ICCJ. Decizia nr. 3964/2010. Comercial
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3964/2010
Dosar nr. 2382/54/2080
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2010
Asupra perimării recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că, recursul declarat de reclamantul T.A. împotriva Deciziei nr. 68 din 1 aprilie 2009, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a fost suspendat la data de 10 decembrie 2009, în baza disp. art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi de la această dată până astăzi, a rămas în nelucrare din vina părţilor, neefectuându-se nici un act de procedură în vederea reluării judecăţii.
Potrivit disp. art. 248 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., perimarea operează asupra unei cereri de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare, chiar şi împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de 6 luni în materie comercială.
Aşa fiind, pentru a opera această sancţiune procedurală, trebuie analizată îndeplinirea cerinţelor art. 248 C. proc. civ. şi în acest sens, se constată că Înalta Curte a fost învestită cu soluţionarea recursului, iar după suspendarea judecăţii pricinii, cauza a rămas în nelucrare timp de şase luni. Totodată, se constată că, înainte de împlinirea acestui termen, nu s-a cerut de către părţile în proces, reluarea judecăţii şi nici nu au fost invocate motive de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare.
În speţă, la termenul din data de 10 decembrie 2009, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că nici una dintre părţi nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu a cerut judecarea cauzei în lipsă, a dispus suspendarea judecării recursului, care a rămas în nelucrare, până la data de 29 iunie 2010, când s-a stabilit termen de judecată, potrivit disp. art. 252 C. proc. civ., care statuează că, perimarea se constată la cerere sau din oficiu.
Pe cale de consecinţă, faţă de cele ce preced, Înalta Curte a constatat perimarea recursului, în baza disp. art. 248 alin. (1) şi (3) raportat la disp. 252 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamantul T.A. împotriva Deciziei nr. 68 din 1 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 3963/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3968/2010. Comercial → |
---|