ICCJ. Decizia nr. 4121/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4121/2010
Dosar nr. 3540/2/2008
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 1 februarie 2006 S.M. şi S.M., administratori ai SC R. SRL Bacău au formulat contestaţia la executare împotriva ofertei de vânzare prin licitaţie publică emisă de A.V.A.S. Bucureşti, înaintată cu adresa din 18 ianuarie 2006, solicitând anularea ofertei de vânzare prin licitaţie publică a apartamentului situat în Bacău, întrucât debitul datorat Băncii A. SA Bacău nu a fost calculat corect şi este prescris. A solicitat suspendarea executării până la soluţionarea cauzei.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul art. 45 din O.G. nr. 51/1998, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 65 din 20 martie 2006.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a soluţionat contestaţia la executare prin sentinţa comercială nr. 643 din 30 martie 2007 potrivit căreia a fost admisă excepţia tardivităţii şi a fost respinsă contestaţia la executare ca tardiv formulată, reţinând că în speţă comunicarea titlului executoriu s-a făcut la 21 noiembrie 2005 iar contestaţia la executare a fost introdusă la 31 ianuarie 2006, cu depăşirea termenului maxim de decădere de 12 luni, instituit de art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 modificată.
Recursul declarat de contestatori a fost admis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 1355 din 3 aprilie 2008 potrivit căreia a fost casată decizia recurată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea a reţinut că prin cererea formulată contestatorii au contestat atât titlul cât şi executarea propriu-zisă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 modificată, potrivit căruia termenul de prescripţie al acţiunilor îndreptate împotriva A.V.A.B. este de şase luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului dacă legea nu prevede un termen mai scurt, iar în speţă comunicarea titlului executoriu s-a făcut la 25 noiembrie 2005, contestaţia fiind introdusă la 25 ianuarie 2006, chiar înăuntrul termenului de şase luni, astfel că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale şi cum instanţa nu s-a pronunţat pe fondul pricinii pentru a se asigura un proces echitabil, sentinţa a fost casată şi trimisă aceleiaşi instanţă spre rejudecare.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins excepţia prescripţiei şi a respins ca nefondată contestaţia la executare, aşa cum rezultă din sentinţa comercială nr. 34 din 17 martie 2009.
În considerentele deciziei instanţa de fond a reţinut că excepţia prescripţiei invocată de contestatori nu este întemeiată întrucât la momentul preluării creanţei de A.V.A.S. prin contractul de cesiune, creanţa nu era prescrisă, nefiind îndeplinit termenul general de prescripţie de trei ani, astfel că în cauză operează termenul de şapte ani, în interiorul căruia intimata a procedat la efectuarea actelor de executare silită. Pe fondul cauzei a reţinut că cererea este neîntemeiată, contestatorii neadministrând nicio probă concludentă în condiţiile art. 1169 C. civ., în susţinerea afirmaţiilor făcute, nefiind dovedit cum dintr-un credit de 53.000.000 lei înregistrat în contabilitate împrumutaţii au beneficiat de 31.000.000 lei, nici cum au ajuns la evaluarea dobânzilor la 40.000.000 lei şi cum orice contract este un acord de voinţă al părţilor, contestatorii, dacă nu erau mulţumiţi de clauzele acestuia, puteau negocia sau refuza încheierea actului juridic.
Împotriva acestei sentinţe contestatorii S.M. şi S.M., administratori ai SC R. SRL Bacău, au declarat recurs la data de 20 mai 2009, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât excepţia prescripţiei invocată nu a fost soluţionată corect, termenul de prescripţie fiind de trei ani şi nu de şapte ani, aprecierea instanţei fiind ilegală şi eronată deoarece instanţa nu a analizat înscrisurile existente la dosar respectiv contractul de credit din 9 mai 1996 încheiat între Banca A. SA Bacău şi SC R. SRL Bacău prin care acesta a fost creditată cu suma de 53.077.000 lei şi procesul verbal din 4 iulie 1996 prin care a fost sistată creditarea, creditorii primind numai 31.000.000 lei, graficul de acordare şi rambursare a creditului, convenţia de reeşalonare, dreptul de a cere executare silită fiind doar până la 30 martie 1995 pentru contractul de credit din 30 martie 1992; până la 30 iunie 1997 pentru contractul de credit din 30 iunie 1994 şi până la 30 iunie 1997 pentru contractul de credit din 30 iunie 1994. A mai precizat că toate aceste contracte au fost reeşalonate la 8 octombrie 1996 prin convenţia de reeşalonare, care ulterior a fost reziliată de Banca A. SA Bacău.
În ceea ce priveşte fondul au arătat că înscrisurile la care s-a făcut referire mai sus constituie probe şi trebuiau analizate pentru soluţionarea fondului.
La data de 20 mai 2009 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel o altă cerere de recurs formulată de aceleaşi părţi, respectiv S.M., S.M. şi SC R. SRL Bacău împotriva sentinţei nr. 34 din 17 martie 2009 prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond conform art. 312 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. Recurenţii au invocat nelegalitatea hotărârii atacate conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină în privinţa respingerii excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită întemeiat pe dispoziţiile art. 405 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. şi art. 6 şi 7 din Decretul nr. 167/1958, art. 97 şi art. 98 din O.U.G. nr. 11/1996 precizând că de la data scadenţei împrumutului respectiv 12 mai 1997 prevăzut în convenţia de reeşalonare a debitului şi până la 21 noiembrie 2005 când a început executarea silită au trecut mai mult de şapte ani, astfel încât în baza art. 12 din O.U.G. nr. 51/1998 a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită împotriva SC R. SRL Bacău.
În cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenţii au invocat nelegalitatea hotărârii, aceasta fiind lipsită de temei legal şi fiind încălcate dispoziţiile O.G. nr. 8/2000 în sensul că A.V.A.S. şi banca au calculat dobânzi la debitul restant după bunul plac fără acordul contestatorilor şi fără ca nivelul dobânzii să fie prevăzut în convenţia de reeşalonare sau contractul de creditare, iar la dosarul cauzei se află procesul verbal din 4 iulie 1996 prin care s-a suspendat creditarea societăţii pentru suma de 31.000.000 lei. Au mai arătat că, nelegal, instanţa i-a respins proba cu expertiza care avea ca obiect stabilirea legalităţii şi realităţii debitului compus din credite şi dobânzi când s-a încheiat contractul de cesiune de creanţă între bancă şi A.V.A.S. cât şi data scadenţei acesteia şi au precizat că în mod nelegal le-a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia la executare, creanţa nefiind certă, lichidă şi exigibilă iar potrivit dispoziţiilor art. 379 C. proc. civ. nicio urmărire asupra bunurilor imobile sau mobile nu poate avea lor decât pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, nelegalitatea rezultând şi din faptul că debitorul principal şi beneficiarul împrumutului a fost SC R. SRL Bacău care nu a fost executat silit şi nici nu s-a demonstrat insolvabilitatea acestuia, fiind executaţi silit doar contestatorii în calitate de garanţi accesorii, cu toate că a fost invocat beneficiul de discuţiune în baza art. 1794 C. civ.
Întrucât reprezentantul contestatorilor a precizat că ambele cereri privesc un singur recurs, motivele din cele două cereri vor fi structurate şi analizate ca fiind invocate într-un singur recurs declarat de către contestatorii S.M. şi S.M. şi SC R. SRL Bacău.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. hotărârea poate fi modificată dacă hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Raportat la acest text procedural, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Analizând hotărârea atacată faţă de motivele invocate de recurenţi în susţinerea modificării acesteia faţă de prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Curtea constată că motivele sunt nefondate întrucât hotărârea a fost motivată, considerentele acesteia fiind în concordanţă cu dispozitivul, neexistând motive contradictorii, nici străine de natura pricinii.
Astfel, cu privire la soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, instanţa de fond, corect a respins-o reţinând că dreptul A.V.A.S. de a executa silit pe contestatori, nu a fost prescris întrucât la momentul preluării creanţei de către A.V.A.S. prin contractul de cesiune de creanţă din 2 decembrie 1999, creanţa nu era prescrisă, deoarece nu se împlinise termenul general de prescripţie de trei ani astfel încât în cauză operează termenul special de prescripţie de şapte ani, în interiorul căruia intimata a procedat la efectuarea actelor de executare.
Chiar prin recursul lor, contestatorii au afirmat că scadenţa restituirii împrumutului a fost stabilită la data de 12 mai 1997, împrejurare faţă de care termenul general de prescripţie de trei ani ar fi fost împlinit la 12 mai 2000 şi cum cesiunea de creanţă s-a făcut la data de 2 decembrie 1999, înainte de împlinirea acestui din urmă termen, conform art. 13 pct. 5 din Legea nr. 99/1999, A.V.A.S. se afla în interiorul dreptului special de prescripţie de şapte ani, de a cere executarea silită.
Ca urmare, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost analizată şi rezolvată corect de către instanţa de fond, neputând fi aplicate dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează situaţiile modificării hotărârii atacate şi anume când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Sub acest aspect recurenţii au invocat în recursul lor faptul că în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de fond că nu s-a dovedit cu înscrisuri că nu au primit suma de 31.000.000 lei cu titlu de împrumut, deşi la dosarul cauzei se află procesul verbal din 4 iulie 1996 încheiat de către inspectorul M.G. din partea Băncii A. SA Sucursala Bacău prin care s-a suspendat creditarea societăţii pentru suma de 31.000.000 lei, că au fost încălcate dispoziţiile O.G. nr. 9/2000 în sensul că A.V.A.S. şi banca au calculat dobânzi la debitul restant după bunul plac, că în mod nelegal le-a fost respinsă proba cu expertiza contabilă, creanţa nefiind certă, lichidă şi exigibilă, aceasta neputând fi executată conform dispoziţiilor art. 379 C. proc. civ. şi că garanţii accesorii nu pot răspunde decât după ce a fost executată societatea, fiind încălcat art. 1794 C. civ.
Analizând recursul şi prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Curtea constată că motivele invocate de recurenţi nu sunt întemeiate, instanţa de fond pronunţând o hotărâre legală.
Procesul verbal la care au făcut referire recurenţii nu face dovada susţinerilor lor, susţineri care au rămas la nivelul unor simple afirmaţii, procesul verbal neexprimând punctul de vedere oficial al băncii, cu atât mai mult cu cât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către recurenţi rezultă că SC R. SRL Bacău a emis bilet la ordin în favoarea băncii în sumă de 53.077 lei împrejurare faţă de care criticile referitoare la neanalizarea înscrisurilor din dosar nu se susţin nici sub aspectul cuantumului sumei datorate cu titlu de împrumut şi dobânzi.
De asemenea se constată că nici motivul referitor la greşita respingere a probei cu expertiză contabilă nu poate fi reţinut de către instanţa de recurs întrucât instanţa de fond corect a apreciat, prin încheierea din 20 ianuarie 2009, că în cauză nu este utilă această probă faţă de obiectul contestaţiei la executare care a început cu anularea ofertei de licitaţie publică, expertiza contabilă neputând înlocui probatoriile administrate în cauză pentru care era suficientă doar analiza instanţei de judecată, fără intervenţia vreunui expert.
Motivele referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1794 C. civ. precum şi ale art. 379 C. proc. civ. nu au constituit obiectul analizei fondului contestaţiei la executare, aşa încât nu vor constitui nici obiectul analizei recursului.
Ca urmare Curtea constată că hotărârea atacată este legală şi la adăpost de orice critică şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de contestatorii SC R. SRL Bacău, S.M. şi S.M. împotriva sentinţei nr. 34 din 17 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4122/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4117/2010. Comercial → |
|---|
