ICCJ. Decizia nr. 3903/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3903/2010
Dosar nr. 1403/1285/2009
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC T.P. SRL Cluj-Napoca a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului C.L. al Municipiului Cluj-Napoca să prelungească contractul de asociere din 18 martie 2004 având ca obiect spaţiul comercial situat în Cluj - Napoca, Str. Eremia Grigorescu, pe o durată de cinci ani şi în subsidiar, obligarea pârâtului la prelungirea contractului de asociere pe o durată de un an.
Prin sentinţa nr. 4569 din 2 noiembrie 2009, Tribunalul Comercial Cluj a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei SC T.P.C. SRL Cluj-Napoca.
În argumentarea soluţiei pronunţate, prima instanţă a reţinut că între părţi a fost încheiat contractul de asociere nr. 286 din 18 martie 2004, prin care pârâtul a pus la dispoziţia reclamantei imobilul situat în Cluj - Napoca, Str. Eremia Grigorescu, cu destinaţia de restaurant. Contractul a fost încheiat pe o durată de maximum cinci ani, existând şi posibilitatea prelungirii prin acordul părţilor, la solicitarea uneia dintre acestea, ce trebuia comunicată cu cel puţin trei luni înainte de expirarea termenului. La data de 26 ianuarie 2009, reclamanta şi-a manifestat intenţia de prelungire a contractului, însă solicitarea acesteia nu a fost aprobată de către pârât, or în situaţia în care pârâtul nu şi-a dat acordul, acesta nu poate fi obligat de către instanţă, deoarece dreptul de proprietate acordă proprietarului unui anumit bun, atributele posesiei, folosinţei şi dispoziţiei.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, care prin decizia nr. 48/2010 din 22 aprilie 2010, a respins apelul reclamantei SC T.P.C. SRL Cluj-Napoca, reţinând în esenţă, că potrivit art. 36 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, Consiliul Local hotărăşte asupra concesionării sau închirierii bunurilor proprietate privată a municipiului, având atribuţii pentru administrarea domeniului public şi privat al acestuia. In exercitarea acestor atribuţii, Consiliul Local este cel care apreciază asupra oportunităţii încheierii acestor contracte, apreciere care nu poate fi substituită prin hotărâre judecătorească.
Împotriva deciziei sus menţionate, a declarat recurs reclamanta SC T.P.C. SRL Cluj-Napoca, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în întregime a deciziei atacate, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
În argumentarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, fiind pronunţată cu greşita interpretare a actelor normative incidente în cauză şi a probelor administrate.
Astfel, a susţinut recurenta că la data preluării imobilului, acesta se afla în stare avansată de degradare, fiind obligată să-l renoveze, cheltuielile fiind suportate integral de către recurentă.
La data de 26 ianuarie 2009, recurenta a formulat cerere către Consiliul Local prin care a solicitat prelungirea contractului de asociere care expira la 18 martie 2009 şi cu toate că în şedinţa Comisiei mixte, s-a constatat că recurenta îndeplineşte toate condiţiile pentru prelungirea contractului, Consiliul Local nu a adoptat o hotărâre în acest sens.
A mai susţinut recurenta că instanţa a reţinut în mod eronat că proiectul de hotărâre din data de 11 iunie 2009 prin care Primarul a propus prelungirea contractului de asociere pentru un an, nu a întrunit numărul de voturi pentru că o parte dintre consilieri au propus prelungirea duratei contractului pe o perioadă de cinci ani.
În opinia recurentei, ambele instanţe au respins acţiunea, fără o analiză temeinică a probelor şi fără a lua în considerare toate aspectele invocate.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Motivul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are de regulă, în vedere, încălcarea legii de drept substanţial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situaţia de fapt dedusă judecăţii sau extinderea normei de drept la situaţii neaplicabile în speţă.
Analizând cererea de recurs în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ., se constată că argumentele aduse nu pot fi încadrate în dispoziţiile legale sus menţionate şi niciunui alt motiv de nelegalitate din cele reglementate în cuprinsul acestui text de lege. In speţă, se constată că recurenta, deşi a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu a dezvoltat nicio critică ce ar putea fi circumscrisă acestui motiv de nelegalitate, iar susţinerile acesteia vizează aspecte ce ţin de stabilirea situaţiei de fapt şi modalitatea de apreciere a probatoriului administrat în cauză, atribut al instanţelor anterioare, ce nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală.
Cu toate acestea, analizând decizia recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., se constată că dezlegarea dată de instanţa de apel s-a fundamentat pe aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 36 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora „în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. c), consiliul local hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, oraşului sau municipiului, după caz, în condiţiile legii ” . Aşa fiind, în mod corect a reţinut instanţa că singurul în măsură să aprecieze asupra oportunităţii încheierii unui contract privitor la bunurile ce aparţin domeniului public sau privat, este Consiliul Local, voinţă ce nu poate fi substituită prin hotărâre judecătorească.
În ceea ce priveşte aspectele legate de investiţiile făcute de reclamantă şi demersurile premergătoare adoptării hotărârii Consiliului Local, pe de o parte, nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat, iar pe de altă parte, sunt lipsite de relevanţă în raport de obiectul cauzei.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, potrivit dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC T.P.C. SRL Cluj-Napoca împotriva Deciziei nr. 48/2010 din 22 aprilie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3902/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3914/2010. Comercial → |
|---|
