ICCJ. Decizia nr. 3801/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3801/2010
Dosar nr. 1744/212/2006
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. 6266/2006 reclamantele P.M. şi S.F., prin mandatar, au chemat în judecată pe pârâtele SC I.L. SA Constanţa, SC F.S.H. SRL, SC H.T.G. SRL şi SC G.H.C. SRL solicitând instanţei să dispună rezoluţiunea contractului cu clauză specială încheiat de SC I.L. SA Constanţa şi SC F.S.H. SRL şi în subsidiar desfiinţarea contractelor dintre SC H.T.G. SRL şi SC G.H.C. SRL, cu consecinţa intrării activului Fabrica L. în patrimoniul reclamantelor, în calitate de „avânde cauza" ale vânzătorului SC I.L. SA.
La data de 30 noiembrie 2006, reclamantele au precizat acţiunea, arătând că solicita numai rezoluţiunea contractului din 1993 încheiat de SC I.L. SA şi SC F.S.H. SRL.
Prin sentinţa nr. 176 din 11 octombrie 2007, pronunţată de Judecătoria Constanţa a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi a fost dispusă declinarea de competenţă în favoarea Tribunalului Constanţa.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, prin declinare de competenţă, sub nr. 1744/212/2006 iar prin sentinţa comercială nr. 637 din 11 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor P.M. Constanţa şi F.Ş., acţiunea fiind respinsă ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
Împotriva sentinţei nr. 637/2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa au declarat apel reclamantele P.M. şi S.F., apel ce a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 208 pronunţată la data de 5 decembrie 2008 de Curtea de Apel Constanţa.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut că în baza contractului de vânzare-cumpărare din 5 iulie 2003 pârâta SC I.L. SA a vândut către SC F.S.H. SRL construcţiile de pe terenul din Mangalia, denumite Fabrica L., iar terenul aferent a fost atribuit în folosinţă până la obţinerea titlului de proprietate de către vânzător.
La data de 8 noiembrie 1999, SC F.S.H. SRL a vândut la rândul său către SC H.T.G. SRL activul în discuţie, cesionând şi dreptul de folosinţă asupra terenului.
SC I.L. SA a primit la data de 8 mai 1907 certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 20.000 mp teren situat în Mangalia, iar în urma divizării activul a fost preluat de SC D.L. SA.
În anul 2000, activul în discuţie a fost adjudecat la licitaţie publică de SC G.H.C. SRL deoarece SC H.T.G. SRL a intrat în insolvenţă.
Raportat la această situaţie, instanţa de apel a apreciat că în mod corect instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor având în vedere că în cauza dedusă judecăţii nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a se justifica rezoluţia contractelor care reprezintă sancţiunea în caz de neexecutare culpabilă a unui contract. În cauză nu există identitate între persoana reclamantelor şi titularul dreptului de a cere executarea unei obligaţii şi corelativ sancţionarea neîndeplinirii obligaţiei cu rezoluţiunea contractului.
Împotriva deciziei nr. 208/2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa au declarat recurs reclamantele P.M. şi F.Ş., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, cu consecinţa admiterii acţiunii formulate.
În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele arată că în mod greşit instanţa de apel şi-a însuşit punctul de vedere al instanţei de fond şi a reţinut lipsa calităţii procesuale active interpretând greşit dispoziţiile legale fără să se ţină cont de caracterul sinalagmatic al contractului de vânzare-cumpărare încheiat de SC I.L. SA şi SC F.S.H. SRL.
A interpreta dispoziţiile art. 5 lit. a) din contract în sensul că dreptul de a cere încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra terenului aparţin numai proprietarului construcţiei, ar însemna să acceptăm teza existenţei unui contract de închiriere cu termen numai în favoarea creditorului închirierii ceea ce ar echivala cu o locaţiune fără termen şi care nu poate fi denunţată.
Intimatele pârte SC G.H.C. SRL şi SC H.T.G. SRL prin lichidator judiciar au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că recurentele reclamante sunt terţ faţă de contractul de vânzare a cărei reziliere se solicită.
Recurentele reclamante au solicitat la data de 14 aprilie 2010 şi suspendarea judecării recursului până la soluţionarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. 47087/3/2008 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti ce are ca obiect constatarea nulităţii absolute a controlului autentificat din 6 ianuarie 2006.
Analizând cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 244 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, constată că aceasta nu este fondată pentru următoarele considerente:
Recurentele reclamante au solicitat prin acţiunea ce face obiectul dosarului 1744/212/2006 rezoluţiunea contractului din 1993 încheiat între SC I.L. SA şi SC F.S.H. SRL, contract ce are ca obiect obiectivul Fabrica L.
În dosarul nr. 47087/3/2008 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti finalizat prin Decizia din data de 6 septembrie 2010 s-a solicitat nulitatea absolută a contractului din 6 ianuarie 2006 pentru obiect şi cauză ilicită.
Suspendarea judecăţii, reglementată de art. 244 alin. (1) C. proc. civ., este facultativă, lăsată de legiuitor la latitudinea instanţei de judecată, în situaţia în care dezlegarea pricinii atârna de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul altei judecăţi.
Cererea de suspendare formulată de recurentele reclamante este neîntemeiată şi tinde la tergiversarea judecării prezentului recurs câtă vreme nu s-a făcut dovada că Decizia pronunţată în apel în dosarul 47087/3/2008 a fost atacată cu recurs, cu atât mai mult cu cât în dosarul menţionat se solicită nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 2006, iar în prezenta cauză s-a solicitat rezoluţiunea contractului din 1993 – cauza fiind soluţionată pe excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Ca urmare, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 244 alin. (1) C. proc. civ., cererea de suspendare a judecării recursului urmează a fi respins.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, se constată că recursul este nefondat.
Dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează situaţia în care instanţa de judecată pronunţă o hotărâre cu aplicarea greşită sau nesocotirea unei norme juridice. Evocând acest motiv de recurs recurentele nu au arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Rezoluţiunea unui contract reprezintă sancţiunea aplicabilă pentru neexecutarea culpabilă a contractului sinalagmatic, având ca efect desfiinţarea retroactivă a acestuia.
Temeiul juridic al rezoluţiunii îl constituie reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor din contractul sinalagmatic.
Acţiunea în rezoluţiune a contractului poate fi intentată numai de partea care a executat sau care este gata să execute contractul dar recurentele reclamante sunt terţi faţă de contractul a cărui rezoluţiune se solicită.
Recurentele reclamante au justificat calitatea procesuală activă motivat de faptul că sunt succesorii cu titlu particular ale unei obligaţii „scriptae in rem", dar drepturile invocate în calitate de proprietare a terenurilor nu au fost dobândite prin transmiterea cu titlu particular. Calitatea de având cauză a succesorului cu titlu particular nu are în vedere poziţia dobânditorului unui bun faţă de actul în temeiul căruia îl dobândeşte, ci poziţia faţă de drepturile şi obligaţiile dobândite, respectiv asumate, de către cel de la care dobândeşte bunul prin alte acte juridice.
Ca urmare nu se poate reţine calitatea de avânde cauza a recurentelor reclamante faţă de actele juridice a căror rezoluţiune se solicită, acţiunea în rezoluţiune putând fi intentată chiar de părţile contractante, recurentele având posibilitatea valorificării dreptului de proprietate asupra terenului prin alte mijloace legale şi în alt cadru procesual.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respinge recursul declarat de reclamantele P.M. şi S.F. – ambele prin mandatar U.D.S. împotriva deciziei nr. 208/COM din 5 decembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea formulată de recurentele reclamante P.M. şi S.F. – ambele prin mandatar U.D.S., privind suspendarea judecării recursului, întemeiată pe dispoziţiile art. 244 alin. (1) C. proc. civ.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele P.M. şi S.F. – ambele prin mandatar U.D.S., împotriva deciziei nr. 208/COM din 5 decembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3800/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3802/2010. Comercial → |
|---|
