15 din 23 februarie 2009, Curtea de Apel Iaşi să aibă în vedere conţinutul şi motivarea deciziei nr. 2573 din 28 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate fi primită, întrucât, pe de o parte, această susţinere nu a fost formulată sub forma unei critici şi în apel, nu a făcut obiectul examinării instanţei de apel şi, drept urmare, nu poate fi analizată omisso medio, direct în recurs; pe de altă parte, se constată că excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de reclamantă a fost examinată de instanţa de fond care s-a pronunţat asupra acesteia, respingând-o prin încheierea din 7 ianuarie 2008, motivat de faptul că obiectul prezentei cauze îl constituie contravaloarea prestaţiilor executate la contractul de consultanţă din 2004, iar obiectul celuilalt dosar, dosarul nr. 3515/89/2006, în care s-au pronunţat sentinţa civilă nr. 1952 din 16 octombrie 2006, Decizia civilă nr. 11 din 29 ianuarie 2007 şi Decizia nr. 2573 din 28 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-a constituit rezoluţiunea contractului de consultanţă, aşa încât s-a concluzionat că neexistând identitate de obiect nu operează excepţia autorităţii de lucru judecat.
În ce priveşte excepţia de neexecutare a contractului, din actele dosarului, se constată, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, că în mod corect a fost admisă ca întemeiată de instanţa de apel, deoarece reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile decurgând din contractul de consultanţă încheiat cu pârâta privind oferirea beneficiarului de informaţii necesare, în scris sau verbal, lucrarea „studiu de piaţă" prezentată de reclamantă şi apreciată de instanţa de apel ca reprezentând un înscris „pro causa" neconţinând elementele obligatorii pentru a putea considera ca fiind îndeplinite obligaţiile prevăzute în contractul părţilor, având ca obiect executarea de studii de piaţă şi marketing.
Faptul că reclamanta a emis facturile fiscale din 31 octombrie 2004 şi din 10 ianuarie 2006, menţionând la rubrica „prestări de servicii în contractul din 15 iunie 2004" şi că pârâta a achitat o parte din contravaloarea acestora nu echivalează cu o acceptare necondiţionată a obligaţiei de plată pentru întreaga lucrare, mai ales având în vedere caracterul specific al acesteia şi anume de studiu, ce impunea a fi analizat şi apreciat din punct de vedere ştiinţific, asupra calităţii şi utilităţii.
În consecinţă, cum reclamanta nu şi-a îndeplinit propria obligaţie, în mod judicios s-a reţinut de către Curtea de Apel că aceasta nu poate solicita ca pârâta să-şi execute obligaţia corelativă, respectiv de plată a serviciului aşa cum s-a solicitat prin acţiune şi, de asemenea, corect s-a reţinut că atât timp cât excepţia de neexecutare a contractului este întemeiată, cu consecinţa mai sus menţionată, nici criticile vizând cuantumul penalităţilor nu mai au nicio justificare spre a fi analizate, - o astfel de examinare fiind inutilă şi lipsită de relevanţă; acelaşi raţionament fiind valabil şi în ce priveşte critica privind nelegala diminuare de către instanţă a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, proporţional cu valoarea pretenţiilor admise.
În ce priveşte recursul pârâtei, formulat doar sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, prin aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., se constată următoarele:
Prin Decizia nr. 21 din 16 martie 2009, Curtea de Apel Iaşi a admis în parte cererea pârâtei de completare a deciziei nr. 15 din 23 februarie 2009, pronunţate de aceeaşi instanţă, formulate în temeiul dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ., prin care s-a solicitat instanţei să se pronunţe cu privire la cheltuielile de judecată efectuate de pârâtă şi de partea adversă cu ocazia soluţionării fondului cauzei la prima instanţă şi în apel.
Prin Decizia de completare, instanţa de apel, urmare admiterii în parte a cererii pârâtei, a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtă a sumei de 13.320 lei cheltuieli de judecată efectuate la fond şi a respins cererea pârâtei-apelante de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
Susţinerea recurentei-pârâte în sensul că se impunea înlăturarea dispoziţiei privind obligarea sa la cheltuieli de judecată efectuate de partea adversă la fond, mai ales că partea adversă a fost obligată la rândul ei să-i plătească cheltuieli de judecată la fond, prin Decizia de completare, nu este fondată şi va fi respinsă în consecinţă.
Aceasta, deoarece, se constată că urmare cererii de completare, cheltuielile de judecată acordate la instanţa de fond au fost corect stabilite de către Curtea de Apel, având în vedere că prin admiterea apelului pârâtei, sentinţa tribunalului a fost schimbată doar în parte, astfel încât fiecare parte a fost obligată să achite cheltuieli de judecată celeilalte părţi (reclamanta prin Decizia completatoare).
De asemenea, în ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de pârâtă în apel prin cererea completatoare, corect s-a apreciat că acestea nu pot fi acordate atât timp cât apelanta-pârâtă nu le-a solicitat nici prin cererea de declarare a apelului şi nici cu ocazia dezbaterilor motivelor de apel, astfel încât şi această susţinere va fi respinsă ca neîntemeiată.
Prin urmare, nu se constată nicio aplicare greşită a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., în sensul susţinerilor recurentei-pârâte.
Aşa fiind, având în vedere cele mai sus arătate, reţinându-se că nu există niciun motiv de recurs, care în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ. să conducă la modificarea sau desfiinţarea deciziilor recurate, acestea vor fi menţinute ca fiind legale şi vor fi respinse recursurile reclamantei şi pârâtei, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC E.G. SRL Vaslui împotriva deciziei nr. 15 din 23 februarie 2009 şi de pârâta SC M.H.T.I. SRL Vaslui, prin lichidator L.D.E.G. IPURL Huşi, împotriva aceleiaşi decizii, precum şi a deciziei nr. 21 din 16 martie 2009 ale Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3801/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3804/2010. Comercial → |
|---|
