ICCJ. Decizia nr. 3968/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3968/2010
Dosar nr. 9435/1/2008
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 16 aprilie 2007, reclamanta SC L.C.O.C. SRL Arad, a promovat pe rolul Tribunalului Arad, secţia comercială şi contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâta SC E.P. SRL Piteşti, o acţiune, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 948 C. civ., prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 01 iunie 2006, pretins încheiat între părţi, pentru lipsa consimţământului reprezentantului său legal la perfectarea acestuia.
În motivare a arătat, că în luna martie 2007, a primit din partea pârâtei o convocare pentru data de 17 aprilie 2007, în vederea concilierii pe cale amiabilă a unui presupus litigiu având ca obiect pretenţii în sumă de 631.916,95 lei, reprezentând penalităţi de întârziere pentru neplata la termen a unui debit în valoare de 985.707,35 lei, rezultând din mai sus menţionatul contract de vânzare - cumpărare. Despre contractul de vânzare-cumpărare din 01 iunie 2006, reclamanta afirmă că acest înscris constituie un fals, deoarece, nu a existat niciodată acordul său pentru încheierea acestuia, semnătura aplicată pe contract în dreptul denumirii societăţii, fiind o imitaţie a semnăturii administratorului, iar despre ştampila aplicată, susţine că seamănă cu ştampila sa, însă nu a fost aplicată de reprezentantul său.
Reclamanta a mai precizat în petitul acţiunii că, Tribunalul Arad este instanţa competentă să soluţioneze cauza, în considerarea dispoziţiilor art. 2 pct. 1 C. proc. civ., în raport de natura cererii, care este una neevaluabilă în bani şi de obiectul său - constatarea nulităţii unui contract, norme care, coroborate cu art. 3434 alin. (2) lit. b) C. proc. civ., atrag competenţa instanţei de drept comun, ca şi consecinţă a ineficientei clauzei compromisorii înserate în art. IX.2 din economia contractului, clauza arbitrală fiind nulă pentru aceleaşi argumente, invocate în argumentarea nulităţii întregului contract.
Prin întâmpinarea depusă la termenul din data de 15 mai 2007, pârâta SC E.P. SRL Piteşti a invocat excepţia necompetenţei materiale Tribunalului Arad, întemeiată pe prevederile art. IX.2 din contract, solicitând declinarea către Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Argeş, şi excepţia prematurităţii promovării acţiunii.
Cauza a format obiectul Dosarului nr. 1724/108/2007, pe rolul Tribunalului Arad, secţia comercială şi contencios administrativ, care prin Sentinţa comercială nr. 1886 din 26 iunie 2007 a declinat competenţa de soluţionare a litigiului, în favoarea Tribunalului Argeş, apreciind că sunt incidente în speţă dispoziţiile art. 7 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva hotărârii mai sus amintite a declarat recurs reclamanta SC L.C.O.C. SRL Arad, criticând-o pentru aplicarea greşită a normelor legale în materia competenţei, susţinând că, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 13 pct. 1 C. proc. civ.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 1094 din 2 octombrie 2007, a admis recursul, a casat hotărârea instanţei de fond şi a trimis cauza spre soluţionare aceleiaşi instanţe, Tribunalul Arad, secţia comercială şi contencios administrativ.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că - în speţă, sentinţa atacată a fost pronunţată de tribunal cu încălcarea principiului contradictorialităţii, al dreptului la apărare şi al disponibilităţii părţilor în procesul civil, ceea ce atrage nulitatea acesteia.
Soluţia Curţii de Apel s-a întemeiat pe faptul că, Tribunalul Arad, încălcând principiile - susmenţionate, a dispus trimiterea cauzei, spre competentă soluţionare Tribunalului Argeş, pentru un motiv care nu a fost pus în discuţia părţilor, întrucât, în şedinţa de dezbateri din 26 iunie 2007, când s-au pus concluzii pe excepţiile ridicate de pârâtă, nu a pus în discuţia părţilor şi nici nu a invocat din oficiu, necompetenţa sa teritorială în soluţionarea litigiului.
Curtea a consemnat că, norma cuprinsă în art. 5 C. proc. civ., care stabileşte competenţa teritorială a instanţei de la domiciliul pârâtului, nu este absolută, ci relativă, norma juridică incidenţă având caracter dispozitiv şi pe cale de consecinţă, numai pârâta putea invoca încălcarea unei astfel de norme, instanţa, neputându-şi declina din oficiu competenţa.
Prin sentinţa civilă nr. 392 din 26 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 1724.1/108/2007, în fond după casare, a fost admisă acţiunea reclamantei SC L.C.O.C. SRL Arad, împotriva pârâtei SC E.P. SRL Piteşti, a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 01 iunie 2006 şi obligată pârâta la plata sumei de 3.103,45 lei reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, între părţi s-au derulat relaţii comerciale având ca obiect vânzarea-cumpărarea reciprocă de produse petroliere, că pe parcursul derulării acestor relaţii comerciale între părţi au apărut neînţelegeri determinate de împrejurarea că, reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale privind plata la termen a contravalorii produselor livrate de către pârâtă, sens în care, între părţi s-a purtat un litigiu arbitrai soluţionat prin hotărârea arbitrală nr.7 din 16 noiembrie 2007 a Curţii de Arbitraj Comercial din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Argeş în Dosar nr. 7/A/2007, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia nulităţii contractului de vânzare cumpărare din 1 iunie 2006 şi admisă în parte acţiunea SC E.P. SRL Piteşti împotriva SC L.C.O.C. SRL Păuliş, aceasta din urmă fiind obligată la plata sumei de 428.319 lei cu titlu de penalităţi de întârziere la plata preţului către pârâtă.
Administrând în cadrul probatoriului o expertiză grafoscopică, instanţa de fond a reţinut că, potrivit raportului de expertiză criminalistică din 15 februarie 2008, întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean Timişoara, semnătura de la poziţia cumpărător de pe actul intitulat Contract de vânzare cumpărare din 1 iunie 2006, încheiat între părţi, nu aparţine numitului L.L., concluzii necontestate de pârâtă, pe care le-a coroborat cu faptul că, aceasta din urmă nu a dovedit că pentru semnarea contractului ar fi fost mandatat vreun alt reprezentant al societăţii reclamante.
Urmare a celor consemnate, instanţa de fond a constatat că actul intitulat contract de vânzare-cumpărare din 1 iunie 2006 este lovit de nulitate deoarece acesta a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor art. 948 C. civ., care se referă la condiţiile esenţiale pentru validitatea convenţiilor, deoarece reclamanta nu şi-a dat consimţământul valabil la încheierea lui, nesemnând contractul.
Faţă de această împrejurare necontestată, prima instanţa a apreciat ca fiind lipsite de relevanţă susţinerile pârâtei, formulate în apărare, potrivit cărora contractul a fost deja executat în privinţa livrării produselor contractate, şi că pe contract se află aplicată ştampila societăţii reclamante, şi ca atare acesteia îi aparţine culpa privind neexprimarea, în condiţii legale, a consimţământului valabil al societăţii reclamante.
Totodată, tribunalul a apreciat că, deşi între părţi au existat raporturi comerciale stabilite prin acordul de voinţă al părţilor, inclusiv al reclamantei, litigiul vizează constatarea neîndeplinirii condiţiilor esenţiale de validitate pentru contractul din 1 iunie 2006, iar nu pentru raporturile contractuale dintre părţi, iar pe de altă parte, consimţământul valabil al reclamantei la încheierea contractului nu a putut fi reţinut ca fiind exprimat prin aplicarea ştampilei, ci doar prin semnătura reprezentantului legal, argumente pentru care a admis acţiunea reclamantei.
Împotriva Sentinţei civile nr. 392 din 26 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 1724.1/108/2007, a declarat apel pârâtă SC E.P. SRL Piteşti, solicitând admiterea acestuia, iar pe fond, în principal casarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre competentă judecare Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Argeş, iar în subsidiar, respingerea acţiunii promovate de reclamantă.
Motivele de critică susţinute în instanţa de apel au vizat următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1094/2007, Curtea de Apel Timişoara nu ar fi stabilit competenţa materială a Tribunalului Arad în soluţionarea pe fond a cauzei, ci doar ar fi trimis cauza spre soluţionare în întregul ei, întrucât, peste ceea ce a fost solicitat de către pârâtă, ar fi stabilit competenţa teritorială în sarcina unei alte instanţe de judecată. Motivat de această susţinere a considerat că, instanţa de fond, cu ocazia rejudecării, trebuia şi avea obligaţia să se pronunţe asupra tuturor capetelor de cerere formulate de reclamantă, precum şi asupra tuturor excepţiilor invocate de părţi, inclusiv asupra excepţiilor sale din întâmpinare, ceea ce nu a făcut, fapt pentru care, a solicitat casarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Argeş.
Pârâta a reluat susţinerile din întâmpinarea depusă în primul ciclu procesual asupra excepţiei de necompetenţă materială a instanţei de fond, întemeiate pe clauza cuprinsă în art. IX.2 din contractul de vânzare-cumpărare.
Referitor la faptul că, semnătura existentă pe contractul de vânzare-cumpărare din 1 iunie 2006 în dreptul cumpărătorului, nu ar aparţine administratorului SC L.C.O.C. SRL - numitul L.L., fiind vorba de inexistenţa consimţământului persoanei juridice, viciu care atrage nulitatea absolută a contractului, pârâta a învederat că, acordul, consimţământul unei persoane juridice se apreciază, nu doar în funcţie de semnătura persoanei semnatare a actului juridic şi în principal după ştampila societăţii comerciale respective, acesta fiind elementul de identificare principal al unei societăţi comerciale române, arătând că reclamanta nu a contestat niciodată valabilitatea ştampilei SC L.C.O.C. SRL, aplicată pe acest contract de vânzare cumpărare, caz în care, în speţa de faţă, s-ar regăsi consimţământul valabil exprimat al persoanei juridice semnatare, prevederile Legii nr. 31/1990, republicată fiind foarte clare în ceea ce priveşte situaţia încălcării drepturilor de administrare ale administratorului societăţii, iar faptul că reclamanta a derulat operaţiuni comerciale în baza acestui contract de vânzare-cumpărare, nu ar face altceva, decât să întărească susţinerile pârâtei-apelante în ceea ce priveşte valabilitatea consimţământului exprimat.
Pârâta a susţinut şi că, reclamanta a avut cunoştinţă despre existenţa acestui contract, afirmaţia acesteia, precum că, ar fi aflat , abia în luna martie 2007, cu ocazia comunicării convocării la conciliere, fiind falsă şi mincinoasă, fapt dovedit, în opinia sa, de procedura executării silite începute împotriva reclamantei la începutul anului 2007, procedură, în cursul căreia s-au recuperat debite generate de executarea acestui contract de vânzare-cumpărare.
Referitor la reprezentarea societăţii reclamante, a arătat că, apreciază ca fiind culpa administratorului SC L.C.O.C. SRL faptul că, acest contract a fost semnat de către o altă persoană, decât reprezentantul legal, aspect, în raport de care a menţionat două aspecte importante:
- reclamanta încerca să facă abuz de drept şi să îşi invoce propria culpă pentru a obţine nulitatea unui act juridic recunoscut de către aceasta;
- în situaţia actelor juridice ale unei societăţi comerciale semnate de către persoane din societatea respectivă, altele decât administratorul societăţii şi tară a avea delegat dreptul de reprezentare, Legea 31/1990 republicată, nu prevede nulitatea acestor acte în situaţia în care, actul respectiv a fost executat de bună voie de către cealaltă parte şi s-au produs efecte juridice.
În asemenea situaţii, pârâta a susţinut că, legiuitorul dă posibilitatea societăţii respective, prin administratorul său, să tragă la răspundere persoana vinovată de semnarea unui act fără a avea drept de reprezentare şi să îşi recupereze prejudiciul suferit de la aceasta.
În drept, a invocat dispoziţiile Legii nr. 31/1990 republicată, ale Codului civil şi Codului de procedură civilă.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamanta SC L.C.O.C. SRL a solicitat respingerea apelului şi menţinerea sentinţei apelate ca fiind temeinică şi legală, cu cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Timişoara, învestită cu judecarea apelului, prin Decizia nr. 161/ A din 22 septembrie 2008, a respins apelul declarat de pârâta SC E.P. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 392 din 26 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 1274.1/108/2007, în contradictoriu cu reclamanta SC L.C.O.C. SRL şi a obligat apelanta să plătească intimatei SC L.C.O.C. SRL suma de 2.380 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
1. În ceea ce priveşte pretinsa nepronunţare a instanţei de fond asupra excepţiei necompetenţei sale materiale, Curtea a respins această critică, având în vedere că, apelanta, deşi a beneficiat în mod constant de serviciile de specialitate ale unui avocat, nu a invocat această excepţie pe toată durata judecăţii pe fond a pricinii, nici în concluziile scrise şi nici în cuvântul pe fond, pe cale de consecinţă, Curtea, ca instanţă investită cu o cale devolutivă de atac, a apreciat că nu se poate imputa instanţei de fond această susţinere şi că, în mod corect, s-a apreciat de prima instanţă că este competentă să soluţioneze litigiul.
Pe fond, s-a reţinut că între părţi s-au derulat relaţii comerciale având ca obiect vânzarea-cumpărarea de produse petroliere, că pe parcursul derulării acestor relaţii comerciale, au apărut neînţelegeri determinate de împrejurarea că, reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale privind plata la termen a contravalorii produselor livrate de către pârâtă, sens în care, între părţi s-a purtat un litigiu arbitrai soluţionat prin hotărârea arbitrală nr. 7 din 16 noiembrie 2007 a Curţii de Arbitraj Comercial din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Argeş în Dosar nr. 7/A/2007, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia nulităţii contractului de vânzare cumpărare 1 iunie 2006 şi admisă în parte acţiunea SC E.P. SRL Piteşti împotriva SC L.C.O.C. SRL Păuliş, aceasta din urmă fiind obligată la plata sumei de 428.319 lei cu titlu de penalităţi de întârziere la plata preţului către pârâtă.
Pentru considerente ce nu au putut fi avute în vedere de instanţa de fond, în cauză neoperând excepţia puterii lucrului judecat, instanţa arbitrală a respins cererea privind efectuarea unei expertize grafologice asupra semnăturii reprezentantului legal al reclamantei.
Judecând fondul cauzei, prima instanţă a administrat proba, constatându-se că, semnătura de la poziţia cumpărător de pe actul intitulat contract de vânzare-cumpărare din 1 iunie 2006, încheiat între părţi, nu aparţine numitului L.L., iar faţă de aceste concluzii ale raportului de expertiză ce nu au fost contestate şi văzând că pârâta nu a susţinut, şi cu atât mai puţin nici nu a dovedit că pentru semnarea contractului ar fi fost mandatat vreun alt reprezentant al societăţii reclamante, instanţa de fond a constatat că actul intitulat contract de vânzare-cumpărare din 1 iunie 2006 este lovit de nulitate deoarece acesta a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor art. 948 C. civ., întrucât reclamanta nu şi-a exprimat în mod valabil consimţământul la încheierea lui, nesemnând contractul.
De asemenea, a mai reţinut ca fiind necontestată această chestiune, astfel că, instanţa a apreciat ca fiind lipsite de relevanţă susţinerile pârâtului formulate în apărare potrivit cărora contractul a fost deja executat în privinţa livrării produselor contractate, şi că pe contract se află aplicată ştampila societăţii reclamante, şi ca atare acesteia îi aparţine culpa privind neexprimarea, în condiţii legale, a consimţământului valabil al societăţii reclamante.
2. Chiar dacă între părţi au existat raporturi comerciale stabilite prin acordul de voinţă al părţilor, inclusiv al reclamantei, litigiul vizează constatarea neîndeplinirii condiţiilor esenţiale de validitate pentru contractul din 1 iunie 2006, iar nu raporturile contractuale dintre părţi, iar pe de altă parte, consimţământul valabil al reclamantei la încheierea contractului nu s-a putut reţine a fi fost exprimat prin aplicarea ştampilei, ci doar prin semnătura reprezentantului legal. Conform uzanţelor, comercianţii nu sunt ţinuţi de semnarea unui contract pentru a derula relaţii comerciale, însă, atunci când se încheie un astfel de script, a cărui valoare concretizează acordul de voinţă al părţilor, toţi semnatarii trebuie saşi manifeste valabil consimţământul, fapt nerealizat în speţă.
Curtea, a respins apelul apreciind că, în cadrul judecăţii în calea de atac, pârâta nu a dovedit contrariul celor reţinute de instanţa de fond, neproducând dovezi din care să rezulte motive de anulare, schimbare sau desfiinţare a sentinţei criticate, raportat la aspectele de fapt şi de drept mai sus menţionate, fapt pentru care a menţinut hotărârea primei instanţe.
Împotriva Deciziei nr. 161/ A din 22 septembrie 2008 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a declarat recurs pârâta SC E.P. SRL Piteşti, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin cererea de recurs formulată şi prin concluziile puse, prin apărător, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pârâta SC L.C.O.C. SRL Piteşti a solicitat admiterea recursului, urmată de modificarea deciziei recurate, respectiv casarea Sentinţei civile nr. 392 din 26 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia comercială şi contencios administrativ, şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Argeş, în principal şi, în subsidiar respingerea acţiunii promovate de reclamantă, cu cheltuieli de judecată în ambele instanţe.
Motivele de recurs invocate de pârâtă, reiterează practic, integral critici le formulate în faţa instanţei de apel şi se referă la următoarele aspecte:
1. Nepronunţarea instanţei de fond asupra excepţiei necompetenţei materiale, pe care pârâta a invocat-o prin întâmpinarea depusă la Tribunalul Arad, în Dosarul nr. 1724/108/2007;
2. Aprecierea eronată de către instanţele de fond şi apel a probatoriilor administrate în ceea ce priveşte manifestarea valabilă a consimţământului persoanei juridice la încheierea actului juridic, despre care susţine, că in speţă, a fost valabil exprimat prin simpla aplicare a ştampilei, ca element de identificare al societăţii, pe înscrisul ce consemnează convenţia părţilor, semnătura altei persoane decât cea a reprezentantului societăţii cocontractante, nefiind de natură să atragă nulitatea actului;
3. Interpretarea greşită a situaţiei privind reprezentarea societăţii reclamante la încheierea prin corespondenţă a contractului de vânzare-cumpărare din 1 iunie 2006, despre care afirmă că : "încearcă să facă abuz la lege şi să îşi invoce propria culpă”, arătând totodată că: „în situaţia actelor juridice ale unei societăţi comerciale semnate de către persoane din societatea respectivă, altele decât administratorul societăţii şi fără a avea delegat dreptul de reprezentare, Legea 31/1990 republicată, nu prevede nulitatea acestor acte în situaţia în care, actul respectiv a fost executat de bună voie de către cealaltă parte şi s-au produs efecte juridice.”
Pe fond, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta SC L.C.O.C. SRL Piteşti, pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de critică, potrivit căruia, pârâta susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei necompetenţei materiale, pe care a invocat-o prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că, în raport de dispoziţiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ., în mod corect Curtea de Apel Timişoara a respins această critică, reţinând că nu se poate imputa instanţei de fond această susţinere, în contextul în care, pârâta, deşi a beneficiat în mod constant de serviciile de specialitate ale unui avocat, nu a invocat această excepţie pe toată durata judecăţii pe fond a pricinii, nici în concluziile scrise şi nici în cuvântul pe fond.
Soluţia este justă şi din perspectiva faptului că, pârâta nu a atacat Sentinţa comercială nr. 1886 din 26 iunie 2007, prin care Tribunalul Arad, secţia comercială şi contencios administrativ, i-a respins această excepţie, hotărârea devenind irevocabilă prin soluţionarea recursului reclamantei prin Decizia Civilă nr. 1094 din 2 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, soluţia dată excepţiei de necompetenţă materială a Tribunalului Arad şi cererii de declinare a judecăţii cauzei în favoarea Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Argeş, intrând astfel, în ceea ce o priveşte pe pârâtă, în puterea lucrului judecat.
Asupra celorlalte critici formulate de pârâtă, în contextul în care, aceasta nu a menţionat nici un text legal care să nu fi fost aplicat sau care să fi fost greşit reţinut ca incident de către instanţele inferioare, Înalta Curte reţine că, în mod corect, instanţele inferioare au dat eficienţă în speţă, dispoziţiilor art. 948 C. civ., care statuează consimţământul ca fiind condiţie esenţială pentru formarea actului juridic.
Totodată, întrucât interpretarea probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică incidenţa în cauză a motivului de recurs bazat pe lipsa temeiului legal ori pe încălcarea sau aplicarea greşită a legii, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aprecierea situaţiei de fapt, respectiv, manifestarea valabilă a consimţământului reclamantei, aşa cum rezultă din coroborarea concluziilor raportului de expertiză grafoscopică privind semnătura reprezentantului acesteia aplicată pe contract, concluzii, de altfel necontestate de parte, cu existenţa ştampilei societăţii pe înscrisul - contract de vânzare-cumpărare din 1 iunie 2006, reprezintă motiv de netemeinicie a deciziei recurate şi nu de nelegalitate în sensul prevăzut de art. 304 C. proc. civ.
Situaţia este similară şi în ceea ce priveşte susţinerile vizând culpa reclamantei în asigurarea reprezentării sale la perfectarea contractului, acestea fiind elemente ce ţin exclusiv de probatoriul administrat în cauză, constituind argumente de netemeinicie a hotărârii, nu de nelegalitate; celelalte susţineri ale pârâtei privind analiza fondului cauzei, se vor respinge, Înalta Curte, în calitate de instanţă de recurs, fiind ţinută a se pronunţa exclusiv asupra motivelor de nelegalitate şi nu asupra materialului probator existent la dosarul cauzei, această sarcină revenind exclusiv instanţelor de fond.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC L.C.O.C. SRL Piteşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC E.P. SRL Piteşti împotriva Deciziei nr. 161/ A din 22 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3964/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3972/2010. Comercial → |
|---|
