ICCJ. Decizia nr. 4305/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4305/2010
Dosar nr. 11882/3/2008
Ședința publică de la 9 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC A. SRL prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a solicitat obligarea pârâtei R.A.D.E.F. România Film să încheie contractul de vânzare a activului denumit cinematograful X situat în Cluj-Napoca, şi la plata daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligaţiei.
Prin sentinţa comercială nr. 11303 din 28 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a vi-a comercială, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.F. România film care a fost obligată să încheie cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare a activului denumit cinematograful X situat în Cluj Napoca. Prin aceeaşi sentinţă s-a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, ca neîntemeiat.
În motivarea sentinţei tribunalul a reţinut că reclamanta are în administrare şi exploatează activul denumit cinematograful X în baza contractului de închiriere din 2 aprilie 1996 prelungit până la 1 mai 2008 şi că prin adresa din 25 noiembrie 2004 pârâta a transmis reclamantei oferta de vânzare directă a activului după normele metodologice aprobate prin Ordinul M.C.C. nr. 2461/2004 în aplicarea art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 şi a Legii nr. 346/2004 privind întreprinderile mici şi mijlocii. În baza adresei de răspuns a reclamantei înregistrată la pârâtă la 6 decembrie 2004, reclamanta a demarat procedura de cumpărare, parcurgând toate etapele. Tribunalul mai reţine calitatea procesuală pasivă a pârâtei în temeiul actului constitutiv al acesteia în care, la art. 6 anexa 3 a H.G. nr. 530/1991 se precizează că regia este proprietara bunurilor din patrimoniul său şi potrivit art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004, regiile autonome au obligaţia de a încheia contracte de vânzare-cumpărare cu întreprinderile mici şi mijlocii pentru activele utilizate de acestea prin negociere directă la solicitarea locatarului. De asemenea, s-a mai constatat îndeplinirea condiţiilor de fond instituite de art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 şi art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004. Reţinând acordul de voinţă al părţilor realizat în cadrul procedurii de negociere directă, pârâta era obligată să perfecteze şi în formă scrisă acest contract de vânzare-cumpărare, deoarece nu operează retroactiv prevederile O.G. nr. 39/2005.
Apelul declarat de pârâta R.A.D.E.F. România Film împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 223 din 11 mai 2009 când a schimbat în tot sentinţa apelată şi a respins cererea ca nefondată.
În argumentarea acestei soluţii instanţa de apel a constatat că prima instanţă a interpretat greşit probele dosarului, considerând că între cele două părţi litigante s-a realizat un acord de voinţă privind vânzarea-cumpărarea activului. La dosar nu există decât dovada că între părţi a început negocierea în vederea încheierii contractului prin corespondenţa pe care au purtat-o. Prin adresa din 8 aprilie 2005, ignorată însă de către instanţă, reclamanta era înştiinţată că M.C.C. a dispus sistarea procedurii de negociere. Aşadar, procedura de negociere nu a mai continuat şi firesc, nici acordul de voinţă nu s-a întrunit.
Prin urmare, activul nu mai este în domeniul privat al statutului ci în domeniul public.
Aşadar, regimul juridic al bunurilor imobile din patrimoniul R.A.D.E.F. a suferit modificări de la data înfiinţării sale prin H.G. nr. 531/1991 când potrivit acestei legi, regia era proprietara bunurilor din patrimoniul său. Ulterior, legiuitorul a stabilit că aceste bunuri se află în proprietatea privată a statului şi în administrarea regiei, conform O.U.G. nr. 67/1997. Prin Legea nr. 303 din 3 decembrie 2008, sălile, grădiniţele, împreună cu terenurile aferente au trecut în domeniul public.
Or, „bunurile proprietate publică sunt inalienabile” potrivit art. 136 alin. (4) din Constituţia României, ceea ce înseamnă că pârâta R.A.D.E.F. nu poate încheia contractul de vânzare a activului Dacia, aflat în proprietatea publică a statului şi care nu poate fi înstrăinată.
Împotriva deciziei instanţei de apel reclamanta SC A. SRL Cluj-Napoca a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta consideră că interpretând greşit atât adresa intimatei din 25 noiembrie 2004 cât şi adresa reclamantei din 6 decembrie 2004 în mod netemeinic şi nelegal instanţa de apel a considerat că „la dosar nu există decât dovada că între părţi s-a început negocierea în vederea încheierii contractului prin corespondenţa pe care au purtat-o”.
Mai mult decât atât, susţine recurenta, instanţa de apel neluând în considerare dispoziţiile legale aplicabile speţei şi dând dovadă de o analiză superficială a materialului probator a reţinut că „stabilirea preţului de vânzare al activului era dovada clară a realizării acordului de voinţă al celor două părţi contractante, ceea ce în cauza de faţă nu s-a întâmplat, pentru că nici reclamanta nici pârâta nu au precizat preţul de vânzare”.
În conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Normele metodologice privind vânzarea prin negociere directă şi încheierea contractelor de leasing a activelor aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea R.A.D.E.F. România Film, s-a procedat la desemnarea unui expert evaluator care a întocmit raportul de evaluare a activului cinematografului X - raport prin care s-a stabilit existenţa şi valoarea investiţiilor făcute de recurentă în activ cât şi preţul vânzării acestuia.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. recurenta a arătat că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit însuşi actul normativ reţinut în argumentarea soluţiei pronunţate, respectiv dispoziţiile art. 2 pct. 5 din Legea nr. 303/2008.
Totodată, susţine recurenta, instanţa de apel depăşind atribuţiile puterii judecătoreşti, a instituit o modalitate sui-generis de trecere a cinematografului X din Cluj-Napoca din domeniul privat al statului în domeniul public al municipiului Cluj Napoca, fără a fi îndeplinită condiţia existenţei hotărârii consiliului local.
Recurenta susţine că instanţa de apel analizând raportul juridic dedus judecăţii din perspectiva unui act normativ ulterior naşterii acestuia, a lipsit de efecte principiul constituţional al neretroactivităţii legii şi principiul securităţii raporturilor juridice aducând astfel atingere însăşi dreptului recurentei la un proces echitabil.
Pe de altă parte, prin această hotărâre instanţa de apel, a confirmat atitudinea discreţionară şi abuzivă a intimatei-pârâte care nu şi-a respectat obligaţiile asumate şi instituite în mod imperativ de lege.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii apelului şi pe cale de consecinţă să se dispună menţinerea sentinţei instanţei de fond ca temeinică şi legală.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă R.A.D.E.F. România Film a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a R.A.D.E.F. şi a solicitat respingerea recursului ca fiind în mod vădit neîntemeiat şi menţinerea deciziei recurate ca temeinică şi legală.
Înalta Curte analizând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a R.A.D.E.F. România Film, o va respinge reţinându-se că regiile autonome sunt persoane juridice care exercită în numele statului dreptul de administrare asupra bunurilor stabilite prin actul constitutiv şi asupra bunurilor dobândite ulterior. În această calitate R.A.D.E.F. poate să şi vândă activele pe care le-a închiriat, desigur, dacă sunt îndeplinite cerinţele legii.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. s-a invocat interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii partea nereferindu-se însă la interpretarea unui act juridic care face obiectul judecăţii, ci la acte cu valoare de probă cu care partea tinde să dovedească îndeplinirea condiţiilor impuse de lege pentru admiterea cererii sale de chemare în judecată având ca obiect „obligaţia de a face”, critică ce va fi subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cadru în care va fi examinată.
Privitor la incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că toate aspectele criticate, inclusiv cele arătate în precedent, sunt nefondate, instanţa de apel reţinând în mod corect că vocaţia reclamantei de a cumpăra activele nu s-a finalizat printr-un acord de voinţă între părţi, mai ales că nici reclamanta şi nici pârâta nu au precizat care este preţul de vânzare, element esenţial, faţă de dispoziţiile art. 1295 C. civ., pentru ca vânzarea-cumpărarea să fie perfectă.
Din nicio dovadă, nu rezultă că pârâta prin reprezentanţii săi legali şi conform procedurilor legale şi-a însuşit preţul, astfel că cererea de obligare la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu este fondată, instanţa, în lipsa unui preţ impus prin lege neputându-se substitui voinţei părţilor.
Pe de altă parte, în mod corect instanţa de apel a apreciat că nu există cadrul juridic necesar pentru a vinde activul în speţă, atâta timp cât în baza dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 303 din 30 decembrie 2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, legiuitorul a trecut, prin lege, în domeniul public sălile şi grădinile de spectacol cinematografic inclusiv terenurile aferente, făcându-le inalienabile.
Prin urmare constatându-se că motivele invocate nu conduc la casarea sau modificarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul reclamantei SC A. SRL Cluj - Napoca va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia.
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Cluj-Napoca împotriva Deciziei comerciale nr. 223 din 11 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 9 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4386/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4303/2010. Comercial → |
|---|
