ICCJ. Decizia nr. 4226/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4226/2010
Dosar nr. 4701/3/2009
Şedinţa publică de la 7 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta SC A.I.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC C.E.C. SA, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că a intervenit prelungirea contractului pentru linie de credit din 14 decembrie 2007 încheiat între părţi.
Prin sentinţa nr. 6360 din 27 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI- a comercială, în Dosarul nr. 4701/3/2009 s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A.I.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC C.E.C. SA, ca neîntemeiată, instanţa de fond reţinând în considerentele hotărârii următoarele:
- în baza contractului pentru linie de credit din 14 decembrie 2007, pârâta SC C.E.C. SA - Sucursala Municipiului Bucureşti a acordat reclamantei un credit în valoare de 200.000 lei pe o perioada 12 luni, începând cu data de 28 decembrie 2007;
- potrivit clauzei inserate în art. 7 și 8 din contractul menţionat la solicitarea clientului (reclamanta) linia de credit putea să fie prelungită pe noi perioade de maxim 12 luni fiecare, în condiţiile îndeplinirii cerinţelor prevăzute de normele şi procedurile interne de creditare;
- prin cererea înregistrată la pârâtă la 05 noiembrie 2008 reclamanta a solicitat prelungirea şi suplimentarea liniei de credit cu 250.000 Iei;
- la data de 10 decembrie 2008 pârâta SC C.E.C. SA îşi exprimă acordul privind prelungirea liniei de credit şi suplimentarea acesteia cu doar 100.000 lei, până Ia plafonul maxim de 300.000 lei, însă în anumite condiţii pe care le comunică reclamantei;
- art. 7 și 8 din contract nu prevedea prelungirea liniei de credit în condiţiile stipulate în contract pentru a primi apărarea reclamantei că nu se stabilise nicăieri obligaţia sa de a rula linia de credit de două ori în decurs de un an singura condiţie fiind îndeplinirea cerinţelor prevăzute de normele şi procedurile interne de creditare, reclamanta nefăcând dovada că cerinţa impusă de SC C.E.C. SA contravine normelor sale interne de creditare;
- nu s-a realizat acordul de voinţă al părţilor cu privire Ia prelungirea liniei de credit în condiţiile în care oferta pârâtei SC C.E.C. SA nu a fost acceptată integral de reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelanta - reclamantă SC A.I.C. SRL apreciind soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
- art. 7 și 8 din contract nu prevederea prelungirea liniei de credit în condiţiile stipulate în contract, singura condiţie fiind îndeplinirea cerinţelor prevăzute de normele şi procedurile interne de creditare;
- menţiunile din cuprinsul contractului sunt exprese: „La cererea clientului, linia de credit poate fi prelungită pe noi perioade de maxim 12 luni fiecare, în condiţiile cerinţelor prevăzute de normele şi procedurile interne de creditare”;
- acordul de voinţă a fost manifestat în mod expres şi inechivoc în sensul prelungirii liniei de credit;
- toate condiţiile prevăzute în cuprinsul adresei SC C.E.C. SA din 10 decembrie 2008 au fost satisfăcute;
- oferta este scrisă şi inechivocă;
- în ceea ce priveşte condiţia stabilită unilateral referitor la rularea liniei de credit „de cel puţin două ori în decurs de un an”, aceasta, nu a fost specificată ca atare în cuprinsul contractului pentru linia de credit iniţial, singurul care îi este opozabil;
- instituirea de obligaţii suplimentare în sensul că „semnarea actului adiţional de prelungire se va face în data de 24 decembrie 2008, în condiţiile îndeplinirii cerinţelor impuse de rulare a liniei de credit de cel puţin două ori în decurs de un an” şi de sancţiuni neprevăzute în contractul iniţial în sensul că „. în caz contrar linia de credit se va transforma în credit pe termen scurt, rambursabil în 12 luni” contravine dispoziţiilor art. 969 C. civ.;
- sentinţa a statuat în mod greşit că nu s-a realizat acordul de voinţă al părţilor „pentru că” reclamanta nu a făcut dovada că cerinţa impusă de SC C.E.C. SA contravine normelor sale interne de creditare" (considerente sentinţă, pag. 3, ultimele două alineate);
- normele şi procedurile interne de creditare ale SC C.E.C. SA nu sunt publice, ele nefiind aduse la cunoştinţa reclamantei nici la momentul încheierii contractului de credit şi nici la un moment ulterior; motivarea sentinţei cu privire la acest aspect este excesivă şi ignoră probele administrate în cauză;
Prin Decizia nr. 173 din 10 martie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul reclamantei SC A.I.C. SRL, reţinând în esenţă următoarele:
- în art. 7 și 8 din contract este prevăzută posibilitatea prelungirii liniei de credit însă, în anumite condiţii, prevăzute de normele şi procedurile interne astfel că nu se poate spune că în contractul dintre părţi nu se prevedeau şi alte condiţii necesare pentru prelungirea liniei de credit; atât timp cât contractul prevedea o anumită dispoziţie;
- în art. 10 din contract se prevede că acest contract este guvernat de dreptul român şi reglementările interne ale SC C.E.C. SA iar prin adresa din 03 noiembrie 2008, SC C.E.C. SA îi comunică reclamantei că este necesară prezentarea de documente în vederea analizării prelungirii liniei de credit sau alimentarea contului pentru rambursarea integrală a datoriei; adresa SC C.E.C. SA este anterioară (03 noiembrie 2008);
- conform prevederilor art. 78 din contractul pentru linie de credit - linia de credit putea fi prelungită pe noi perioada de 12 luni în condiţiile prevăzute de normele şi procedurile interne de creditare;
- în urma cererii formulată de reclamantă la 20 august 2008 - pentru prelungirea liniei de credit, pârâta SC C.E.C. SA a răspuns prin adresa din 10 decembrie 2008 aflată la fila 15 dosar Tribunal Bucureşti în sensul că a fost aprobată cererea de prelungire a liniei de credit cu respectarea condiţiilor menţionate - printre care şi condiţia îndeplinirii cerinţelor impuse de rularea liniei de credit de cel puţin 2 or în decurs de 1 an, adresă faţă de care reclamanta SC A.I.C. SRL a răspuns prin adresa din 16 decembrie 2008 emisă de B.E.J. C.M. prin care arată că în contractul de credit nu se a face nici o referire la o astfel de condiţie faţă de cererea reclamantei înregistrată la 5 noiembrie 2008 - fiind urmată de adresa din 10 decembrie 2008;
- faţă de aceste adrese emise de SC C.E.C. SA şi faţă de dispoziţiile art. 78 şi art. 10 din contract apelanta reclamantă nu poate susţine că nu cunoaşte aspectele legate de împrejurarea că pentru prelungirea liniei de credit se impunea respectarea anumitor condiţii, astfel că nu este vorba de obligaţii suplimentare, reclamanta fiind în cunoştinţă de cauză că în situaţia în care se cere prelungirea liniei de credit sunt necesare a fi îndeplinite anumite condiţii; astfel încât nu se poate spune că s-au încălcat dispoziţiile articolului 969 C. civ. atât timp cât în contract se prevedeau expres posibilitatea prelungirii liniei de credit în condiţiile stabilite de SC C.E.C. SA;
- din corespondenţa purtată între părţi rezultă că i-au fost comunicate reclamantei posibilităţile pe care le avea pe care de altfel le cunoştea şi din contract) şi nu îi poate fi imputată băncii lipsa de diligenţă a apelantei - reclamante; din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că nu s-a putut îndeplini acordul de voinţă al părţilor conform articolului 969 C. civ. în sensul încheierii unui act adiţional de prelungire contractului de credit, instanţa neputând suplini consimţământul părţilor respectiv al SC C.E.C. SA.;
- nu se poate constata că a interveni prelungirea liniei de credit astfel cum solicită reclamanta prin cerere; de chemare în judecată întemeiată în drept pe dispoziţiile articolului 111 C. proc. civ. - care nu-şi au aplicabilitate.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC A.I.C. SRL.
Recurenta îşi subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 punctele 7,8 şi 9 C. proc. civ. şi vizează următoarele aspecte:
- interpretarea greşită de către instanţă a dispoziţiilor cuprinse în art. 7.8 din contractul de credit;
- instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 969 C. proc. civ. întrucât acordul de voinţă al părţilor a fost manifestat în mod expres şi neechivoc în sensul prelungirii liniei de credit, toate cerinţele din cuprinsul adresei SC C.E.C. SA din 10 decembrie 2010;
- susţinerea instanţei că nu s-a realizat acordul de voinţă al părţilor nu este confirmată de nicio probă administrată în cauză.
Recurenta - reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului său.
Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Instanţa de apel a dat o corectă interpretare dispoziţiilor art. 7.8 din contractul de credit faţă de faptul că nu poate fi imputată băncii lipsa de diligenţă a recurentei - reclamante în a face demersuri pentru a lua cunoştinţă de normele interne de creditare la care face referire art. 7.8 din contract, dat fiind caracterul nepublic al acestora.
Recurenta - reclamanta a fost cea care a solicitat intimatei prelungirea liniei de credit, ca urmare, era singura în măsură să-şi obţină informaţiile cuprinse în normele interne de creditare ale băncii, motiv pentru care nu îşi poate invoca propria culpă în susţinerea intereselor sale.
De altfel art. 10 din contract prevede expres că dreptul român şi reglementările C.E.C. sunt cele care guvernează contractul context în care recurenta nu se poate prevala de faptul că a fost surprinsă de reglementări necunoscute, la care nu a avut acces.
Nici critica vizând interpretarea şi aplicarea art. 969 C. proc. civ. nu se fondată întrucât acordul de voinţă al părţilor nu s-a întrunit, recurenta - reclamantă neconformându-se condiţiilor impuse de bancă, prelungirea contractului de credit nefiind concretizată.
Înalta Curte nu va analiza ultima critică, cea vizând faptul că instanţa de apel a statuat asupra inexistenţei acordului de voinţă al părţilor în condiţiile în care nu s-au administrat probe întrucât aceasta vizează aspecte de netemeinicie, ce nu pot forma obiectul controlului de legalitate în această fază procesuală.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă SC A.I.C. SRL Domneşti împotriva Deciziei nr. 173 din 10 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4206/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4201/2010. Comercial → |
|---|
