ICCJ. Decizia nr. 4303/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4303/2010
Dosar nr. 6516/86/2008
Şedinţa publică de la 9 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 200 din 9 februarie 2009, Tribunalul Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea promovată de reclamantul G.I. şi în consecinţă, a dispus obligarea în solidar a pârâţilor C.M. şi SC T.C.P.I. SRL Bucureşti la plata sumei de 108.000 lei cu titlu de daune şi a sumei de 3.413 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse ca nefondate excepţiile privind prematuritatea acţiunii, a inadmisibilităţii acţiunii şi a prescripţiei dreptului la acţiune.
Instanţa a respins ca nefondată acţiunea reclamantului îndreptată împotriva pârâtei S.A.R.A. - Sucursala Slatina.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
Faptul că în înscrisul convocator nu a fost indicată suma printr-un titlu executoriu, chestiune invocată de pârâtă, nu poate constitui un argument în favoarea admiterii excepţiei prematurităţii, întrucât daunele suferite de reclamant nu puteau fi stabilite decât după o înţelegere amiabilă sau după supunerea lichidării litigiului ca urmare a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Aceeaşi pârâtă S.A.R.A. - Slatina a mai invocat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pe motivul că despăgubirea nu poate depăşi plafonul de 80.000 lei.
Faţă de Normele de aplicare a Legii nr. 136/1995 pentru anul 2003 s-a constatat că susţinerile pârâtei sunt neîntemeiate.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta SC T.C.P.I. SRL Bucureşti, instanţa a constatat că dreptul material la acţiune nu este prescris.
Pe fondul cauzei instanţa a constatat următoarele:
Reclamantul G.I. a solicitat obligarea în solidar, a pârâţilor C.M., S.A.R.A. - Slatina şi SC T.C.P.I. SRL Bucureşti la plata sumei de 108.000 lei cu titlu de daune reprezentând beneficiul de care reclamantul a fost lipsit de la data producerii accidentului şi până la data introducerii acţiunii.
În ceea ce o priveşte pe pârâta S.A.R.A. - Sucursala Slatina, acţiunea apare ca neîntemeiată. Astfel, prin sentinţa nr. 165 din 11 februarie 2008 a Tribunalului Suceava, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal pârâta mai sus menţionată a fost obligată la plata sumei în limitele contractului stabilit cu pârâta SC T.C.P.I. SRL Bucureşti.
Prin urmare, nu se mai justifică pretenţiile reclamantului, aşa cum au fost formulate în cererea introductivă.
În ceea ce-i priveşte pe pârâţii C.M. şi SC T.C.P.I. SRL Bucureşti din perspectiva pretenţiilor formulate de reclamant a constatat următoarele:
Reclamantul G.I. este proprietarul, conform certificatului de înmatriculare şi a cărţii de identitate, a autovehiculului şi că la data de 21 septembrie 2003 pe raza localităţii Forăşti pe D.N. 2, a fost implicat într-un accident de circulaţie, autoutilitara sa intrând în coliziune cu autoturismul, condus de numitul M.A., precum şi cu autotrenul aparţinând pârâtei SC T.C.P.I. SRL Bucureşti şi care era condus de pârâtul C.M.
În urma impactului, autovehiculul proprietatea reclamantului a fost proiectat în şanţ şi a suferit avarii în proporţie de 90 %, paguba suferită fiind calificată ca daună totală, constatându-se că autovehiculul nu mai poate fi reparat cu respectarea parametrilor tehnici privind siguranţa circulaţiei.
Organele de poliţie, în urma primelor verificări a stabilit că reclamantul nu a avut nici o culpă în producerea accidentului, în cauză efectuându-se cercetări penale faţă de M.A. şi C.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen.
Astfel, în Dosarul penal nr. 2361/2004 a fost pronunţată Decizia nr. 123/2007 a Tribunalului Suceava, prin care s-a stabilit că pârâtul C.M. se face vinovat de producerea accidentului, reţinându-se, pe baza expertizelor tehnice efectuate că acesta a încălcat linia discontinuă, a acroşat maşina condusă de pârâtul M.A. care, în urma impactului, a intrat în coliziune cu maşina condusă de reclamant.
Prin decizia penală sus menţionată s-a dispus încetarea procesului penal, deoarece reclamantul a formulat plângere penală împotriva numitului M.A., faţă de care iniţial s-a dispus urmărirea penală, fiind cercetat pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni, iar prin hotărârea definitivă pronunţată s-a dispus achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu motivarea că vinovăţia în producerea accidentului aparţine copârâtului C.M.
În conformitate cu art. 22 C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei care judecă acţiunea civilă cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
Faţă de această reglementare şi raportat la considerentele hotărârilor penale sus menţionate, s-a reţinut că în cauza de faţă fapta ilicită, ce constituie temeiul răspunderii delictuale a fost săvârşită de pârâtul C.M.
Din actele dosarului, susţinerile părţilor coroborate cu înscrisurile existente în Dosarul nr. 2361/2004 al Judecătoriei Fălticeni, rezultă că la data producerii accidentului, pârâtul C.M. era angajat al pârâtei SC T.C.P.I. SRL Bucureşti şi conducea autotrenul aparţinând acestei societăţi, asigurat pentru răspundere civilă auto la SC A. SA., în cauză nefiind contestat raportul de prepuşenie existent la data incidentului între C.M. şi SC T.C.P.I. SRL Bucureşti.
Faţă de cele sus reţinute şi raportat la dispoziţiile art. 998, art. 1000 alin. (3) C. civ., răspunderea pentru prejudiciul cauzat reclamantului, revine, în solidar pârâţilor C.M. şi SC T.C.P.I. SRL.- Bucureşti.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. pârâţii C.M. şi SC T.C.P.I. SRL Bucureşti au fost obligaţi să plătească în solidar reclamantului suma de 3.413 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, precum şi onorariu avocat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC T.C.P.I. SRL Bucureşti şi prin Decizia nr. 17 din 25 februarie 2010 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de pârâta SC T.C.P.I. SRL Bucureşti, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că judecătorul fondului nu a motivat elementele de fapt şi de drept care i-au format convingerea asupra temeiniciei sumei de 108.000 lei solicitată şi acordată reclamantului, aşa încât, instanţa de apel se afla în imposibilitatea de a verifica legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC T.C.P.I. SRL Bucureşti invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut că decizia recurată este nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa de apel în virtutea principiului totalei devoluţiuni avea posibilitatea ca în judecarea apelului, după desfiinţarea hotărârii de primă instanţă să ţină cont de probele administrate în faţa acesteia şi să pronunţe o hotărâre de admitere a apelului sau de respingerea acestuia fără să mai trimită cauza spre rejudecare instanţei de fond.
- A mai susţinut că instanţa de apel, în temeiul art. 295 C. proc. civ. avea obligaţia să verifice în limitele cererii de apel situaţia de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă sens în care instanţa de control judiciar avea abilitatea să încuviinţeze refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, să administreze probe noi, atunci când considera necesar să invoce din oficiu motivele de ordine publică.
Intimata S.A.R.A. SA - Sucursala Slatina a depus concluzii scrise.
Recursul este fondat pentru considerentele următoare:
Criticile referitoare la aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ. sunt întemeiate.
Din sentinţa Tribunalului Suceava rezultă că instanţa de fond s-a pronunţat asupra fondului cererii în despăgubiri, admiţând în parte acţiunea aşa cum a fost formulată de reclamantul G.I. şi a obligat pârâţii C.M. şi SC T.C.P.I. SRL Bucureşti în solidar să plătească reclamantului suma de 108.000 lei cu titlu de daune şi suma de 3.413 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, ţinând cont de actele şi lucrărilor dosarului, de susţinerile părţilor şi înscrisurile existente la dosar cu raportare la prevederile art. 998 şi art. 1000 alin. (3) C. civ.
În acest context instanţa de apel avea obligaţia de a se pronunţa asupra fondului cererii de apel, deoarece în condiţiile în care instanţa de fond a cercetat fondul cauzei nu erau incidente dispoziţiile art. 297 C. proc. civ.
Apelul este o cale de atac ce duce la rejudecarea pricinii în fond, problemele de fapt şi de drept dezbătute în faţa primei instanţe urmând a fi repuse în discuţia instanţei de apel, care va statua atât în fapt, cât şi în drept.
Efectul devolutiv al apelului constă în posibilitatea pe care o au părţile de a supuse judecării în apel litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt şi de drept ce au fost ridicate în prima instanţă.
Mai mult, art. 295 C. proc. civ. permite instanţei de apel să încuviinţeze refacerea sau completarea probelor administrate de prima instanţă, precum şi să administreze alte probe, dacă le consideră necesare pentru soluţionarea cauzei.
Această soluţie decurge din caracterul devolutiv al apelului care repune pricina în starea iniţială, în sensul că are loc o nouă judecată a fondului pretenţiei.
Chiar şi motivarea insuficientă nu poate fi interpretată ca o necercetare a fondului cauzei, nefiind de natură să ducă la desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Ca atare, nefiind incidente prevederile art. 297 C. proc. civ. instanţa de apel în mod greşit a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Aşa fiind, constatând că hotărârea este afectată de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a admite recursul, a casa hotărârea instanţei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC T.C.P.I. SRL Bucureşti împotriva Deciziei nr. 17 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4305/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4248/2010. Comercial → |
|---|
