ICCJ. Decizia nr. 3900/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3900/2010
Dosar nr.9736/30/2008
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul B.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC I. SA Timişoara şi SC O. SRL Caransebeş, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 august 2007 la B.N.P. - S.N., încheiat între cele două pârâte, având ca obiect imobilul situat în Timişoara, Calea Lipovei.
Prin sentinţa civilă nr. 568 din 9 iunie 2009, Tribunalul Timiş a respins excepţia inadmisibilităţii cererii ca neîntemeiată, a admis excepţia lipsei de interes şi a respins cererea formulată de reclamantul B.V., ca lipsită de interes.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, într-adevăr, principiul relativităţii efectelor contractului prevăzut de art. 973 C. civ. se opune primirii cererii în anularea contractului, formulată de o persoană ce nu este parte contractantă, însă exclusiv în măsura în care se invocă motive de nulitate relativă. Or, în speţă, reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului, cerere ce impune exclusiv probarea interesului terţului în promovarea acţiunii, fiind lipsită de relevanţă lipsa calităţii de parte contractantă, această lipsă neconstituind un fine de neprimire.
Asupra excepţiei lipsei de interes, s-a reţinut că interesul - reprezentând folosul practic urmărit de cel ce a pus în mişcare acţiunea civilă - este o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, impunându-se ca reclamantul să justifice cumulativ interesul legitim, juridic, personal şi direct, născut şi actual. Astfel, se cere ca interesul să fie în legătură cu dreptul subiectiv civil afirmat sau cu situaţia juridică legală pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie, folosul practic să-l vizeze pe cel care recurge la acţiune şi să existe în momentul în care se exercită dreptul la acţiune, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune. Interesul este legitim atunci când se urmăreşte afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes recunoscut de lege şi potrivit scopului economic şi social pentru care a fost recunoscut. Atributul interesului de a fi personal se referă la aceea că folosul practic urmărit prin declanşarea procedurii judiciare trebuie să aparţină celui ce formulează cererea.
Prima instanţă a constatat că s-a solicitat de către reclamant anularea unui contract încheiat între terţe persoane, motivat de faptul că efectele contractului s-ar reflecta şi în patrimoniul său.
De asemenea, instanţa a constatat că în raport de obiectul cererii cu care a fost învestită de către reclamant, precum şi motivarea în fapt a acesteia, nu au fost invocate de către reclamant în mod concret dreptul subiectiv sau interesul recunoscut de lege încălcat şi nici prejudiciul, cert, suferit de către reclamant. Aceasta întrucât, pentru ca interesul reclamantului să aibă caracter personal, este necesară verificarea la momentul introducerii cererii în persoana reclamantului a folosului practic ce rezultă din promovarea prezentei acţiuni, respectiv a apărării de către reclamant a drepturilor lui personale şi a intereselor lui, încălcate prin încheierea contractului, deoarece nu este posibilă protejarea interesului altei persoane prin formularea unei cereri de chemare în judecată şi nici a interesului colectiv, decât cu anumite excepţii, prevăzute de lege, de strictă interpretare şi aplicare.
Or, reclamantul şi-a motivat în fapt cererea prin invocarea drepturilor şi intereselor acţionarilor, exprimate la modul generic, indicând o simplă posibilitate de creştere a valorii acţiunilor ori a profitului societăţii, în ipoteza revenirii imobilului în patrimoniul societăţii vânzătoare, sau eventuale litigii ce ar implica societatea.
Prin urmare, constatând că prin cererea formulată, nu se tinde la apărarea unui interes personal şi actual al reclamantului, prima instanţă a apreciat că acesta nu a justificat în cauză interesul promovării acţiunii.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul B.V., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
În motivarea apelului reclamantul a criticat hotărârea primei instanţe ca fiind netemeinică şi nelegală, arătând că are un interes personal şi actual în promovarea acţiunii, cu motivarea că orice operaţiune întreprinsă de SC I. SA Timişoara se reflectă în patrimoniul societăţii şi în consecinţă în patrimoniul său.
Reclamantul a mai arătat că are interes în promovarea acţiunii pentru că valoarea veniturilor sociale determină valoarea participării la profit care îi revine, că valoarea patrimoniului social determină valoarea acţiunilor pe care le posedă şi că în calitate de acţionar, are interesul legitim ca operaţiunile societăţii comerciale să respecte prevederile legii.
S-a considerat pe de altă parte, că interpretarea instanţei conform căreia folosul practic al promovării acţiunii ar presupune o reflectare directă şi imediată a consecinţelor demersului judiciar în patrimoniul său, este eronată. O astfel de reflectare directă şi imediată se produce în cazul invocării nulităţii relative de către partea interesată care a participat direct la încheierea actului respectiv şi apoi cere anularea lui. În cazul nulităţii absolute, consecinţele nu se produc imediat şi direct în patrimoniul reclamantului dar aceasta nu afectează folosul practic al demersului.
S-a menţionat că indubitabilă este şi existenţa drepturilor subiective apărate de el prin acţiunea promovată.
Prin urmare, drepturile şi interesele invocate de el prin acţiune sunt personale şi actuale, rezultatul demersului judiciar producând efecte în patrimoniul său.
Analizând motivele de apel, instanţa de control judiciar a constatat că, în mod nefondat, prima instanţă a admis excepţia lipsei de interes invocată de pârâta SC I. SA Timişoara, respingând pe acest motiv acţiunea prin care reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din data de 20 august 2007 încheiat între pârâtele SC I. SA Timişoara, în calitate de vânzător şi SC O. SRL Caransebeş, în calitate de cumpărător.
De asemenea, s-a reţinut că în mod eronat, tribunalul a constatat că reclamantul şi-a motivat în fapt cererea prin invocarea drepturilor şi intereselor acţionarilor exprimate la modul generic, indicând o simplă posibilitate de creştere a valorii acţiunilor ori a profitului societăţii, în ipoteza revenirii imobilului în patrimoniul societăţii vânzătoare, sau eventualele litigii ce ar implica societatea.
Curtea a reţinut că prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din data de 20 august 2007 şi fiind vorba de nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, orice persoană interesată poate să o invoce.
Conform structurii acţionariatului, reclamantul B.V. deţine aproape 4% din capitalul social al SC I. SA Timişoara şi ca urmare a acestui fapt, modificările patrimoniului societăţii îl afectează şi pe reclamant. Orice operaţiune întreprinsă de SC I. SA Timişoara se reflectă în patrimoniul societăţii şi în consecinţă, şi în patrimoniul reclamantului.
S-a mai reţinut că reclamantul are interes în promovarea acţiunii, întrucât valoarea veniturilor sociale determină valoarea participării la profitul care-i revine acestuia, iar valoarea patrimoniului social determină valoarea acţiunilor pe care reclamantul le posedă. în calitate de acţionar, reclamantul are interesul ca operaţiunile societăţii pârâte să se încadreze în dispoziţiile legale.
În consecinţă, drepturile şi interesele invocate de reclamant prin cererea formulată sunt personale şi actuale, rezultatul demersului judiciar producând efecte în patrimoniul reclamantului.
Prin admiterea excepţiei lipsei de interes a reclamantului şi respingerea acţiunii pe acest motiv, prima instanţă nu a rezolvat fondul cauzei, astfel încât, faţă de cele reţinute, prin decizia nr. 178 din 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a admis apelul reclamantului, a desfiinţat hotărârea apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta SC I. SA Timişoara, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului reclamantului şi menţinerea sentinţei primei instanţe, ca fiind temeinică şi legală.
În argumentarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta a susţinut că instanţa nu a arătat în ce măsură reclamantul a demonstrat existenţa interesului său personal, legitim, născut, direct şi actual, fiind vorba despre un posibil interes general al acţionarilor, nedemonstrat. A mai susţinut recurenta ca reclamantul nu a fost afectat în mod concret, în nici un fel, de modificările intervenite în patrimoniul societăţii, ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în sensul că perfectarea actului nu determină implicit creşterea sau scăderea valorii acţiunilor.
S-a mai susţinut că în situaţia în care s-ar dispune anularea contractului de vânzare-cumpărare, intimatul nu ar dobândi un folos imediat sau mediat, în sensul că nu se va schimba statutul său personal sau patrimonial, astfel încât nu justifică vreun interes personal în promovarea acţiunii sale.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Motivul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează nelegalitatea unei hotărâri atunci când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Din argumentarea recursului, se observă că, deşi recurenta a invocat motivul de nelegalitate sus menţionat, prin criticile formulate nu a dezvoltat niciuna din cele două ipoteze prevăzute de textul legal, astfel încât să poată fi realizat controlul de legalitate.
Cu toate acestea, analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, se constată că dezlegarea dată de instanţa de apel s-a fundamentat pe corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză. Astfel, în mod corect s-a reţinut că obiectul cauzei îl constituie constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, situaţie în care orice persoană interesată poate formula o asemenea acţiune. Mai mult, având în vedere că reclamantul are calitatea de acţionar al recurentei, orice operaţiune întreprinsă de societate se reflectă în patrimoniul acesteia şi implicit în patrimoniul intimatului-reclamant.
Este adevărat că una dintre condiţiile pentru promovarea acţiunii în justiţie este aceea ca partea care a formulat cererea, să justifice un interes personal, legitim, născut şi actual. Astfel, persoana care se adresează instanţei, trebuie să justifice interesul în exercitarea demersului său, respectiv necesitatea practică a acţiunii, în sensul că în lipsa exercitării acesteia, s-ar expune unui prejudiciu.
Aşa fiind, în mod corect s-a constatat că reclamantul are interes în promovarea acţiunii, în condiţiile în care valoarea patrimoniului societăţii determină valoarea acţiunilor acestuia, interesul fiind astfel atât personal, cât şi legitim, născut şi actual. In strânsă legătură cu cele reţinute anterior, este de observat că deşi demersul reclamantului poate profita şi celorlalţi acţionari, aceasta nu este de natură a conduce la ideea că se afirmă un interes colectiv, reclamantul urmărind apărarea drepturilor şi intereselor sale personale.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtei SC I. SA Timişoara, ca nefondat. în temeiul dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant B.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC I. SA Timişoara, împotriva deciziei nr.178 din 10 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială.
Obligă recurenta la 5.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant B.V.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3842/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3901/2010. Comercial → |
|---|
