ICCJ. Decizia nr. 4232/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4232/2010
Dosar nr. 9772/118/2008
Şedinţa publică de la 7 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă pe rolul Tribunalului Constanţa reclamanta SC E.P. SA Constanţa a solicitat obligarea pârâtei SC C.P. SRL Bacău la plata sumei de 191.392 lei reprezentând costurile deţinerii în custodie a cantităţii de 216 tone C.L.G. în perioada octombrie 2005 - iulie 2008 şi să se constate că societatea reclamantă a dobândit dreptul de proprietate asupra cantităţii de 35,35 tone C.L.G. în valoare de 33.220,4 lei.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat următoarele:
- părţile au încheiat contractul de custodie din 30 noiembrie 2004, contract prin care reclamanta s-a angajat să păstreze în custodie cantitatea de 1.000 tone C.L.G., în timp ce pârâta, în calitate de proprietar, trebuia să preia combustibilul în intervalul decembrie 2004 - februarie 2005. Preluarea nu s-a făcut în perioada convenită, astfel că, la data de 09 august 2005, părţile au semnat un act adiţional la Contractul din 2004 prin care au convenit ca bunul să fie preluat în perioada august - septembrie 2005;
- urmare a vânzării unei cantităţi de 913 tone C.L.G., pârâta mai are în custodia reclamantei cantitatea de 216,709 tone C.L.G., iar din septembrie şi până în prezent pârâta nu a solicitat preluarea acestei cantităţi şi nici nu a solicitat să fie livrată de către reclamantă pe calea ferată;
- atât potrivit art. 3 alin. (3) din Contractul din 2004, cât si potrivit art. 3 alin. (2) din Actul adiţional din 09 august 2005, pârâta datorează pentru perioada cuprinsă între luna octombrie 2005 şi până în prezent costurile pentru custodia cantităţii de 216,709 tone C.L.G., costurile fiind calculate până în iulie 2008 la suma de 191.392 lei,
- prin acelaşi act adiţional din 09 august 2005, părţile au convenit că pentru păstrarea în custodie până la acea dată, respectiv 09 august 2005, pârâta datorează societăţii reclamante suma de 33.220,14 lei, iar în cazul în care pârâta nu plăteşte această sumă reclamanta dobândeşte un drept de retenţie asupra unei cantităţi de marfă care să acopere cheltuielile menţionate, respectiv 35,35 tone C.L.G. Întrucât pârâta nu a achitat până în prezent suma datorată, reclamanta pretinde că este îndreptăţită să dobândească proprietatea asupra cantităţii de 35,35 tone C.L.G.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 969, 970 si 1073 C. civ.
În ceea ce priveşte capătul doi de cerere, pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţie respinsă de instanţă prin încheierea din 06 ianuarie 2009, iar la termenul din 03 februarie 2009 a invocat excepţia inadmisibilitălii acestui capăt de cerere, excepţie respinsă, de asemenea, prin încheierea din 10 februarie 2009.
Prin încheierea din 19 mai 2009 instanţa a apreciat că cererea reclamantei, de înlocuire acţiunii în constatare cu cea în realizarea dreptului, reprezintă o modificare a acţiunii şi a respins cererea ca tardiv formulată.
Prin Sentinţa civilă nr. 1756/Com din 16 martie 2010 Tribunalul Constanţa a respins acţiunea ca nefondată şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.975 lei - cheltuieli de judecată. Totodată a încuviinţat cererea de majorare a onorariului în favoarea celor doi experţi cu suma de 3000 lei, în sarcina reclamantei, reţinând în considerente următoarele:
- principiul puterii de lucru judecat împiedică analizarea aspectului culpei în neexecutarea contractului, câtă vreme într-o hotărâre anterioară s-a stabilit că vina aparţine reclamantei din prezenta cauză, aceasta fiind obligată prin hotărâre să livreze către SC C.P. SRL cantitatea de 217,009 tone C.L.G. Nefiind în culpă pentru neridicarea în termen a cantităţii de combustibil, pârâta nu poate fi obligată să suporte cheltuielile făcute cu conservarea bunului pentru perioada octombrie 2005 - iulie 2008;
- în ceea ce priveşte capătul doi de cerere, s-a reţinut că, deşi pârâta a fost obligată faţă de reclamantă să suporte contravaloarea cheltuielilor de depozit pentru perioada anterioară datei semnării actului adiţional şi aceasta nu onorat această obligaţie, potrivit înţelegerii părţilor, reclamanta are un drept retenţie asupra cantităţii de 35,35 tone C.L.G. până la achitarea sumei, drept retenţie care nu se poate transforma însă în drept de proprietate.
Împotriva sentinţei menţionate şi a încheierii de şedinţă din 19 mai 2009 a declarat apel reclamanta SC E.P. SA, care a criticat soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică sub următoarele aspecte:
- greşita soluţionare a primului capăt de cerere prin prisma admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat;
- în pronunţarea încheierii din 19 mai 2009 instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale incidente, respectiv a art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., încălcând şi principiul disponibilităţii acţiunii civile, potrivit căruia partea dispune de obiectul litigiului în procesul civil.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 59 din 9 iunie 2010 a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă.
În fundamentarea soluţiei pronunţate, instanţa de control judiciar a avut în vedere următoarele considerente:
- instanţa de fond a recunoscut pârâtei, în mod corect, dreptul acesteia statuat irevocabil prin sentinţa civilă nr. 3351/com din 22 octombrie 2008 a Tribunalului Constanţa prin care s-a stabilit, în analiza aceluiaşi raport contractual existent între părţi, că pârâta este în culpă pentru nelivrarea cantităţii de combustibil către reclamantă în termenul de eşalonare prevăzut de părţi, motiv pentru care nu este îndreptăţită a pretinde cheltuielile legate de custodia mărfii;
- în ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere, susţinerile apelantei sunt total diferite de ceea ce s-a arătat în motivele acţiunii şi de ceea ce rezultă din actul adiţional menţionat care nu conferă niciun drept de proprietate reclamantei asupra vreunei cantităţi de combustibil pentru suma datorată de pârâtă ca şi cheltuieli de custodie şi neachitată, ci instituie doar un drept de retenţie în favoarea acesteia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC E.P. SA, solicitând admiterea recursului si modificarea deciziei atacate in sensul admiterii apelului si casării încheierii din 19 mai 200S şi trimiterii dosarului spre rejudecare aceluiaşi Tribunal Constanţa.
Recurenta îşi subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ şi vizează în esenţă următoarele aspecte:
- instanţa de apel ca şi cea de fond au făcut o greşită aplicare prevederilor legale referitoare la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, raportat la sentinţa civila nr. 3351/Com din 22 octombrie 2008 pronunţata intre aceleaşi părţi, prin care societatea reclamantă a fost obligată la livrarea către intimata a cantităţii de 217,009 tone C.L.G;
- în ceea ce priveşte încheierea din 19 mai 2009, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale incidente, respectiv art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. c, totodată încălcând si principiul disponibilităţii acţiunii civil potrivit căruia partea dispune de obiectul litigiului in procesul civil.
Înalta Curte, examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat din următoarele considerente:
În ceea ce priveşte prima critică este de reţinut eroarea pe care recurenta o face cu privire la obiectul acţiunii de fond în Dosarul nr. 2967/118/2008 soluţionat irevocabil de Tribunalul Constanţa prin sentinţa nr. 3351/com din 22 octombrie 2008. Astfel în această primă acţiune reclamanta SC C.P. SRL Bacău solicită obligarea pârâtei SC E.P. SA Constanţa să livreze reclamantei în proprietate o anumită cantitate de G.P.L. şi nu să restituie reclamantei cantitatea de combustibil rămasă în custodia pârâtei.
Ambele litigii - atât cel purtat în evocatul dosar cât şi cel de faţă - au acelaşi izvor contractual, respectiv contractul din 2004 care a primit în primul litigiu o calificare juridică ce operează cu putere de lucru judecat şi în cel de-al doilea - aspect legal reţinut de instanţa de control judecătoresc.
Aşa fiind, intenţia recurentei - reclamante de a repune în discuţie calificarea contractului din 2004 şi obligaţiile părţilor aspecte dezlegate irevocabil de instanţă - nu se poate materializa, întrucât s-ar încălca principiul puterii de lucru judecat consacrat de art. 1201 C. civ. Din acest punct de vedere decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată, instanţa de control judiciar făcând o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1201 C. civ. în raport de datele cauzei.
În ceea ce priveşte cea de-a doua critică, aceasta se dovedeşte, de asemenea, nefondată dat fiind faptul că instanţa de apel a dat o corectă interpretare a art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. statuând asupra legalităţii sentinţei apelate sub aspectul soluţionării excepţiei de tardivitate a modificării acţiunii şi în raport de faptul că acţiunea în realizare şi cea în constatare vizau drepturi diferite.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, iar în aplicarea art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenta să plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 1.860 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă SC E.P. SA Constanţa împotriva Deciziei nr. 59/Com din 9 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta să plătească intimatei 1860 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4236/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4206/2010. Comercial → |
|---|
