ICCJ. Decizia nr. 3972/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3972/2010
Dosar nr. 30/1259/2009
Şedinţa publică de Ia 18 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 11 martie 2008 sub nr. 2355/280/2008, pe rolul Judecătoriei Piteşti, reclamanta SC A.T.A. SA Bucureşti, prin sucursala sa din Piteşti, a chemat în judecată pârâţii N.I., N.O.G. şi SC C.F.T. SRL, solicitând instanţei să constate starea de insolvabilitate a pârâtului N.I. şi inopozabilitatea faţă de reclamantă a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate, prin care N.I. a înstrăinat către ceilalţi doi pârâţi mai multe bunuri imobile, să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu consecinţa întoarcerii bunurilor imobile înstrăinate în patrimoniul pârâtului N.I., în vederea recuperării creanţei pe care reclamanta o are împotriva acestuia, cu obligarea pârâtului N.I. la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, SC A.T.A. SA Bucureşti, sucursala Piteşti a arătat că, la doar câteva zile de la încheierea unui contract de asigurare de bunuri, cu pârâtul N.I., acesta a reclamat producerea unui incendiu - riscul asigurat, drept pentru care, l-a despăgubit pe pârât, achitându-i suma de 110.279,78 lei. Ulterior, constatându-se că acesta este vinovat de paguba produsă, întrucât nu a permis echipei de pompieri militari să intervină pentru stingerea incendiului, reclamanta a solicitat în justiţie obligarea pârâtului la restituirea despăgubirilor. Litigiul a fost soluţionat irevocabil, în sensul obligării pârâtului N.I. la restituirea sumei de 110.279,78 lei, la plata dobânzii legale calculate la această sumă începând cu data de 12 iulie 2005 până la achitarea debitului, precum şi la achitarea cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3.657,80 lei, ocazionate de derularea procesului, în baza Deciziei nr. 15/ A-C din 06 februarie 2007 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti.
Reclamanta a mai arătat că, ulterior pronunţării hotărârii mai sus menţionate şi după somarea pârâtului N.I. prin executorul judecătoresc, acesta şi-a înstrăinat bunurile, în frauda intereselor reclamantei-creditoare, cumpărători fiind fiul său - pârâtul N.O.G. - şi societatea comercială ai cărei asociaţi sunt pârâtul N.I. (care este şi administrator) şi soţia lui, invocând existenţa fraudei la încheierea actelor juridice de vânzare-cumpărare, ca şi condiţie necesară pentru promovarea acţiunii pauliene.
Judecătoria Piteşti, instanţa învestită iniţial cu judecarea pricinii, prin sentinţa civilă nr. 28935 din 15 mai 2008, şi-a declinat competenţa materială în favoarea Tribunalului Comercial Argeş, reţinând că, acţiunea are caracter comercial, întrucât a fost formulată de către un comerciant şi urmăreşte desfiinţarea unei vânzări-cumpărări realizate de un alt comerciant, respectiv că este o acţiune neevaluabilă în bani.
Hotărârea a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 1530/2008 pronunţată de Tribunalul Argeş, în care s-a reţinut caracterul comercial al cererii şi în considerarea legăturii cu acţiunea în regres promovată de reclamantă împotriva pârâtului N.I. pentru recuperarea despăgubirii plătite în temeiul contractului de asigurare, acţiune despre care, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a stabilit că are natură comercială prin decizia în nr. XXIII/2006, pronunţată în recurs în interesul legii.
După declinare, cauza a format obiectul Dosarului nr. 30/1259/2009, pe rolul Tribunalul Comercial Argeş, şi a fost soluţionată în primă instanţă, prin sentinţa nr. 1260/ C din 02 decembrie 2009, în sensul respingerii cererii reclamantei ca inadmisibilă, cu motivarea că bunurile, obiect al celor trei contracte de vânzare-cumpărare au fost bunuri comune, dobândite de pârâtul N.I. în timpul căsătoriei cu N.G., care figura în contracte în calitate de vânzător, însă aceasta din urmă nu a fost chemată în judecată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, a formulat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că prima instanţă şi-a întemeiat soluţia pe dispoziţiile art. 976 C. civ., care fac trimitere la alte dispoziţii ale Codului civil: „Despre succesiuni” - art. 650-799 şi „Despre contractul de căsătorie şi despre drepturile respective ale soţilor ” - art. 1223-1232, actualmente abrogate prin Decretul nr. 32/1954, ceea ce lipseşte de conţinut prevederile art. 976 C. civ.
Prin decizia nr. 19/ A-C din 04 martie 2008, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins calea ordinară de atac, apreciind că prima instanţă a dat o corectă rezolvare cauzei şi că în sarcina reclamantei incumba obligaţia de a stabili cadrul procesual astfel încât să permită tuturor părţilor ale căror drepturi sunt deduse judecăţii să îşi poată exercita dreptul la apărare. Astfel, s-a reţinut că, întrucât dreptul de proprietate asupra imobilelor înstrăinate prin contractele de vânzare-cumpărare contestate era deţinut în devălmăşie de soţii N., care figurau în calitate de vânzători, trebuia chemată în judecată şi soţia pârâtului N.I., N.G. deoarece, proprietatea devălmaşă presupune că dreptul de proprietate al fiecăruia dintre codevălmaşi se regăseşte în fiecare parte a bunurilor, tară a fi determinată cota drepturilor fiecăruia dintre soţi şi cu atât mai puţin partea din bunuri ce ar reveni exclusiv fiecăruia, astfel încât, orice discuţie purtând asupra bunurilor respective şi orice contestaţie vizând vânzarea acestora este de natură să afecteze şi drepturile vânzătoarei N.G.
Referitor la incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 976 C. civ., instanţa de apel a apreciat ca fiind corectă reţinerea lor de către prima instanţă, câtă vreme regulile, la care face trimitere textul respectiv, în privinţa drepturilor soţilor, se regăsesc în prezent în C. fam. - Titlul I, capitolul 3, secţiunea a II-a.
Împotriva Deciziei nr. 19/ A-C din 04 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A.T.A. SA Bucureşti, sucursala Piteşti, solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în fond şi în apel, cu trimiterea cauzei la Tribunalul Comercial Argeş pentru judecarea fondului, invocând drept motiv de nelegalitate motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În susţinerea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că, soluţia instanţelor inferioare, de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, se bazează pe interpretarea eronată dată de acestea dispoziţiilor art. 976 C. civ., care prevăd: „Cu toate aceste, (creditorii) sunt datori, pentru drepturile enunţate la titlul succesiunii, acela al contractelor de maritaj si drepturilor respective ale soţilor, sa se conformeze cu regulile cuprinse într-însele.”
Reclamanta a susţinut că, textul legal evocat este lipsit de conţinut şi eficienţă ca urmare a abrogării normelor la care face trimitere, respectiv, cele cuprinse în Cartea a III Titlul IV - Despre contractul de căsătorie şi despre drepturile respective ale soţilor (art. 1223-1232), prin dispoziţiile art. 49 al Decretului nr. 32/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, cu consecinţa firească: imposibilitatea aplicării la speţa dedusa judecaţii.
Referitor la argumentul instanţei de apel în justificarea aplicabilităţii în speţă a dispoziţiilor art. 976 C. civ., argument constând în aceea că, textul legal, face trimitere la reglementările privind drepturile soţilor ce se regăsesc în C. fam., SC A.T.A. SA Bucureşti, sucursala Piteşti a arătat că este absurd şi că, este de asemenea greu de imaginat ca legiuitorul de la 1864 să fi avut in vedere prevederi legale ce urmau a se adopta 90 de ani mai târziu.
Asupra lezării drepturilor şi intereselor vânzătoarei N.G. reţinute în considerentele deciziei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, reclamanta a apreciat-o ca nefiind susţinută în raport de consecinţele admiterii acţiunii pauliene, al cărei efect principal a susţinut că ar fi inopozabilitatea actului fraudulos atacat, care nu este anulat, ci ar continua să existe şi să îşi producă efectele, fiind valabil încheiat, valoarea înstrăinată de vânzători neîntorcându-se în patrimoniul acestora, fiind definitiv înstrăinată din punctul de vedere al acestora.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente :
Referitor la susţinerea reclamantei, în sensul că dispoziţiile art. 976 C. civ. ar fi inoperante pentru că ar trimite la texte legale actualmente abrogate, ceea ce le-ar lipsi de eficienţă, apreciază că este o susţinere lipsită de pertinenţă, în contextul în care, norma legală invocată este o normă în vigoare, neabrogată nici expres şi nici tacit, prin cădere în desuetudine.
De asemenea, apreciază ca fiind corectă interpretarea instanţei de apel care a arătat că norma îşi găseşte aplicabilitatea în speţă, prin raportare la dispoziţiile art. 973 C. civ., potrivit cărora: „convenţiile n-au efect decât între părţile contractante ” şi că, regulile la care face trimitere textul respectiv, în privinţa drepturilor soţilor, se regăsesc în prezent în C. fam. - Titlul I, Capitolul 3, Secţiunea a II-a - Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor - care, în art. 30 statuează că: „bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune; orice convenţie contrară este nulă.”
Totodată, reţine că reclamanta se află într-o eroare gravă în ceea ce priveşte efectele acţiunii revocatorii (pauliene), care aşa cum o recomandă însăşi denumirea, tinde la revocarea, desfiinţarea actelor pretins frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorului. Astfel, jurisprudenţa şi doctrina au stabilit unanim, că, acţiunea pauliană are, în principal, efectul de a atrage revocarea actului fraudulos care, astfel, nu va mai putea ti considerat inopozabil creditorului şi acesta va putea urmări bunul, obiect al acelui act. Efectul acţiunii revocatorii se mărgineşte la repararea prejudiciului suferit de creditor, terţul putând oferi creditorului suma necesară stingerii pretenţiei sale, păstrând astfel bunul respectiv, având acţiune în garanţie sau în regres împotriva de debitorului.
De altfel, reclamanta însăşi solicită, în chiar petitul cererii de chemare în judecată, repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actelor a căror revocare o solicită, ca şi consecinţă a revocării, situaţie în care, susţinerile sale în sensul că, acţiunea pauliană nu ar avea ca efect întoarcerea bunului în patrimoniul debitorului sunt apreciate ca afirmaţii superflue, făcute pro causa.
În contextul celor mai sus expuse, lezarea drepturilor şi intereselor vânzătoarei codevălmaşe N.G., se conturează ca fiind evidentă, în contextul nechemării ei să participe la derularea unui litigiu prin care se tinde la desfiinţarea unor acte de dispoziţie, la încheierea cărora a fost parte şi prin care s-au transmis drepturi al căror titular era., soluţia instanţelor inferioare fiind justă sub acest aspect, iar o soluţie contrară ar fi încălcat dreptul acesteia la apărare, drept consfinţit atât de legislaţia în vigoare, de Constituţia României cât şi de prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Potrivit principiului disponibilităţii, care statuează că reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual, Înalta Curte apreciază că era la latitudinea reclamantei să introducă în cauză vânzătoarea şi că, prin criticile formulate, îşi invocă practic propria culpă.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta SC A.T.A. SA Bucureşti, sucursala Piteşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.T.A. SA Bucureşti, sucursala Piteşti împotriva Deciziei nr. 19/ A-C din 04 martie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi din 18 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3968/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3976/2010. Comercial → |
|---|
