ICCJ. Decizia nr. 4228/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4228/2010
Dosar nr. 39987/3/2005
Şedinţa publică de la 7 decembrie 2010
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 7434 din 30 septembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 13993/2003, judecătorul fondului din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A.I.C. SRL împotriva pârâtului B.I., a obligat pârâtul la plata sumei de 14.000 dolari S.U.A., în echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune interese cuvenite pentru perioada noiembrie 2003 - iunie 2004 şi a autorizat reclamanta să efectueze, pe cheltuiala pârâtului următoarele lucrări la spaţiul situat la parterul imobilului din Bucureşti, str. Şepcari, compus din magazin, vitrină, vitrină, copertină, vitrină, precum şi intrarea în magazin: să racordeze spaţiul la reţeaua electrică şi la agentul termic, să-l zugrăvească, să amenajeze podeaua aşa cum a fost anterior începerii lucrărilor de consolidare, să închidă intrarea nr. A cu materiale termopan; a respins în rest pretenţiile reclamantei.
Judecătorul fondului a reţinut că părţile au încheiat la data de 20 iunie 2003 un contract de vânzare cumpărare cu privire la cota de 1/1 din imobilul descris anterior. La data de 28 iulie 2003 reclamanta a devenit proprietara exclusivă a spaţiului prin cumpărarea de la un terţ şi a cotei de 1/1. La încheierea primului contract, părţile au convenit predarea în fapt a folosinţei imobilului la 15 septembrie 2004, pârâtul vânzător obligându-se să facă funcţional întregul magazin, pe cheltuiala sa, obligaţia concretizându-se în următoarele: să racordeze spaţiul la reţeaua electrică şi la agentul termic, să-l zugrăvească, să amenajeze podeaua aşa cum a fost anterior începerii lucrărilor de consolidare, să închidă intrarea nr. A cu materiale termopan.
Cu privire la împrejurările anterioare încheierii contractului dintre părţi, judecătorul a reţinut că: autoarea pârâtului a obţinut în anul 2002 certificatul de urbanism pentru avizarea lucrărilor de consolidare, reparaţii, modernizare şi recompartimentare în vederea amenajării unui mini-hotel, în acelaşi an fiind obţinută şi autorizaţia de construcţie pentru executarea lucrărilor de consolidare a subsolului (aceste ultime lucrări fiind cunoscute de reclamantă); anterior încheierii contractului dintre părţi, la data de 09 aprilie 2003 a fost eliberat pe numele pârâtului avizul din 09 aprilie 2003 al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a Municipiului Bucureşti pentru desfiinţarea imobilului, după încheierea contractului pârâtul obţinând certificatul de urbanism nr. 1750 din 28 iulie 2003 pentru demolarea întregului imobil, cu menţinerea subsolului consolidat, fiind respinsă cererea de eliberare a autorizaţiei pentru lipsa acordului coproprietarului; în luna octombrie 2003 s-a stabilit, prin studiul întocmit de Institutul de Studii Geodezice şi Geofizice, că imobilul se încadrează în categoria de construcţii vechi, fragile, în stare şubredă, în urma acestui studiu pârâtul încheind cu o societate de construcţii un contract pentru demolarea imobilului, operaţiune executată în ce priveşte etajele superioare, rămânând parterul.
Din conţinutul contractului, judecătorul a reţinut că intenţia părţilor a fost aceea de asociere în vederea exploatării imobilului, pârâtul dorind construirea unui hotel, iar reclamanta urmând să exploateze parterul, ca magazin.
Din ansamblul probator, judecătorul a reţinut culpa comună a părţilor, culpa reclamantei fiind dedusă din refuzul acesteia de a-şi da acordul pentru demolarea construcţiei. Au fost înlăturate apărările pârâtului privind înlăturarea culpei sale, fiind reţinut că a existat intenţia demolării imobilului anterior încheierii contractului cu reclamanta, pârâtul înţelegând să nu respecte obligaţia contractuală de predarea a imobilului la termenul convenit. Pentru aceleaşi considerente a autorizat reclamanta să efectueze lucrările la care s-a obligat pârâtul prin contract.
Sentinţa de fond a fost recurată de ambele părţi, calea de atac fiind calificată ca apel.
Prin decizia comercială nr. 1011 din 10 octombrie 2005 completul de judecată din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelurile declarate, a anulat sentinţa de fond şi a reţinut cauza pentru judecata în fond, apreciind caracterul comercial neevaluabil în bani al acţiunii formulate de reclamantă.
Prin sentinţa comercială nr. 10140 din 2 octombrie 2008, judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea reclamantei SC A.I.C. SRL împotriva pârâtului B.I. şi a obligat pârâtul la plata sumei de 102.000 lei, daune interese aferente perioadei 15 septembrie 2004 - 01 noiembrie 2005; a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere având ca obiect autorizarea reclamantei de a efectua lucrările necesare aducerii spaţiului în stare de funcţionare, pe seama şi pe cheltuiala pârâtului.
Judecătorul fondului a reţinut că prin contract părţile au convenit ca transmiterea folosinţei imobilului se va face la data de 15 septembrie 2004, dată până la care pârâtul avea obligaţia de a face funcţional întregul magazin. In măsura în care la data convenită spaţiul nu era în stare de funcţionare, părţile au stabilit ca vânzătorul să plătească daune interese în cuantum de 4.000 dolari S.U.A./ lună până la executarea obligaţiei.
S-a reţinut că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia până la termenul stabilit contractual; judecătorul a înlăturat apărarea pârâtului bazată pe cazul fortuit, reţinând că nu rezultă cu certitudine că expertiza care a constatat fragilitatea construcţiei a fost întocmită ulterior încheierii contractului dintre părţi, actul emis de expert în sensul că lucrarea a fost întocmită ulterior acelui moment nefiind coroborată cu alte înscrisuri (cum ar fi contractul de colaborare sau de prestări servicii încheiat cu societatea de expertiză); s-a mai reţinut şi existenţa avizului emis de Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a Municipiului Bucureşti anterior încheierii contractului cu reclamanta, aviz dat pentru desfiinţarea construcţiei, din aceste probatorii fiind dedusă intenţia pârâtului de demolare a construcţiei anterioare încheierii contractului cu reclamanta. În consecinţă, a apreciat temeinicia cererii reclamantei de obligare a pârâtului la plata daunelor interese.
Capătul de cerere vizând autorizarea reclamantei pentru efectuarea lucrărilor necesare pentru aducerea spaţiului în stare de funcţionare a fost respins ca rămas fără obiect, aceste lucrări fiind deja executate de reclamantă.
Sentinţa de fond a fost apelată de pârâtul B.I., acesta solicitând admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantei.
Prin decizia comercială nr. 285 din 5 mai 2010, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul pârâtului, cu următoarele considerente: s-a reţinut corecta soluţionare a cauzei prin înlăturarea apărărilor pârâtului referitoare la cazul fortuit. Astfel, s-a reţinut că avizul favorabil de demolare a fost emis la data de 09 aprilie 2003, anterior vânzării, fiind înlăturată adresa emisă de Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a Municipiului Bucureşti prin care se menţionează că data de 09 aprilie 2003 reprezintă o eroare de procesare, această adresă fiind apreciată pro causa. Nu a fost reţinută nici apărarea apelantului pârât referitoare la dubiul apărut prin neindicarea contractului de vânzare-cumpărare despre care se face vorbire în aviz, acest act putând fi cel din 09 iunie 2003 despre care se vorbeşte în alte avize, autorizaţii şi certificate.
În consecinţă, s-a apreciat ca nefiind dovedită buna credinţă a apelantului, prin raportare la existenţa cazului fortuit, invocat şi nedovedit.
Decizia de apel a fost recurată de pârâtul B.I., care a solicitat modificarea hotărârilor pronunţate în cauză în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantei.
Criticile pârâtului au vizat următoarele aspecte:
- nelegalitatea deciziei în ceea ce priveşte respingerea cererii de repunere pe rol a cauzei, susţinând nelegalitatea schimbării completului de judecată la ultimul termen;
- hotărârea cuprinde motive contradictorii, sau nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), susţinând netemeinicia măsurii de respingere a solicitării sale de efectuare a unei expertize tehnice construcţii, precum şi cea referitoare la proba cu martori; mai susţine că nu au fost indicate probele care au format convingerea instanţei şi nu au fost făcute referiri la succesiunea evenimentelor în timp, deşi a depus înscrisuri cu privire la acest aspect; or, aceste înscrisuri erau relevante sub aspectul dovedirii lipsei sale de culpă în neîndeplinirea obligaţiei contractuale de predare a spaţiului către reclamantă;
- hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), pârâtul invocând folosirea de către judecători a unor expresii confuze, neomologarea raportului de expertiză extrajudiciară, coroborat cu respingerea probei şi refuzul constant al reclamantei pentru o soluţionare amiabilă a litigiului.
Deşi legal citată, reclamanta - intimată nu a depus întâmpinare la dosar.
Nu au fost administrate înscrisuri noi în recurs.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, se apreciază că recursul nu este fondat.
Este înlăturată critica pârâtului referitoare la lipsa de continuitate a completului de judecată pentru termenul la care a fost soluţionată cauza în apel, probele administrate nerelevând o încălcare a prevederilor legale şi regulamentare. împrejurarea că la termenele anterioare completul de apel a fost alcătuit cu participarea unui alt judecător nu este de natură a dovedi încălcarea legii sau a regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, fiind probată schimbare în condiţii contrare legii a componenţei completului care a soluţionat apelul.
Este înlăturată şi critica referitoare la lipsa motivelor care au format convingerea completului de apel. Se reţine că judecătorii au motivat măsurile de respingere a probelor cu expertiză tehnică construcţii şi cu martori, aceste probe fiind apreciate ca neutile faţă de obiectul cauzei - daune interese pentru nerespectarea obligaţiei asumate contractual. De asemenea, prin cererea de apel, pârâtul a criticat nereţinerea clauzei exoneratoare de răspundere, prin raportare la raportul de expertiză întocmit de SC P. SRL ulterior încheierii contractului cu reclamanta, precum şi prin raportare la avizul de demolare, pretins a fi emis, de asemenea, ulterior încheierii contractului cu reclamanta. în acest context, probele solicitate de pârât au fost apreciate corect şi legal de către judecătorii apelului ca nefiind utile cauzei.
De asemenea, se reţine că judecătorii apelului au motivat soluţia pronunţată în cauză, nefiind reţinută incidenţa prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Este înlăturată şi critica pârâtului referitoare la neindicarea probelor care au format convingerea judecătorilor. Se reţine că în considerentele deciziei recurate sunt arătate actele care au format convingerea completului de judecată, lipsa neindicării unora din actele depuse de pârât nefiind de natură a atrage incidenţa prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Completul de judecată nu are obligaţia de a menţiona toate probele administrate de părţi, ci este obligat să menţioneze acele probe considerate relevante pentru soluţia pronunţată asupra litigiului.
În ce priveşte invocarea prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se reţine că pârâtul nu arată care anume dispoziţie legală a fost încălcată sau greşit aplicată de către completul de judecată, criticile acestuia rezumându-se la modul în care judecătorii au apreciat ansamblul probator. Or în această fază procesuală nu se mai poate face analiza materialului probator, recursul fiind limitat la criticile de nelegalitate ale deciziei pronunţate în apel.
Pentru considerentele reţinute, şi constatându-se că decizia pronunţată de completul de apel este legală, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de pârât va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - pârât B.I. împotriva deciziei nr. 285 din 5 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 7 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4213/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4233/2010. Comercial → |
|---|
