ICCJ. Decizia nr. 4124/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4124/2010
Dosar nr. 48766/3/2008
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La 18 decembrie 2008 reclamanţii G.A.J. şi H.S.E. au chemat în judecată pe pârâta SC I.D.C. SA Voluntari pentru ca în baza probatoriilor administrate în cauză instanţa să dispună rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare din 22 august 2007 încheiat între reclamanţi în calitate de cumpărători şi pârâta în calitate de vânzător, în temeiul dispoziţiilor art. 1021 C. civ. coroborat cu secţiunea 9.4 din contractul mai sus menţionat, obligarea pârâtei la plata sumei de 31.657,5 euro fără T.V.A. echivalentul în lei a sumei de 120.298,5 fără T.V.A. reprezentând 30% din preţul total de cumpărare plătit cu titlu de avans conform secţiunii 9.4 din contractul de vânzare-cumpărare, obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 6.000 euro, echivalentul în lei a sumei de 22.800 lei conform secţiunii 8.2 din contractul de vânzare-cumpărare precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat în cererea lor că au încheiat contractul sub semnătură privată din 22 august 2007 prin care pârâta s-a obligat să construiască apartamentul amplasat pe drumul Pădurea Pustnicu, cumpărătorul plătind avansul în cuantum de 31.657,5 euro fără T.V.A. reprezentând 30% din preţul total de cumpărare a apartamentului mai sus menţionat, însă pârâta nu şi-a respectat obligaţia de a-i preda apartamentul la termenul menţionat în contract, invocând condiţiile meteo nefavorabile motiv pentru care a prelungit termenul de predare până la 1 mai 2008. În aceste împrejurări au notificat-o pe pârâtă solicitându-i ca în termen de 15 zile să-i ramburseze sumele achitate cu titlu de avans plus penalităţile de întârziere aferentă pentru că au fost încălcate dispoziţiile secţiunii 4 şi art. 5.1 din contract.
Au mai arătat de asemenea că adresa emisă de pârâtă şi comunicată reclamanţilor prin care i-a informat pe aceştia din urmă cu privire la predarea apartamentului în perioada 18-25 iunie 2008 nu a fost emisă în conformitate cu dispoziţiile contractului, neindicând data, ora şi locul predării, nefiind astfel îndeplinite condiţiile unei notificări valabile, condiţiile din contract fiind imperative şi, faţă de împrejurarea că reclamanţii sunt cetăţeni străini, impunând deplasarea lor la o dată exactă, arătând în continuare că acest contract nu îndeplinea condiţiile de validitate ale unui contractul de vânzare-cumpărare, nefiind încheiat în forma prevăzută de lege, respectiv forma autentică.
La data de 11 februarie 2009 pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată şi cerere reconvenţională solicitând în principal să se constate rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare, iar în subsidiar să se pronunţe rezoluţiunea acestuia.
Prin încheierea de la data de 31 martie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, reţinând că reclamanţii nu au parcurs procedura prealabilă a concilierii directe, neputând fi atribuită o astfel de semnificaţie notificării trimise de aceştia către pârâtă prin intermediul executorului judecătoresc, aceasta necuprinzând o invitaţie la o întâlnire menită să conducă la găsirea unei posibilităţi de soluţionare amiabilă a litigiului şi care are valoarea juridică a unei corespondenţe purtată între părţi.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins cererea principală ca prematur formulată, a admis cererea reconvenţională a pârâtei, a constatat rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din 22 august 2007, luând act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată, aşa cum rezultă din sentinţa comercială nr. 8627 din 2 iunie 2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că asupra excepţiei prematurităţii s-a pronunţat prin încheierea de la 31 martie 2009, astfel că a respins acţiunea principală ca prematur introdusă şi că prin notificările din 20 mai 2008, din 9 iunie 2008 şi din 23 iunie 2008 pârâta a convocat reclamanţii să se prezinte pentru efectuarea formalităţilor necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare în forma autentificată şi chiar dacă aceasta nu a probat trimiterea notificărilor mai sus menţionate, instanţa a considerat îndeplinită această obligaţie, cei care nu s-au conformat obligaţiilor din contract fiind reclamanţii care nu au probat plata preţului contractului, aşa încât a admis cererea reconvenţională constatând intervenită rezoluţiunea contractului la cererea promitentului vânzător, în temeiul art. 9.1.3.1.2. din contract.
Împotriva acestei sentinţe reclamanţii au declarat apel care a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, aşa cum rezultă din Decizia comercială nr. 89 din 18 februarie 2010 în sensul schimbării în parte a sentinţei atacate, respingerii cererii reconvenţionale şi menţinerii celorlalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Instanţa de apel a reţinut cu privire la primul motiv de apel referitor la greşita soluţionare a excepţiei prematurităţii că dincolo de orice interpretare formalistă, „notificarea” invocată de către reclamanţi nu are un conţinut care să permită concluzia că aceştia au înţeles să parcurgă procedura concilierii directe în scopul rezolvării amiabile a litigiului, astfel că în mod corect instanţa de fond a apreciat că nu sunt respectate dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. A mai reţinut instanţa de control judiciar că cele două părţi au încheiat contractul de vânzare-cumpărare conform dispoziţiile art. 969 C. civ., contract care prevede cu precizie modalitatea de transmitere a notificărilor, iar în lipsa dovezilor de îndeplinire întocmai a obligaţiei instanţa nu putea să aprecieze că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de a-i înştiinţa pe reclamanţi să se prezinte pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, pentru plata diferenţei de preţ şi predarea imobilului, astfel că niciuna dintre notificări nu a respectat condiţiile contractuale; nu s-a făcut dovada primirii de către reclamanţi şi nici nu a fost de natură să permită un răspuns din partea acestora având în vedere modul cum au fost redactate şi termenele de predare menţionate. Întrucât rezoluţiunea este sancţiunea aplicabilă în cazul neîndeplinirii culpabile de către una dintre părţi a propriilor obligaţii, a constatat, în lipsa culpei, că cererea pârâtei de constatarea a rezoluţiunii contractului este nefondată şi ca urmare a respins această cerere, fiind menţinute celelalte dispoziţii.
La data de 12 aprilie 2010 reclamanţii G.A.J. şi H.S.E. au formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., arătând că şi în situaţia în care notificarea nu îndeplineşte cu rigurozitate condiţiile impuse de art. 7201 C. proc. civ., instanţa de judecată trebuia să o considere ca atare, mai ales că prin perspectiva notificării intimatei pârâte i s-a învederat un termen în care să-i fie restituit avansul, această notificare dovedind buna credinţă în raporturile contractuale dintre părţi, faptul că au dorit să ajungă la o înţelegere, iar în conformitate cu art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. şi art. 21 din Constituţia României, dreptul la acces în instanţă este recunoscut şi garantat, în acest sens fiind şi jurisprudenţa C.E.D.O., constatarea prematurităţii acţiunii îngrădindu-le acest drept care a fost atins şi viciat în însăşi substanţa sa.
Împotriva aceleiaşi decizii la data de 16 aprilie 2010 a formulat recurs şi pârâta SC I.D.C. SA Voluntari invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., solicitând schimbarea în parte a deciziei în sensul respingerii apelului cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor, recurenta pârâtă a susţinut că hotărârea este nelegală, motivele care configurează convingerea instanţei în ceea ce priveşte lipsa culpei reclamanţilor în neîndeplinirea obligaţiilor contractuale fiind contradictorii, instanţa schimbând înţelesul lămurit al prevederilor din contract incidente în cauză, invocând în acest sens modul greşit de soluţionare a problemei legate de convocarea cumpărătorului şi notificarea reclamanţilor referitoare la termen şi modalitatea de transmitere a acestora şi că deşi a solicitat proba cu interogatoriul reclamanţilor pârâţi, probă care iniţial a fost încuviinţată, aceasta nu a fost administrată, instanţa motivând că nu a fost prezentat interogatoriul la data încuviinţării probei. A mai susţinut că nu a formulat apel asupra acestui aspect deoarece dezlegarea pricinii la fond nu a fost de natură să-l prejudicieze şi că toate notificările au fost transmise prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire potrivit dispoziţiilor contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din 22 august 2007. În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta a susţinut că instanţa a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 969 C. civ. în sensul că forţa obligatorie a contractului vizează numai obligaţiile stabilite prin contract, iar adăugarea la prevederile contractului nu poate fi consacrată judiciar. Astfel art. 4 alin. (3) din contract nu viza notificarea cu privire la obligativitatea respectării termenului de 30 de zile în avans, formalitatea fiind reglementată numai pentru ipoteza în care cumpărătorul nu a dat curs convocării reglementată de prima frază a textului şi că dacă s-ar fi socotit necesară lămurirea unor aspecte de fapt cu caracter personal referitoare la conduita cocontractantului, cunoaşterea de către acesta a împrejurării determinată de necesitatea prezentării la notar pentru întocmirea formalităţilor necesare vânzării, se impunea punerea în discuţia părţilor a acestor chestiuni şi administrarea probatoriului adecvat, ceea ce instanţa de apel nu a făcut.
Recursurile urmează a fi admise pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Curtea va analiza cu prioritate motivul invocat de reclamanţi referitor la greşita soluţionare a excepţiei prematurităţii invocată în temeiul art. 7201 C. proc. civ. de către reclamantă.
Conform dispoziţiilor art. 7201 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, scop în care va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale, temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea, iar prin alin. (2) şi (5) sunt prevăzute termenele, conţinutul înscrisurilor şi mijloacele de manifestare a voinţei părţilor. Scopul şi finalitatea acestei reglementări este aceea de a stabili că voinţa părţilor este în sensul de a rezolva litigiul pe cale judecătorească şi nu pe cale amiabilă.
În speţă, pârâta a invocat excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată pe motiv că nu a fost îndeplinită procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., dar nu a făcut dovada vătămării şi nici nu şi-a manifestat voinţa de a rezolva litigiul pe cale amiabilă, neparalizând astfel demersul în justiţie al reclamantei. Cu atât mai mult pârâta nu poate susţine că nu a avut cunoştinţă de valoarea şi natura pretenţiilor solicitate de reclamantă şi de actele pe care acesta se bazează, întrucât a fost notificată de către reclamanţi în sensul restituirii sumei achitate cu titlu de avans, precum şi a penalităţilor de întârziere, considerând că nu au fost respectate clauzele contractuale privind construirea imobilului în litigiu.
Este adevărat că în cauză nu au fost îndeplinite toate condiţiile ce ţin de convocare, de termene şi de mijloacele de manifestare a voinţei părţilor, dar nerespectarea acestora nu atrage admiterea excepţiei prematurităţii acţiunii, deoarece pârâta nu a invocat şi nu a dovedit o vătămare, prevederile art. 7201 C. proc. civ. fiind îndeplinite faţă de împrejurarea că reclamanţii au notificat pârâtei pretenţiile lor în legătură cu executarea contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din 22 august 2007, în final voinţa lor fiind aceea de a rezolva litigiul pe cale judecătorească şi nu pe cale amiabilă.
Constatând că instanţele anterioare au interpretat excesiv de rigid prevederile art. 7201 C. proc. civ. şi că în mod greşit a fost admisă excepţia prematurităţii acţiunii Curtea urmează, ca în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 8 raportat la art. 312 pct. 5 C. proc. civ., să admită recursurile, să caseze decizia atacată şi să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanţii G.A.J. şi H.S.E. şi de pârâta SC I.D.C. SA Voluntari. Casează Decizia comercială nr. 89 din 18 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, şi sentinţa comercială nr. 8627 din 2 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a comercială, şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4123/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4122/2010. Comercial → |
|---|
