ICCJ. Decizia nr. 4120/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4120/2010
Dosar nr. 3079/104/2008
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 18 iulie 2008 reclamantul B.N. a chemat-o în judecată pe pârâta SC E. SA Slatina, solicitând instanţei anularea Hotărârii A.G.E.A. din 1 iulie 2008 a SC E. SA Slatina în temeiul art. 132 coroborat cu art. 216 din Legea nr. 31/1990, precum şi suspendarea executării hotărârii atacate până la soluţionarea definitivă a cauzei. A arătat în cererea sa că prin hotărârea a cărei anulare a solicita-o s-a dispus majorarea de principiu a capitalului social al SC E. SA Slatina prin emiterea de 4.708.543 acţiuni la valoarea nominală de 2,5 lei pe acţiune, în schimbul aportului în numerar al acţionarilor existenţi, având dată de referinţă 18 iulie 2008, ca dată de înregistrare a acţionarilor asupra cărora se răsfrâng efectele A.G.E.A., majorarea de capital urmând a fi realizată fără reevaluarea patrimoniului şi fără emiterea unei prime de emisiune, la valoarea nominală a acţiunilor, susţinând că majorarea capitalului social al unei societăţi tranzacţionate fără acordarea unei prime de emisiune este lovită de nulitate.
Prin sentinţa comercială nr. 10 din 16 octombrie 2008 Tribunalul Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului apreciind că motivul de nulitate invocat de reclamant nu este întemeiat întrucât potrivit documentului eliberat de depozitarul central S.A. la data de 25 septembrie 2008 s-a confirmat transferul la cererea cesionarului B.N. din data de 25 septembrie 2008 a unui număr de 948.706 acţiuni cu valoare nominală de 2,50 lei reprezentând 7,2367% din totalul de acţiuni la emitentul SC E. SA Slatina şi cum Hotărârea din 1 iulie 2008 a vizat acţionarii existenţi la data de înregistrare, iar transferul către acţionarul B.N. s-a efectuat ulterior - în data de 25 septembrie 2008, se constată că hotărârea atacată nu poate fi afectată de acest transfer, astfel că nu se poate constata nulitatea acesteia.
Apelul declarat de reclamant împotriva deciziei instanţei de fond a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 119 din 28 mai 2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că SC E. SA Slatina este o societate ale cărei acţiuni sunt tranzacţionate pe piaţa de capital, majorarea capitalului social fiind analizată în raport de normele speciale ale Legii nr. 297/2004 şi ale Regulamentului C.N.V.M. nr. 1/2006 completat cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990 care reglementează emiterea de acţiuni noi în două etape respectiv prin aprobarea de către Adunarea Generală a propunerii de majorare sau altfel spus aprobarea emiterii de noi acţiuni ce se oferă spre subscriere deţinătorilor drepturilor de preferinţă, respectiv acţionarilor existenţi la data de înregistrare, - care nu le-au înstrăinat în perioada de tranzacţionare sau dobândite în perioada de tranzacţionare conform prevederilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1 din 9 martie 2006 şi cea de-a doua etapă supunerea Hotărârii Adunării Generale de modificare a actelor constitutive ale societăţii conform cerinţelor art. 204 alin. (1) coroborat cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. A reţinut de asemenea instanţa de apel că în speţă este investită să analizeze valabilitatea hotărârii adoptate în prima etapă doar în măsura în care Adunarea Generală ar fi înlăturat sau restrâns dreptul de preferinţă, că Hotărârea se examinează prin raportare la cerinţele art. 240 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital referitoare la prezenţa acţionarilor reprezentând 3/4 din capitalul social şi la votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin 75% din drepturile de vot, reţinând că nu s-a decis o limitare sau o ridicare a dreptului de preferinţă al acţionarilor ci, dimpotrivă participarea tuturor acţionarilor înregistraţi la majorarea capitalului social şi că în realitate apelantul nu invocă o înlăturare a dreptului de preferinţă al tuturor acţionarilor ci se plânge de faptul că stabilindu-se ca dreptul de preferinţă să poate fi exercitat de acţionarii înscrişi până la 18 iulie 2008, i s-a înlăturat practic dreptul de a participa la majorarea capitalul social, deoarece acţiunile sale au fost înscrise abia la 25 septembrie 2008.
Constatând că hotărârea atacată a fost adoptată în conformitate cu cerinţele art. 130 alin. (1) lit. a) şi art. 2 alin. (2) lit. f) din Regulamentul nr. 1 din 9 martie 2006 şi faţă de faptul că dreptul de preferinţă reprezintă o valoarea imobiliar negociabilă care încorporează dreptul titularului său de a subscrie cu prioritate acţiuni în cadrul unei majorări a capitalului social, proporţional cu umărul de acţiuni la data subscrierii, într-o perioadă de timp determinată şi că drepturile de preferinţă sunt acordate tuturor acţionarilor înscrişi la data de înregistrare în registrul emitentului, consecinţele refuzului de a înscrie pe acţionar în registru nereprezentând motive de nulitate a hotărârii emiterii de noi acţiuni în vederea majorării capitalului social, Curtea a apreciat că în mod corect a fost respinsă acţiunea de către instanţa de fond, apelantul reclamant putând să-şi valorifice apărările invocate în cauză pe calea unei acţiuni separate, în despăgubiri împotriva persoanelor vinovate de neînregistrarea sau înregistrarea cu întârziere a acţiunilor sale.
Împotriva acestei decizii reclamantul B.N. a formulat recurs solicitând ca în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să se constate că decizia atacată a fost adoptată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi în consecinţă să fie modificată hotărârea recurată în temeiul art. 312 pct. 3 C. proc. civ. în sensul anulării Hotărârii A.G.E.A. din 1 iulie 2008 și din 28 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova susţinând că a fost aplicat greşit art. 216 din Legea nr. 31/1990, instanţa constatând greşit că i-a fost respectat dreptul de preferinţă în condiţiile în care i-a fost refuzată înregistrarea în registrul acţionarilor a drepturilor sale. A arătat în continuare că prin refuzul înscrierii acţiunilor în registrul acţionarilor a fost lipsit de dreptul de preferinţă care este un drept accesoriu al dreptului de proprietate având drept funcţie conservarea dreptului principal în sensul menţinerii cotei de participare la capitalul social, art. 177 din Legea nr. 31/1990 obligând societatea de a realiza evidenţa registrului acţionarilor societăţii. A mai susţinut reclamantul că a fost prejudiciat şi că acest prejudiciu trebuie reparat în natură şi nu prin echivalent cum a reţinut instanţa de apel.
Prin cel de-al doilea motiv recurentul reclamant B.N. a invocat existenţa unui drept de preferinţă la data de 18 iulie 2008, data de referinţă pentru acţionarii înscrişi în registrul acţionarilor SC E. SA Slatina arătând că prin sentinţa comercială nr. 7167 din 10 iunie 2008 Tribunalul Bucureşti a obligat SC D.C. SA să efectueze înscrierea dreptului său de proprietate reţinând că prin sentinţa civilă nr. 499 din 5 septembrie 2000 a Tribunalului Olt definitivă şi irevocabilă prin Decizie nr. 5512 a Curţii Supreme de Justiţie, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra unui număr de 948.076 acţiuni achitate prin compensare, astfel că refuzul pârâtei de efectuarea înregistrării este neîntemeiat.
Recurentul reclamant a atacat hotărârea instanţei de apel şi sub aspectul greşitei aplicări a legii raportată la art. 216 şi art. 217 din Legea nr. 31/1990 precum şi art. 240 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 în sensul că Hotărârea A.G.E.A. din 1 iulie 2008 reprezintă o ingerinţă în exercitarea dreptului de preferinţă decurgând din calitatea de proprietar a celor 948.076 acţiuni, în sensul că deşi se arată că dreptul de proprietate al reclamantului asupra unui număr de 948.076 acţiuni era în fiinţă anterior datei de referinţă, totuşi se afirmă că dreptul de preferinţă nu ar exista, astfel că instanţa a ignorat dispoziţiile art. 217 din Legea nr. 31/1990 şi art. 240 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 care reglementează limitarea şi ridicarea dreptului de preferinţă. Aceleaşi motive conduc şi la încălcarea directivei nr. 77/91/CEE a Uniunii Europene care în art. 29 alin. (1) prevede că ori de câte ori majorarea de capital are loc pentru aporturi în numerar, acţionarii trebuie să beneficieze proporţional cu capitalul reprezentat de acţiunile deţinute de aceştia, de dreptul de preemţiune asupra acţiunilor emise şi a solicitat instanţei să constate în temeiul teoriei actului clar că interpretarea pe care trebuie să o dea acestei dispoziţii este în sensul că garantează acţionarilor prezenţi care se bucură de dreptul de proprietate asupra acţiunilor, dreptul de preferinţă fără a adăuga condiţii care ţin de voinţa organelor de conducere ale societăţii şi a cerut ca în temeiul art. 234 din Tratatul Comunităţilor Europene să supună interpretării Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene chestiunea vizând interpretarea dispoziţiilor art. 29 al Deciziei nr. 77/91/CEE.
Prin încheierea din data de 11 februarie 2010 Curtea a reţinut că la data de 9 februarie 2010 recurentul reclamant a transmis prin fax cerere prin care a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene în vederea pronunţării unei hotărârii cu titlu preliminar iar în şedinţa publică de la 29 aprilie 2010 recurentul reclamant a depus la dosarul cauzei precizări suplimentare în legătură cu cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.
Prin încheierea de şedinţă de la 13 mai 2010 a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene Curtea reţinând că Directiva nr. 77/91/CEE a fost transpusă în dreptul român încă din perioada anterioară aderării la U.E., fiind transpuse şi directivele modificatoare ale acesteia şi că dacă recurentul ar fi considerat că România nu a transpus corect directiva menţionată şi directivele modificatoare în dreptul intern ar fi trebuit să facă demersurile pentru anularea actelor normative de transpunere, ţinând cont şi de faptul că la nivelul U.E. nu s-a declanşat procedura de infrigement împotriva României în legătură cu transpunerea acestor directive. Prin aceeaşi încheiere s-a reţinut că instanţa naţională a cărei decizie nu poate face obiectul unei căi de atac în dreptul intern trebuie să-şi îndeplinească obligaţia de sesizare a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene atunci când i se adresează o întrebare de drept comunitar, cu excepţia cazului când constată că întrebarea nu este relevantă, sau că dispoziţia comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curţii, sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu atâta evidenţă încât nu mai lasă locul unei îndoieli rezonabile şi cum în speţă dispoziţiile de drept comunitar şi dispoziţiile din dreptul naţional prin care cele două directive vizate de recurent au fost transpuse sunt extrem de clare şi precis formulate, recurentul fiind nemulţumit de modul în care acestea au fost aplicate de către instanţele naţionale anterioare, în aplicarea prevederilor art. 267 T.F.U.E., în lumina interpretărilor şi dezvoltărilor date de Curtea de Justiţie a U.E., cererea recurentului de sesizarea instanţei de la Luxemburg cu o acţiune prejudicială a fost respinsă ca nefondată, această motivare răspunzând şi motivului III.2 din recurs.
Recursul este nefondat pentru motivele arătate în continuare.
Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea atacată poate fi modificată când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Prin motivele de recurs invocate de recurentul reclamant acesta şi-a arătat nemulţumirea faţă de modul în care au fost aplicate de către cele două instanţe art. 216, art. 217 din Legea nr. 31/1990 şi art. 240 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 precum şi interpretarea greşită şi art. 29 alin. (1) din Directiva 77/91/CEE.
Potrivit art. 216 (1) „Acţiunile emise pentru majorarea capitalului social vor fi oferite spre subscriere, în primul rând acţionarilor existenţi, proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă”.
(2) „Exercitarea dreptului de preferinţă se va putea realiza numai în interiorul termenului hotărât de adunarea generală sau de consiliul de administraţie, respectiv directorat, în condiţiile art. 2201 alin. (4), dacă actul constitutiv nu prevede alt termen. În toate situaţiile, termenul acordat pentru exercitarea drepturilor de preferinţă nu poate fi mai mic de o lună de la data publicării hotărârii adunării generale, respectiv a deciziei consiliului de administraţie/directoratului, în M. Of. al României, Partea a IV-a. După expirarea acestui termen, acţiunile vor putea fi oferite spre subscriere publicului”.
Potrivit art. 217 alin. (1) „Dreptul de preferinţă al acţionarilor poate fi limitat sau ridicat numai prin hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor”.
Art. 216 din Legea 31/1990 se analizează raportându-l la dispoziţiile art. 240 din Legea nr. 297/2004 şi art. 130 din Regulamentul nr. 1 din 9 martie 2006 al C.N.V.M. potrivit căruia majorarea capitalului social cu aport în numerar se realizează prin emiterea de acţiuni noi ce sunt oferite spre subscriere deţinătorilor de drepturi de preferinţă, la data de înregistrare. Obiectul acţiunii îl constituie anularea Hotărârii A.G.E.A. din 1 iulie 2008 privind majorarea de capital prin emiterea de acţiuni având dată de referinţă 18 iulie 2008 ca dată de înregistrare a acţionarilor.
Faţă de obiectul acţiunii Curtea constată că în mod corect instanţa de apel a respins apelul declarat împotriva sentinţei de fond prin care a fost respinsă cererea privind anularea Hotărârii A.G.E.A. din 1 iulie 2008, având în vedere dispoziţiile art. 216 din Legea nr. 31/1990 raportată la Legea nr. 297/2004 şi Regulamentul nr. 1 din 9 martie 2006, care au fost aplicate corect, majorarea capitalului social realizându-se prin emiterea de acţiuni oferite deţinătorilor drepturilor de preferinţă aparţinând acţionarilor existenţi la data de înregistrare respectiv 18 iulie 2008.
Faptul că prin sentinţa comercială nr. 7167 din 10 iunie 2008 Tribunalul Bucureşti a obligat SC D.C. SA să efectueze înscrierea dreptului său de proprietate reţinând că prin sentinţa civilă nr. 499 din 5 septembrie 2000 a Tribunalului Olt definitivă şi irevocabilă prin Decizie 5512 a Curţii Supreme de Justiţie, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra unui număr de 948.076 acţiuni achitate prin compensare, nu are relevanţă faţă de obiectul acţiunii întrucât reclamantul nu a făcut dovada înregistrării dreptului de proprietate asupra celor 948.076 acţiuni la data de 18 iulie 2008.
Prin acţiunea introductivă instanţa nu a fost investită cu un capăt de cerere în sensul de a se pronunţa cu privire la refuzul pârâtei de a-l înscrie pe acţionar în registrul acţionarilor, astfel că dacă ar fi luat în discuţie acest aspect, şi-ar fi depăşit limitele investirii, riscând să pronunţe o hotărâre nulă.
Nu i se poate imputa instanţei că reclamantul nu şi-a rezolvat problema înregistrării dreptului de proprietate asupra acţiunilor până la data de 18 iulie 2008 stabilită de Adunarea Generală ca dată de referinţă, ca prerogativă a sa în temeiul art. 216 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 în sensul că „exercitarea dreptului de preferinţă se va putea realiza numai în interiorul termenului hotărât de adunarea generală”.
Or, în speţă nu s-a dovedit că majorarea capitalului social s-ar fi făcut cu încălcarea prevederilor art. 216 din Legea nr. 31/1990, nici că dreptul de preferinţă al acţionarului a fost limitat sau ridicat prin Hotărârea A.G.E.A. în sensul art. 217 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 şi nici că s-ar fi încălcat art. 29 alin. (2) din Directiva 77/91/CEE a Uniunii Europene, majorarea capitalului făcându-se în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate mai sus.
Pentru aceste considerente în temeiul art. 312 C. proc. civ. Curtea va respinge recursul declarat de recurentul reclamant ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul B.N. împotriva Deciziei nr. 119 din 28 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4119/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4115/2010. Comercial → |
|---|
