ICCJ. Decizia nr. 3808/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3808/2010
Dosar nr. 2098/2/2008
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 4039 din 20 iunie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în dosarul nr. 7541/1999 a fost respinsă cererea de repunere pe rol a cauzei, ca neîntemeiată, fiind respinsă acţiunea formulată de către reclamanta SC F. SRL Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta SC L.P. SRL, prin lichidator E.IPURL Satu Lung, ca neîntemeiată. Reclamanta a fost obligată la 2.000.000 lei (rol) cheltuieli de judecată.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond este respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 582 din 3 aprilie 2001 pronunţată de Curtea de Apel bucureşti, secţia a V-a comercială, instanţa reţinând că întrucât prin sentinţa civilă nr. 151 din 13 octombrie 1997 a Tribuanlului Satu Mare pârâta a fost obligată să plătească reclamantei contravaloarea unor lucrări executate în sumă de 358.422 dolari S.U.A. - la cursul de referinţă în lei al B.N.R. din ziua plăţii efective, nu se poate pune problema unor daune interese reprezentând valoarea prejudiciului suferit de apelantă prin executarea cu întârziere a dispozitivului menţionatei sentinţe.
Prin Decizia nr. 427 din 29 ianuarie 2003 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, admite recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, care va urma să administreze noi probe prin care să se stabilească penalităţile, daunele şi cheltuielile de judecată ce formează obiectul litigiului, ţinându-se cont de faptul că pârâta a fost obligată irevocabil la plata sumei de 358.422 dolari S.U.A. reprezentând contravaloare lucrări.
Reinvestită după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin încheierea din 26 mai 2003, la cererea intimatei pârâte, suspendă judecata cererii de apel formulată de apelanta reclamantă conform art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că s-a început urmărirea penală împotriva administratorului al societăţii reclamante - pentru infracţiuni ce au o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce ar urma să se pronunţe în judecarea apelului.
Prin Decizia nr. 62 din 14 ianuarie 2004 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii de mai sus pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Prin încheierea pronunţată la 27 iunie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială suspendă din nou judecarea cauzei având ca obiect apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond, în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ., reţinând că la termenul de verificare, după repunere pe rol, a faptului dacă mai subzistă motivele suspendării, nici una dintre părţi nu s-a prezentat şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin Decizia comercială nr. 95 din 13 februarie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, constată perimat apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei comerciale nr. 4039 din 20 iunie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, reţinând că reclamanta a stat în pasivitate de la data suspendării cauzei, respectiv 27 iunie 2006, şi nu a solicitat nici repunerea cauzei pe rol şi nici nu a formulat recurs împotriva încheierii de suspendare.
Prin Decizia nr. 3802 din 22 noiembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 95 din 13 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, sectia a V-a comercială, pe care a modificat-o în sensul că s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile perimării, cauza fiind trimisă aceleiaşi instanţe pentru verificarea persistării condiţiilor suspendării dispusă în temeiul art. 244 C. proc. civ.
Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sectia a V-a comerciala, dosarul s-a înregistrat sub nr. 2098 din 29 mai 2008.
Prin Decizia comercială nr. 474 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-a constat perimat apelul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut nelegalitatea deciziei şi prin prisma unor motive de ordine publică.
Înalta Curte analizând Decizia prin prisma tuturor criticilor formulate, va admite recursul pentru următoarele considerente:
Curtea a reţinut în mod greşit ca prin incheiera din 29 ianuarie 2009 s-ar fi dispus suspendarea judecării apelului, in pofida faptului ca măsura procesuala adoptata a constat in „suspendarea cererii de repunere pe rol".
În acest sens, Înalta Curte constată că aflăm într-o situaţie procesuală atipică, care a dobândit complexitate prin modul confuz în care au fost abordate unele momente esenţiale ale procesului. Aşadar, nu a fost caracterizat corect stadiul în care se afla dosarul, ignorandu-se imprejurarea ca instanţa de apel nu era învestita cu o cerere de repunere pe rol ci cu reluarea procedurii de verificare a persistarii motivelor de suspendare prevăzute de art. 244 C. proc. civ.- cadru procesual stabilit de Înalta Curte prin Decizia de casare.
În pofida acestui cadru prosual în care Curtea de Apel avea să se limiteze la finalitatea de mai sus, prin soluţia adoptată prin Decizia nr. 474 din 12 noiembrie 2009 s-a ignorat acest aspect, exagerându-se pretinsa culpă a apelantei-reclamante de a fi lăsat cauza în nelucrare mai mult de 6 luni.
Pe de alta parte, în contextul în care la 29 ianuarie 2009, nu s-a suspendat judecarea apelului, ci doar a "cererii de repunere pe rol" - demers imaginar, deoarece procedura în curs nu a fost declanşata pe aceasta cale. La 12 noiembrie 2009, nu existau premise pentru a se adopta soluţia perimării, ca sancţiune procesuală.
Dosarul era suspendat în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., la stăruinţa SC L.P. SRL -titulara plângerii penale. Iar în al doilea rând, prin incheierea din 29 ianuarie 2009 nu s-a dispus suspendarea judecării apelului. În fine, măsura suspendării cererii de repunere a cauzei pe rol -chiar in condiţiile in care o asemenea cerere nu exista - nu poate fi asimilată sub nicio formă drept cerere de suspendare a judecăţii apelului.
Ca urmare logică si firească, la 12 noiembrie 2009, dosarul cauzei se află în starea de suspendare reglementată de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Or, această modalitate de suspendare nu putea constitui premisa pentru perimarea constatata prin Decizia nr. 474 din 12 noiembrie 2009. În acest sens, este determinantă dispoziţia cuprinsă în art. 250 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia „cursul perimării este suspendat cat timp dăinuieşte suspendarea judecaţii pronunţata de instanţa in cazurile prevăzute de art. 244".
Iar întrucât sancţiunea perimării se intemeiază pe ideea de culpă, se impunea observarea principiului potrivit căruia aceasta nu este prezumată, ci trebuie dovedită.
Dar şi în ipoteza de mai sus, erau de observat şi prevederile art. 248 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora partea nu se socoteşte în vina, când actul de procedura trebuie să fie îndeplinit din oficiu.
Or, în raport de îndrumarea dată prin Decizia de casare, Curtea de Apel avea obligaţia să facă demersuri din oficiu pentru verificarea persistării motivelor de suspendare prevăzute de art. 244 C. proc. civ.
Din examinarea încheierilor pronunţate în perioada octombrie 2008-ianuarie 2009, se poate constata că apelanta, a făcut toate demersurile ce incumbau instanţei, care însă nu s-a declarat lămurită asupra ipotezei pe care a emis-o, nici la dată suspendării „cererii de repunere pe rol".
Făcând abstracţie de lipsa de efecte juridice a suspendării "cererii de repunere pe rol" adoptată prin încheierea din 29 ianuarie 2009, soluţia adoptată este nelegală, iar ca urmare nu putea reprezenta premisa pentru constatarea perimării apelului prin Decizia recurată.
Sancţiunile judiciare de orice fel, şi cu atât mai mult sancţiunea perimării - în raport de consecinţele sale dirimante, nu trebuie să constituie un scop în sine.
Pentru aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de reclamanta SC F. SRL Satu Mare împotriva deciziei comerciale nr. 474 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, se va casa Decizia recurată şi se va trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea discutării cererii de repunere pe rol a apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC F. SRL Satu Mare împotriva deciziei comerciale nr. 474 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea discutării cererii de repunere pe rol a apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3806/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3809/2010. Comercial → |
|---|
