ICCJ. Decizia nr. 4342/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4342/2010
Dosar nr.10612/3/2006
Şedinţa publică din 14 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC A.R. Astra SA Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtele SC. G.A. SA Bucureşti, B.C.C.C. Bucureşti şi G.H.V.A. Austria a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 25 martie 2005 şi a Hotărârii A.G.E.A. a SC G.A. SA din data de 21 martie 2005, ca operaţiune subsecventă vânzării şi încheiată pe baza acesteia.
Prin sentinţa comercială nr. 15136 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 14 decembrie 2007, capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare, pentru motivul de nulitate referitor la doi, a fost respins, ca fiind promovat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă (ca o consecinţă a admiterii excepţiei la data de 02 noiembrie 2007), iar acţiunea în ceea ce priveşte celelalte motive de nulitate invocate, a fost respinsă, ca neîntemeiată, ca şi cererea reclamantei, de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a înlăturat aprecierile reclamantei cu privire la încălcarea dreptului de preempţiune apreciind că aşa cum rezultă din interpretarea art. 7 din contractul de societate şi art. 11 din statut, acesta a fost instituit în favoarea celorlalţi acţionari numai în cazul cesiunii către un terţ, nu şi în situaţia în care un acţionar vinde acţiunile sale către un alt acţionar al societăţii, sens în care se consideră că au fost respectate prevederile legale şi cele statutare referitoare la formarea valabilă a actului juridic, fiind neîntemeiate criticile vizând nerespectarea formei ad validitatem şi frauda la lege.
În ceea ce priveşte cel de al doilea capăt de cerere, s-a apreciat că, în condiţiile în care primul capăt de cerere s-a dovedit a fi neîntemeiat, cererea - formulată în subsidiar - vizând anularea hotărârii A.G.E.A. din data de 21 martie 2005 se impunea a fi respinsă.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta SC A.R.A. SA Bucureşti a declarat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin decizia nr. 338 din 1 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei SC A.R.A. SA Bucureşti, reţinând că, reclamantei i-au fost respectate toate garanţiile procesuale asigurate de principiul publicităţii şedinţei, acesta nefăcând dovada unei vătămări în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de apel privind greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active privind capătul de cerere ce viza dolul, instanţa de apel a apreciat că acesta poate fi invocat doar de către partea al cărei consimţământ a fost astfel viciat, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă.
Cu privire la greşita soluţionare a acţiunii, faţă de încălcarea dreptului de preempţiune al reclamantei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, se constată că instanţa de fond a apreciat în mod corect, având în vedere interpretarea coroborată a art. 7 din contractul de societate şi art. 11 din statut şi a reţinut caracterul accesoriu al cererii de anulare a hotărârii A.G.E.A., precizat de către apelantă, ceea ce presupune soluţionarea sa în raport de hotărârea ce se pronunţă în cererea principală.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC A.R.A. SA Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate şi pe fond admiterea cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, casarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză şi trimiterea spre rejudecare la instanţa de fond.
Critica adusă deciziei atacate se referă în esenţă la faptul că, motivele de nelegalitate privesc atât decizia instanţei de apel cât şi sentinţa tribunalului cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la publicitatea şedinţelor de judecată, conform art. 121 C. proc. civ., precum şi consecinţele legale ale nulităţii absolute pentru nerespectarea condiţiilor extrinseci ale actului de procedură.
În acest sens, recurenta susţine că, în cauza dedusă judecăţii nu au existat si nu există motive care să fi determinat prima instanţă de judecată să dispună judecarea în secret, în camera de consiliu, iar judecarea pricinii în camera de consiliu a produs o vătămare acesteia, întrucât participarea publicului a fost limitată, iar mai mulţi angajaţi din cadrul SC A.R.A. SA Bucureşti, au dorit să participe la acest proces public, astfel că, această împiedicare reprezintă o vătămare concretă.
În ceea ce priveşte greşita aplicare a legii în interpretarea şi calificarea dispoziţiilor legale referitoare la natura juridică a dreptului de preemţiune si efectele încălcării acestuia, se susţine că recurenta a fost prejudiciată, în sensul că nefiind calificat drept real, ci un drept de creanţă, nu îi este recunoscut nici dreptul la acţiune în justiţie în vederea anularii actului încheiat cu încălcarea dreptului de preemţiune şi nici dreptul de urmărire de către recurentă a acţiunilor vândute cu încălcarea dreptului de preemţiune.
Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul reclamantei să fie respins, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale referitoare la publicitatea şedinţelor de judecată, conform art. 121 C. proc. civ., susţinută de recurentă, se constată că aceasta nu are suport legal.
Având în vedere că primul capăt al cererii formulate de reclamantă se soluţionează, potrivit regulii generale, în şedinţă publică, iar cel de-al doilea capăt de cerere se judecă în şedinţă secretă, conform dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale Legea nr. 31/1990, se constată că acest aspect a fost pus în discuţia părţilor de către instanţa de fond la termenul din 2 noiembrie 2007, când pârâta SC G.A. SA a solicitat disjungerea capătului al doilea al cererii, însă reclamanta a cerut respingerea cererii, apreciind că între cele două capete de cerere există o legătură indisolubilă, arătând că cel de al doilea capăt de cerere, respectiv anularea hotărârii A.G.A. din data de 21martie 2005 are un caracter accesoriu fată de primul capăt de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, considerând că prezenta cauză trebuie judecată în camera de consiliu.
În acest context, susţinerea recurentei, potrivit căreia, instanţele au interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., referitoare la publicitatea şedinţelor de judecată, se constată că este nefondată, întrucât soluţia contestată de recurentă a fost dispusă la cererea expresă a acesteia, care a susţinut necesitatea soluţionării celor două capete de cerere împreună şi nici nu a înţeles să conteste pe parcursul judecăţii în faţa primei instanţe, măsura soluţionării pricinii în camera de consiliu.
Astfel, în cauză, nefiind îndeplinită condiţia vătămării ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului, în sensul vizat de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., judecata în camera de consiliu a hotărârii instanţei de fond nu atrage nulitatea hotărârii, situaţie în care critica urmează a fi înlăturată.
În acest sens, se constată că soluţia instanţei de fond, menţinută în totalitate de către instanţa de apel, este una corectă în raport de modalitatea de apreciere, necontestată de vreuna dintre părţi, asupra necesităţii soluţionării în cadrul aceluiaşi dosar a celor două capete de cerere formulate de reclamantă, întrucât numai normele care prevăd că soluţionarea unei cereri se face în Camera de consiliu sunt imperative, astfel încât, nerespectarea lor să atragă sancţiunea nulităţii hotărârii.
Cu privire la greşita aplicare a legii în interpretarea şi calificarea dispoziţiilor legale referitoare la natura juridică a dreptului de preemţiune si efectele încălcării acestuia, se constată că, cele două instanţe au interpretat în mod corect prevederile art. 7 din contractul de societate şi art. 11 din Statutul societăţii, conform cărora, în situaţia în care acţiunile societăţii urmează a fi înstrăinate către un terţ, este necesară respectarea dreptului de preempţiune al celorlalţi acţionari, în acest sens exerciţiul dreptului de preempţiune se poate realiza de către acţionari exclusiv prin intermediul Consiliului de Administraţie.
Din această perspectivă, în mod corect instanţa de apel a reţinut şi faptul că dispoziţiile art. 7 din Statut, fiind derogatorii de la prevederile Legii nr. 31/1990 referitoare la transferul acţiunilor, sunt de strictă interpretare si aplicare, neputând fi extinse la alte situaţii decât cele avute în vedere de acţionari la momentul adoptării lor, aceasta nefiind aplicabilă şi situaţiei în care un acţionar decide vânzarea acţiunilor sale către un alt acţionar al societăţii.
În ceea ce priveşte natura juridică a dreptului de preempţiune, instanţa de apel a apreciat în mod corect dispoziţiile exprese ale Legii nr. 31/1990, întrucât acest act normativ nu impune părţilor respectarea vreunui drept de preempţiune la înstrăinarea acţiunilor unei societăţi comerciale, iar în speţa de faţă, dreptul de preempţiune are un caracter pur convenţional, acesta luând naştere prin voinţa semnatarilor actelor constitutive, fiind în realitate un drept de creanţă care nu poate conferi părţilor nici un drept de urmărire asupra bunului cu privire la care a fost instituit.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă, aceasta urmând a fi obligată să-i achite intimatei SC G.A. SA Bucureşti suma de 65.007 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, potrivit dovezilor aflate în dosar fila 275.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A.R.A. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 338 din 1 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă recurenta să-i achite intimatei SC G.A. SA Bucureşti suma de 65.007 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4339/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4343/2010. Comercial → |
|---|
